Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 83 din 8 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşită de inculpatul A. din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.
În baza disp. art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., în prezent aflat în Penitenciarul Focşani la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.
În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare.
În temeiul art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 589 zile din pedeapsa de 1291 zile stabilită prin Sentinţa penală nr. 979/2009 a Judecătoriei Buzău cu pedeapsa de 5 ani, urmând ca inculpatul să execute 5 ani, la care s-a adăugat un spor de 1 an, în total 6 ani închisoare.
În baza disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Totodată, s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă la zi, începând cu 8 mai 2012.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza disp. art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii A. şi B. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la eliberarea din penitenciar, fără altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată.
În latură civilă, au fost obligaţi inculpaţii în solidar iar inculpatul B. în solidar şi cu reprezentantul legal C., la plata sumei de 2.178 RON daune materiale şi la 50.000 RON daune morale către partea vătămată F.
În final, inculpatul A. a fost obligat la 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat şi inculpatul B., în solidar cu A. şi C., la 1.300 RON cu acelaşi titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, pe baza actelor şi lucrărilor cauzei, următoarele:
Prin Rechizitoriul din 16 august 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A., pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., port ilegal de armă prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 şi ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321. alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) şi art. 33 lit. a) C. pen. şi B. (minor), pentru infracţiunile de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. şi ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 99 şi urm. şi art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut în actul de acuzare că, la data de 7 mai 2012, inculpaţii A. şi B., împreună cu alte rude, la întoarcerea de la Penitenciarul Focşani, unde au mers să îl viziteze pe D., fratele lui A., s-au deplasat pe strada x din municipiul Buzău la locuinţa numitului E., pentru a-i cere socoteală întrucât o rudă a acestuia din urmă, aflată în acelaşi penitenciar, l-ar fi insultat pe fratele său, D.
Inculpaţii nu l-au găsit acasă, în schimb au discutat cu fratele său, F., cerându-i "să facă plata", adică să-i dea o sumă de bani pentru că ruda sa, G., aflată în penitenciar, i-a insultat fratele (unchiul) aflat în acelaşi loc.
Cum acesta a refuzat, inculpatul A. a scos de la spate un cuţit şi l-a lovit în zona submandibulară, după care, împreună cu fiul său, inculpatul B., au continuat să îl lovească cu pumnii şi picioarele. L-au lovit cu pumnii până a căzut la pământ, apoi A. i-a mai aplicat o lovitură cu cuţitul, tăindu-l pe antebraţul stâng.
Partea vătămată a reuşit să fugă, a fost alergată de inculpatul minor B. dar nu a fost prinsă, după care agresorii s-au urcat în autoturismul cu care veniseră şi au plecat.
Partea vătămată a fost transportată la spital unde a fost diagnosticată cu "traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză minimă buză inferioară, buză superioară plagă tăiată ram orizontal mandibular stâng, contuzie toracică, plăgi tăiate superficial faţă externă braţ stâng, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile, nepunându-i viaţa în primejdie.
Cu ocazia audierii, inculpatul B. a recunoscut că i-a aplicat părţii vătămate doi pumni în zona mandibulară şi precizează că tatăl său, A., nu a lovit-o nici cu pumnii, nici cu vreun cuţit.
Inculpatul A. a declarat, în cursul urmăririi penale, că l-a lovit doar cu pumnul pe F., că nu a avut cuţit asupra sa şi nu a lovit partea vătămată cu nici un obiect tăietor, că partea vătămată s-ar fi autoagresat.
În cursul judecăţii, la termenul din 29 noiembrie 2012, inculpaţii au declarat că nu recunosc faptele şi nu doresc să beneficieze de disp. art. 3201 C. proc. pen., după ce instanţa le-a adus la cunoştinţă aceste prevederi.
Fiind audiat, inculpatul A. a declarat că în acea zi a fost la penitenciar să îl viziteze pe fratele său D., deplasându-se cu un autoturism, împreună cu fiul său, inculpatul minor B., H., I. şi J., fără alte rude care să se deplaseze într-o altă maşină.
Pentru că la penitenciar a aflat ca fratele său a fost insultat de o rudă de-a părţii vătămate, deţinută în acelaşi loc, la întoarcere, au mers pe strada x din Buzău să vorbească cu fratele acesteia şi cu care erau într-o relaţie mai apropiată dar nu l-au găsit acasă. La poartă a ieşit partea vătămată, F., chemată de o nepoată a sa, K.
A stat de vorba cu F. şi la un moment dat fără vreun avertisment, fiul său, inculpatul B., l-a lovit de două ori cu pumnul în faţă, partea vătămata luând-o la fugă. Întrucât B. a încercat să îl prindă, l-a strigat să se întoarcă, l-a băgat în maşina şi l-a certat, l-a scuipat, după care au plecat din acel loc pentru ca partea vătămată striga la nepoată să îi aducă o bâtă.
A mai declarat că nu a lovit cu nimic pe partea vătămată, nici măcar cu pumnul, nu a avut nici un obiect asupra lui dar că la urmărirea penală a recunoscut că l-a lovit cu pumnul pentru a lua asupra sa fapta fiului său.
Inculpatul minor B., a declarat că în ziua respectivă, trecând pe strada x, la întoarcerea de la penitenciar, a văzut pe stradă pe partea vătămată şi atunci tatăl său a oprit să vorbească cu ea. Întrucât, cu ceva timp în urmă, avusese un conflict cu aceasta, din cauza unei fete, a coborât din maşină şi, fără vreun avertisment, a lovit pe F. de două ori cu pumnul în faţă. Tatăl său l-a luat din acel loc fără a lovi partea vătămată. Nu au fost însoţiţi de alte rude dar a văzut trecând atunci maşina unchiului său, L., însă acesta nu a oprit.
În urma examinării întregului material probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În data de 7 mai 2012, inculpatul A. s-a deplasat cu un autoturism, împreună cu fiul său B., cumnata lui I. şi nepoţii lui, H. şi J., la fratele său D., aflat în Penitenciarul Focşani. Acolo, acesta i-a spus inculpatului că un nepot al numitului E., pe nume G., aflat în acelaşi penitenciar, l-a insultat.
Din acest considerent, la întoarcere, A. s-a deplasat pe strada x din municipiul Buzău pentru a-i cere socoteala lui E. pentru fapta nepotului său. La domiciliul acestuia, au dat de numita K., nepoata părţii vătămate. Spunându-i că E. nu este acasă, acesta i-a spus să îl cheme atunci pe fratele său, partea vătămată F. Acesta a ieşit din casă şi, în faţa porţii, a stat de vorbă cu inculpatul A., din autoturism coborând şi fiul său, inculpatul minor B.
A. i-a cerut lui F. să îl sune pe fratele său, E., pentru a-i aduce la cunoştinţă că nepotul lui, G., aflat în Penitenciarul Focşani l-a insultat pe fratele acestuia, D., deţinut în acelaşi loc. F. i-a spus că fratele său nu are cartelă şi atunci A. i-a cerut să "facă plata", adică să îi dea nişte bani pentru fapta nepotului său.
Cum acesta i-a spus că nu are de ce să plătească, A. a scos de la spate un obiect tăietor-înţepător (nu se ştie exact ce era, partea vătămată şi martorii făcând referire la o lamă care putea să fie şi de la un briceag sau unghieră, nu neapărat cuţit) şi a încercat să-l taie la faţă, partea vătămată reuşind să evite, dându-se înapoi, după care a fost lovit cu pumnii şi picioarele de cei doi, apoi, cu acel obiect tăietor-înţepător, i-a mai aplicat şi alte lovituri în antebraţul stâng.
Partea vătămată a reuşit să fugă, a fost urmărită de B., care însă s-a retras după ce tatăl său l-a strigat să se întoarcă. Nepoata părţii vătămate, K., care a văzut întregul incident, a sunat imediat la 112, deplasându-se o ambulanţă care a preluat partea vătămată şi a dus-o la spital.
Diagnosticul stabilit a fost de "traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză minimă buză superioară, buză superioară plagă tăiata ram orizontal mandibular stâng, contuzie toracică, plăgi tăiate superficial faţă externă braţ stâng, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile, nepunându-i viaţa în primejdie".
Ulterior, medicul legist a precizat că pentru vindecarea plăgilor tăiate sunt necesare 7 - 9 zile îngrijiri medicale, iar pentru fractura de mandibulă, leziune ce a necesitat şi tratament chirurgical, 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.
Pe stradă a mai trecut o maşină cu rude ale inculpaţilor dar nu rezultă cert dacă aceasta a oprit sau nu, declaraţiile date în cauză de părţi şi martori cu privire la acest aspect fiind contradictorii.
Astfel, potrivit declaraţiilor inculpaţilor şi cele ale martorilor care s-au aflat în cealaltă maşină, se pare că aceasta a trecut întâmplător prin zonă şi, văzând maşina inculpatului A., au vrut să oprească dar, pentru că erau şi rude cu care nu vorbeau, după ce au redus viteza aproape oprind, şi-au continuat deplasarea. Potrivit declaraţiilor date de partea vătămată şi rudele ei, a fost oprit şi celălalt autoturism, unul dintre ocupanţi, L., salutând partea vătămată.
În raport de acestea s-a constatat că nici ocupanţii autoturismului cu care veniseră inculpaţii şi nici alte persoane nu au intervenit în acest conflict.
Referitor la apărarea inculpaţilor, s-a reţinut de către tribunal că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B. nu sunt dubii cu privire la vinovăţia sa, el însuşi recunoscând că a dat doi pumni în faţă părţii vătămate, fiind cert că fractura de mandibulă s-a produs în urma acestor lovituri.
Inculpatul A. s-a apărat spunând că nu a lovit cu nimic partea vătămată, deşi la urmărire a declarat că i-a dat un pumn dar această apărare nu a fost reţinută de prima instanţă cu următoarea motivare:
Deşi prin memoriile depuse inculpatul analizează în detaliu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor, evidenţiind o serie de contradicţii, nimeni nu poate contesta faptul că el a fost prezent la faţa locului şi a discutat cu partea vătămată şi nici împrejurarea că aceasta a fost vătămată în cadrul acelui conflict, nefiind vorba de vreo autoagresare în ceea ce priveşte plăgile tăiate.
Faptul că între unele declaraţii există mici deosebiri este explicat de împrejurarea că cei audiaţi nu au fost de faţă de la începutul conflictului până la sfârşit, surprinzând doar anumite momente ale incidentului, din locuri diferite.
Pe de altă parte, s-a motivat că instanţa a lămurit o serie de contradicţii în cursul judecăţii, cei audiaţi pe acest aspect oferind explicaţii logice ale unor susţineri din cursul urmăririi penale.
Astfel, partea vătămată a explicat că deşi a făcut referire la cuţit în cursul urmăririi penale, a declarat aşa pentru că a văzut acea lamă şi aşa a crezut la acel moment dar putea să fie şi alt obiect cu lamă iar martora K. a explicat instanţei că a făcut referire la alte nume în declaraţiile date pentru că aşa a înţeles că se numesc agresorii, după porecle, nu îi văzuse până atunci şi a dat acele declaraţii la două noaptea; în instanţă l-a recunoscut fără probleme pe inculpatul A., la fel şi M.
Prin urmare, s-a concluzionat de către tribunal că există probe directe de vinovăţie, declaraţia părţii vătămate fiind susţinută de martori şi de actul medico-legal.
Astfel, martora K. a declarat că a văzut când A. l-a lovit pe F. cu cuţitul, cum l-au urmărit, fiind nevoită să sune la 112, M. a văzut în mâna lui A. un obiect lucios iar pe fiul său plin de sânge; O. a văzut când A. l-a lovit cu cuţitul; R. a văzut două autoturisme parcate dar nu au coborât decât cei care au lovit partea vătămată, ceilalţi rămânând în autoturisme, l-a văzut pe A. lovind partea vătămată cu o lamă de dimensiuni mici, crede că briceag.
De asemenea, s-a reţinut că dovada folosirii unui obiect tăietor-înţepător o constituie în mod cert plăgile tăiate sub mandibulă şi braţul stâng, plăgi pe care, în mod cert, nu le-a produs decât A., B. lovindu-l cu pumnii şi pe care nu le-a avut anterior ieşirii la poartă.
O altă dovadă a reprezentat-o, în opinia instanţei de fond, existenţa petelor de sânge de pe mâneca stângă a tricoului părţii vătămate, aşa cum rezultă din fotografiile judiciare, tricou pe care l-a îmbrăcat după agresiune, când a plecat la spital, la momentul conflictului neavând nimic pe el de la brâu în sus.
În fine, apelul la 112 unde martora K. spune că "l-a tăiat" pe unchiul său.
Referitor la inculpatul A. care a declarat că "a ţinut mâinile în şolduri" şi nu l-a lovit, s-a apreciat că declaraţia sa se coroborează perfect cu cea a părţii vătămate care a arătat că "M. a stat cu mâinile la spate".
Contradicţii au fost constatate şi între declaraţiile inculpaţilor (de ex. cu privire la locul unde era partea vătămată înainte de a vorbi cu ea, cu privire la relaţiile dintre cele două familii, felul în care a fost agresată partea vătămată).
Astfel, deşi inculpatul A. a susţinut că partea vătămată s-ar fi autoagresat producându-şi plăgile tăiate şi în completările actului medico-legal se arată cu nu poate fi exclusă autoagresiunea, prima instanţă a constatat fără dubiu că nu este decât o încercare a acestuia de a scăpa de răspundere penală.
Actul medico-legal arată că nu ar fi exclusă autoagresiunea daca autorul ar fi dreptaci, numai că localizarea este atipică pentru plăgile tăiate, iar partea vătămată nu manifestă tendinţe autolitice.
A susţinut că dacă l-ar fi tăiat, ar fi fost pete de sânge pe jos ori nu s-au găsit. Nici cu acest punct de vedere instanţa de fond nu a fost de acord pentru că plăgile tăiate au fost superficiale astfel că nu avea cum să fie o cantitate mare de sânge încât să curgă să ajungă pe trotuar şi, mai mult, partea vătămată s-a şters pe prosop imediat după agresiune (există fotografie judiciară - prosop murdar de sânge).
Cu privire ca încadrarea juridică a faptei de lovire a inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate rezultă că inculpaţii sunt coautori ai faptei de vătămare corporală, cei doi înţelegându-se şi colaborând la săvârşirea infracţiunii.
S-a motivat că cei doi inculpaţi nu s-au întâlnit întâmplător în faţa porţii părţii vătămate şi au bătut-o (eventual fiecare pentru alte considerente) ci ei au venit împreună de la penitenciar, ambii aflând că fratele, respectiv unchiul, a fost insultat la penitenciar de G., deţinut în acelaşi loc, rudă a părţii vătămate.
Din modul în care au agresat partea vătămată nu s-a putut desprinde decât o singură concluzie, aceea că au fost înţeleşi să aplice o corecţie unei rude a lui G., victimă fiind partea vătămată pentru că pe ea au găsit-o la domiciliu.
A. a oprit autoturismul la poarta părţii vătămate, au coborât împreună, celelalte rude au aşteptat, au stat de vorbă cu ea, A. ţinând mâinile la spate şi când li s-a spus că nu are de ce să plătească, au tăbărât asupra sa, inculpatul minor lovind-o cu pumnii, tatăl său cu acel obiect tăietor pe care îl ţinea la spate.
Dacă nu a existat nicio înţelegere, colaborare între ei, nu ar fi lovit partea vătămată în acelaşi timp, nu s-ar fi deplasat împreună la poarta părţii vătămate sau ar fi lovit-o doar unul.
Ambii au cerut "să facă plata" ştiind deci ce urmează să facă - fapt ce rezultă nu doar din declaraţiile părţii vătămate ci şi din cele date de vecina S.
S-a motivat că infracţiunea de omor se poate comite cu intenţie directă sau indirectă, în ultimul caz autorul, deşi prevede rezultatul, nu-l urmăreşte dar acceptă posibilitatea producerii lui.
În cauză, din modul în care au aplicat loviturile părţii vătămate, inculpaţii nu au urmărit şi nu au acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul minor i-a aplicat lovituri în faţă cu pumnul în timp ce tatăl său, cu acea lamă, i-a aplicat lovituri în zona feţei şi antebraţului. Chiar dacă a folosit un obiect apt de a ucide şi l-a lovit aproape de gât, submandibular, instanţa de fond a apreciat că intenţia lor nu a fost aceea de a-l omorî ci de a-l pedepsi, de a-i da o lecţie, pentru că a refuzat să plătească pentru jignirea adusă de o rudă de-a sa unei rude de-a lor.
Lipsa intenţiei s-a apreciat că rezultă şi din faptul că inculpaţii au mers la domiciliul părţii vătămate pentru a discuta de fapt cu fratele ei, dar, pentru că nu au găsit-o, au cerut să vină partea vătămată, agresiunea având loc doar după ce a refuzat să le dea bani, concluzionându-se că dacă partea vătămată ar fi mers în casă şi le-ar fi dat bani, nu ar mai fi lovit-o.
Mai mult, s-a motivat că inculpaţii l-au agresat în plină stradă, acolo unde oricine putea să observe cu uşurinţă ce se întâmplă şi deci, concluzia este că ei nu s-au ferit pentru că nu au vrut să o omoare ci doar să o bată.
Chiar partea vătămată, în prima declaraţie dată, a arătat ca A. "ţinea lama între degete şi se vedea doar jumătate de lamă" - felul în care a ţinut acel obiect ascuţit arată că nu a avut intenţia de a-l omorî, lovitura nu ar fi fost suficient de puternică pentru a-i suprima viaţa ci, în mod sigur, a vrut să-i dea o lecţie părţii vătămate pentru că a refuzat să-i dea bani. Dacă ar fi ţinut de mâner acel obiect este cert că inculpatul nu ar fi urmărit decât să aplice o lovitură suficient de puternică pentru a-i lua viaţa.
În plus, s-a mai reţinut că era "sprijinit" în activitatea sa şi de fiul său, ori, după lovitura cu acea lamă a lovit partea vătămată cu pumnul.
Or, având în vedere numărul agresorilor şi faptul că au luat prin surprindere partea vătămată, aceştia ar fi putut continua să o lovească de multe ori cu acel obiect ţinut normal, producându-i leziuni serioase din care ar fi rezultat clar intenţia de a ucide victima.
Un alt argument în sprijinul acestei încadrări a fost şi superficialitatea plăgilor (s-a observat chiar din fotografiile judiciare, mai gravă fiind lovitura dată în faţă de celălalt inculpat ce i-a produs o fractură de mandibulă. Chiar dacă superficialitatea plăgilor tăiate a fost determinată şi de faptul ca partea vătămată a reuşit să se apere, convingerea instanţei a rămas aceeaşi, respectiv că intenţia lor a fost alta, doar de a o vătăma, de a da o lecţie unei rude de-a celui deţinut, pentru că a refuzat să plătească pentru fapta rudei ei.
Nu lipsit de importanţă a fost apreciat şi faptul că fratele victimei, E., este prieten cu inculpaţii, fiind greu de crezut că A. a vrut să îi omoare fratele.
Mai mult, leziunile nu i-au pus în primejdie viaţa. Sigur, acesta nu este un argument în sprijinul ideii de lipsă a intenţiei de a ucide, dar trebuie ţinut seama de el alături de celelalte considerente.
Prin urmare, faţă de felul în care au acţionat, instanţa de fond a concluzionat că este total greşit ca un inculpat să răspundă pentru tentativă de omor iar celălalt pentru vătămare corporală, din moment ce au acţionat împreună în vătămarea lui F. Dacă nu rezulta intenţia de vătămare, cei doi ar fi trebuit să răspundă pentru tentativă de omor şi nu pentru fapte distincte, ca şi cum acţiunile lor ar fi fost total separate.
Cum acţiunile lor au fost făcute în realizarea acestui scop, neavând importanţă că unul a lovit cu cuţitul, celălalt cu pumnul (leziunile cele mai grave necesitând 30 - 35 zile îngrijiri medicale) ei sunt coautori la fapta de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., motiv pentru care tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A., reţinând şi circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei împreună cu un minor.
Pentru considerentele arătate mai sus, a fost respinsă cererea formulată de A. privind schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor în lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., acţiunea sa nefiind separată de cea a inculpatului minor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., tribunalul a reţinut următoarele:
Deşi procurorul a reţinut că s-a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice, instanţa de fond a apreciat că fapta nu a fost de asemenea amploare încât să constituie infracţiune, putând fi cel mult o contravenţie la Legea nr. 61/1991.
Pentru a fi în prezenţa acestei fapte penale, trebuie ca inculpaţii, în public, să săvârşească acte sau gesturi, să profereze expresii sau cuvinte ori să se dedea la orice alte manifestări prin care să se aducă atingere bunelor moravuri ori să se producă scandal public, ori să se tulbure, în alt mod liniştea şi ordinea publică.
Inculpaţii au agresat partea vătămată în plină stradă, dar fără ca de faţă să fie alte persoane şi fără să se producă scandal public şi acest lucru rezultă din declaraţiile celor audiaţi în cauză.
Rezultatul faptei se referă la caracterul public al indignării cetăţenilor faţă de manifestarea inculpaţilor şi nu la o indignare izolată a unei persoane, la o părere personală sau la un comentariu, urmare care nu s-a produs în cauză, nefiind dovezi în acest sens.
S-a motivat că chiar dacă inculpaţii au fost însoţiţi de alte persoane, ele au rămas în autoturisme, nu a fost scandal, alte persoane nu au fost pe stradă. Persoanele ce i-ar fi însoţit pe inculpaţi (dacă au fost şi în celălalt autoturism sau cei din autoturismul său) în nici-un caz nu fac parte din categoria persoanelor "revoltate" de cele petrecute.
Mai mult, s-a arătat că agresarea părţii vătămate a durat câteva minute, timp în care alte persoane nu au fost prezente pe stradă. Faptul că, ulterior plecării părţii vătămate cu ambulanţa, una sau două persoane au ieşit pe stradă, nu are nicio legătură cu acţiunea anterioară a inculpaţilor.
Martorul Ş. a declarat că l-a auzit pe F. strigând să fie chemată poliţia dar când a ieşit afară, l-a văzut pe acesta, pe un poliţist, nefiind prezente alte persoane; martora I., împreună cu ceilalţi au stat în maşină, nu a văzut alte persoane pe stradă; T., din mers (se afla în celălalt autoturism) a văzut când a fost lovită partea vătămată de inculpatul minor dar, în afară de tatăl său şi de partea vătămată, nu mai era nimeni pe stradă; S., în afara vocilor care spuneau "banii, banii" şi de lovitură - crede că cineva a fost lovit - nu a auzit scandal; martor R. - în afară de partea vătămată şi de cei din cele 2 maşini nu a văzut alte persoane, nu vorbeşte de nici-un scandal; O. - "totul a durat foarte puţin, pe stradă nu a fost scandal ... nimeni nu a ieşit de frică", T. în afara persoanelor care îl agresau pe F., a mai văzut două femei - dar erau în autoturisme - nu a văzut persoane care să iasă în faţa casei; J. în afara celor din autoturism, nu au fost alte persoane pe stradă.
Prin urmare, în raport de probatoriile la care s-a făcut referire, s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi s-a dispus achitarea inculpaţilor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind îndeplinită urmarea prevăzută de lege.
În privinţa inculpatului B. chiar s-a apreciat că chiar dacă a recunoscut că a lovit partea vătămată cu pumnii în faţă, instanţa de fond nu a putut să reţină incidenţa disp. art. 3201 C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
Potrivit acestui text de lege, recunoaşterea faptelor trebuie să aibă loc până la începerea cercetării judecătoreşti iar inculpatul trebuie să solicite ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate de procuror. În cauză, instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpaţilor prevederile acestui text de lege, ambii spunând la acel moment că nu recunosc faptele, nu doresc să beneficieze de dispoziţiile respective. Din acest motiv, tribunalul a trecut la administrarea de probe, ocazie cu care inculpatul minor, la audierea sa, a declarat că a lovit partea vătămată. Faţă de momentul la care a făcut aceasta declaraţie, de împrejurarea că s-a trecut la audierea inculpaţilor şi a martorilor, că nu a făcut o declaraţie de recunoaştere în totalitate a faptelor, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, tribunalul a considerat că nu poate beneficia de aceste prevederi legale.
În consecinţă, faţă de cele arătate, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpaţilor după cum urmează: în baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală; în baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.
Totodată, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată şi a contopit restul rămas neexecutat de 589 zile din pedeapsa de 1291 zile stabilită prin Sentinţa penală nr. 979/2009 a Judecătoriei Buzău cu pedeapsa de 5 ani, urmând să execute 5 ani, la care se adaugă un spor de 1 an, în total 6 ani închisoare.
Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv la zi, începând cu 8 mai 2012.
De asemenea, în baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 şi urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a ţinut seama de următoarele:
Inculpatul A. este un infractor care a mai fost condamnat pentru fapte grave, săvârşite cu violenţă - 7 ani pentru viol, 3 ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (în România) şi 2 ani şi 4 luni pentru jaf în grup în Ungaria. Nu a recunoscut faptele.
Nici inculpatul minor B. nu este la primul contact cu legea penală. A fost sancţionat administrativ de două ori pentru relaţii sexuale cu o minoră şi pentru şantaj.
Pe baza raportului de evaluare, s-a reţinut că acesta nu urmează regulat cursurile şcolare, a fost implicat în activităţi la limita legalităţii, se folosea de numele tatălui său pentru a intimida persoane pe care nu le agrea.
S-a impus ca pedepsele să fie executate în regim de detenţie faţă de persoana inculpaţilor, care nu sunt la primul contact cu legea penală şi faţă de gravitatea deosebită a faptei.
A merge la poarta unei persoane şi a o agresa în plină stradă, cu leziuni extrem de grave - fractură de mandibulă şi plăgi tăiate - pentru că refuză să îi dea bani pentru că un nepot le-a jignit o rudă de-a lor, arată că aceştia nu manifestă decât o totală desconsiderare faţă de fiinţa umană pe care o pot pedepsi după bunul lor plac pentru fapte care nici măcar nu sunt săvârşite de aceasta.
Mai mult, A. a procedat într-un mod identic în urmă cu câţiva ani, atunci obţinând bani de la partea vătămată, mama acesteia speriată fiind de faptul că l-a luat de gât pe fiul ei, înarmat fiind tot cu un cuţit (i-au dat 5 - 6 milioane).
În latură civilă, inculpaţii au fost de acord cu daunele precizate de partea vătămată, astfel că au fost obligaţi la sumele solicitate.
Împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpaţii A. şi B., care au criticat soluţia primei instanţe de nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele arătate în scris şi susţinute cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt consemnate pe larg în încheierea de amânare a pronunţării.
În esenţă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a criticat sentinţa de nelegalitate, susţinând, sub un prim aspect, că în mod greşit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. precum şi în ceea ce priveşte greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
Totodată, sentinţa a fost criticată de netemeinicie, cu referire la cuantumul pedepselor aplicare inculpaţilor după schimbarea încadrării juridice a faptei, respectiv 5 ani închisoare reprezentând maximul special pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., comparativ cu pedeapsa aplicată inculpatului minor B. de numai 1 an închisoare cu privire la aceeaşi infracţiune, deşi contribuţia acestora la producerea leziunilor pe corpul părţii vătămate a fost diferită.
Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei, reîncadrarea faptei comise de inculpatul A. în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., condamnarea ambilor inculpaţi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi reaprecierea pedepselor aplicate inculpaţilor.
Prin apelul declarat, inculpat A. a solicitat încetarea procesului penal pornit împotriva sa de partea vătămată F. întrucât a intervenit împăcarea, în subsidiar, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanţă până la limita perioadei petrecută în arest preventiv precum şi menţinerea soluţiei de achitare cu privire la infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
Apelantul inculpat B. a solicitat admiterea căii de atac şi încetarea procesului penal pornit împotriva sa de partea vătămată F., întrucât a intervenit împăcarea, în subsidiar, solicitând reindividualizarea pedepsei şi aplicarea disp. art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu menţinerea soluţiei de achitare în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
Prezentă la primul termen de judecată din data de 17 iulie 2013, partea vătămată F. a depus Declaraţia din 12 iulie 2013 autentificată de Biroul Notarului Public U. situată în Buzău, precizând că nu poate fi prezentă la termenele viitoare din cauza problemelor de serviciu.
În şedinţa publică din data de 26 septembrie 2013, cu ocazia audierii, inculpaţii A. şi B. au declarat că s-au împăcat cu partea vătămată F.
Prin Decizia penală nr. 184 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău privind pe inculpaţii A. şi B.
A fost desfiinţată în parte în latură penală sentinţa primei instanţe şi în rejudecare:
S-a înlăturat sporul de 1 an închisoare precum şi aplicarea disp. art. 61 C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în componentele sale de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-a menţinut dispoziţia instanţei de fond privind achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 (opt) ani închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
Conform disp. art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate şi s-a contopit restul rămas neexecutat de 589 zile închisoare din pedeapsa de 1291 zile închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauză şi s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 (opt) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-a computat din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 mai 2012 la zi.
S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului A.
II. S-a admis apelul inculpatului B. împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău.
În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., parte vătămată F., prin împăcarea părţilor.
Au fost înlăturate dispoziţiile instanţei de fond privind obligarea inculpatului B., în solidar cu partea responsabilă civilmente C., la plata despăgubirilor materiale şi morale către partea civilă F.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
A fost obligat inculpatul apelant B. şi partea vătămată F. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat din care câte 100 RON reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului ce se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.
III. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău.
A fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, examinând sentinţa primei instanţe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) şi 378 C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpatul B. sunt fondate, iar apelul declarat de inculpatul A. nu este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pe baza probelor şi mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv plângerea şi declaraţiile părţii vătămate F., Certificatul medico-legal din 8 mai 2012, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Buzău şi completarea acestuia, remis instanţei cu adresa din 12 iunie 2012, înscrisurile medicale privind pe partea vătămată, Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 6 iunie 2012 privind pe partea vătămată F., procesul-verbal de confruntare încheiat la data de 26 iunie 2012 între partea vătămată şi A., declaraţiile martorilor K., M., R., O., E., S., T., I., J., V., H., L., W., Ş., X., ce se coroborează parţial cu declaraţiile date de inculpaţii A. şi B., prima instanţă a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.
Printr-o justă evaluare şi interpretare a acestora, în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 63 alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, împrejurările concrete în care au fost comise faptele şi vinovăţia fiecărui inculpat, astfel că sub aceste aspecte, sentinţa adoptată de tribunal este justă.
Astfel, în mod corect s-a reţinut şi rezultă din probatorii că la data de 7 mai 2012 cei doi inculpaţi, însoţiţi de numiţii I., H. şi J. s-au deplasat cu autoturismul la Penitenciarul Focşani, unde se afla D., fratele inculpatului A. Deţinutul i-a relatat fratelui său că un nepot al numitului E., respectiv, G., aflat în acelaşi penitenciar, l-a insultat.
Având în vedere acest considerent, în drumul către casă, A. s-a deplasat pe strada x din municipiul Buzău, pentru a cere socoteală numitului E. pentru fapta nepotului său. La domiciliul acestuia, au găsit-o pe martora K. care i-a comunicat că E. nu este acasă, împrejurare în care inculpatul i-a spus să îl cheme pe fratele acestuia, respectiv partea vătămată F. Aceasta a ieşit din casă şi în faţa porţii a stat de vorbă cu A., timp în care din autoturism a coborât şi fiul său, inculpatul minor B.
În aceste împrejurări, A. i-a solicitat lui F. să îl sune pe fratele său pentru a-i aduce la cunoştinţă comportamentul nepotului iar la răspunsul părţii vătămate că nu poate să ia legătura deoarece fratele său nu are cartelă, A. i-a cerut "să facă plata" adică, aşa cum a arătat în declaraţia dată la urmărirea penală, dar şi cu ocazia confruntării, aceasta avea semnificaţia de a plăti o sumă de bani, de a da o maşină sau chiar casa de pe strada Y.
Partea vătămată nu a fost de acord cu cererea inculpatului A., spunând că nu are de ce să plătească, împrejurare în care inculpatul a scos de la spate un obiect tăietor-înţepător, identificat ca fiind un cuţit, cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, pe partea stângă, în condiţiile în care inculpatul a folosit mâna dreaptă, iar partea vătămată a reuşit să se retragă puţin în spate.
În continuare, acelaşi inculpat i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu pumnul stâng, după care a fost lovit cu pumnii şi picioare, atât de acesta, cât şi de inculpatul B., împrejurări în care partea vătămată a căzut pe trotuar, după care, cu ajutorul aceluiaşi cuţit A. a aplicat părţii vătămate şi alte lovituri pe antebraţul stâng.
Partea vătămată a reuşit să se salveze, fiind însă urmărită de inculpatul B., care s-a retras numai după ce tatăl său i-a solicitat să se întoarcă la autoturism.
După incident, nepoata părţii vătămate a sunat la 112 şi la scurt timp o ambulanţă s-a prezentat la faţa locului şi a preluat-o pe partea vătămată pe care a transportat-o la spital.
Certificatul medico legal din 8 mai 2012 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Buzău a concluzionat că partea vătămată F. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, precum şi corp dur şi ascuţit, posibil cuţit, pot data din 7 mai 2012 şi necesită 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, leziunile de violenţă nepunând în primejdie viaţa victimei.
În completarea certificatului medico-legal s-a stabilit că pentru factura de ram mandibular stâng, leziunea cea mai grea şi care a necesitat tratament chirurgical OMF s-au acordat 30 - 35 zile îngrijiri medicale, iar în legătură cu mecanismul de producere, s-a arătat că deşi cu privire la toate plăgile nu poate fi exclusă autoagresiunea în situaţia în care autorul este dreptaci, s-a concluzionat că localizarea este atipică, atât pentru plăgile tăiate, de pe braţul stâng, cât şi pentru plaga tăiată-înţepată şi că la examinarea clinică medicală pacientul nu a manifestat tendinţe autolitice.
Drept urmare, s-a concluzionat că fractura de ram stâng mandibular s-a produs cel mai probabil printr-un mecanism activ - heteroagresiune.
Având în vedere că declaraţiile date de partea vătămată, îndeosebi cele din timpul urmăririi penale dar şi cu ocazia confruntării cu inculpatul A., şi care s-au dovedit sincere în urma verificării comportamentului simulat al acesteia, aşa cum rezultă din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 6 iunie 2012, se coroborează cu declaraţiile date de martorii K., M., O., R. dar mai ales cu concluziile menţionate în certificatul medico-legal şi în completarea acestuia, din care rezultă fără dubiu că fractura de ram vertical mandibular stâng s-a produs printr-un mecanism activ - heteroagresiune, prin lovirea cu un corp dur şi ascuţit, posibil cuţit, rezultă că în mod corect instanţa de fond a înlăturat apărările invocate de inculpatul A., atât în ceea ce priveşte lipsa obiectului vulnerant cât şi pretinsa autoagresiune din partea victimei, toate fiind combătute de probele la care s-a făcut referire anterior.
În ceea ce priveşte însă încadrarea juridică dată faptelor comise de cei doi inculpaţi, s-a constatat că, deşi în privinţa inculpatului B. încadrarea juridică stabilită, respectiv în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. este corectă, întrucât acesta a aplicat părţii vătămate lovituri cu pumnul în zona feţei dar şi în partea superioară a corpului, iar acesta a recunoscut săvârşirea acesteia, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul A. este consecinţa aprecierii greşite a probatoriului administrat în cauză, pornindu-se în principal de la convingerea judecătorului fondului că cei doi inculpaţi au acţionat împreună, în acelaşi scop, respectiv al aplicării unei corecţii victimei, dedusă mai ales din mobilul acesteia, apreciat ca fiind nesemnificativ sub aspectul acceptării producerii rezultatului letal, precum şi raportat la superficialitatea rănilor, care nu i-au pus viaţa în pericol.
În acord cu argumentele avute în vedere de procuror, Curtea a apreciat că folosirea cuţitului în scopul agresării părţii vătămate, aflată în loc public, respectiv în faţa locuinţei sale şi aplicarea unei lovituri într-o zonă vitală, cum este cea a gâtului, cu consecinţa producerii unei fracturi de ram vertical mandibular dar mai ales în condiţiile în care partea vătămată a anticipat natura şi intensitatea loviturii şi s-a ferit din calea cuţitului, este evident că inculpatul A., deşi nu a urmărit în mod direct să suprime viaţa victimei, a prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, fapta comisă în astfel de condiţii întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi din acest motiv, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., este greşită.
Celelalte leziuni de violenţă rezultate în urma folosirii cuţitului, respectiv de pe antebraţul stâng nu prezintă relevanţă în calificarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat dar în acelaşi timp, nu reprezintă temei în a considera că superficialitatea acestora conduc la concluzia că inculpatul A. a urmărit doar vătămare corporală a părţii vătămate F., probatoriile menţionate anterior dovedind contrariul.
De altfel, în legătură cu gravitatea concretă a leziunilor, s-a constatat că instanţa de fond a manifestat inconsecvenţă atunci când la încadrarea juridică în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. a considerat că acestea sunt superficiale, iar la individualizarea judiciară a pedepsei a susţinut caracterul extrem de grav al acestora şi a aplicat inculpatului pedeapsa maximă prevăzută de textul de lege incriminator, pe care a şi sporit-o cu un an, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
Nici menţiunea cuprinsă în certificatul medico-legal în sensul că leziunile traumatice produse victimei în incidentul din 7 mai 2012 nu i-au pus în primejdie viaţa, nu constituie motiv întemeiat în a îmbrăţişa opinia instanţei de fond, întrucât în practica judecătorească s-a stabilit în mod constant că delimitarea infracţiunii de vătămare corporală de tentativă la omor este dată de obiectul vulnerant, zona vizată, intensitatea loviturii, consecinţele produse ori care s-ar fi putut produce, şi care, în cauza de faţă, converg la concluzia că fapta comisă de inculpatul A. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, inclusiv sub aspectul vinovăţiei, respectiv intenţie indirectă conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.
În raport de aceste considerente, Curtea, apreciind că apelul declarat de Parchet este fondat, în temeiul disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a dispus admiterea acestuia, desfiinţarea în parte a sentinţei, în latură penală şi rejudecând, conform art. 345 C. proc. pen., după înlăturarea sporului şi aplicarea disp. art. 61 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă în componentele sale şi a schimbat încadrarea juridică a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c ) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen. rap la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă proporţională gradului de pericol social al faptei şi persoanei acestuia.
La individualizarea sancţiunii, Curtea a avut în vedere criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunii, apreciat ca fiind mediu, în raport de circumstanţele reale în care a fost comisă fapta şi consecinţele produse, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni închisoare, faţă de incidenţa disp. art. 21 alin. (1) şi (2) C. pen. şi persoana inculpatului, recidivist, conform art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., stare atrasă de pedeapsa de 1291 zile închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti dar şi faţă de natura infracţiunilor pentru care a fost condamnat anterior, săvârşite cu violenţă, respectiv viol şi jaf în grup, ultima faptă fiind comisă în Ungaria.
Drept urmare, a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare, apreciată ca fiind corespunzătoare gravităţii faptei şi persoanei inculpatului şi în egală măsură de natură să răspundă exigentelor impuse de art. 52 C. pen.
Totodată, în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului A. şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului dreptului prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a C. pen. pe o durată de 2 ani, având în vedere îndeplinirea cerinţelor prev. de art. 175 C. pen. şi art. 65 din acelaşi cod.
Faţă de gravitatea faptei, potrivit art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate şi contopirea restului de 589 zile închisoare din pedeapsa de 1291 zile stabilită prin Sentinţa penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti cu pedepsele stabilite prin prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare.
Pe cale de consecinţă, nu au mai fost analizate criticile invocate de Parchet, cu privire la modalitatea în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii şi nici solicitarea apelantului inculpat A. de încetare a procesului prin împăcarea părţilor, care au rămas fără temei.
Referitor la cea de-a doua critică invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, vizând greşita achitare a inculpaţilor A. şi B. cu privire la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Aşa cum s-a arătat anterior, cei doi inculpaţi au agresat partea vătămată în stradă, conflictul a durat doar câteva minute, timp în care alte persoane nu au fost prezente pentru a fi incidente dispoziţiile cuprinse în art. 321 alin. (1) C. pen.
Astfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, martora I., ce se afla împreună cu alte două persoane în autoturism, în aşteptarea inculpaţilor, nu a văzut alte persoane străine pe stradă, martora W. ce se afla într-un alt autoturism a văzut când partea vătămată a fost lovită de inculpatul minor dar în afară de aceştia nu mai era nimeni pe stradă, martora S. a declarat că a auzit voci care spuneau " banii, banii", dar nu şi scandal, în acelaşi sens fiind şi declaraţiile martorilor O., T., J.
În aceste condiţii, nefăcându-se dovada că inculpaţii ar fi săvârşit acte ori gesturi, ar fi proferat cuvinte sau expresii, s-ar fi dedat la manifestări prin care să se aducă atingere bunelor moravuri ori să se producă scandal public, soluţia de achitare a inculpaţilor este justă şi prin urmare, nu se impune desfiinţarea sentinţei şi condamnarea inculpaţilor, elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. nefiind întrunite.
Având în vedere soluţia de condamnare a inculpatului B. în temeiul disp. art. 181 alin. (1) C. pen., faptul că partea vătămată F., prin declaraţia din 12 iunie 2012 autentificată de Biroul Notarului Public U., a declarat că s-a împăcat cu inculpatul, aceeaşi poziţie fiind exprimată şi de acesta, Curtea, în temeiul disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa în sensul că, fiind întrunite cerinţele prev. de art. 181 alin. (3) cu referire la art. 132 C. pen., în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva acestuia, prin împăcarea părţilor.
Pe cale de consecinţă, au fost înlăturare dispoziţiile instanţei de fond, privind obligarea inculpatului B. în solidar cu partea responsabilă civilmente C. la plata despăgubirilor materiale şi morale către partea civilă F., împăcarea părţilor vizând atât latura penală cât şi pe cea civilă.
Faţă de aceasta şi având în vedere soluţia de condamnare dispusă, s-a constatat că daunele materiale şi morale, în cuantumul stabilit de instanţa de fond, urmează a fi plătite exclusiv de inculpatul A.
Având în vedere soluţia de încetare dispusă în cauză, dar şi cea de condamnare a inculpatului A., conform art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., criticile invocate de parchet referitoare la individualizarea pedepselor, nu au mai fost analizate, rămânând, de asemenea, fără temei.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul A., vizând netemeinicia sentinţei, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate de prima instanţă cu privire la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., nici aceasta nu a mai fost analizată, având în vedere schimbarea de încadrare juridică dispusă prin prezenta şi condamnarea acestuia în baza disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., motiv pentru care în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus respingerea acestuia ca nefondat.
Apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării subzistă şi impun judecarea inculpatului în stare de arest preventiv, în baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia, iar conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 mai 2012, la zi,
Neexistând alte critici şi nefiind constatate nulităţi de ordine publică care să afecteze legalitatea sentinţei, au fost menţinute în rest dispoziţiile acesteia.
Reţinând culpa procesuală a apelantului inculpat A., în temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 300 RON, iar faţă de împăcarea părţilor, în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului B. şi a părţii vătămate F. la câte 200 RON, cu acelaşi titlu.
În ceea ce priveşte însă încadrarea juridică dată faptelor comise de cei doi inculpaţi, s-a constatat că, deşi în privinţa inculpatului B. încadrarea juridică stabilită, respectiv în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. este corectă, întrucât acesta a aplicat părţii vătămate lovituri cu pumnul în zona feţei, dar şi în partea superioară a corpului, iar acesta a recunoscut săvârşirea acesteia, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul A. este consecinţa aprecierii greşite a probatoriului administrat în cauză, pornindu-se în principal de la convingerea judecătorului fondului că cei doi inculpaţi au acţionat împreună, în acelaşi scop, respectiv al aplicării unei corecţii victimei, dedusă mai ales din mobilul acesteia, apreciat ca fiind nesemnificativ sub aspectul acceptării producerii rezultatului letal, precum şi raportat la superficialitatea rănilor, care nu i-au pus viaţa în pericol.
În acord cu argumentele avute în vedere de procuror, Curtea a apreciat că folosirea cuţitului în scopul agresării părţii vătămate, aflată în loc public, respectiv în faţa locuinţei sale şi aplicarea unei lovituri într-o zonă vitală, cum este cea a gâtului, cu consecinţa producerii unei fracturi de ram vertical mandibular dar mai ales în condiţiile în care partea vătămată a anticipat natura şi intensitatea loviturii şi s-a ferit din calea cuţitului, este evident că inculpatul A., deşi nu a urmărit în mod direct să suprime viaţa victimei, a prevăzut şi acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, fapta comisă în astfel de condiţii întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi din acest motiv, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., este greşită.
Celelalte leziuni de violenţă rezultate în urma folosirii cuţitului, respectiv de pe antebraţul stâng nu prezintă relevanţă în calificarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat dar în acelaşi timp, nu reprezintă temei în a considera că superficialitatea acestora conduc la concluzia că inculpatul A. a urmărit doar vătămare corporală a părţii vătămate F., probatoriile menţionate anterior dovedind contrariul.
De altfel, în legătură cu gravitatea concretă a leziunilor, s-a constatat că instanţa de fond a manifestat inconsecvenţă atunci când la încadrarea juridică în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. a considerat că acestea sunt superficiale, iar la individualizarea judiciară a pedepsei a susţinut caracterul extrem de grav al acestora şi a aplicat inculpatului pedeapsa maximă prevăzută de textul de lege incriminator, pe care a şi sporit-o cu un an, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.
Nici menţiunea cuprinsă în certificatul medico-legal în sensul că leziunile traumatice produse victimei în incidentul din 7 mai 2012 nu i-au pus în primejdie viaţa, nu constituie motiv întemeiat în a îmbrăţişa opinia instanţei de fond, întrucât în practica judecătorească s-a stabilit în mod constant că delimitarea infracţiunii de vătămare corporală de tentativă la omor este dată de obiectul vulnerant, zona vizată, intensitatea loviturii, consecinţele produse ori care s-ar fi putut produce, şi care, în cauza de faţă, converg la concluzia că fapta comisă de inculpatul A. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, inclusiv sub aspectul vinovăţiei, respectiv intenţie indirectă conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.
Examinând recursul, în raport cu criticile invocate şi prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru considerentele următoare:
Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecinţă, instanţa urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât şi cazurile de casare în conformitate cu normele C. poc. pen. anterior.
Decizia recurată a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.
Verificând îndeplinirea cerinţelor formale prevăzute de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se constată că inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
În susţinerea recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen. anterior, solicitând casarea ambelor hotărâri şi în principal schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, în infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât din materialul probator administrat în cauză nu rezultă intenţia sa de a suprima viaţa părţii vătămate.
De asemenea, inculpatul a invocat şi cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 12 din C. proc. pen. anterior, solicitând casarea deciziei, şi pe fond achitarea, în baza art 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, lipsind intenţia săvârşirii acesteia.
Totodată, în baza art. 5 C. pen., inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor C. pen. în vigoare şi reducerea cuantumului pedepsei.
Referitor la criticile formulate de inculpat, întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 172 şi 12 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că în susţinerea acestora, inculpatul nu a invocat aspecte de nelegalitate, de restabilire a corespondenţei între norma de incriminare şi situaţia de fapt reţinută de către instanţele anterioare, ci prin acestea se solicită instanţei de recurs reexaminarea probatoriului şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, ceea ce nu este permis în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunţate în apel.
Înalta Curte constată că situaţia de fapt, stabilită prin sentinţa primei instanţe şi confirmată prin decizia instanţei de apel, corespunde normei de incriminare a infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 C. pen. anterior rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, fiind întrunite toate elementele constitutive ale acesteia, fără să existe vreun temei de schimbare a încadrării juridice sau de achitare a inculpatului.
Astfel, modul în care inculpatul a acţionat, prin aplicarea de lovituri cu un obiect tanato-generator apt de a produce moartea (cuţit) într-o zonă vitala (zona gâtului), cu consecinţa producerii unei fracturi de ram vertical mandibular, în condiţiile în care partea vătămată a anticipat natura şi intensitatea loviturii şi s-a ferit din calea cuţitului, relevă atât faptul că acţiunea corespunde elementului material al infracţiunii de omor, cât şi intenţia, cel puţin indirectă, a inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate.
Înalta Curte îşi însuşeşte toate argumentele expuse, în acest sens, pe larg, în decizia ce face obiectul căii de atac şi precizează că, instanţa de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenţei elementelor faptice reţinute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracţiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de verificare nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, în raport de intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 şi, în consecinţă, a incidenţei instituţiei aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din noul C. pen.
Examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunilor de către inculpat, instanţa de recurs constată că se impune aplicarea legii penale mai favorabile, astfel:
În reglementarea actuală, legiuitorul a exclus din norma de incriminare a omorului calificat, săvârşirea omorului în condiţiile elementului circumstanţial prevăzut de lit. i) a art. 175 vechiul C. pen., astfel că, potrivit principiului aplicării legii mai favorabile, legea nouă este mai favorabilă sub aspectul condiţiilor de incriminare.
Astfel, fapta de tentativă de omor, în modalitatea concretă în care a fost comisă de inculpat, incriminată în infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, pedepsită cu închisoare de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni şi interzicerea unor drepturi îşi găseşte în prezent corespondent în infracţiunea prev. de art. 32 rap. la art 188 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 de ani şi interzicerea unor drepturi, astfel că legea nouă este mai favorabilă inculpatului şi urmează a fi aplicată.
Având în vedere că individualizarea pedepsei nu mai poate fi reapreciată de către instanţa de recurs, care are obligaţia de a efectua o transpunere proporţională a pedepsei stabilite în baza legii anterioare în intervalul de pedeapsă prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului, în mod corespunzător, la un cuantum spre care s-a orientat şi instanţa de fond.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea acesteia, întrucât a folosit cuţitul în scopul agresării părţii vătămate, într-un loc public, respectiv, în faţa locuinţei acesteia, pe stradă.
Conform art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, portul, fără drept în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire, precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice.
În actuala reglementare, infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. (2) lit. a) C. pen. prevede că folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri de agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) (cuţitul, pumnalul, boxul, etc) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 372 alin. (2) lit. a) C. pen., întrucât inculpatul nu a folosit cuţitul, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural sportive, în locuri de agrement sau în mijloace de transport în comun, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va casa, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 83 din 8 mai 2013 a Tribunalului Buzău, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi numai cu privire la aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor şi cuantumul pedepselor.
Rejudecând cauza în aceste limite, se va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. l lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi reţinând art. 5 C. pen. va reduce pedeapsa de la 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. (2) lit. a) C. pen. în vigoare, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. (2) lit. a) C. pen.
Se va menţine revocarea liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 1291 zile neexecutat din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând, în final, să execute pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 8 mai 2012 la 17 martie 2014.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 83 din 8 mai 2013 a Tribunalului Buzău, numai în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi numai cu privire la aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea juridică a faptelor şi cuantumul pedepselor.
Rejudecând cauza în aceste limite:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen. aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi reţinând art. 5 C. pen. reduce pedeapsa de la 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior (art. 386 C. proc. pen. în vigoare), schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. (2) lit. a) C. pen. în vigoare, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prevăzută de art. 372 alin. (2) lit. a) C. pen.
Menţine revocarea liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 1291 zile neexecutat din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând, în final, să execute pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 8 mai 2012 la 17 martie 2014.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2014.
Procesat de GGC - MI