Hearings: November | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 6/2003

Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003.

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 83 din 29 noiembrie 2001, a Tribunalului Călărași , au fost condamnați inculpații:

R.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen.; la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen.; la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a),g) și i) din același cod, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen.

În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

C.G., la două pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a),g) și i) C. pen.

În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

N.C., la două pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) – 209 alin. (1) lit. a),g) și i) C. pen. și la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a),g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 64 și 71 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a dedus arestul preventiv, potrivit dispozițiilor art. 88 C. pen., de la 31 august 2001, la zi, pentru N.C. și C.G. și de la 3 septembrie 2001, la zi, pentru inculpatul R.D.

S-a luat act că părțile vătămate G.E. și N.T. nu s-au constituit părți civile, bunurile sustrase fiindu-le restituite.

S-a admis cererea de despăgubiri formulată de partea civilă P.A. și s-a dispus obligarea în solidar a inculpaților, la plata către aceasta, a sumei de 6 milioane lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpații N.C. și R.D., a 13 saci cu grâu sau a contravalorii acestora, de 1 milion lei.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpaților N.C. și C.G. fiind suportate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință , instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 4 mai 2001, inculpatul R.D. împreună cu alte două persoane au sustras o bovină, în valoare de 4.500.000 lei, aparținând părții vătămate G.E.

În noaptea de 11 spre 12 august 2001, inculpații R.D., N.C. și C.G. au pătruns prin escaladare în curtea locuinței părții vătămate P.A., de unde au sustras bunuri în valoare de 1 milion lei.

În luna august 2001 , inculpații R.D. și N.C. au sustras în două rânduri, pe timp de noapte și prin efracție, un număr de 13 saci cu grâu, în valoare de 1 milion lei, de la partea vătămată N.T.

În noaptea de 23 spre 24 august 2001, inculpații R.D., N.C. și C.G. au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate T.N., de unde au sustras 21 saci cu grâu, în valoare de 2 milioane lei.

Pentru a-și asigura scăparea, inculpatul R.D. a exercitat violențe fizice asupra părții vătămate, care a suferit leziuni traumatice care au necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângeri penale, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, proces-verbal de reconstituire, planșe fotografice, acte medico-legale, raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, proces-verbal de percheziție domiciliară, proces-verbal de cercetare la fața locului, dovezi de ridicare și restituire a bunurilor sustrase, declarațiile inculpaților care au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

Curtea de Apel București , secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 218/A din 18 aprilie 2002, a respins ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași și inculpații C.G. și N.C.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților, în sensul majorării cuantumului stabilit.

Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Curtea constată că acesta este fondat.

Instanțele de judecată au reținut în mod corect în sarcina fiecărui inculpat, faptele săvârșite, dar nu au realizat o corectă individualizare a pedepselor aplicate acestora.

Curtea constată că nu s-au valorificat corespunzător criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. și nu s-a dat eficiența cuvenită dispozițiilor art. 52 C. pen., privind scopul coercitiv-educativ al sancțiunii penale.

Inculpații R.D., C.G. și N.C. au săvârșit împreună mai multe infracțiuni de sustragere de bunuri, la adăpostul întunericului și prin efracție.

Pericolul social concret al faptelor săvârșite – demonstrat de numărul lor și modalitatea de executare – necesită un tratament penal ferm.

De altfel, limitele stabilite de legiuitor pentru pedepsele ce sancționează astfel de fapte, permit aplicarea unor pedepse cu un cuantum sporit, cu ajutorul cărora să se realizeze reeducarea inculpaților.

În procesul de individualizare a pedepselor trebuie să se aibă în vedere periculozitatea socială deosebită a inculpatului R.D., singurul care a recurs la folosirea violenței, pentru a-și asigura scăparea de la locul faptei și care posedă și antecedente penale (a fost condamnat, ca minor, la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., prin decizia penală nr. 82 din 3 martie 1999, a Curții de Apel București ) .

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și să caseze decizia penală nr. 218 din 18 aprilie 2002, a Curții de Apel București, secția a II-a penală și sentința penală nr. 83 din 29 noiembrie 2001, a Tribunalului Călărași , dispunând majorarea pedepselor aplicate inculpaților.

Curtea apreciază că respectarea dispozițiilor art. 52 și 72 C. pen., necesită majorarea pedepselor aplicate inculpaților C.G. și N.C., cu câte un an închisoare, astfel încât, în final, aceștia să execute câte 4 ani închisoare.

Pentru aceleași rațiuni, în conformitate cu art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului R.D. va fi sporită cu 2 ani închisoare, acesta urmând să execute 7 ani închisoare

Durata arestării preventive se va deduce din pedepsele aplicate, de la 31 august 2001, la zi, pentru inculpații C.G. și N.C. și de la 3 septembrie 2001. la zi. pentru inculpatul R.D.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) din același cod.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 218 din 18 aprilie 2002, a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimații-inculpați C.G., N.C. și R.D.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 83 din 29 noiembrie 2001, a Tribunalului Călărași, numai cu privire la individualizarea pedepselor.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., sporește pedepsele aplicate inculpaților C.G. și N.C., cu câte un an închisoare, iar pedeapsa aplicată inculpatului R.D., cu 2 ani închisoare, urmând ca în final, inculpații C.G. și N.C. să execute câte 4 ani închisoare, iar inculpatul R.D., 7 ani închisoare.

Deduce din pedepse durata arestării preventive, de la 31 august 2001, până la 7 ianuarie 2003, pentru inculpații C.G. și N.C. și de la 3 septembrie 2001. până la 7 ianuarie 2003. pentru inculpatul R.D.

Onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003.