Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 34 din 28 februarie 2002 Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpatului G.M. la: 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și la câte 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 257 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, cu un spor de un an închisoare, în total 4 ani și 6 luni închisoare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că în anul 2000, inculpatul a pretins și primit diferite sume de bani de la părțile vătămate B.V., B.R., B.E., V.E. și F.G., cărora le-a promis că le va facilita obținerea unor vize pentru spațiul Schengen, asigurându-i, în acest sens, că are influență asupra unui funcționar de la Ambasada Franței la București.
De asemenea, instanța a reținut că, în perioada 1998 – 2000, inculpatul a obținut diferite sume de bani de la mai multe persoane, pe care le-a indus în eroare asigurându-le că poate efectua în favoarea acestora diferite servicii. Astfel, părții vătămate B.E. i-a promis că va obține scutirea fiului acesteia de serviciul militar, părților vătămate F.M. și D.I. le-a promis că va obține anularea de către organele poliției a suspendării permisului lor de conducere auto; părții vătămate D.I.I. i-a promis obținerea de R.A.R. a documentului de verificare tehnică a unui autoturism: de la maica stareță a Mânăstirii M. din județul Covasna a obținut sume importante de bani, după ce a convins-o că este un prosper om de afaceri, care poate sponsoriza activitățile mânăstirii; de la M.D. și M.N. a luat bani ca să-i transfere de la Universitatea D. la Universitatea G.B.
Prin decizia penală nr. 177 din 10 septembrie 2002 Curtea de Apel Brașov, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe.
Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul G.M. a declarat recurs, formulând și dezvoltând următoarele motive de casare:
- toate hotărârile pronunțate în cauză ca și actul de sesizare a instanței de judecată sunt nule, deoarece atât urmărirea penală cât și judecata s-au efectuat în absența lui, fără să fi fost citat la domiciliul său din comuna Listeava, județul Dolj;
- faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și de trafic de influență, în realitate persoanele vătămate l-au împrumutat cu diferite sume de bani, fără ca el să le fi făcut, în scopul obținerii banilor, promisiuni mincinoase;
- s-a reținut greșit în sarcina sa infracțiunea de trafic de influență, dat fiind că nu le-a indicat părților vătămate numele funcționarului, pe care l-ar putea determina să le acorde vize pentru spațiul Schengen;
- pedeapsa aplicată este prea grea, în raport cu pericolul real al faptelor comise.
În raport cu aceste motive de casare, inculpatul a solicitat restituirea dosarului la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau, în subsidiar, achitarea sa, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de trafic de influență, în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., sau reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
În ce privește susținerea inculpatului că a fost lipsit de posibilitatea de a se apăra în tot cursul procesului prin faptul că nu a fost citat la domiciliul său din Comuna Ostroveni, județul Dolj, se constată că această susținere este neîntemeiată, deoarece în cursul urmăririi penale inculpatul a fost căutat și citat atât în localitatea menționată, nefiind găsit, cât și în comuna Săcele, județul Brașov, unde a locuit cu concubina lui, N.F., iar în cursul judecății inculpatul a fost prezent la termenul din 8 noiembrie 2001, după care nu s-a mai prezentat personal ci numai prin apărătorul ales.
În consecință, nu există temeiuri să se dispună restituirea dosarului la procuror, așa cum s-a solicitat în susținerea recursului.
Este de asemenea neîntemeiată susținerea inculpatului privind caracterul neinfracțional al faptelor reținute în sarcina sa, situația de fapt stabilită de instanțele de judecată și vinovăția inculpatului fiind dovedite în mod concludent, prin declarațiile date de părțile vătămate și de martorii ascultați în cauză.
În condițiile în care inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, iar în faza de judecată, atât la prima instanță cât și la judecarea apelului, nu s-a prezentat pentru a înfățișa elemente de natură să infirme probele administrate și nici nu a propus administrarea altor probe, pentru a-și dovedi nevinovăția, se constată că nu există nici un temei, care să justifice luarea în considerare a susținerii inculpatului, în sensul că nu a acționat cu intenția de a înșela persoanele vătămate ci s-a înțeles cu acestea să-l împrumute cu sumele de bani arătate în declarațiile lor.
Din analiza de conținut a declarațiilor persoanelor vătămate menționate mai sus rezultă cu evidență intenția de înșelăciune cu care a acționat inculpatul, prin prezentarea față de acestea ca adevărate a unor împrejurări ireale, cum ar fi posibilitatea lui de a sponsoriza activitățile unei mânăstiri, de a realiza transferul unor studenți de la o universitate la alta, de a obține scutirea unui tânăr de stagiul militar obligatoriu și celelalte. Aceste fapte, prin care inculpatul a păgubit persoanele vătămate cu sumele de bani, pe care le-a pretins și le-a primit de la acestea, au fost încadrate corect în prevederile C. pen., care incriminează infracțiunea de înșelăciune, menționate în decizia atacată.
Nu se poate primi nici cererea inculpatului G.M. de schimbare a încadrării juridice a unor infracțiuni, din art. 257 C. pen., în art. 215 alin. (1) C. pen., dat fiind că inculpatul a prezentat părților vătămate elemente suficient de identificare a funcționarului, pe care a pretins că-l poate determina să le acorde vize de intrare în spațiul Schengen, un funcționar de la Consulatul Francez la București, chiar fără nominalizarea acelui funcționar, pentru a le face să creadă că afirmațiile sale sunt adevărate, faptele inculpatului întrunind trăsăturile constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, pentru care, în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia.
În sfârșit, Înalta Curte nu poate admite nici cererea inculpatului de redozare a pedepsei, constatând că aceasta a fost individualizată corespunzător, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., instanța ținând seama atât de împrejurările comiterii infracțiunilor, de pericolul real al acestora cât și de persoana făptuitorului.
În consecință, recursul urmează să fie respins, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M., împotriva deciziei penale nr. 177/ Ap din 10 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2004.