Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 461 din 2 septembrie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul D.S. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) alin. (2) C. pen.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În luna ianuarie 2003, D.S., neavând un domiciliu stabil, trăia pe străzile din municipiul Cluj-Napoca, împreună cu concubina și copiii săi, dormind într-o căruță trasă de un cal, proprietate, stabiliți în zona căii ferate de pe strada Fabricii de Zahăr. Într-un canal din zonă, în apropiere, locuia și F.R., împreună cu nepotul său F.C., în vârstă de 13 ani.
În seara de 29 ianuarie 2003, F.R. i-a solicitat lui D.S. să-i împrumute 100.000 lei, la refuzul acestuia urcându-i concubina în căruță, încercând să se deplaseze cu aceasta.
D.S. a încercat să se opună, dar F.R. și nepotul său au aruncat cu pietre după inculpat, primul aplicându-i și lovituri cu o bâtă.
În cele din urmă inculpatul a scos cuțitul, ca să se apere și l-a lovit în piept pe minorul F.C.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că F.C. a prezentat „o plagă înțepată-tăiată la nivelul hemitoracelui stâng penetrantă, transfixiantă cu leziuni pleuropulmonare și secționarea arterei subclaviculare stângi, cu leziuni pleuropulmonare, hemopneumotorace stâng, ischemie acută a membrului superior stâng și șoc hemoragic”. S-a concluzionat că leziunile au pus în primejdie viața victimei, salvarea sa datorându-se tratamentului medico-chirurgical calificat aplicat în timp util.
Prima instanță a apreciat că, inițial, inculpatul a acționat în condițiile stării de necesitate, pentru a înlătura de la un pericol iminent un bun important al său (calul și căruța) care reprezenta singura sa avere, dar lovind victima cu cuțitul el a depășit limitele stării de necesitate, dându-și seama că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era îndepărtat.
Prin decizia penală nr. 242 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, a casat sentința penală și rejudecând, a condamnat pe inculpatul D.S. la 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.
Instanța de control judiciar a motivat înlăturarea aplicării art. 73 lit. a) C. pen. (circumstanța atenuantă a depășirii limitelor stării de necesitate) prin aceea că în cauză nu a fost realizată situația premisă a aplicării art. 73 lit. a) C. pen., adică aceea a stării de necesitate, în înțelesul art. 45 C. pen., bunurile inculpatului nefiind expuse vreunui pericol iminent, acțiunea sa având ca scop de a-i da o ripostă lui F.R., care îl lovise și nu acela al salvării atelajului. Se mai reține că, partea vătămată nu a avut nici o contribuție materială la declanșarea incidentului și respectiv la producerea pretinsei „stări de necesitate”, invocate de inculpat. Faptul că victima a aruncat cu pietre în direcția inculpatului nu poate fi considerat ca o provocare, atâta timp cât însuși acesta a procedat în același mod aruncând cu pietre spre F.R. și partea vătămată, la începutul conflictului.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei, prin menținerea pedepsei aplicate conform sentinței penale.
Recursul este nefondat.
În raport de probele administrate, starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute, iar încadrarea juridică dată de instanța de control judiciar, este just stabilită.
În cauză nu se justifică aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen. (depășirea limitelor stării de necesitate) și de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza provocării), nefiind îndeplinite condițiile stabilite de aceste texte de lege, așa cum corect a motivat Curtea de Apel Cluj.
De asemenea, nu poate fi primită nici cererea inculpatului D.S., de reducere a pedepsei deoarece, se constată că, aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare, prin acordarea circumstanțelor atenuante, instanța de apel a ținut seama de criteriile de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., luând în considerare pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunii comise, cât și datele privind persoana infractorului, care în antecedente a mai fost condamnat la un an închisoare și respectiv 5 luni închisoare, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, va respinge recursul declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 242 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, pe care o consideră temeinică și legală.
Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva deciziei penale nr. 242 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 30 ianuarie 2003 la 9 ianuarie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2004.