Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1037/2004

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2004.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 413 din 22 aprilie 2003, Tribunalul București, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpații: P.N. și I.L. la câte o pedeapsă de 5 ani închisoare fiecare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., a interzis ambilor inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatei I.L. de la 15 ianuarie 2002 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a acesteia.

Conform art. 88 C. pen., a constatat că inculpatul P.N. a fost reținut la 15 ianuarie 2002, pentru 24 ore.

Conform art. 350 C. proc. pen., a dispus arestarea acestuia.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpata I.L. cantitatea de 1,85 grame heroină, rămasă după analizele de laborator.

În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., a confiscat de la inculpatul P.N. suma de 150.000 lei.

În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea sumei de 6.000.000 lei, consemnată la C.E.C. V., conform recipisei de consemnare nr. 4230.02/02/40.6/001074 la 16 ianuarie 2002 și a sumei de 100 dolari S.U.A. consemnată la B.N.R., 16 ianuarie 2002, către inculpata I.L.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin procesul verbal din data de 15 ianuarie 2002 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că inculpata I.L. și inculpatul P.N. care locuiesc fără forme legale la adresa din București, se ocupa cu vânzarea de droguri.

În cauză s-a efectuat o percheziție domiciliară în urma autorizației de percheziție nr. 299/P/2002, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Din procesul verbal de percheziție au rezultat următoarele: „În urma percheziției domiciliare au fost găsite și ridicate următoarele: în cojocul maro al numitei I.L., care se afla în cuierul suspendat al ușii de la intrare se aflau într-o bucată de punguță de culoare alb-transparent se găseau 19 punguțe din plastic de culoare alb-transparent sigilate la un capăt, prin ardere conținând o substanță pulverulentă de culoare maronie”.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 108295 din 15 ianuarie 2002, a rezultat că proba cu substanțe de culoare maronie, găsită, este constituită din 1,94 gr. heroină, substanță ce face parte din tabelul anexă la Legea nr. 143/2000.

Inculpații au avut o atitudine oscilantă, în sensul că, inculpata I.L. a precizat că dozele de heroină, găsite în cojocul său aparțineau celuilalt inculpat, P.N. care îi este concubin și care le comercializa iar, ulterior, a declarat că chiar ea vindea heroina contra sumei de 100.000 lei doza, diverșilor consumatori.

Inculpatul P.N. a declarat în faza de urmărire penală că nu este consumator de droguri și nu se ocupă de comercializarea acestora, iar substanța, drog, găsită, aparține concubinei sale, I.L. care se ocupa cu vânzarea de droguri.

În faza de cercetare judecătorească același inculpat a precizat că nici concubina sa nu este consumatoare de heroină și nu locuia în permanență cu aceasta ci venea de 2-3 ori pe săptămână, în domiciliul ei.

Declarațiile inculpaților au fost combătute de cele ale martorilor D.C. și C.D.A., care au relatat că sunt consumatori de droguri și au cumpărat, de mai multe ori heroină, de la 2 inculpați și au indicat locul unde domiciliază aceștia, care corespunde cu adresa inculpaților.

Fapta celor doi inculpați care au fost depistați deținând heroină, în scop de trafic, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Întrucât din probe nu s-a făcut dovada că inculpații sunt consumatori de droguri ci numai traficanți, în modalitatea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata I.L., în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, ca nefondată.

La individualizarea pedepselor, tribunalul a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, de modalitatea de operare, de atitudinea oscilantă a celor 2 inculpați, dar și de împrejurarea că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, I.L. are un copil minor în îngrijire, are bune caracterizări de la vecini, iar inculpatul P.N., este încadrat în muncă la firma F. SRL și realizează venituri în mod legal.

Față de aceste considerente, pentru a da posibilitatea inculpaților să fie recuperați social, și având în vedere faptul că aceștia sunt la prima abatere de la legea penală, tribunalul a coborât pedepsele aplicate inculpaților, sub limita minimă prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații P.N. și I.L.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București critică hotărârea pentru netemeinicie sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., în privința ambilor inculpați.

În motivarea apelului se arată de către Parchet că în mod greșit au fost reținute în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante, în raport cu gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor comise, definit și de rezonanța socială negativă a acestor activități, de impactul pe care acestea îl au asupra sănătății publice și a fiecărui individ.

În aprecierea acestui element nu trebuie omisă modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii și de împrejurările ce au însoțit aceste activități infracționale.

Ambii inculpați, care, de altfel erau și concubini, se ocupau cu vânzarea de droguri, martorii audiați arătând că atunci când nu o găseau pe inculpată, cumpărau droguri de la inculpat.

Durata desfășurării activității de comercializare a drogurilor, de cel puțin un an, majoritatea cumpărătorilor reliefând împrejurarea că sunt consumatori de aproximativ un an și obișnuiesc să cumpere de la adresa inculpaților, este semnificativă în aprecierea gradului de pericol social al infracțiunilor.

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că cei cărora le comercializau drogurile erau persoane tinere, abia trecute de vârsta adolescenței, unul dintre aceștia fiind chiar un minor de 16 ani (martorul C.A.D.).

În aprecierea circumstanțelor personale ale inculpaților nu este suficientă doar remarcarea împrejurării că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, de vreme ce ambii inculpați nu au ocupație înțelegând să-și procure mijloacele de existență prin săvârșirea unor astfel de fapte. Deși inculpatul P.N. a arătat că este încadrat în muncă, nu a făcut nici un fel de dovadă în sensul celor susținute.

Inculpatul P.N. critică hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

Instanța nu a fost legal sesizată, rechizitoriul fiind lovit de nulitate absolută întrucât nu este datat, astfel că nu se poate stabili când a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului.

Mandatul de percheziție nu are precizată ora la care a fost întocmit, deci nu se poate stabili dacă a fost semnat și ștampilat înainte sau după efectuarea percheziției.

Mandatul de percheziție nu precizează numărul poștal al imobilului pentru care s-a încuviințat percheziția.

Nu se poate stabili ce calitate a avut în faza de urmărire penală, de învinuit sau inculpat.

Conform referatului de terminare a urmăririi penale, acțiunea penală a fost pusă în mișcare, prin ordonanța nr. 299/P/2002, emisă la 16 ianuarie 2002, deși nu se precizează că se referă doar la I.L.

Deși aveau interese contrare, inculpații au fost asistați de aceiași avocați.

Față de aceste aspecte solicită admiterea apelului și în baza art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale.

În subsidiar solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că este autorul faptei.

Inculpata I.L. solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, drogurile găsite fiind pentru consumul propriu.

În subsidiar solicită aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 476/ A din 22 august 2003, a admis apelul declarat de Parchetul pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr. 413 din 22 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Desființează în parte sentința penală și în fond:

Înlătură dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen., pentru ambii inculpați și le majorează pedepsele la câte 10 ani închisoare fiecare, pentru art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Compută prevenția pentru inculpata I.L. de la 15 ianuarie 2002 la zi, iar pentru inculpatul P.N. compută perioada reținerii de 24 ore, respectiv 15 ianuarie 2002.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Respinge apelurile declarate de inculpații I.L. și P.N. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Cei doi inculpați nemulțumiți și de această hotărâre, în termenul legal, au declarat recurs, reluând motivele invocate în apelurile lor.

Recursurile sunt nefondate.

Verificându-se actele dosarului în raport de criticile formulate precum și din oficiu, se reține că probele au fost corect evaluate, situația de fapt reținută este corespunzătoare activității infracționale desfășurată de fiecare recurent, iar încadrarea juridică este cea legală.

În raport de vinovăția fiecăruia și gravitatea faptelor comise, de poziția oscilantă și nesinceră a inculpaților, ce nu aveau o altă ocupație, deși apți de muncă, decât aceea de, a comercializa droguri, în special persoanelor minore, sau tinerilor abia trecuți de vârsta adolescenței, cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 formulată de recurenta I.L., temeinic și legal s-a respins și urmează a fi respinsă și de către instanța de recurs, ca nefondată.

De asemenea, cererea de achitare, formulată de recurentul P.N. nu are temei nici în fapt și nici în drept, neexistând nici un dubiu, cu privire la vinovăția sa penală, în raport de infracțiunea ce legal i s-a reținut.

Aceleași considerente pe deplin justificat, au determinat și înlăturarea circumstanțelor atenuante acordate ambilor inculpați de către instanța de fond, fără nici un temei faptic.

Așa fiind, pedepsele aplicate, după înlăturarea circumstanțelor atenuante, și anume de câte 10 ani închisoare nu pot fi socotite excesive și deci, nu se impun a fi reduse, recurenții constituind un real și grav pericol, pentru societate.

În consecință, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de cei 2 inculpați vor fi respinse, ca nefondate.

Se vor aplica și prevederile art. 381 C. proc. pen., față de recurenta I.L., precum și ale art. 192 față de ambii.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.L. și P.N., împotriva deciziei penale nr. 476 din 22 august 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Compută din pedeapsa aplicată inculpatei I.L. timpul arestării preventive de la 15 ianuarie 2002 la 20 februarie 2004.

Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2004.