Asupra recursurilor de față;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentința penală nr. 235 din 8 septembrie 2003, condamnă pe inculpatul A.F.D. la:
a) un an și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de conducere, fără permis, pe drumurile publice, a unui autovehicul, prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966;
b) un an și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului, prevăzută de art. 38 alin. (1) din același decret, pedepse grațiate, prin efectul Legii nr. 543/2002;
c) 10 ani de închisoare, pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen.;
d) detențiune pe viață, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 176 lit. b) și d) C. pen.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., cele patru pedepse au fost contopite în cea mai grea, cu aplicarea art. 71 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost menținut în stare de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus detenția preventivă.
El a fost obligat la 70.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanța a reținut, în esență, că, în noaptea de 21 iunie 2002, deși nu poseda permis de conducere, inculpatul a condus, pe drumurile publice, autoturismul, în care se aflau numitele M.I.M., cetățean maghiar și A.C.E., din Oradea, pe care le-a ucis, apoi a încuiat mașina și a fugit de la locul faptei.
Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpatul declară apel.
Parchetul critică sentința, motivând că, în mod greșit, instanța l-a achitat pe inculpat, pentru infracțiunea de tâlhărie.
Inculpatul susține că nu a ucis cele două femei, încât în mod eronat a fost condamnat.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 437 din 3 decembrie 2003, respinge, ca nefondat, apelul parchetului și îl admite pe acela al inculpatului, căruia îi reduce pedeapsa, aplicată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, la 22 de ani de închisoare și 8 ani interzicerea unor drepturi, urmând ca, efect al contopirii, să execute această pedeapsă.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Inculpatul a fost menținut în stare de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus, în continuare, detenția preventivă.
Parchetul de pe lângă aceeași instanță și inculpatul declară recurs.
Parchetul critică decizia, motivând că nu se justifică achitarea inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie și nici reducerea pedepsei aplicate acestuia nu se justifică.
La rândul său, inculpatul susține că nu a comis omorul, încât în mod eronat a fost condamnat.
Criticile nu sunt întemeiate.
Martorii oculari, R.G.S. și G.M., confirmă că autoturismul în discuție, a ars în noaptea de 21 iunie 2002, situație constatată, în aceeași noapte, de poliția comunei Beliu, județul Arad, care a găsit cadavrele, carbonizate ale celor două femei, în mașină.
Poliția mai constată, fără dubiu, că autoturismul respectiv nu prezintă avarii de impact cu alte vehicule sau cu corpuri dure și că cele două cadavre se află înăuntrul mașinii cu excepția unui os, provenit din gambă și calcaneu, aflat la 15 m de portieră.
La 1,5 km de șosea, martorul F.M., student la Drept, descoperă o baltă de sânge și un cercel, aparținând unei din cele două victime.
Lângă balta de sânge, se găsesc resturi de lumânări, scotch, bucăți de material textil și mucuri de țigări, precum și o șipcă, cu urme de sânge, pe care se află fâșii din material textil, de asemenea pătate cu sânge.
La 100 de metri de balta de sânge, se descoperă alte lumânări, arse și întregi și boabe de piper, iar într-un boschet, o altă șipcă pătată cu sânge și resturi de țesătură arsă, urme de derapaj auto și diferite ambalaje.
Șipcile proveneau dintr-un gard situat la 175 m, de locul unde au fost găsite.
Expertizele stabilesc că sângele aparținea victimelor, care au decedat înaintea incendierii autovehiculului în care au fost găsite cadavrele lor.
Martorii M., K.M., P.F., G.V.I., confirmă că, în seara de 21 iunie 2002, au văzut victimele în compania inculpatului, care confirmă acest lucru, adăugând că le-a făcut „vrăji”, de mai multe ori, el fiind specialist în astfel de „ritualuri”.
Martorul E.I. confirmă că autovehiculul incendiat este al său și că l-a împrumutat inculpatului, la cererea acestuia din urmă, care a motivat că are nevoie de mașină pentru a se deplasa să efectueze vrăji.
Pe drumul satului Lunca Tezeului, inculpatul a avariat vehiculul, dar a părăsit locul accidentului, deoarece nu vroia să se afle că el nu are permis de conducere.
Inculpatul recunoaște aceste fapte, declarațiile sale, de recunoaștere, coroborându-se cu cele ale martorilor C.A., S.L.A. și T.P.
Inculpatul susține că a condus pe E.I. pe câmp, pentru efectuarea unui ritual vrăjitoresc, dar, la locul unde pretinde că s-a deplasat, nu s-a găsit nici o urmă de lumânări, smirnă, tămâie sau alte obiecte primite de la E.I.
Inculpatul recunoaște că a fost cu cele două femei, victime, la locul unde au fost găsite carbonizate, unde s-a deplasat cu autoturismul, proprietatea lui M.I.M., victima cu care s-a întâlnit la orele 22,30 – 23,00.
Inculpatul mai declară că, în aceeași seară, le-a comunicat victimelor că este obosit, încât vrăjile le va face a doua zi, iar martorul E.I. confirmă că, în seara aceea, inculpatul a dormit împreună cu el.
Inculpatul recunoaște că a fost, împreună cu victimele, la locul unde au fost găsite carbonizate și că a intenționat să le facă „vrăjile” cerute de cele două femei, care aveau pregătite materialele necesare: lumânări, scotch, fâșii din material textil, șipci, smirnă, tămâie, etc. Și că, înainte de „ritual”, cei trei au fumat, iar mucurile țigărilor au fost aruncate acolo.
Inculpatul mai declară că, înainte de a începe „ritualul”, a comunicat victimelor că trebuie să le hipnotizeze, scop în care trebuie să le „răstignească” pe șipcile din lemn, pe care să le lege cu fâșiile din material textil și că, după legarea A.C.E., aceasta a început să geamă, moment în care cealaltă femeie a pierdut un cercel.
Ulterior, declară inculpatul, A.C.E. a decedat, încât se consideră vinovat de moartea ei. Că, împreună cu cealaltă femeie, au luat cadavrul A.C.E. și l-au introdus în mașina, care, ulterior a ars.
Inculpatul mai declară că, după introducerea, în autoturism, a cadavrului A.C.E., a plecat de la locul respectiv, apoi a văzut mașina în flăcări.
În alte declarații, inculpatul susține că, la locul unde au fost găsite cadavrele, carbonizate, ale celor două femei, a fost agresat de „niște mascați”, care au luat, „posibil niște droguri”, din mașina victimelor, pe care „mascații” le-au împușcat, versiune cu totul fantezistă.
Parchetul a stabilit, însă, că, la întâlnirea cu inculpatul, victimele aveau, asupra lor, cantități importante de bijuterii din aur și mari sume de bani, deoarece se ocupau cu comercializarea de produse aduse din Ungaria, cum confirmă fiica victimei M.I.M.
Lângă cele două cadavre carbonizate s-au găsit urme de aur, argint și platină.
Cert este că, așa cum atestă actele medico-legale de la dosar, cele două femei au fost ucise înainte de a fi incendiate și că, înainte de a înceta din viață, ele au fost însoțite de inculpat, cum confirmă acesta din urmă și cum, corect, au reținut prima instanță și instanța de apel.
Nu sunt temeiuri pentru ca hotărârea instanței de apel să fie desființată.
Din oficiu, nu se constată motive de casare să fie luate în considerare.
Așa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menținută, prin respingerea recursurilor, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul A.F.D., împotriva deciziei penale nr. 437/ A din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 iunie 2002, la 19 februarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2004.