Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 766 din 8 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei de 9 ani închisoare formulată de condamnatul D.C.
A motivat instanța că din referatul de anchetă socială rezultă situația familială precară a condamnatului cu posibilități reduse pentru creșterea minorului în vârstă de un an, dar prezența condamnatului pe un timp limitat nu poate schimba condițiile materiale ale familiei.
Apelul declarat de condamnat împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 579 din 1 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
Împotriva acestor hotărâri condamnatul a declarat recurs solicitând casarea lor și admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Potrivit art. 455, cu referire la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea unde lucrează.
Situația precară a familiei condamnatului nu reprezintă împrejurări speciale în înțelesul legii, iar pe de altă parte prezența condamnatului alături de familie pe o perioadă limitată nu poate aduce schimbări de esență.
Hotărârile recurate sunt legale și temeinice astfel că în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de condamnat ca nefondat.
Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 579 din 1 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul condamnat la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2004.