Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 120 din 27 mai 2002, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 1793/2002, s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul B.R. privind sentința penală nr. 228/1999 a Tribunalului Bihor.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuientul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Suma de 300.000 lei datorată Baroului de avocați Bihor s-a dispus a fi recuperată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, cererea de revizuire este neîntemeiată, cele arătate de revizuient nefiind motive de revizuire, potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat apel revizuientul B.R., solicitând desființarea sentinței ca netemeinică și nelegală, rejudecarea cauzei și în urma rejudecării, a se admite cererea formulată și revizuirea sentinței penale nr. 228/1999 pronunțată de Tribunalul Bihor și prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În motivarea apelului se arată că în mod greșit instanța de fond i-a respins cererea de revizuire și nu a ținut cont de cele arătate, în sensul că nu s-a stabilit o stare de fapt corectă în legătură cu activitatea desfășurată de către el și în legătură cu modul în care partea vătămată a fost deposedată de bunurile arătate, în sentința de condamnare.
Verificând sentința atacată cu apel, pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar apelul apare ca nefondat și a fost respins ca atare, potrivit dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Prin cererea de revizuire formulată, adresată parchetului și comunicată instanței, revizuientul B.R. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 228 din 15 noiembrie 1999, pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu privare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., întrucât instanțele nu au stabilit o stare de fapt reală bazată pe probe, nu au ținut cont că partea vătămată a dat banii respectivi de bunăvoie, fără a fi exercitate violențe asupra sa.
Prin decizia penală nr. 175/ A din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul, ca nefondat, reținând că aceste susțineri, de altfel netemeinice, au fost analizare atât de instanța de fond, cât și în căile de atac exercitate de revizuient.
Nemulțumit și de această hotărâre, acesta a atacat-o cu recurs, pe care l-a înaintat Curții Supreme de Justiție.
Deși nu motivează recursul, acesta va fi respins, ca nefondat.
În cauză nu este aplicabil nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) și e) C. proc. pen.
De altfel, la judecata în fond și apoi în căile de atac, condamnatul revizuient nu a solicitat decât reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Având în vedere că în cauză nu este aplicabil nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus-citat, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, va proceda la respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient B.R., împotriva deciziei penale nr. 175/ A din 12 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
Obligă pe recurent la plata sumei de 550.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei repezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2002.