Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 5646/2002

Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2002.

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 162 din 19 decembrie 2001, Tribunalul Olt, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată inițial faptelor inculpaților O.M. și O.T., din infracțiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. f) și i) C. pen. și art. 239 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) C. pen., iar în consecință:

1. În baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.M. la pedeapsa de 12 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au înlăturat față de acest inculpat dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., reținute prin actul de sesizare, iar pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., acestuia i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

2. În baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.T. la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecăruia, perioada de arest preventiv executată, de la 5 martie 2001, la zi, pentru inculpatul O.T., iar de la 12 martie 2001, la zi, pentru inculpatul O.M.

Au fost obligați cei doi inculpați, în solidar, la 5.383.357 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean Slatina, cu dobânzile legale aferente, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală.

Au fost obligați cei doi inculpați, în solidar, la 20.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.F. și la câte 50.000.000 lei, fiecare, cu titlu de daune morale către aceeași parte civilă.

Au fost obligați inculpații la câte 1.000.000 lei lunar prestațiune periodică lunară către partea civilă D.F., pentru o perioadă de 6 luni, cu începere de la data de 12 noiembrie 2001.

Au fost obligați inculpații la câte 4.000.000 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

În după-amiaza zilei de 14 februarie 2001, ca urmare a ordinului Direcției Silvice Olt și al Ocolului Silvic Caracal, în baza unei autorizații de vânătoare, pădurarul D.F. s-a deplasat în satul Reșca, ce aparținea administrativ de comuna Dobrosloveni județul Olt, în vederea recrutării personalului necesar pentru o partidă de vânătoare ce urma să se desfășoare în ziua de 15 februarie, pe fondul de vânătoare 40 Reșca.

Cu câteva zile înainte, mai precis la data de 10 februarie 2001, același pădurar a surprins pe tatăl celor doi inculpați, numitul V.I., tăind arbori de pe fir pe care îi încărca într-un atelaj, în vederea transportării la domiciliu.

În exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu, pădurarul D.F., a procedat în cazul mai sus reținut la întocmirea procesului – verbal, precum și la confiscarea materialului lemnos și la obiectele folosite la tăiatul lemnului, faptul acesta provocând o acțiune de revoltă a celor doi inculpați, fii lui V.I.

În ziua următoare, inculpații s-au deplasat la domiciliul pădurarului P.V., unde au discutat cu soția acestuia, P.C., în legătură cu cele întâmplate în ziua precedentă, între tatăl său și partea vătămată D.F.

Cu acest prilej, ambii inculpați au proferat amenințări la adresa celor doi pădurari, fiind înarmați cu topor și cu furcă, afirmând, totodată, că dacă se vor întâlni cu partea vătămată D.F. îi vor suprima viața, pentru că nu-i lasă să fure lemne.

Martora P.C. l-a avertizat pe pădurar în legătură cu atitudinea agresivă a celor doi inculpați, chiar în ziua de 14 februarie 2001, însă acesta a continuat să-și desfășoare activitatea, fiind însoțit de vărul său D.N.

Într-un bar situat în drumul parcurs de partea vătămată și fratele său, aceștia din urmă i-au zărit pe inculpați în timp ce consumau băuturi alcoolice.

Pe fondul unei dorințe declarate de a se răzbuna pe pădurar, acesta anterior întocmindu-le mai multe procese – verbale de contravenție, cei doi inculpați O.M. și O.T., au hotărât să plece în urmărirea părții vătămate, cei doi urcându-se în căruța lui O.M.

Profitând de întunericul specific unei zile de iarnă, în jurul orelor 18,00, cei doi inculpați au surprins victima la poarta numitului D.I., care urma să facă parte din echipa de gonaci necesari desfășurării partidei de vânătoare din 15 februarie.

Inițial, pădurarul parte vătămată a fost lovit de inculpatul O.M. cu pumnul în față, apoi cu toporul pe care îl avea în căruță, iar fratele său, O.T., cu furca i-a aplicat mai multe lovituri în cap și peste membrele superioare, victima suferind un politraumatism cranian cu fracturi deschise la genunchi și la gambe.

De asemenea, partea vătămată a mai suferit unele plăgi contuze parietooccipitale frontal și la nivelul piramidei nazale, fracturi de cubitus, cât și o plagă contuză la nivelul gurii.

Prima instanță, a mai reținut că pentru a salva victima, a intervenit martorul D.N., aflat în apropiere, acesta încercând să-l imobilizeze pe O.T., însă a fost și el lovit cu furca, suferind o leziune la nivelul mâinii drepte cu care s-a apărat.

După consumarea agresiunii, cei doi inculpați s-au urcat în căruța cu care veniseră, apoi s-au îndreptat către domiciliu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel cei doi inculpați, în motivele scrise criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, inculpatul O.M. susținând că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea severă, iar inculpatul O.T., în esență, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați, constatând că prima instanță a reținut o situație de fapt exactă valorificând un probatoriu concludent, pe baza căruia faptelor comise de inculpați le-a fost dată o încadrare juridică legală.

Cât privește pedepsele principale aplicate fiecăruia dintre inculpați s-a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă individualizare juridică a acestora.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul O.M., critica invocată vizând, în esență, același motiv susținut și cu ocazia judecării apelului, respectiv greșita individualizare a pedepselor aplicate.

În motivele de recurs formulate în scris de recurent acesta a invocat și scuza provocării, susținând că a fost provocat de victimă și în aceste împrejurări l-a lovit.

Recursul nu este întemeiat.

Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate și din oficiu sub toate aspectele în limitele prevăzute de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., Curtea, constată, că instanțele au pronunțat soluții corecte, întemeiate pe probele administrate în cauză, stabilind vinovăția inculpaților cărora le-a aplicat pedepse just individualizate.

La dozarea pedepsei aplicate recurentului instanțele au avut în vedere pe de o parte gradul de pericol social concret, deosebit, al faptelor comise, determinat de modul de acțiune al inculpatului, urmările produse dar și circumstanțele personale ale acestuia, orientându-se spre o pedeapsă al cărei cuantum și modalitate de executare să satisfacă scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

În ce privește susținerea recurentului în sensul că s-ar fi aflat într-o stare de tulburare determinată de o provocare din partea părții vătămate; Curtea reține că această apărare nu-și găsește suport în probatoriul administrat și care impune o concluzie contrară, în sensul că inculpații au fost cei care au pornit în urmărirea victimei pe care au agresat-o.

Pe de altă parte, aplicarea cu o zi înainte, a unei sancțiuni contravenționale de către partea vătămată aflată în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, tatălui inculpatului pentru săvârșirea unei contravenții silvice, nu este o împrejurare de natură a-l provoca pe inculpat, în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., provocându-i o emoție sau tulburare sub impulsul căreia să fi acționat.

Ca urmare recursul declarat de inculpat apare ca nefondat sub ambele aspecte invocate astfel că urmează a fi respins ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Urmează a se deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive, în baza art. 88 C. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de inculpatul O.M., împotriva deciziei penale nr. 323 din 19 august 2002 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 12 martie 2001, la 18 decembrie 2002.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 decembrie 2002.