Asupra recursului în anulare de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3234 din 16 decembrie 2002, Judecătoria Ploiești l-a condamnat pe inculpatul G.I., în baza dispozițiilor art. 214 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 64 alin. (1) lit. a) și c), alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
În baza dispozițiilor art. 81 din același cod, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
Sub aspectul soluționării laturii civile, a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 56.054.462 lei despăgubiri, către partea civilă Asociația de locatari, a cărui administrator a fost.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în perioada martie 2000 – 25 aprilie 2002, inculpatul și-a însușit din gestiunea administrată diverse sume de bani, cauzând un prejudiciu de 56.054.462 lei.
Hotărârea a rămas definitivă prin neapelare.
În temeiul dispozițiilor art. 409, raportat la art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, împotriva acestei sentințe, pe considerentul că, faptei deduse judecății i s-a dat o greșită încadrare juridică în infracțiunea de gestiune frauduloasă, în loc de delapidare.
S-a motivat în esență că, în raport de dispozițiile art. 2151 și respectiv art. 147 și art. 145 alin. (2) C. pen., fapta inculpatului care în calitate de administrator la asociația de locatari menționată, și-a însușit din sumele de bani pe care le gestiona, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 C. pen., fiind circumscrisă modalităților normative ale elementului material al acestei infracțiuni, impunându-se în consecință admiterea recursului în anulare declarat, casarea hotărârii pronunțate și pe fond schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpatului potrivit limitelor de pedeapsă ale textului de lege menționat.
Recursul în anulare este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, instanța supremă reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 2151 C. pen., „însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsește cu închisoarea”.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 147 alin. (1) și (2) C. pen., definesc noțiunea de funcționar public, ca fiind orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități din cele la care se referă art. 145; prin „funcționar” înțelegându-se atât persoana menționată anterior, cât și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în alineatul precedent.
În concluzie, are calitatea de funcționar atât persoana care își exercită atribuțiile în serviciul unei unități din cele prevăzute de art. 145 C. pen., cât și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice de interes public decât cele la care se referă art. 145 C. pen.
Or, în raport de dispozițiile art. 34 lit. a) din Legea nr. 114/1996, persoana care îndeplinește funcția de administrator al blocului are ca principală obligație gestionarea bunurilor și fondurilor bănești ale asociației, atribuție ce constă în primirea, păstrarea și eliberarea bunurilor asociației, efectuând operații faptice și scriptice de luare în primire și scoatere din gestiune a acestora.
Așa fiind, fapta inculpatului G.I. care în calitate de administrator al asociației de locatari, în perioada martie 2000 – 25 aprilie 2002 a sustras suma de 56.054.462 lei, din banii asociației, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, iar nu aceea de gestiune frauduloasă, cum greșit a reținut instanța, întrucât acesta, în calitatea pe care a avut-o și-a exercitat atribuția de gestionare a banilor asociației, potrivit cerințelor dispozițiilor art. 2151 C. pen., iar nu aceea de conservare sau administrare, în sensul prevăzut de art. 214 C. pen.
În consecință, pentru considerentele arătate, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. pen., admite recursul în anulare declarat, casează hotărârea atacată, iar pe fond, schimbă încadrarea juridică dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 214 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și-l condamnă pe inculpat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale nr. 3234 din 16 decembrie 2002 a Judecătoriei Ploiești, privind pe inculpatul G.I.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpatul G.I.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 214 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., și îl condamnă pe inculpat la 10 luni închisoare.
Conform art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 10 luni.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen. și art. 83 C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2004.