Decizia nr. 922/2016
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 55 din 10 iunie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:
În temeiul art. 97 alin. (2), art. 103 alin. (6), art. 107 din Legea nr. 302/2004 a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze, respectiv procurorul republicii de la Tribunalul de Înaltă Instanţă din Nancy - Jurisdicţia Interregională Specializată, la data de 9 iunie 2016, nr. ref. Dosar nr. Parchet: ... - nr. instrucţie: ..., cu privire la persoana solicitată A. - cetăţean român.
A constatat că persoana solicitată nu a renunţat la regula specialităţii.
A lua act că persoana solicitată A. nu consimte să fie predată autorităţilor judiciare franceze.
În baza art. 112 din Legea nr. 302/2004 republicată a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluţionarea definitivă a Dosarului penal nr. x/176/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia.
A dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 zile în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant, sens în care se va emite mandat de arestare.
S-a menţionat că, în baza art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 mandatul de arestare se pune în executare la data soluţionării definitive a Dosarului penal nr. x/176/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia.
A constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută 24 de ore începând cu data de 9 iunie 2016, ora 19:53.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî în acest sens a reţinut următoarele:
Pe numele cetăţeanului român A., la data de 9 iunie 2016, a fost emis mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze, respectiv de Tribunalul de Înaltă Instanţă din Nancy - Jurisdicţia Interregională Specializată, nr. ref. Dosar nr. Parchet: ... - nr. instrucţie: ....
Din cuprinsul acestuia a rezultat că persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare competente din Franţa pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 132-71, 311-1, 311-9, 311-14 şi 311-15 C. pen. francez, precum şi de asociere la săvârşirea de infracţiuni prev. de art. 450-1, 450-3, şi 450-5 C. pen. francez, fapte pedepsite cu închisoare mai mare de 3 ani, fiind suspectată că:
- în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2013, la Aulnois-en-Perthois (Meuse), a furat un tractor, în prejudiciul lui B. (prejudiciu de 110.000 euro), tractor în care se afla o cutie de comandare a unui pulverizator (maşină agricolă tractată) care îi aparţinea lui C. (valoare 4.500 euro).
- în cursul aceleiaşi nopţi, la patru kilometri distanţă, la Savonniâres-en-Perthois, a furat un al doilea tractor în prejudiciul lui D. (prejudiciu de 90.000 euro).
La locul furtului din Aulnois-en-Perthois s-a găsit o cheie plată care nu aparţinea victimei. Pe acea cheie s-a descoperit ADN-ul lui A., eliberat din închisoare în România pe 13 iulie 2013.
Cercetările îl desemnează pe A. ca fiind coautor al furturilor în banda organizată din noaptea de 7 spre 8 octombrie 2013 al unui tractor şi al unei cutii de comandă de pulverisator la Aulnois-en-Perthois, şi al unui al doilea tractor la Savonniâres-en-Perthois, acesta participând la asocierea de rău-făcători, reţinută pe perioada între 14 iulie şi 31 octombrie 2013, ocupându-se de organizarea minuţioasă în vederea furtului şi a încărcării celor două tractoare în cursul aceleiaşi nopţi.
Din dispoziţiile legale care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul judecătorului, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea, ridicate de persoana solicitată şi la verificarea cauzelor de refuz al predării, fiind exclusă competenţa judecătorului de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi de a verifica existenţa faptelor de săvârşirea cărora este acuzată persoana solicitată.
Pornind de la premisele de mai sus, în prezenta speţă se reţin următoarele:
Mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate conţine toate elementele prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Identitatea persoanei solicitate a fost verificată stabilindu-se că persoana indicată în mandatul a cărui executare se cere este una şi aceeaşi cu persoana prezentată de procuror în faţa judecătorului. De altfel, persoana solicitată nu a formulat obiecţii cu privire la identitate.
Dispoziţiile procedurale, menite să asigure garanţiile respectării drepturilor persoanei solicitate, au fost respectate.
Astfel, în baza art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 persoana solicitată a fost informată cu privire la drepturile conferite de dispoziţiile art. 104 din Legea nr. 302/2004: dreptul de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, persoana solicitată arătând că a luat cunoştinţă de conţinutul mandatului care i-a fost înmânat de procuror; dreptul său de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanţă persoana solicitată fiind asistat de apărător ales.
Audiată fiind, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa în stare de arest către autorităţile judiciare din Franţa în vederea cercetării sale şi judecării pentru faptele pretins a fi comise pe teritoriul statului francez.
În temeiul art. 103 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana solicitată a fost informată cu privire la efectele regulii specialităţii, arătând că nu înţelege să renunţe la acest beneficiu.
Curtea a constatat că în cauză au fost respectate dispoziţiile:
- art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conţinutul şi forma mandatului european de arestare;
- art. 96 alin. (1) pct. 23 din aceeaşi lege, în sensul că infracţiunea care face obiectul mandatului european de arestare se regăseşte în lista infracţiunilor care, potrivit legii, dau loc la predare, iar pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune de legea statului emitent este de cel puţin 3 ani;
- nu au fost formulate obiecţii privind identitatea;
- în cauză nu este incident nici unul din cazurile prevăzute de lege (art. 98 alin. (1) şi (2) ca motiv de refuz al executării pedepsei.
Criticile privind neîndeplinirea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare sunt neîntemeiate.
În cuprinsul mandatului european de arestare este indicată expres decizia pe care se bazează mandatul european, respectiv Mandatul de arestare din 9 iunie 2016, emis de către d-na E., vicepreşedinte însărcinat cu instrucţia la Tribunalul de Înaltă Instanţă din Nancy, aceste menţiuni fiind suficiente pentru a se reţine conformitatea mandatului european de arestare.
La lit. d) din conţinutul mandatului, ar fi trebuit să se indice dacă persoana solicitată ar fi apărut sau nu în faţa instanţei sau dacă a fost sau nu citată cu privire la acest aspect, numai în situaţia în care ar fi existat un proces pe rol în faţa instanţei. Cauza instrumentată de autorităţile franceze se află în raza de urmărire penală, împrejurare faţă de care se reţine că nu există omisiuni ale mandatului european de arestare.
În ceea ce priveşte faptele pentru care este cercetat persoana solicitată A., astfel cum deja s-a reţinut anterior, instanţa naţională nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi de a verifica existenţa faptelor de săvârşirea cărora este acuzată persoana solicitată, cum solicită acesta.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din actele dosarului, persoana solicitată A. este cercetat în Dosarul penal nr. x/176/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, în calea de atac a apelului.
În această situaţie sunt incidente dispoziţiile art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform cărora în situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Totodată, din coroborarea dispoziţiilor art. 112, art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora în cazul amânării predării persoanei instanţa emite un mandat de arestare provizorie, cu ale art. 107 alin. (3) din aceeaşi lege, conform cărora în cazul în care predarea persoanei a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării hotărârii, acesta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile române, mandatul de arestare prevăzut la art. 103 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea, rezultă că şi atunci când instanţa dispune amânarea predării este obligată să emită un mandat de arestare, care însă va fi pus în executare numai la data încetării motivelor care au justificat amânarea, respectiv la data soluţionării definitive a Dosarului penal nr. x/176/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia.
Examinând contestaţia declarată de persoana solicitată A., în raport de motivele invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că, la data de 9 iunie 2016 Tribunalul de Înaltă Instanţă din Nancy - Jurisdicţia Interregională Specializată, nr. ref. Dosar nr. Parchet: ... - nr. instrucţie: ... a emis mandatul european de arestare, pe numele persoanei solicitate A., cercetată de autorităţile judiciare competente din Franţa pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 132-71, 311-1, 311-9, 311-14 şi 311-15 C. pen. francez, precum şi de asociere la săvârşirea de infracţiuni prev. de art. 450-1, 450-3, şi 450-5 C. pen. francez, fapte pedepsite cu închisoare mai mare de 3 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte, asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situaţii ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A. în scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare.
Procedându-se de către instanţa de fond la ascultarea persoanei solicitate, aceasta nu a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte identitatea, precizând însă că nu consimte la predarea sa către autorităţile judiciare franceze în stare de arest. Totodată, persoana solicitată nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii. Cât priveşte invocarea de către apărătorul desemnat din oficiu al persoanei solicitată a împrejurării că nu rezultă că acesta nu ar fi fost încunoştinţat de existenţa acestui dosar penal de autorităţile franceze, aceasta nu poate constitui un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, în sensul dispoziţiilor art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Prin urmare, instanţa de control judiciar, similar primei instanţe, conchide că mandatul european de arestare conţine toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, precum şi că nu există, în cauză, niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2014.
Faţă de aceste împrejurări, apărările formulate în cel de-al doilea grad de jurisdicţie de către apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator (în sensul că persoana solicitată nu doreşte să fie prezentat autorităţilor judiciare franceze în stare de arest provizoriu) nu pot face obiectul cenzurii instanţei de executare, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 84 alin. (2) şi urm. din Legea nr. 302/2004, rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz ale predării, condiţii deja analizate în cuprinsul hotărârii contestate.
De altfel, în cauză nu există niciun impediment privind punerea în executare şi predarea către autorităţile franceze a persoanei solicitate, neexistând niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executarea a mandatului european de arestare şi predarea.
Totodată, pentru respectarea drepturilor persoanei solicitate, având în vedere că este cercetat în Dosarul penal nr. x/176/2008 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, în calea de atac a apelului, judecătorul fondului a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 55 din 10 iunie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 55 din 10 iunie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2016.
Procesat de GGC - N