Decizia nr. 101/2016
Deliberând asupra cererii de recurs in casaţie, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 107/F din data de 22 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. x/98/2014. s-au dispus următoarele:
În baza art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen., rap. la art. 236 C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B., la pedepse de câte 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpaţilor, pe durata executării pedepselor, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.
S-a admis acţiunea civilă formulată de Spitalul Municipal „Anghel Saligny" Feteşti şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, către această parte civilă la plata sumei de 4.285,66 lei, despăgubiri civile reprezentând cheltuieli spitalizare efectuate cu victima C.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. şi B.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la câte 1.200 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocat oficiu în sumă de 300 lei pentru inculpatul B. a fost avansat şi rămâne în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt, victima C. locuia la data săvârşirii faptei (01 iulie 2011) singur în locuinţa sa situată în com. Movila, judeţul Ialomiţa.
Datorită vârstei, victima suferise două accidente casnice succesive în anii 2010 şi 2011, motiv pentru care se deplasa cu ajutorul unui cadru metalic, şi nu era în măsură să-şi facă singur menajul, sau să efectueze treburile din gospodărie. Este motivul pentru care, începând cu anul 2010, victima a apelat la ajutorul numitei D. (pentru menaj) şi la membrii familiei acesteia pentru efectuarea diverselor treburi gospodăreşti. Pentru munca depusă D., soţul acesteia, B., fiul său, inculpatul B. şi fratele său, inculpatul A., erau plătiţi de victimă cu sume care erau convenite de către părţi.
Se pare că după uitima lucrare efectuată în curtea victimei B. şi B., nu au primit de la C. întreaga sumă convenită, ci cu cate 50 lei mai puţin fiecare.
De asemenea, se pare că nici D. nu avea plătite la zi sumele la care era îndreptăţită potrivit înţelegerii şi muncii depuse.
Probele dosarului dovedesc că la data săvârşirii faptei victima avea suficienţi bani, dar amâna plăţile fie din zgârcenie, fie. datorită infirmităţii, pentru a nu arăta celor trei locul în care îşi ţinea economiile, amânându-i pe aceştia ca justificare că îi va plăti când urma să primească pensia.
În acest context, în seara zilei de 01 iulie 2011, cei doi inculpaţi împreună cu numitul B., D. şi E. (acesta din urmă mama lui A. şi D., bunica lui B. şi soacra lui B.) se aflau în curtea locuinţei lor şi serveau masa.
Potrivit propriilor declaraţii, cei trei bărbaţi consumaseră în cursul zilei băuturi alcoolice, iar în timpul mesei, cu excepţia numitei D. care era bolnavă, ceilalţi membrii ai familiei au mai consumat un recipient de 2 litri cu bere.
Pe acest fond, între membrii familiei s-au iscat discuţii legate de aportul bănesc al fiecăruia la nevoile comune ale gospodăriei.
Poziţia mai vehementă a fost a martorei E., care le-a imputat ginerelui şi nepotului său că nu muncesc destul şi că nu aduc în casă toţi banii pe care îi câştigă.
Acestor reproşuri li s-a alăturat şi inculpatul A., care se pare, avea o răfuială personală cu martorul B., cumnatul său.
Inevitabil, pe fondul acestor acuze, a fost discutată şi problema datoriilor pe care C. le avea către membrii familiei arătate mai sus, iar martora E. le-a sugerat celor trei bărbaţi să meargă la victimă acasă pentru a-şi cere drepturile.
În acest moment al discuţiei, se pare că D., datorită stării de sănătate a părăsit grupul şi a intrat în camera pe care o ocupa împreună cu soţul său. urmată la puţin timp şi de către B.
La rândul lor, cei doi inculpaţi, la iniţiativa inculpatului A. au pornit spre locuinţa victimei cu scopul de a obţine sumele de bani pe care considerau că C. le datorează.
Deoarece erau persoane obişnuite ale casei, celor doi nu le-a fost greu să ajungă în camera ocupată de victimă, despre care ştiau că este singură şi că doarme cu uşa descuiată.
Deşi în declaraţia sa victima nu a putut să precizeze cu exactitate ora. instanţa, pe baza celorlalte probe ale cauzei, apreciază că inculpaţii au pătruns în camera victimei în jurul orelor 24.00.
Inculpaţii au găsit victima dormind, cu lumina stinsă aşa cum probabil se şi aşteptau.
Se pare că victima i-a simţit pe agresori şi. după ce s-a trezit din somn. i-a întrebat ce caută în casa lui. I s-a răspuns că trebuie să dea bani. lucru pe care victima l-a refuzat categoric. Urmare a acestui refuz cei doi inculpaţi au lovit victima în zona feţei, după care au tras-o jos din pat şi au lovit-o cu picioarele în zona coastelor.
Datorită vârstei şi stării de infirmitate în care se afla C. nu s-a putut apăra de atacul inculpaţilor, singura acţiune de care a fost capabil fiind aceea de a intra cu tot corpul sub patul în care dormea pentru a se pune la adăpost de loviturile pe care le primea.
Văzând că bătrânul este ferm în refuzul său, cei doi inculpaţi au trecut la căutarea banilor în locurile în care bănuiau că ar putea fi ascunşi.
Căutarea, nu foarte sistematică, nu a dat roade şi aceasta în condiţiile în care banii căutaţi se aflau ascunşi în salteaua pe care dormea victima.
Din motive pe care instanţa nu le-a găsit o explicaţie cei doi inculpaţi au renunţat destul de repede la căutare şi au plecat la domiciliul lor fără a fi fost văzuţi de vreo persoană.
După plecarea inculpaţilor, datorită stării de sănătate şi a loviturilor pe care le primise, C. a stat întins pe podea începând cu data agresiunii (01/02 iulie 2011 şi până la 04 iulie 2011), timp în care nu a băut decât apă.
La data de 04 iulie 2011, orele 14,00 victima a fost găsită de fiica sa, martora F., care a alertat autorităţile şi a anunţat serviciul de asistenţă medicală. Victima a fost internată în aceeaşi zi la Spitalul ,,Anghel Saligni" din Feteşti, unde a decedat la 16 iulie 2011.
Raportul de necropsie nr. 131/A/2011 completat prin adresa din 15 aprilie 2014, arată că moartea numitului C. a fost violentă şi s-a datorat stării toxico - septice survenite în evoluţia unui traumatism toracic complex (fractură stern, fracturi costale bilateral; ruptură plămân stâng), leziunile constatate la autopsie s-au produs prin lovire şi de corpuri dure precum şi posibil comprimare toracică între planuri dure.
Între leziunile constatate şi deces există legătură directă de cauzalitate.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută şi de către această instanţă se întemeiază pe probele administrate la urmărirea penală şi pe declaraţiile de recunoaştere a celor doi inculpaţi, declaraţii pe care aceştia din urmă nu le-au menţinut în faţa instanţei.
Instanţa a înlăturat apărările celor doi inculpaţi şi motivele pentru care nu şi-au menţinut declaraţiile de recunoaştere a faptei ca nesincere, pentru considerentele următoare:
Astfel, potrivit declaraţiei martorei F., fiica defunctului, rezultă că în data de 04 iulie 2011, înainte de a fi transportat la spital şi supus procedurilor medicale, întrebat fiind, C. a răspuns că persoanele care l-au agresat au fost ai lui G. denumire sub care sunt cunoscuţi în com. Movila inculpaţii şi rudele lor.
Aceeaşi atitudine a manifestat victima şi în declaraţia următoare, 10 iulie 2011) și care îi indică pe unui dintre agresori ca fiind A.
Susţinerile apărării după care declaraţiile victimei nu pot fi luate in considerare nu pot fi primite pentru că. prin modul de descriere al desfăşurării faptelor şi a indicării cu prudenţă a a făptuitorilor, victima a făcut dovada că se afla în deplinătatea facultăţilor mentale, tratamentul medicamentos la care era supus în acele momente neavând efecte asupra stării sale de luciditate.
Semnificativă pentru starea de luciditate în care a fost găsită victima în data de 04 iulie 2011 este împrejurarea descrisă de fiica sa potrivit cu care. înainte de a fi preluat de ambulanţă, victima s-a interesat de economiile sale, indicând cu precizie suma ascunsă în saltea şi suma din portofel, precum şi faptul că i-a dat martorei indicaţii cu privire la utilizarea respectivelor sume.
De aceea, instanţa a apreciat că victima, la momentul săvârşirii agresiunii, era aptă să discearnă cu privire la identitatea agresorului său, discernământ pe care şi l-a păstrat până la momentul în care a fost găsit de fiica sa.
De asemenea, instanţa a apreciat că unele neconcordanţe din declaraţiile luate acestuia pot fi puse pe seama circumstanţelor concrete în care a fost săvârşită fapta (pe timp de noapte, cu precauţie din partea agresorilor pentru a nu fi recunoscuţi în situaţia în care victima ar fi supravieţuit agresiunii).
Sub acest din urmă aspect, instanţa a apreciat că în momentul în care i-au cerut victimei banii, agresorii nu au făcut nici cea mai mică referire la sumele pe care C. le datora lui D., B. şi H., pentru că altfel divulgarea identităţii ar fi fost totală.
Această convingere a instanţei, susţinută de probele dosarului, a condus la concluzia că, pe lângă întuneric, inculpaţii s-au folosit şi de alte metode pentru a-şi proteja identitatea (nu şi-au spus pe nume, au vorbit cât mai puţin, probabil şi-au schimbat vocea) şi că, în mod evident, l-ar fi tâlhărit pe bătrân de toţi banii pe care i-ar fi găsit şi în nici un caz nu s-ar fi mulţumit cu 200-300 lei care li s-ar fi cuvenit.
Instanţa a acordat declaraţiilor victimei o importanţă deosebită pentru că, pe baza lor, declaraţiile inculpaţilor date în data de 08 octombrie 2014 devin credibile şi fac dovada că ei sunt autorii faptei.
Pentru această instanţă este evident faptul că în declaraţiile lor inculpaţii A. şi B. spun doar o parte din adevăr, minimalizând agresiunea şi prezentându-se fiecare într-o lumină cât mai favorabilă.
De aceea, în lipsa altor probe, instanţa a reţinut o contribuţie egală a inculpaţilor la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie care s-a soldat în final cu moartea victimei.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 107/F din data de 22 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa. în Dosarul nr. x/98/2014 şi în rejudecare să se dispună achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 1103/A din data de 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul inculpai A. împotriva sentinţei penale nr. 107/F din data de 22 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa. în Dosarul nr. x/98/2014.
Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de susţinerile inculpatului şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situaţia de fapt. cât şi vinovăţia inculpatului, în raport de acuzaţia care i se aduce prin actul de inculpare.
Apărarea sa, potrivit căreia atât el, cât şi coinculpatul B. au fost constrânşi de către organele de anchetă să-şi recunoască vinovăţia nu poate fi reţinută, câtă vreme, pentru el, aceasta s-a realizat numai după ce a fost testat cu aparatul poligraf.
De altfel, situaţia de fapt, aşa cum corect a fost reţinută de către instanţa de fond se întemeiază pe probele administrate la urmărirea penală şi pe declaraţiile de recunoaştere a celor doi inculpaţi, declaraţii pe care aceştia din urmă nu le-au menţinut în faţa instanţei.
Or, revenirile inculpaţilor asupra propriilor declaraţii, făcute în faza de urmărire penală, pentru a fi luate în considerare, trebuie să se bazeze pe argumente temeinice, convingător dovedite şi să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză, ceea ce nu se constată în cauza de faţă, materialul probator conturând clar vinovăţia inculpaţilor.
Astfel, potrivit declaraţiei martorei F., fiica victimei, rezultă că în data de 04 iulie 2011, înainte de a fi transportat la spital şi supus procedurilor medicale, întrebat fiind, C. a răspuns că persoanele care l-au agresat au fost, ai lui G., denumire sub care sunt cunoscuţi în com. Movila inculpaţii şi rudele lor.
Aceeaşi atitudine a manifestat victima şi în declaraţia următoare (06 iulie 2011) în care îl indică pe unul dintre agresori ca fiind A.
În mod justificat, în stabilirea situaţie de fapt instanţa de fond a înlăturat ca vădit pro causa declaraţia martorei E., mama inculpatului care, sub prestare de jurământ, a declarat că în noaptea de 1/2 iulie 2011 cei doi inculpaţi nu au părăsit domiciliul, date fiind, pe de-o parte, relaţia de rudenie cu inculpaţiiţfiu şi nepot), iar, pe de altă parte, caracterul pur speculativ al acesteia, câtă vreme în noaptea de 1/2 iulie 2011, fiecare dintre aceştia puteau părăsi locuinţa fără a trece prin camera în care se odihnea martora.
Având în vedere aceste considerente, instanţa de control judiciar a apreciat că. în mod corect instanţa de fond a stabilit că inculpaţii A. şi B. sunt autorii infracţiunii săvârşite în noaptea de 1/2 iulie 2011 în dauna victimei C.
Înstărita de apel nu a împărtăşit opinia reprezentantului Ministerului Public potrivit căreia s-ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât. în opinia sa. la instanţa de fond nu a avut loc cercetarea judecătorească, raportat la exigenţele art. 374 alin. (7) C. proc. pen. câtă vreme, în încheierea de şedinţă din data de 3 aprilie 2015 (fila 60 verso), se menţionează inculpatul, prin apărător, a precizat că nu contestă probele administrate la urmărire penală.
Ca atare, raportat la textul de lege invocat, instanţa de fond. în desfăşurarea cercetării judecătoreşti, a administrat doare probele noi solicitate, respectiv. audierea martorei E. (fila 71 dosar de fond).
Cât priveşte susţinerea apărării potrivit căreia ar fi aplicabilă decizia Curţii Constituţionale din 16 iulie 2015 privind incompatibilitatea de soluţionare a cauzei pe fond de către judecătorul de cameră preliminară, instanţa de apel a respins-o ca nefondată, în raport de împrejurarea că prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în M. Of. nr. 707/2015, Curtea Constituţională a statuat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (3) C. proc. pen. vizând separaţia funcţiilor judiciare: „În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată."
Într-un asemenea context, aspectul că judecătorul care a dispus în camera preliminară începerea judecăţii este cel care a desfăşurat şi funcţia de judecată este atât în acord cu prevederile procesual penale în vigoare, dar şi cu instanţa de contencios constituţional.
Împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din data de 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul A. a declarat recurs in casaţie.
În susţinerea căii extraordinare de atac, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că i s-a aplicat o pedeapsă prevăzută pentru infracţiunea complexă consumată, potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen., aceasta fiind reţinută greşit, în lipsa unor probe certe cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii. A mai formulat critici cu privire la omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor apărări formulate în faţa primei instanţe.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 15 februarie 2016. fără citarea pârtilor.
Prin Încheierea nr. 49/RC din 15 februarie 2016 pronunţată în Dosarul nr. x/98/2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. 4 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din data de 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a trimis cauza. în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, la data din 28 martie 2016, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Examinând recursul in casaţie declarat de inculpatul A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a actelor dosarului, Înalta Curte apreciază că este nefondat, minând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac. ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curţile de apel.
Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării ,,dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală.
Infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată urmată de moartea victimei, prev. de art. 237 C. pen., rap. la art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) C. pen., rap. la art. 236 C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, astfel că pedeapsa de 7 ani închisoare a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.
Referitor la celelalte critici formulate de inculpat în susţinerea cererii de recurs în casaţie, se constată că nu pot fi analizate, întrucât exced situaţiei în care instanţa poate constata că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, vizând reexaminarea probatoriului administrat în cauză, posibilitate care este exclusă, raportat la dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac a recursului în casaţie.
Astfel, stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel, care devoluează cauza în fapt şi în drept, în cazul acestora fiind posibilă administrarea de probe pentru corecta şi completa stabilire a faptelor.
În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, dar şi corecta încadrare juridică a faptelor nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1103/A din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2016.