Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 28 octombrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1945/P/2003, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.G. împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, dispusă la 5 martie 2001 în dosarul nr. 135/P/2000.

Instanța a considerat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală, pentru că faptei imputate notarei (învinuită de săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.) îi lipsește un element constitutiv, și anume, latura subiectivă.

Împotriva acestei sentințe, petentul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru argumentele ce urmează:

Prin Rezoluția din 5 martie 2001, dată în dosarul nr. 135/P/2000, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva notarei publice D.E., din cadrul C.N.P. Craiova, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen.

Procurorul a reținut că notarul public D.E., cu ocazia autentificării contractului de împrumut nr. 1691, contractului de garanție imobiliară nr. 1692, a procurii speciale nr. 1693 și a declarației nr. 1694, toate încheiate la data de 10 octombrie 1997, a procedat la identificarea părților pe baza buletinelor de identitate prezentate, conform normelor legale în vigoare, fiind indusă în eroare de prezentarea actului de identitate de către o altă persoană, a avut reprezentarea că este titularul acestuia. S-a reținut că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual sub aspectul laturii subiective.

De altfel, prin adresa nr. 2306/IG/N/2000 din 22 ianuarie 2001, Ministrul Justiției a comunicat Procurorului General al României că nu a avizat cercetarea penală a notarului public menționat, întrucât actele preliminare efectuate în cauză nu oferă indicii privind săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către acesta.

Curtea de Apel Craiova, prin sentința penală nr. 21 din 28 octombrie 2003 (care a fost atacată prin prezentul recurs) a respins plângerea formulată de petentul C.G., menținând soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror.

Înalta Curte, verificând rezoluția atacată de petent și sentința instanței de fond, pe baza lucrărilor și a materialului probator din dosarul cauzei, constată că recursul declarat de petent este nefondat, pentru că, într-adevăr, deși conform expertizelor criminalistice efectuate în cauză, înscrisurile autentificate de notarul public nu au fost semnate de petent, nu se poate reține săvârșirea de către notar a infracțiunii de fals intelectual, lipsind latura subiectivă, sub forma intenției, cerută de dispozițiile art. 289 C. pen.

Potrivit art. 289 C. pen., falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a însera unele date sau împrejurări, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Or, sub aspectul existenței intenției notarului public de a falsifica înscrisurile autentificate nu s-au făcut dovezi referitoare la cunoașterea de către acesta a identității false a persoanei care a semnat în locul petentului actele în cauză, împrejurare în care soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă.

De asemenea, nu s-a contestat chiar de către petent că încă din anul 1997 a aflat de existența actelor autentificate de notar, iar actul său de identitate este cel menționat în acele acte. Petentul a explicat prezentarea actului său de identitate la notar prin sustragerea buletinului de identitate de către soția sa C.G., parte contractantă.

Prin rezoluția atacată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a disjuns cauza cu privire la C.G. și persoana neidentificată (care s-a prezentat în locul petentului la notar) și a trimis cauza la Poliția municipiului Craiova în vederea identificării celuilalt participant și a completării cercetărilor pentru infracțiunile de furt, prevăzută de art. 208 – art. 210, participație improprie la infracțiunea prevăzută de art. 31, raportat la art. 289, art. 288 și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Plângerea petiționarului nu a vizat însă și această măsură procesual penală dispusă de procuror, măsură rămasă definitivă prin neatacare.

Constatând că soluția pronunțată de instanța de fond, curtea de apel, este legală și temeinică în raport cu probele efectuate în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 600.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.G. împotriva sentinței penale nr. 21 din 28 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova.

Obligă pe recurent să la plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2004.