Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Soluţii
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- acord de recunoaştere a vinovăţiei
C. proc. pen., art. 485 alin. (1) lit. b)
În cazul în care instanţa a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei, conform art. 485 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. pen., apreciind că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, un nou acord de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat între procuror şi inculpat, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a elementelor care au determinat respingerea primului acord.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 383/A din 6 noiembrie 2017
Prin sentinţa nr. 76 din 30 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, în baza art. 485 alin. (1) lit. b) teza ultimă C. proc. pen., respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 20 februarie 2017 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 38 din Legea nr. 535/2004.
S-a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt, între altele, următoarele:
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti din 28 ianuarie 2017 a fost începută urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută în art. 38 din Legea nr. 535/2004.
Prin ordonanţa din 8 februarie 2017 procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A. pentru respectiva infracţiune.
Din dosarul de urmărire penală a rezultat că în fapt, la 28 ianuarie 2017, în jurul orelor 15.38, de la un post telefonic a fost iniţiat un apel către Serviciul de urgenţă 112, prin care s-a anunţat plasarea unei bombe în zona Staţiei de metrou B. şi a Gării C., ce urma a fi detonată într-un interval de două ore de la iniţierea apelului telefonic.
Echipele de intervenţie constituite în scopul depistării şi anihilării eventualului atac cu bombă anunţat telefonic au supravegheat şi verificat cele două zone până la ora 16.35, în paralel cu investigarea postului telefonic care a iniţiat apelul pentru a fi identificat făptuitorul, adică A.
După audiere, inclusiv în calitate de inculpat, la data de 20 februarie 2017, prin cererea scrisă personal, inculpatul A. a iniţiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, care s-a şi finalizat prin semnarea acestuia de procuror, inculpat şi avocatul său, în condiţiile art. 482 C. proc. pen., în sensul că îndeplineşte toate cerinţele referitoare la: data şi locul încheierii sale, numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie, date privitoare la persoana inculpatului, descrierea faptei ce formează obiectul acordului, încadrarea juridică a acesteia şi pedeapsa prevăzută de lege, probele şi mijloacele de probă, declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei, precum şi semnăturile procurorului, inculpatului şi avocatului.
Analizând acest acord, curtea de apel a constatat că soluţia cu privire la care s-a ajuns este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului astfel că, în temeiul art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale pentru considerentele care succed:
Sub un prim aspect, s-a constatat că toate cerinţele legale pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt îndeplinite.
Sub un al doilea aspect, al soluţiei privind felul şi cuantumul pedepsei, curtea de apel a constatat că amenda penală de 900 lei rezultată din aplicarea, potrivit art. 61 alin. (4) lit. b) C. pen., a unei pedepse principale de 90 de zile-amendă - cuantumul unei zile-amendă fiind de 10 lei - este disproporţionat şi nejustificat de blândă în raport cu persoana inculpatului care, pentru o faptă similară, dar care a fost considerată contravenţie, a fost sancţionat la data de 20 ianuarie 2017, cu o săptămână mai devreme, cu o amendă administrativă de 1.000 lei.
În egală măsură, acelaşi inculpat, care dovedeşte stăruinţă în a intra în conflict cu legea în modalitatea arătată, a fost cercetat în dosarul penal nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău, pentru că ar fi alertat Serviciul de urgenţă 112 în mod repetat.
Prin ordonanţa din 13 octombrie 2015 dată în dosarul menţionat s-a dispus clasarea cauzei, însă inculpatul A., în declaraţia dată la 8 februarie 2017, a recunoscut personal că el este cel ce a iniţiat respectivele alerte cu bombă.
Acestor împrejurări li s-au adăugat menţiunile din fişa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat în mod repetat la mai multe pedepse privative de libertate pe care le-a şi executat în regim de detenţie, cea mai grea dintre acestea fiind pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 923 din 25 iunie 2002 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 677 din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În opinia curţii de apel, aceste elemente care circumstanţiază persoana infractorului nu au fost luate în considerare de procuror la stabilirea felului şi cuantumului pedepsei inserate în acordul de recunoaştere a vinovăţiei, aceasta fiind nejustificat de blândă în condiţiile în care amenda penală de 900 de lei este mai mică decât cuantumul amenzii contravenţionale aplicate aceluiaşi făptuitor pentru o faptă similară considerată contravenţie comisă cu o săptămână înainte, aceea de 1.000 lei.
Pentru a răspunde exigenţelor de a fi necesară şi aptă să ducă la îndreptarea conduitei infractorului, dar şi proporţională cu gravitatea faptei, pedeapsa trebuie să fie individualizată prin cuantum şi modalitatea de executare, astfel încât să asigure funcţiile de corecţie, reeducare şi reinserţie socială a infractorului, iar criteriile generale care permit adaptarea acesteia la persoana inculpatului sunt stabilite de legiuitor prin art. 74 C. pen.
Considerând că starea de pericol creată prin acţiunea inculpatului, valorile ocrotite de Legea nr. 535/2004, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, resursele logistice şi financiare folosite pentru investigarea şi descoperirea autorilor unor astfel de fapte, antecedentele sale penale, dar şi natura şi frecvenţa unor acţiuni similare desfăşurate de inculpat şi asumate de el, astfel cum s-a reţinut în cele ce preced şi care demonstrează perseverenţă în a intra în conflict cu legea şi ordinea de drept, nu au fost în mod judicios valorificate prin pedeapsa stabilită în acordul de recunoaştere a vinovăţiei, curtea de apel a respins acest acord, trimiţând dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale pentru a pronunţa o soluţie legală şi temeinică, în conformitate cu art. 485 alin. (1) lit. b) teza ultimă C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti, solicitând desfiinţarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, conform acordului semnat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând apelul conform art. 420 C. proc. pen., prin prisma criticilor formulate, constată că acesta este nefondat, în principal, pentru următoarele considerente:
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.
Cât priveşte conţinutul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, legea cere - pe lângă celelalte elemente prevăzute în art. 482 C. proc. pen. - să se prevadă felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei.
Procedura în faţa instanţei permite verificarea, deopotrivă, atât a respectării condiţiilor încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, cât şi examinarea felului, cuantumului, precum şi a formei de executare a pedepsei, aceasta din urmă constituind esenţialmente un aspect de netemeinicie a acordului şi nu de legalitate a acestuia.
Din această perspectivă, raportat la soluţiile prevăzute în această procedură în art. 485 C. proc. pen., instanţa nu va putea pronunţa decât o hotărâre de admitere a acordului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului sau o hotărâre de respingere a acordului, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului ori dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Nu există, însă, niciun impediment ca, ulterior respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, între inculpat şi procuror să fie încheiat un nou acord, cu respectarea dispoziţiilor legale şi a elementelor care au determinat respingerea acordului.
În raport cu datele speţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că pedeapsa amenzii - cuprinsă în acordul de recunoaştere - este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii şi periculozitatea inculpatului, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Astfel, în ceea ce priveşte gravitatea faptei, instanţa de apel reţine că s-a început urmărirea penală la data de 28 ianuarie 2017 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, constând în aceea că în jurul orelor 15.38 (la aceeaşi dată) s-a iniţiat un apel către Serviciul de urgenţă 112, prin care s-a anunţat plasarea unei bombe în zona Staţiei de metrou B. şi a Gării C., ce urma a fi detonată într-un interval de două ore de la iniţierea apelului telefonic. Urmare a acestui apel au fost constituite echipe de intervenţie, fiind supravegheate zonele până la orele 16.35.
Prin săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului - la fel ca şi la celelalte fapte incriminate prin aceeaşi lege - se produc în mod evident stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică, teroare în rândul populaţiei, ceea ce obligă la un tratament sancţionator corespunzător.
Aceste elemente conferă faptei săvârşite şi recunoscute de inculpatul A. o gravitate sporită, ce trebuie reflectată atât în felul pedepsei, cât şi a cuantumului acesteia.
Deosebit de relevant, sub aspectul analizat, este şi faptul că anterior, respectiv la 20 ianuarie 2017, acelaşi inculpat a săvârşit o faptă similară, apelând Sistemul de urgentă 112 pentru a anunţa că în data de 21 ianuarie 2017 va avea loc un atentat cu bombă. De asemenea, acelaşi inculpat, în data de 17 iulie 2013, a alertat Sistemul de urgenţă 112, prezentându-se sub o altă identitate, afirmând că se află împreună cu membrii unor organizaţii teroriste, care urmează să amplaseze bombe.
Deşi este atributul exclusiv al procurorului de a aprecia, s-ar impune verificarea discernământului inculpatului, rezultatul expertizei fiind relevant pentru adoptarea unei soluţii corecte la finalizarea urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, de asemenea, că aceluiaşi inculpat i-a fost aplicată anterior sancţiunea cu amenda contravenţională, iar din fişa de cazier judiciar rezultă că a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 923 din 25 iunie 2002 a Judecătoriei Arad, la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Prin urmare, raportat la gravitatea faptei comise şi la periculozitatea făptuitorului, se impune respingerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, dispunându-se continuarea urmăririi penale şi adoptarea soluţiilor prevăzute de lege, procurorul putând, astfel cum s-a arătat, să încheie un nou acord de recunoaştere cu respectarea dispoziţiilor legale, relativ la felul, conţinutul şi modalitatea de executare a pedepsei.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei nr. 76 din 30 mai 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A.