Funcţionar public. Cadru didactic
Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală
Indice alfabetic: Drept penal
- funcţionar public
C. pen., art. 175
În raport cu dispoziţiile art. 114 alin. (5) din Legea nr. 1/2011, ce atribuie instituţiilor de învăţământ superior caracterul de utilitate publică, persoana care are calitatea de cadru didactic în învăţământul superior într-o universitate privată are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen. Cadrele didactice din învăţământul superior au calitatea de funcţionari publici, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., indiferent dacă îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei universităţi de stat sau al unei universităţi private.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 97/A din 23 martie 2017
Prin sentinţa nr. 187/PI din 13 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, între altele, în temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (fapte săvârşite în calitate de cadru didactic).
În temeiul art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, iar în temeiul art. 321 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (în calitate de cadru didactic).
În temeiul art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpatul A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în calitate de procuror).
S-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., avocat, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În temeiul art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.
S-a făcut aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1), (2) şi (5) C. pen.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului A., cadru didactic al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene C., care a primit de la martorul denunţător D. bunuri în august 2013, în data de 23 decembrie 2013, în data de 22 septembrie 2014 şi în data de 23 octombrie 2014, în legătură cu promovarea frauduloasă a examenului la disciplina „Drept constituţional” din 5 februarie 2014, precum şi pentru influenţa promisă şi care s-a lăsat să se creadă că a fost exercitată sau chiar a fost exercitată, în scopul promovării frauduloase la alte discipline studiate în anul I, an universitar 2013-2014, prin intervenţii pe lângă cadrele didactice titulare (E., F., B., G., H.), întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de trafic de influenţă în formă continuată, prevăzută în art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în concurs formal prevăzut în art. 38 alin. (2) C. pen.
Totodată, s-a apreciat că fapta aceluiaşi inculpat, care, în calitate de cadru didactic al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene C., în data de 5 februarie 2014, fără o examinare a cunoştinţelor teoretice la disciplina „Drept constituţional”, a trecut în catalogul de examen la poziţia nr. 16 aparţinând martorului D. nota 8, deşi acesta nici măcar nu a fost prezent în sala de examinare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen.
Inculpatul B. a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi a uzat de procedura recunoaşterii învinuirii prevăzută în art. 375 C. proc. pen.
Faptele inculpatului B., care, în calitate de cadru didactic al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene C., în data de 12 martie 2014 şi în data de 16 octombrie 2014, a primit de la martorul D. bunuri, în legătură cu promovarea frauduloasă a examenelor la disciplinele „Istoria statului şi dreptului românesc”, respectiv „Drept roman”, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Faptele aceluiaşi inculpat care, în calitate de cadru didactic al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Europene C., în data de 12 martie 2014, fără o examinare reală a cunoştinţelor teoretice la disciplina „Istoria statului şi dreptului românesc”, a trecut în catalogul de examen la poziţia nr. 16 aparţinând martorului D. nota 7 şi, ca dată de examinare, datele aferente sesiunii, iar în data de 16 octombrie 2014 a procedat în aceeaşi modalitate, menţionând în catalogul de examen la disciplina „Drept roman” nota 6 şi că examinarea a avut loc în 25 septembrie 2014, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, între alţii, inculpaţii A. şi B., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, între altele, următoarele:
Cu privire la critica vizând netemeinicia sentinţei atacate, având în vedere că instanţa de fond a respins cererile de schimbare a încadrării juridice în sensul că nu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 308 C. pen., ambii inculpaţi susţinând că nu au calitatea de funcţionari publici, întrucât îşi desfăşurau activitatea în cadrul unei universităţi particulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prima instanţă a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi, stabilind că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (fapte în calitate de cadre didactice), neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 308 C. pen.
Astfel cum s-a menţionat în mod constant în literatura de specialitate, noţiunile de „funcţionar public” şi „funcţionar” au o semnificaţie mai largă decât aceleaşi noţiuni din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi datorită faptului că exigenţele de apărare a patrimoniului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal.
Funcţionarul public este definit în art. 175 alin. (1) C. pen. ca fiind „persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.”
Potrivit alin. (2), „este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”
Rezultă că funcţionarul public, astfel cum este definit în cuprinsul art. 175 alin. (1) C. pen., poate exercita fie atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, fie atribuţii cu privire la realizarea obiectului de activitate al regiilor autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, fie poate exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. Scopul utilizării de către legiuitor a expresiei „funcţie publică de orice natură” şi nu „funcţie publică” a fost acela de a evita existenţa unei suprapuneri între noţiunile de funcţie publică în sensul Legii nr. 188/1999 şi expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., pentru a delimita sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea legii penale. Astfel, sintagma „funcţie publică de orice natură”, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de funcţionar public este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statul funcţionarilor publici. „Funcţia publică” reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale, iar „interesul public” este acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Astfel, conceptul de „funcţie publică” se află în strânsă corelaţie cu noţiunea de „interes public”, ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general în baza prerogativelor constituţionale care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat. Or, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi, ca atare, în exercitarea funcţiei are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul privat.
Noţiunea de „serviciul public” desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale societăţii.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, instituţiile de învăţământ superior sunt de utilitate publică, indiferent că sunt de stat sau particulare, conform art. 114 alin. (4)-(5) din Legea nr. 1/2011, modificată prin O. U. G. nr. 49/2014. Anterior acestei modificări textul stabilea că instituţiile de învăţământ superior sunt de interes public.
Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor celor doi inculpaţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că un cadru didactic din învăţământul superior are calitatea de funcţionar public, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., indiferent dacă îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei universităţi de stat sau private.
În consecinţă, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 187/PI din 13 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală.