Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 567 din 14 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) din C. pen.
S-a constatat stinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă B., asistat de reprezentantul legal C..
S-a constatat că s-au achitat pretenţiile civile pretinse pe latura civilă de părţile civile Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei şi Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. D." Baia Mare.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea civilă B., avocat E., în cuantum de 195 RON, s-a achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.
Prin decizia penală nr. 1112/A din 09.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei împotriva sentinţei penale nr. 576 din 14 iunie 2018 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe care a desfiinţat-o cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen. şi pronunţând o nouă hotărâre:
A stabilit faţă inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 83 din C. pen., a dispus amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 84 din C. pen.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a hotărât că inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Berbeşti, jud. Maramureş sau a unei unităţi de cult din localitate, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.
În baza art. 85 alin. (2) lit. g) din C. pen., a impus inculpatului A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să nu conducă niciun fel de vehicule.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen., privind cazurile de revocare a amânării aplicării pedepsei.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că, la data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10, inculpatul A. a condus pe drumurile publice autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 1,31 gr.‰.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În motivarea recursului în casaţie s-a susţinut, în esenţă, că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, ci reprezintă o contravenţie.
Deşi a avut în vedere aceeaşi stare de fapt ca şi prima instanţă, dând o nouă interpretare probatoriului administrat în cauză şi fără să administreze alte probe, Curtea de Apel Cluj a reţinut, în mod greşit, că inculpatul ar fi avut o alcoolemie de 1,31 grame/litru alcool pur în sânge la momentul conducerii autovehiculului.
A arătat că instanţa de apel a desfiinţat soluţia de achitare dispusă de Judecătoria Sighetu Marmaţiei fără să readministreze declaraţiile martorilor audiaţi în faţa primei instanţe, iar aceste declaraţii, care confirmă varianta prezentată de inculpat, au o importanţă deosebită deoarece, în funcţie de momentul consumului de alcool şi existenţa aportului alimentar, s-a determinat că la momentul conducerii autoturismului inculpatul se afla în faza de absorbţie a alcoolului în organism.
A mai arătat că în jurisprudenţa CEDO se subliniază că posibilitatea unui acuzat de a se confrunta cu un martor în faţa instanţei care se pronunţă în ultimul grad cu privire la acuzaţie constituie o garanţie a unui proces echitabil, în măsura în care observaţiile instanţei cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe pentru acuzat. (cauza P.I. c - hotărârea din 9 iulie 2002, cauza Pittkanen c. Finlandei hotărârea din 9 martie 2004, cauza Milan c. Italiei hotărârea din 4 decembrie 2003). De asemenea, în hotărârea din 05.03.2013, pronunţată în cauza Manolachi c. României, CEDO a constatat că hotărârea de condamnare a reclamantului, pronunţată fără audierea sa în persoană de către instanţele de apel şi de recurs şi fără audierea martorilor, cu toate că reclamantul fusese achitat în primă instanţă, nu se conformează cerinţelor unui proces echitabil.
Prin încheierea din data de 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1112/A din 09 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen.
Totodată, observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, la data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10, a condus pe drumurile publice autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o alcoolemie de 1,31 gr.‰.
În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa este contravenţie, întrucât, la momentul conducerii autoturismului x, cu număr de înmatriculare x, se afla în faza de absorbţie a alcoolului, împrejurare faţă de care nu se poate stabili retroactiv alcoolemia la momentul producerii accidentului.
Înalta Curte constată că art. 336 alin. (1) din C. pen., pentru care a fost condamnat recurentul-inculpat A., incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Prin Decizia nr. 732/2014 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. S-a considerat că sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.
Curtea Constituţională a constatat că "îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate."
Se constată că instanţa de fond a reţinut alcoolemia de 1,31 gr.‰ la ora producerii accidentului, respectiv la 21:10, valorificând varianta a II-a a concluziilor raportului de expertiză, nu la momentul prelevării mostrelor biologice, la ora 22:15, când alcoolemia era de 1,20 gr.‰ (prima probă) sau la ora 23:15, când alcoolemia era de 1,10 gr.‰ (a doua probă).
Prin urmare, apărările recurentului-inculpat, în sensul că valoarea alcoolemiei nu a fost corect stabilită nu vizează sintagma declarată neconstituţională din textul de incriminare, ci aprecierea probelor administrate în cauză, cu consecinţe asupra temeiniciei situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel, nu a legalităţii soluţiei pronunţate.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul-inculpat se afla la momentul producerii accidentului auto din data de 23.10.2015, în jurul orelor 21:10 în faza de absorbţie a alcoolului, precum şi a celor care au determinat stabilirea valorii alcoolemiei inculpatului la acest moment, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a condus pe drumurile publice, la data de 23.10.2015, ora 21:10, autoturismul x, cu număr de înmatriculare x, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A..
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1112/A/2018 din 09 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. x/2016.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2019.