Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă solicitarea privind recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii.
În baza art. 103 şi art. 107 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 15 ianuarie 2018 de către Parchetul din Milano, Italia, în Dosarul nr. x/2017 faţă de numitul A. - cetăţean român şi predarea persoanei solicitate către autorităţile solicitante, sub rezerva principiului specialităţii predării.
În baza art. 103 alin. (5), (6), (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus menţinerea măsurii arestării în vederea predării faţă de persoana solicitată A. pe o durată de 15 de zile, începând cu data de 9 decembrie 2018 până la data de 23 decembrie 2018, în vederea predării.
S-a dispus ca soluţia să se comunice autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei, Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională-Biroul Naţional Interpol, conform art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul parţial al apărătorului din oficiu, avocat B., în cuantum de 250 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul traducătorului C., în cuantum de 2014 RON şi onorariul traducătorului D., în cuantum de 33,56 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut următoarele:
La data de 23 noiembrie 2018, cu Adresa nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a înaintat, în temeiul art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată prin Legea nr. 300/2013, documentele privind persoana solicitată A., cu propunerea de luare a măsurii arestării provizorii pentru punerea în executare a semnalării privind mandatul european de arestare emis la data de 15 ianuarie 2018, de către procurorul din cadrul Parchetului din Milano, Italia, (Dosar nr. x/2017 SIEP) în vederea executării pedepsei aplicate printr-o Sentinţă penală definitivă (nr. 3084/2015 (G.I.P.) - 13/2017 (CA).
S-a reţinut că, prin sentinţa penală pronunţată de Judecătorul de Primă Instanţă din cadrul Tribunalului din Milano, în data de 11 septembrie 2017 s-a dispus pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, 11 luni şi 12 zile faţă de persoana solicitată. Perioada rămasă de executat, stabilită de către autorităţile judiciare italiene, conform menţiunilor cuprinse în mandat, este de 3 ani 11 luni 12 zile închisoare.
Persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi sclavie, prev. şi ped. de art. 416 p 1-2-3-6, art. 600, art. 601 din C. pen. italian.
S-a arătat că aceste fapte penale sunt incriminate şi de legea penală română, respectiv infracţiunile de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 alin. (1), lit. a) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi), sclavia, prev. şi ped. de art. 209 din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi) şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi), cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.
S-a reţinut că, începând cu data de 20 iunie 2012, pe o perioadă de timp, numitul A. a participat la constituirea unei grupări infracţionale (acţionând împreună cu membrii grupării, în mod organizat şi specializat), săvârşind infracţiuni de trafic de persoane şi sclavie.
La termenul din data de 7 decembrie 2018, instanţa a audiat persoana solicitată A., aceasta arătând că se prevalează de efectele regulii specialităţii prevăzută de art. 115 din Legea nr. 302/2004 dar nu consimte la predarea sa către autorităţile italiene pentru executarea mandatului european de arestare, potrivit art. 103 alin. (3), (5) din Legea nr. 302/2004.
Instanţa de fond a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetăţean român, iar aceasta nu şi-a dat acordul pentru a fi predată autorităţilor judiciare italiene în vederea executării pedepsei.
S-a reţinut că persoana solicitată a invocat aspecte care reprezintă motive facultative de refuz al executării mandatului european de arestare şi nu există pentru instanţă obligativitate în acest sens
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Curtea a constatat că, în ultimii 5 ani, persoana solicitată nu a locuit efectiv la adresa din România. Dimpotrivă, din fişa de cazier judiciar reiese că, în perioada 2013 - 2018, numitul A. a săvârşit multiple infracţiuni pe teritoriul Italiei, pentru care s-au pronunţat condamnări, iar alte dosare sunt în curs de cercetare, a executat o pedeapsă de 6 luni şi în Germania, astfel că nu poate susţine că în intervalul menţionat a păstrat legăturile cu familia sa. De altfel, astfel cum a rezultat din verificările efectuate şi din declaraţia persoanei solicitate, aceasta a revenit în România cu doar câteva zile înainte de reţinerea sa din prezenta cauză, iar din declaraţia sa de la termenul din data de 7 decembrie 2018 a rezultat că mama sa şi alte rude, execută pedepse pe teritoriul Italiei.
Aşadar, evaluând oportunitatea predării către autorităţile italiene, instanţa a apreciat că nu se poate susţine că, prin executarea pedepsei închisorii pe teritoriu Italiei, ar fi afectate legăturile de familie ale persoanei solicitate sau viaţa sa socială sub alte aspecte, motiv pentru care solicitarea vizând recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare a fost apreciată ca nejustificată.
Instanţa de fond a constatat că, sub aspectul condiţiilor de formă, mandatul european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., cuprinde toate menţiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, din examinarea dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 nu a rezultat existenţa unor motive obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare şi nu au fost formulate obiecţii privind identitatea persoanei solicitate.
Împotriva Sentinţei penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, persoana solicitată A. a declarat contestaţie.
Atât în motivarea scrisă a contestaţie, cât şi oral cu prilejul dezbaterilor numitul A. a solicitat, prin apărător ales, admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond, în rejudecare, recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare pronunţată de Tribunalul din Milano şi respingerea cererii de extrădare şi executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.
Totodată, a fost invocată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, apreciind că se impune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate.
I. Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, formulată de contestatorul persoană solicitată A., prin apărător, Înalta Curte constată următoarele:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată şi republicată), Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
La termenul de judecată din data de 18 decembrie 2018, cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva Sentinţei penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, persoana solicitată A., prin apărător ales, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Autorul excepţiei a susţinut că dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care:
"autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent" sunt neconstituţionale, în raport, cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;
- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.
Stabilirea acestui interes se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale o produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, autorul excepţiei a arătat că textul are legătură cu prezenta cauză, întrucât instanţa de fond a făcut aplicarea acestor dispoziţii şi a considerat că sintagma "poate" creează oportunitatea pentru instanţă de a analiza dacă în România s-ar întruni anumite condiţii pentru ca persoana condamnată să poată rămâne în executarea pedepsei pe teritoriul României. Totodată, excepţia este ridicată în faţa unei instanţe şi este vorba de un text legal aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituţional anterior.
Înalta Curte reaminteşte că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a verifica constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Ca atare, instanţa nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916 din 16 decembrie 2014).
Potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată:
"autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent"
Potrivit art. 19 alin. (1) din Constituţia României:"cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România".
Art. 2 prevede că:"prin derogare de la prevederile alin. (1), cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate".
Autorul excepţiei susţine că sintagma "poate refuza executarea" ar fi trebuit să fie cuprinsă în enumerarea motivelor de refuz obligatoriu, aşa cum au fost instituite la art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi doar prin excepţie cetăţeanul român să fie extrădat.
Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepţia invocată, se solicită constatarea neconstituţionalităţii unei prevederi dintr-o lege.
Or, analizând termenii în care excepţia a fost formulată, Înalta Curte constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepţiei nu este cel al realizării unui efectiv control de constituţionalitate, ci în realitate se tinde la modificarea şi completarea legii, în sensul ca prevederile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 să facă parte din motivele de refuz expres prevăzute de alin. (1) al art. 98 din Legea nr. 302/2004, aspect care este de competenţa exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României.
Dacă s-ar proceda potrivit solicitării autorului excepţiei, Curtea Constituţională ar deveni legiuitor pozitiv, ceea ce este vădit inadmisibil.
Pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge cererea formulată de persoana solicitată A., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
II. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, atât potrivit susţinerilor apărătorului ales, cât şi în raport cu actele şi lucrările din dosar constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 (republicată) mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.
În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competenţa să se pronunţe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.
Înalta Curte constată că faţă de persoana solicitată a fost emis, la data de 15 ianuarie 2018, mandatul european de arestare de către procurorul din cadrul Parchetului din Milano, Italia, (Dosar nr. x/2017 SIEP) în vederea executării pedepsei aplicate printr-o Sentinţă penală definitivă (nr. 3084/2015 (G.I.P.) - 13/2017 (CA).
S-a reţinut că, prin sentinţa penală pronunţată de Judecătorul de Primă Instanţă din cadrul Tribunalului din Milano, în data de 11 septembrie 2017 s-a dispus pedeapsa închisorii în cuantum de 3 ani, 11 luni şi 12 zile faţă de persoana solicitată. Perioada rămasă de executat, stabilită de către autorităţile judiciare italiene, conform menţiunilor cuprinse în mandat, este de 3 ani 11 luni 12 zile închisoare.
S-a reţinut că persoana solicitată a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi sclavie, prev. şi ped. de art. 416 p 1-2-3-6, art. 600, art. 601 din C. pen. italian.
Înalta Curte constată că aceste fapte penale sunt incriminate şi de legea penală română, respectiv infracţiunile de trafic de persoane, prev. şi ped. de art. 210 alin. (1), lit. a) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi), sclavia, prev. şi ped. de art. 209 din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi) şi constituirea unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen. (pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi), cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
În speţă, se constată că mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată este cetăţean român, iar aceasta nu şi-a dat acordul pentru a fi predată autorităţilor judiciare italiene în vederea executării pedepsei.
Atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa Înalte Curţi apărătorul ales al persoanei solicitate a susţinut că în speţă sunt incidente dispoziţiile 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile facultative de refuz a executării mandatului european de arestare.
Contrar susţinerilor apărării în ultimii 5 ani, persoana solicitată nu a locuit efectiv la adresa din România.
Aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar a reieşit că, în perioada 2013 - 2018, numitul A. a săvârşit multiple infracţiuni pe teritoriul Italiei, pentru care s-au pronunţat condamnări, iar alte dosare sunt în curs de cercetare, a executat o pedeapsă de 6 luni şi în Germania, astfel că nu poate susţine că în intervalul menţionat a păstrat legăturile cu familia sa.
Totodată, din declaraţia persoanei solicitate, a rezultat că aceasta a revenit în România cu doar câteva zile înainte de reţinerea sa din prezenta cauză, iar din declaraţia sa te la termenul din data de 7 decembrie 2018 a mai rezultat că mama sa şi alte rude, execută pedepse pe teritoriul Italiei.
Înalta Curte reaminteşte că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Nu poate fi reţinută nici critica apărării referitoare la încălcarea art. 19 din Constituţia României, deoarece predarea în baza unui mandat european de arestare, pe de o parte, şi extrădare, pe de altă parte, sunt prevăzute de legislaţia în vigoare ca fiind forme distincte de cooperarea judiciară în materie penală.
Aşa fiind, judecătorul român hotărăşte asupra arestării persoanei solicitate în temeiul legii, numai după ce a verificat, în prealabil, dacă au fost respectate condiţiile necesare referitoare la emiterea mandatului, şi nicidecum nu se pronunţă cu privire la temeinicia urmăririi sau condamnării dispuse de autoritatea străină ori asupra oportunităţii arestării. În caz contrar, s-ar aduce atingere principiului referitor la recunoaşterea reciprocă a hotărârilor penale.
Totodată, este de semnalat că nu poate fi pus semnul egalităţii între privarea de libertate dispusă ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare şi cea dispusă ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivă emis de judecătorul român în condiţiile C. proc. pen.
Măsura arestării provizorii dispusă în vederea predării către un stat membru al Uniunii Europene constituie o măsură privativă de libertate temporară în acord cu art. 23 alin. (2) din Constituţia României, care satisface pe deplin exigenţele constituţionale prevăzute de art. 21 din acelaşi act normativ.
Circumstanţele personale invocate de persoana solicitată - copii minori în întreţinere, faptul că se află într-o relaţie similară celei de căsătorie cu numita E. şi domiciliu stabil - nu pot susţine că prin executarea pedepsei închisorii pe teritoriul Italiei ar fi afectate legăturile de familiei sau viaţa socială sub toate aspectele.
Înalta Curte constată că, în speţă, sub aspectul condiţiilor de formă, mandatul european de arestare emis faţă de persoana solicitată A., cuprinde toate menţiunile obligatorii prev. de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, din examinarea dispoziţiilor art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 nu rezultă existenţa unor motive obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare şi nu au fost formulate obiecţii privind identitatea persoanei solicitate.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa contestată este legală şi temeinică, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 302/2004, nefiind incident niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al executării.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. în temeiul art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.
Se va lua act că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată preventiv începând cu data de 23 noiembrie 2018 la zi.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul persoană extrădabilă va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru persoană solicitată, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de persoana solicitată A., prin apărător ales, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.
Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 226/P din 7 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.
Constată că persoana solicitată A. a fost reţinută şi arestată preventiv începând cu data de 23 noiembrie 2018 la zi.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 18 decembrie 2018.
Procesat de GGC - LM