Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 106 din 27 februarie 2003, secția penală a Tribunalului Brașov a respins, în baza art. 334 C. proc. pen., cererea formulată de inculpatul S.C.A. privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
În baza art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., instanța a condamnat pe S.C.A. la 7 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.
Tribunalul a scăzut din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002 la 5 februarie 2003, a dispus, conform art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea specială de la inculpat a unui briceag confecționat din metal cromat cu lungimea totală de 23 cm (lungimea lamei de 10 cm și lățimea medie de 1,5 cm); a constatat că partea vătămată P.V.I. nu s-a constituit parte civilă și l-a obligat să plătească suma de 11.271.064 lei, despăgubiri civile, C.A.S. a județului Brașov și 1.600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în noaptea de 21 noiembrie 2002, în jurul orei 0,30 – 1,00, partea vătămată P.N.M., împreună cu martorii P.I.D. și P.N.M. (verii săi) se întorceau dintr-o vizită făcută la o rudă din satul Predeluț, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Din sens opus veneau inculpatul S.C.A. cu soția sa E.
Martorul P.I.D. l-a întâmpinat pe inculpat cu apelativul: „Ce faci băi S.” ? Aflat și el sub influența băuturii, inculpatul a fost profund iritat și i-a întors răspunsul: „Ce băi, eu sunt S. tău” ? și apropiindu-se de acesta a scos din buzunarul pantalonilor un briceag cu care l-a înjunghiat în partea superioară a piciorului stâng.
Constatând leziunea suferită, P.I.D. i-a alertat pe însoțitorii săi, că a fost tăiat, iar când P.V. s-a apropiat de cel agresat, ca să vadă ce i s-a întâmplat, inculpatul l-a lovit și pe acesta cu cuțitul în abdomen, după care a fugit de la locul faptei.
Potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală, nr. 3973/ E din 22 noiembrie 2002, întocmit de Serviciul județean de medicină legală Brașov, numitul P.I.D. a prezentat o leziune de violență ce a putut data din noaptea de 21 noiembrie 2002.
S-a putut produce prin lovirea regiunii abdominale cu un corp tăietor înțepător (posibil cuțit); necesită 24-25 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații; poziția ipotetică victimă-agresor în momentul recepționării loviturii a fost față în față; având în vedere leziunile organelor interne cu potențial sceptic major, s-a apreciat că sus-numitului i s-a pus viața în primejdie.
Această sentință a fost atacată cu apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul S.C.A., prin care o consideră netemeinică.
Parchetul a apreciat că pedeapsa aplicată, reprezentând minima specială prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, nu corespunde gradului de pericol social concret al faptei și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale și fără loc de muncă.
Inculpatul, la rândul său, a considerat sentința netemeinică și nelegală, deoarece el a acționat în legitimă apărare solicitând ca, prin admiterea apelului și desființarea hotărârii, să fie, în principal, achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., sau să se schimbe încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., deoarece el nu a dorit să o ucidă pe partea vătămată, ci să se apere, iar, în subsidiar, recunoașterea în favoarea sa a circumstanței legale a provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Secția penală a Curții de Apel Brașov, prin decizia nr. 188 din 7 iulie 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte hotărârea și, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i), în aceeași infracțiune, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul S.C.A. la 3 ani închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței și respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
- Instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a analizat în mod defectuos probele administrate în cauză „examinând și acordând valoare probatorie doar acelor probe îndreptate împotriva inculpatului, înlăturând în mod nejustificat celelalte probe care acționau în favoarea acestuia”.
În acest sens, se exemplifică cu declarațiile constante ale inculpatului și ale soției sale potrivit cărora ei au fost atacați de mai mulți tineri inculpatul fiind nevoit să reacționeze agresiv, depoziții care sunt în concordanță cu cele ale martorului M.N., care l-a auzit pe inculpat plângându-se de dureri în zona spatelui și a observat că soția acestuia S.E. avea urme de praf pe îmbrăcăminte.
- Curtea de apel a subliniat și faptul că, partea vătămată P.I.D. a avut o atitudine oscilantă și șovăelnică pe parcursul procesului penal, și anume: după ce în cursul urmăririi penale a menționat că nu îi cunoștea pe inculpat și pe soția acestuia, că nu a manifestat nici o atitudine violentă față de ei, inițiativa conflictului aparținând inculpatului, în cursul cercetării judecătorești susținând aceiași variantă ca și inculpatul, în sensul că martorul P.I.D., vărul său, s-a adresat ireverențios inculpatului, care la rândul lui, l-a pălmuit pe S.C.A.
- Instanța de control judiciar a constatat, totodată, că nu se poate reține legitima apărare „întrucât inculpatul a ripostat față de un atac deja consumat și nu împotriva unui atac actual”, așa cum nu a putut fi primită nici cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., deoarece „în raport de instrumentul folosit, de zona vizată și de intensitatea loviturii se concluzionează, în sensul că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, a acceptat eventualitatea producerii acestuia”.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul S.C.A., care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul reținerii nejustificate în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în opinia parchetului, iar în cea a inculpatului că, nu s-a reținut împrejurarea că el a acționat în legitimă apărare, în care sens solicită achitarea sa ori schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă.
Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și pct. 17 C. proc. pen., comune pentru ambele recursuri, Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul parchetului fondat, urmând a fi admis, iar al inculpatului, nefondat, urmând a fi respins.
1. Prin comiterea de către instanțe, cu prilejul judecării cauzei, a unei erori grave de fapt, legiuitorul a înțeles nu numai constatarea unor fapte sau împrejurări neconforme cu realitatea, contrare logicii ori realității evidente, ceea ce ar reprezenta o eroare grosieră, o denaturare a adevărului, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate în cauză, ci și stabilirea unei situații de fapt ce nu este confirmată de probe și care nu au fost avute în întregime în vedere.
În sensul celor enunțate, nu orice eroare comisă poate constitui motiv de casare, ci numai aceea rezultând din contradicția existentă între probe și soluția instanței (ce nu impune însă administrarea de noi mijloace de probă), altfel spus, când în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit, aceasta a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute în art. 345 alin. (1) C. proc. pen.
- De asemenea, circumstanțele agravante și cele atenuante sunt împrejurări, stări, calități sau situații care însoțesc fapta, influențând sau modificând gradul său concret de pericol social (și implicit cuantumul pedepsei); ele se găsesc în afara conținutului esențial al infracțiunii, alcătuind conținutul circumstanțial (extern) al acesteia. Din moment ce circumstanțele însoțesc săvârșirea infracțiunii ele trebuie să rezulte din probatoriu, iar constatarea și nereținerea lor poate constitui o eroare gravă de fapt, ca și nereținerea acestora atunci când probatoriul evidențiază existența lor.
- Totodată, pot fi erori grave de fapt, în sensul dispoziției în discuție, art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., și acele greșeli în stabilirea situației de fapt, care au avut drept consecință nereținerea unor date, împrejurări ori consecințe ce s-au produs ori s-ar fi putut produce și care privesc încadrarea juridică a faptei, caz de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17.
2. Pentru a se reține legitima apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, este necesar, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., ca făptuitorul să fi acționat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care a pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ale altuia ori interesul obștesc.
Aceste condiții, prevăzute expres în textul enunțat, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele fiind de natură a înlătura existența legitimei apărări.
3. Pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca săvârșirea infracțiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, care însă să nu fi fost, la rândul ei, determinată de manifestări agresive ale inculpatului; deci, infracțiunea să fi fost comisă într-o stare de puternică tulburare sau emoție, determinată de o provocare din partea victimei.
4. Corecta caracterizare juridică a faptei ca tentativă de omor sau vătămare corporală gravă, în raport cu urmările pe care și le-a reprezentat făptuitorul, depinde de stabilirea locului unde s-a aplicat lovitura, obiectul folosit și intensitatea loviturii, împrejurări care pot pune în evidență voința inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul urmărit nu s-a produs.
5. Revenind la cauză și analizând materialul probator dispus și administrat în cele două faze ale procesului penal, rezultă fără nici un dubiu că, situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, inculpatul acționând spontan fără să fi fost în legitimă apărare sau provocat de atitudinea violentă a victimei.
Astfel, martorii oculari P.I.D., lovit primul de către inculpat și fratele său, P.N.M., care erau împreună cu partea vătămată P.V.I. au declarat în mod constant și în același fel, încă de la primele cercetări, modul în care s-a derulat incidentul dintre ei și inculpat.
„În ziua de 21 noiembrie 2002, relatează P.I.D., împreună cu fratele meu P.N.M. și vărul P.V.I. am mers în târgul organizat în comuna Bran, unde am consumat băuturi alcoolice, respectiv bere și vin. Spre seară am mers împreună în vizită la domiciliul vărului meu A.V. și pe la mama mea, care locuiește în satul Predeluț.
În jurul orelor 21,30, am hotărât să ne întoarcem la domiciliile noastre și am plecat toți trei pe str. Principală.
Cam în dreptul casei aparținând lui D.R., am observat că din sens opus venea un cunoscut pe nume S. împreună cu soția sa. Când s-a apropiat la circa 2-3 m, eu l-am salutat cu cuvintele „Ce faci, băi S.?”, dar nu am primit nici un răspuns. În schimb, când a ajuns în dreptul meu S. m-a lovit cu mâna stângă în partea superioară a coapsei piciorului stâng, după care a fugit în direcția locuinței sale.
Eu am simțit usturime în locul unde am fost lovit și am constatat că îmi curge sânge, astfel că i-am zis fratelui meu, ce era lângă mine, că am fost tăiat cu cuțitul.
Atunci fratele și vărul meu au fugit după S., ajungându-l după 20-30 m. Am constatat că s-a format o mică învălmășeală și imediat l-am auzit pe P.I.D. țipând și l-am văzut ținându-se cu mâna de abdomen, după care a început să fugă spre mine.
Fratele meu s-a dezbrăcat de geacă și a început să o învârtă deasupra capului și în direcția lui S., până l-a lovit și l-a doborât la sol, după care a venit la rândul său după mine.
Nu cunosc unde a stat soția lui S. în timpul conflictului, însă aceasta nu s-a implicat în scandal, nici măcar verbal.
Precizez, mai declară martorul, că nici o persoană din grupul nostru nu a avut asupra sa obiecte contondente și nu a apucat să poarte vreo discuție cu S. înainte ca acesta să mă lovească”.
În același sens sunt și declarațiile părții vătămate P.V.I., care menționează „Când persoanele sus-menționate mai aveau 2-3 metri până la noi, P.I.D. l-a salutat pe bărbat cu cuvintele „Ce faci băi S.?”. Am auzit când bărbatul a răspuns „Ce băi, eu sunt S. tău.?”, moment în care ajunsese chiar în dreptul vărului meu. Am observat o mică ciocnire între bărbat și P.I.D., dar nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Imediat însă P.I.D. a strigat „M-a tăiat”, iar eu, din instinct, m-am apropiat de cele două persoane pentru a vedea ce se întâmplă. Când am ajuns lângă bărbatul respectiv, acesta m-a lovit cu brațul drept în regiunea abdominală, simțind imediat o arsură și constatând că-mi curge sânge. Precizez că eu nu am apucat să văd cuțitul în mâna bărbatului pe nume S., însă mișcarea acestuia a fost una de împingere, folosind brațul drept.
În urma durerii eu m-am încovoiat, însă am văzut că celălalt văr pe nume M.N. s-a dezbrăcat de geacă și a început să lovească cu aceasta în direcția agresorului. La un moment dat l-a nimerit pe S.C.A. în cap și acesta a căzut la sol, după care a venit lângă noi să vadă cât de grave sunt leziunile.
Bărbatul pe nume S.C.A. s-a ridicat imediat de la sol și a fugit înspre satul Predeluț. Nu am mai văzut-o nici pe femeia care însoțea pe S.C.A., dar precizez că aceasta nu a intervenit fizic sau verbal în conflict.
Arăt faptul că eu și verii mei nu am avut asupra noastră obiecte contondente și nici nu am exercitat acte de violență asupra bărbatului și a femeii, de fapt, eu nici nu-i cunoșteam pe aceștia.
Între grupul nostru și persoanele respective nu a avut loc nici o discuție cu excepția salutului, astfel că nu înțeleg ce l-a determinat pe bărbat să ne lovească cu cuțitul pe mine și pe P.I.D.”.
Examinând declarațiile inculpatului și ale soției sale, în raport cu cele ale grupului de trei tineri, rezultă, fără teama de a greși, că aceștia și-au alcătuit un scenariu, care nu este susținut cu nici un mijloc de probă.
Inculpatul își motivează recursul ca dealtfel și apelul cu afirmații gratuite: „Nu am avut sub nici o formă intenția de a ucide, aspect care rezultă și din faptul că am aplicat celor două părți vătămate numai câte o lovitură de briceag, la întâmplare, căci eram căzut la pământ și nu vedeam unde lovesc și numai atât cât a fost strict necesar, adică să înceteze loviturile pe care mi le aplicau cu sălbăticie”.
S.C.A. nu a lovit „la întâmplare” pe P.I.D., fapt precizat în concluziile Raportului de constatare medico-legală, și anume: „Poziția ipotetică victimă agresor în momentul receptării loviturii a fost față în față”, iar lovirea sa cu „sălbăticie” („de nenumărate ori cu pumnii și picioarele în zona capului și a corpului”) a inculpatului de către cei „3-4 necunoscuți” nu s-a dovedit cu nici un act medical.
Partea vătămată, P.I.D. a fost internată de urgență la data de 22 noiembrie 2002, ora 2,30, cu diagnosticul: „Plagă penetrantă epigastrică cu eviscerație de epiplon. Hemoperitoneu minim. Plagă de lob stâng hepatic cu hematom subscapular”, și avându-se în vedere leziunile organelor interne cu potențial sceptic major, medicii specialiști au apreciat că acesteia i s-a pus viața în primejdie.
În raport de probele examinate în cele ce preced, rezultă că, aplicând cu cuțitul o lovitură în abdomenul victimei, inculpatul a prevăzut rezultatul letal al acțiunii sale, a cărui realizare a și urmărit-o, dar care nu s-a produs datorită ajutorului medical acordat de urgență.
Așa fiind, nu se constată nici una dintre cerințele legale ce caracterizează legitima apărare sau circumstanța atenuantă legală a provocării, partea vătămată neavând nici o atitudine violentă, de natură a produce o puternică tulburare sau emoție inculpatului, reținută de către instanța de control judiciar numai printr-o greșită analiză și apreciere a probelor, care atestă comiterea de către inculpat a tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.
În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, va casa decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva sentinței Tribunalului Brașov, care este temeinică și legală.
Conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, va deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002 la 5 februarie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 188 din 7 iulie 2003 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul S.C.A.
Casează decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva sentinței penale nr. 106 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva aceleiași decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002, la 5 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2004.