Decizie nr. 97/RC/2016
Asupra recursului în casație de față;
În baza actelor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 597 din 15 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/180/2013, s-a dispus condamnarea inculpatului A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior.
În baza art. 81 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. anterior, s-a fixat termen de încercare pe o durată de 2 ani și 4 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 12, alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
Potrivit art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. anterior în sensul revocării suspendării condiționate în cazul în care acesta săvârșește din nou o infracțiune în termenul de încercare și cumulării pedepsei din prezenta cauză cu cea aplicată pentru noua infracțiune.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. cu referire la art. 397 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea în totalitate a declarației inculpatului A., dată în fața notarului public, cu ocazia perfectării contractului de vânzare-cumpărare.
S-a luat act că în prezenta cauză inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de câte 410 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 10 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale și 400 lei în cursul judecății.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 1155 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 597 din 15 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/180/2013.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 07 decembrie 2015, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. În susținerea căii de atac, a arătat că cele două declarații pe care le-a dat în fața notarului public, apreciate de către instanță ca fiind false, în care a precizat că este proprietarul suprafeței de 900 mp și că nu există litigii civile pe rol asupra acestui teren, corespund adevărului.
Făcând trimitere la probele dosarului, inculpatul a arătat că a fost condamnat pe nedrept, situație în care a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea sa.
Prin Încheierea nr. x/RC pronunțată la data de 11 februarie 2016 în Dosarul nr. x/180/2013,apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1155 din 19 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent aceasta fiind înregistrată pe rolul instanței supreme sub nr. x/1/2016.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Recurentul și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esență, că cele două declarații pe care le-a dat în fața notarului public, apreciate de către instanță ca fiind false, în care a precizat că este proprietarul suprafeței de 900 mp și că nu există litigii civile pe rol asupra acestui teren, corespund adevărului.
Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.
Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.
Astfel, în speță, se constată că inculpatul A. a fost condamnat de instanțele inferioare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât la data de 30 martie 2009, s-a prezentat în fața notarului public B. unde a declarat în mod fals că el este proprietarul suprafeței de 900 mp teren amplasat în extravilanul com. Buhoci, cu vecini la Sud - C., la Vest - drum exploatare, la Nord - D. și la Est - D. și că nu există litigii civile cu privire la suprafața de teren, deși prin sentința civilă nr. 11395 din 16 iulie 2007 a Judecătoriei Bacău, irevocabilă la data de 20 martie 2009, s-a constat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate emis pe numele autorului inculpatului pentru suprafața înstrăinată prin vânzare de către acesta.
Or, prin critica formulată de inculpatul A. în sensul că, declarațiile pe care le-a dat în fața notarului public în care a precizat că este proprietarul suprafeței de 900 mp și că nu există litigii civile pe rol asupra acestui teren, corespund adevărului și care a fost circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.
În aceste condiții, Înalta Curte, raportându-se la situația de fapt stabilită cu caracter definitiv de instanța de apel, constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, respectiv ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. întrucât fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzute de lega penală, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul în casație formulat împotriva Deciziei nr. 1155 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/180/2013 și să oblige recurentul, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât se află în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 1155 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/180/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 460 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2016.