Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 879/2004

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2004.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 194/2003, Tribunalul Argeș l-a condamnat pe inculpatul M.F.V. la:

- 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a), art. 13 C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 33 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 234 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani aplicată prin sentința penală nr. 422 din 10 septembrie 1997 a Tribunalului Timiș; acest rest s-a contopit cu pedeapsa de 8 ani închisoare (aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare în condițiile art. 57, 71 C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 884 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1275 din 15 septembrie 1999 a Judecătoriei sector 1 București; s-a contopit acest rest cu pedeapsa de 4 ani aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. g) și i), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele rezultante de 8 ani și 4 ani închisoare și s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani sporită cu un an, în total 9 ani închisoare în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

S-a menținut starea de arest, s-a dedus arestarea preventivă începând cu 21 februarie 2003, la zi și s-a prelungit arestarea până la 25 iunie 2003.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 300.000 lei.

În baza art. 14 și art. 346, art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la 1.440.000 lei despăgubiri civile către partea civilă J.D.M., la 3.063.000 lei către partea civilă E.N.M.

S-a constatat că partea vătămată S.I. nu s-a constituit parte civilă.

În fapt, s-a reținut că în ziua de 1 septembrie 1998, în timp ce se afla în mun. Pitești pe str. I.C. Brătianu, prin violență, a smuls de la gâtul părții civile un lanț cu medalion din aur, în valoare de 1.440.000 lei.

În după amiaza aceleiași zile, când se afla în zona Hotelului M., prin același procedeu a smuls de la gâtul părții vătămate S.I. un lanț cu medalion din aur în valoare de 5.100.000 lei și greutate 7 grame.

Bunurile sustrase prin violență, au fost valorificate către persoane necunoscute cu suma de 200.000 lei, respectiv 300.000 lei.

În luna noiembrie 1998, inculpatul a fost arestat într-o altă cauză, a executat pedeapsa și s-a liberat condiționat la 12 septembrie 2001.

Deși domiciliază în Satu Mare, inculpatul a revenit în municipiul Pitești.

În ziua de 30 noiembrie 2001 a cunoscut o tânără și să oferit să o conducă la el acasă în comuna Coșești. Sub pretextul că nu are cheile asupra sa, a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate E.N. din comuna Coșești, județul Argeș, pe care i-o prezentase drept locuința sa. În jurul orei 5,00 a rămas singur o perioadă de timp în locuința în care pătrunsese prin efracție și a sustras obiecte de uz casnic și lenjerie în valoare de 3.063.000 lei care le-a valorificat unor persoane necunoscute cu suma de 3.000.000 lei.

Hotărârea a fost apelată de procuror, care a criticat procedeul tehnic de stabilire a pedepsei rezultante aplicate și, de asemenea, faptul că instanța nu a avut rol activ, pentru a stabili situația juridică a inculpatului, având în vedere datele din fișa de cazier. De asemenea, de inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei.

În apel, procurorul de ședință a cerut în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în două infracțiuni concurente, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

Prin decizia penală nr. 238/2003, Curtea de Apel Pitești, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul M.F.V.

S-a desființat în parte sentința, s-au descontopit pedepsele, s-a înlăturat sporul, precum și revocarea beneficiului liberării condiționate pentru resturile de 234 zile, respectiv 884 zile. S-a înlăturat condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen., condamnă pe inculpat la 2 pedepse de câte 8 ani închisoare.

S-a contopit pedeapsa de 8 ani cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința apelată și s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani, sporită cu 2 ani, în total 10 ani închisoare în condițiile art. 57 și art. 71 C. pen.

S-a constatat că din această pedeapsă inculpatul a executat 3 ani închisoare ca urmare a sentinței penale nr. 100/2000 a Judecătoriei Chișinău Criș, prin care s-a dispus contopirea unor pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente.

S-a menținut starea de arest, s-a dedus în continuare detenția și s-a prelungit arestarea până la 13 noiembrie 2003.

În cauză a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești care a criticat ambele hotărâri pronunțate pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile invocate se referă la greșita reținere a recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., pentru cele două infracțiuni de tâlhărie săvârșite de inculpat la data de 01 septembrie 1998; omisiunea revocării liberării condiționate pentru restul de 234 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 422/1997 a Tribunalului Timiș și greșita reținere a stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat comisă de inculpat la 30 noiembrie 2001, în condițiile în care erau aplicabile prevederile art. 37 lit. b) C. pen.

Deși în motivele de recurs formulate în scris s-a criticat și tehnica de aplicare a dispozițiilor concursului de infracțiuni, reprezentantul parchetului a învederat cu ocazia susținerii recursului că înțelege să renunțe la acest din urmă motiv de casare.

Inculpatul a formulat și el recurs solicitând redozarea pedepselor pe care le consideră prea severe, față de persoana sa care a recunoscut faptele, iar pentru infracțiunea de tâlhărie s-a autodenunțat.

Recursurile sunt fondate.

Analizând actele și lucrările de la dosar, respectiv hotărârile pronunțate, Curtea constată că în mod greșit au procedat instanțele atunci când au reținut starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie din 01 septembrie 1998, considerând că primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 422/1997 a Tribunalului Timiș.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că această pedeapsă a fost aplicată inculpatului în perioada în care era minor astfel că potrivit art. 38 lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârea de condamnare pentru infracțiunile săvârșite în perioada minorității.

Pe de altă parte, chiar și în situația în care inculpatul nu era recidivist, dispozițiile art. 61 C. pen., privind revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 234 zile închisoare neexecutate erau aplicabile, însă instanța de apel a înlăturat nemotivat revocarea dispusă de prima instanță, constatând însă că acest rest de pedeapsă a fost executat în întregime ca efect al contopirii cu pedeapsa de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 1275/1999 a Judecătoriei sectorului 1 București, în perioada 22 noiembrie 1998 – 22 noiembrie 2001.

Cât privește infracțiunea de furt calificat comisă de inculpat la 30 noiembrie 2001 este de observat că aceasta a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. și nu în starea de recidivă prevăzută de lit. a) a aceluiași text de lege, atâta timp cât primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată de Judecătoria sectorului 1 București, pedeapsă ce a fost executată în perioada 22 noiembrie 1998 – 12 septembrie 2001 când inculpatul a fost liberat condiționat, rămânând un rest de pedeapsă neexecutat de 73 de zile.

Ca urmare pedeapsa a expirat la 22 noiembrie 2001, iar inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat ulterior, la 30 noiembrie 2001 fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Referitor la recursul declarat de inculpat, Curtea apreciază că acesta este în parte întemeiat, în sensul că față de datele ce caracterizează persoana inculpatului, de pericolul social concret al faptelor comise, avându-se în vedere și limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor pentru infracțiunea dedusă judecății, aplicarea unei pedepse rezultante de 8 ani închisoare pe care inculpatul să o execute în final, în regim de detenție, este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că aplicarea sporului de pedeapsă de către instanța de apel apare ca nejustificat.

Pentru considerentele arătate, Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt întemeiate astfel că le va admite ca atare, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârile pronunțate numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracțiunile de tâlhărie, omisiunea aplicării dispozițiilor art. 61 C. pen., față de aceste infracțiuni, greșita aplicare a prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., în loc de art. 37 lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat, greșita reținere a dispozițiilor art. 61 C. pen., față de această infracțiune, precum și pentru aplicarea greșită a sporului de pedeapsă de 2 ani, dispoziții pe care le înlătură, urmând a se dispune conform dispozitivului.

Se va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului timpul arestării preventive începând cu 21 februarie 2003 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpatul M.F.V. împotriva deciziei penale nr. 238/ A din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 194 din 27 mai 2003 a Tribunalului Argeș, numai cu privire la greșita reținere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., pentru cele două infracțiuni de tâlhărie, omisiunea aplicării dispozițiilor art. 61 C. pen., față de aceste infracțiuni, greșita aplicare a prevederilor art. 37 lit. a), în loc de art. 37 lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat și greșita aplicare a art. 61 C. pen., față de aceeași infracțiune.

Înlătură sporul de pedeapsă și descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură reținerea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracțiunile de tâlhărie.

În baza art. 61 C. pen., revocă beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 234 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 422/1997 a Tribunalului Timiș și contopește acest rest cu pedepsele de 8 ani închisoare aplicate pentru infracțiunile de tâlhărie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare.

Înlătură dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de furt calificat.

Aplică dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., pentru această infracțiune.

Înlătură revocarea beneficiului liberării condiționate a restului de pedeapsă de 73 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1275/1999 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 februarie 2003 la 12 februarie 2004.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2004.