Hearings: July | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1027/2004

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2004.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1000 din 23 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului M.V. prin sentința penală nr. 297/2002 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 250 din 15 mai 2002 a Curții de Apel București, cu obligare la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că nu se justifică întreruperea executării pedepsei, în sensul că nu există împrejurări speciale care ar determina consecințe grave pentru familia condamnatului, în sensul dispozițiilor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar întreruperea executării pedepsei nu se impune.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul, arătând personal și prin avocat că are o situație familială grea.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 711 din 3 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.V. împotriva sentinței penale nr. 1000 din 23 octombrie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

Condamnatul nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs și prin care reia motivul invocat în apel.

Recursul este nefondat.

Examinând actele dosarului în raport de motivele cererii de întrerupere a executării pedepsei și avându-se în vedere cerințele art. 453 alin. (1) lit. c) și art. 455 C. proc. pen., Curtea, reține că acestea au fost evaluate corect.

Astfel, greutățile de familie invocate de recurent, sunt aceleași și preexistente începerii executării pedepsei. În consecință, nefiind îndeplinite cerințele art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., temeinic și legal au fost pronunțate hotărârile atacate și care urmează a fi menținute.

Drept rezultat, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 711 din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2004.