Asupra cauzei penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 431 C. proc. pen.. a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 76/A din 17.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul cu nr. x/2017.
În acest sens, s-a reţinut că s-a formulat contestaţiei în anulare împotriva deciziei penale nr. 76/A/17.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul cu nr. x/2017, decizie ce a fost pronunţată într-un apel inadmisibil promovat cu privire la o cerere de revizuire a unei hotărâri pronunţate cu referire la o plângere împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adoptată de către procuror.
Mai exact, prin încheierea din data de 28.03.2016 Judecătoria Bolintin Vale a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 1019/P/2016 din 22.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale.
Deşi, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea pronunţată este definitivă petentul A. a formulat contestaţie împotriva acesteia, contestaţie ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din data de 25.05.2017 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.
Totodată, împotriva aceleiaşi încheieri din data de 28.03.2016 a Judecătorie Bolintin Vale petentul A. a formulat cerere de revizuire, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin sentinţa penală nr. 49/13.02.2018 a Judecătoriei Bolintin Vale.
Apelul promovat de petent împotriva acestei sentinţe penale a fost respins prin decizia penală nr. 761/17.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva deciziei penale nr. 761/17.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2017, a formulat prezenta contestaţie în anulare contestatorul A.
Or, s-a menţionat că petentul A. promovează o serie de demersuri judiciare în mare parte inadmisibile, ce frizează abuzul de drept.
În accepţiunea petentului, simpla trimitere teoretică la un caz de contestaţie în anulare prevăzut de lege, fără susţinere aparentă cu argumente faptice corelative, este suficientă pentru a învesti instanţa cu soluţionarea unor probleme judiciare pe care acesta susţine că le are, însă, adevărul judiciar, cel puţin în prezenta cauză, este în contradicţie totală cu percepţia numitului A.
În aprecierea asupra admisibilităţii contestaţiei în anulare, nu se poate face abstracţie de natura juridică a acesteia de cale extraordinară de atac, având ca scop repararea unor erori de procedură şi nu de judecată prin repunerea în discuţie a fondului cauzei, situaţie în care contestaţia ar reprezenta un apel deghizat, ceea ce contravine principiului securităţii juridice, care impune ca, atunci când s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta să nu poată fi repusă în discuţie.
Securitatea juridică implică în mod necesar respectarea autorităţii de lucru judecat, ce presupune în mod esenţial ca nicio parte să nu poată solicita, în concret, prin exercitarea unei căi extraordinare de atac o nouă rejudecare a cauzei decât dacă acest lucru devine necesar ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe analizate în concret şi care ar impune în mod obligatoriu reexaminarea cauzei, căile de atac extraordinare având în esenţă, ca finalitate îndreptarea erorilor judiciare, iar nu simpla exprimare a unui punct de vedere cu privire la fondul cauzei.
Concret, curtea a observat că se tinde, în acest demers judiciar, la rejudecarea unui apel, respins, de altfel, ca inadmisibil, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil, sau se încearcă a se acredita ideea că toate instanţele nu sunt obiective, ceea ce este în contradicţie totală cu spiritul legii şi rolul consacrat al puterii judecătoreşti într-un stat de drept, cum este România.
În consecinţă, curtea a apreciat contestaţia în anulare promovată de contestatorul A. că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., comb. cu art. 427 alin. (2) C. proc. pen., pentru a se putea dispune admiterea în principiu a acesteia, ceea ce nu este permis şi conduce în mod automat la respingerea acesteia, ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei penale nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a declarat apel A.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că apelul declarat este inadmisibil.
Procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate de art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau a apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.
În prezenta cauză, se constată că, apelul declarat de petentul A. vizează decizia penală nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare declarată de către contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 76/A din 17.05.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul cu nr. x/2017
Totodată, se reţine că decizia atacată este definitivă, împotriva acesteia neputând fi exercitată vreo cale de atac.
Faţă de cele precizate anterior, se reţine că acesta a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textelor legale menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi poate duce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, iar, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În acest context, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 1550/A din data de 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 martie 2019.