Decizia nr. 1001/2017
Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 143 din data de 19 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind punerea în executarea a mandatului european de arestare nr. 67/2016 SIEP emis de către autoritatea judiciară din Italia, respectiv Parchetul General cu biroul detașat în Sassari, la data de 28 noiembrie 2016, pe numele persoanei solicitate A.
S-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Italia, conform art. 103 și art. 107 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, și art. 27 parag. 2 din Decizia Cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută conform Ordonanței nr. 7510/II/5/2017 din 05 octombrie 2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și arestată provizoriu în baza mandatului de arestare preventivă nr. 68/MEA din 05 octombrie 2017 emis de Curtea de Apel Ploiești, începând cu data de 05 octombrie 2017 și până la data de 19 octombrie 2017 inclusiv.
În baza art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. începând cu data de 20 octombrie 2017 și până la data de 04 noiembrie 2017 inclusiv, dar nu mai târziu de data predării către autoritatea judiciară solicitantă.
S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă din Italia, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 111 din Legea nr. 302/2004, urmând a fi dedusă perioada reținerii și arestării preventive din pedeapsa ce va fi aplicată.
În baza art. 103 alin. (1)3 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării.
Au fost menținute în integralitate dispozițiile încheierii de ședință din data de 5 octombrie 2017 pronunțată în acest dosar de Curtea de Apel Ploiești.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că prin încheierea din 05 octombrie 2017 Curtea de Apel Ploiești a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea provizorie pe o perioadă de 15 zile, respectiv de la data de 05 octombrie 2017 și până la data de 19 octombrie 2017, inclusiv, a persoanei solicitate A. și a fost fixat termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, la data de 19 octombrie 2017.
La data de 17 octombrie 2017 la dosarul cauzei a fost depus mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene tradus în limba română. Din conținutul acestui mandat rezultă că a fost emis de Procuratura Generală a Republicii din Cagliari de pe lângă Curtea de Apel din Sassari, în Dosarul nr. x/16/SIEP, în temeiul sentinței pronunțate de către Tribunalul din Santa Maria Capua Vetere la 14 decembrie 2012, confirmată de Curtea de Apel din Napoli prin decizia din 27 decembrie 2013 și irevocabilă la 04 decembrie 2015, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 1.000 euro amendă. De asemenea, mai rezultă că durata integrală a pedepsei impuse este de 10 ani și 4 luni închisoare și 3.200 euro amendă, din care a mai rămas de executat 8 ani și 8 luni închisoare și 3.200 euro amendă. Această pedeapsă maximă se datorează unei măsuri de unificare a pedepselor emisă de Procuratura Generală în data de 28 noiembrie 2016. S-a mai reținut că persoana solicitată s-a asociat cu alte persoane având drept scop obținerea de venituri. Astfel se arată că persoana solicitată împreună cu ceilalți având asupra lor o bâtă de lemn cu vârful ascuțit în fier, cu lungimea de 63 cm. Și cu un cuțit de bucătărie de o lungime de 20 cm. Sârmă mată în pvc de culoare neagră și un aparat electronic capabil să blocheze semnalele terestre și prin satelit și a telefoanelor celulare și sistemelor de urmărire instalate pe autovehicule, stând la pândă în interiorul parcării unui hotel, unde opreau mai mulți auto transportatori pentru a se odihni, prin intermediul violenței și amenințărilor au sustras mărfuri din autovehiculele acestor transportatori.
În drept s-a precizat că această situație de fapt întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 110, 56 și 628 alin. (1) și (3) C. pen. italian. Pedeapsa stabilită pentru aceste fapte fiind închisoarea de la 4 ani și 6 luni la 20 ani și amenda de la 1032 euro la 3.098 euro, dacă violența sau amenințarea este comisă cu arme.
Fiind audiată persoana solicitată, acesta a precizat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare italiene în vederea executării restului de pedeapsă pe teritoriul acestui stat, deoarece este căsătorit pe teritoriul României, fără însă a putea dovedi această situație de fapt și fără a invoca, cel puțin, numele persoanei cu care întreține o relație de uniune consensuală.
Prima instanță a constatat că faptele mai sus descrise sunt prevăzute de art. 96 alin. (1) pct. 1, 18 din Legea nr. 302/2004, pot constitui infracțiunile de constituire și aderare la un grup infracțional organizat și furt calificat care dau dreptul la predare între statele membre ale Uniunii Europene ce au transpus Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, fiind prevăzute și de art. 367 și art. 233 - 234 alin. (1) lit. a), e) teza a II-a din C. pen. roman. Deși persoana solicitată a precizez că nu dorește să fie predate autorităților judiciare italiene, prima instanță a reținut că motivul invocat nu se încadrează în niciunul dintre cele prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004. În același timp s-a constatat că persoana solicitată nu are o familie organizată sau o uniune consensuală stabilită în mod cert în România, iar prin faptul că a fost sancționat penal de către autoritățile judiciare din Italia, încă din anul 2011 (conform fișei de cazier - fila 9 dosar), rezultă că acesta nu a desfășurat activități licite în România, care să presupună faptul că este integrat în această țară, așa cum învederează jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene în domeniu, ci că a desfășurat mai multe activități pe teritoriul statului Italian.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație persoana solicitată A., solicitând respingerea solicitării autorităților judiciare italiene și executarea pedepsei în România.
Examinând hotărârea prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată nefondată contestația pentru următoarele motive:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L/190/1 din 18 iulie 2002.
Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă. Pe de altă parte pct. 12 din preambulul Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 se arată că prin această decizie respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute în art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special în cap. VI și că nimic din prezenta decizie-cadru nu poate fi interpretat ca o interdicție de a refuza predarea unei persoane împotriva căreia a fost emis un mandat european de arestare, atunci când există motive să se creadă, pe baza unor elemente obiective, că respectivul mandat de arestare a fost emis cu scopul de a urmări sau de a pedepsi o persoană pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală, sau de a aduce atingere situației acestei persoane pentru oricare din aceste motive. În prezenta speță nu s-a dovedit că ar exista măcar indicii privind discriminarea sau persecutarea persoanei solicitate.
În contextul celor expuse Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predarea persoanei solicitate.
Apărările persoanei solicitate, în sensul că nu și-a dat consimțământul la predare iar familia acestuia este în România și că dorește să execute pedeapsa într-un penitenciar din țară, nu se circumscriu nici unuia dintre motivele de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 rep. și modif. prin Legea nr. 300/2013. Pe de altă parte, executarea pedepsei aplicate printr-o hotărâre de condamnare pronunțată de o autoritate judiciară străină, într-un penitenciar din România este o procedură ulterioară celei ce se desfășoară în prezent, fiind reglementată separat prin aceeași lege specială.
Înalta Curte constată că sentința contestată este legală și temeinică și în temeiul art. 4251 pct. 7 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 143 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2017 și va obliga contestatorul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 143 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/42/2017.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 400 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2017.