Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor dosarului constată următoarele
Prin Sentinţa penală nr. 54 din data de 19 mai 2017 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Măcin, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. d) - art. 76 C. pen., precum şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 11 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată.
În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. d) - art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă continuată.
În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) şi art. 66 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpaţilor pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi k) C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis ambilor inculpaţi cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor interzise ca pedeapsă complementară pe durata executării pedepsei închisorii sau până la considerarea ca executată a acesteia.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată fiecărui inculpat, pe durata termenului de supraveghere prev. de art. 92 C. pen., respectiv, 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpaţii A. şi B. au fost obligaţi să respecte următoarele măsuri:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
De asemenea, potrivit art. 93 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpaţilor le-au fost impuse şi următoarele obligaţii:
- să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, într-una din următoarele două instituţii din comunitate, respectiv: Primăria comunei Hamcearca, judeţul Tulcea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea (unitatea/unităţile şcolare din comuna Hamcearca/sat Balabancea).
În temeiul dispoziţiilor art. 96 C. pen. inculpaţii au fost atenţionaţi că dacă pe parcursul termenului de supraveghe cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, ori vor mai comite infracţiuni, se va revoca suspendarea şi se va dispune executarea pedepsei aplicată fiecăreia în parte.
În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (3) C. pen., s-a constatat suspendată pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată inculpaţilor, pe durata termenului de supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a constatat achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat consolidat.
În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., au fost confiscate de la inculpaţi 291 pachete ţigări marca C., 5 pachete ţigări marca D. şi 10 ţigarete marca C., bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.J.P. Tulcea, potrivit dovezii seria x nr. x din 21 august 2015.
În temeiul dispoziţiilor art. 398 C. proc. pen. în referire la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că inculpaţii A. şi B. în perioada decembrie 2014 - august 2015 au procurat şi deţinut la domiciliul lor din comuna Hamcearca, sat Balabancea, jud. Tulcea, ţigări neaccizate provenite din contrabandă marca "C." şi "D." de provenienţă Republica Moldova, fapta fiecăruia întrunind pentru fiecare inculpat, elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă (atât sub aspectul laturii obiective cât şi al laturii subiective - intenţie directă) în modalitatea procurării şi deţinerii de mărfuri care provin din contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv, în formă continuată.
Împotriva Sentinţei penale nr. 54 din data de 19 mai 2017 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Măcin au declarat apel, în termen legal, inculpaţii A. şi B. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin Decizia nr. 1368/P din 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în opinie majoritară, a fost respins apelul inculpatului A., ca nefondat, şi admis apelul inculpatului B., formulat împotriva Sentinţei penale nr. 54 din data de 19 mai 2017 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Măcin; a fost desfiinţată, în parte hotărârea primei instanţe, disjunsă cauza numai cu privire la inculpatul apelant B. şi trimisă spre rejudecare la Judecătoria Măcin, judeţul Tulcea. Au fost menţinute dispoziţiile hotărârii apelate care nu contravin deciziei penale.
Apelantul inculpat A., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în apel.
Opinia parţial separată a vizat admiterea apelului inculpatului B., desfiinţarea parţială a sentinţei apelate şi, rejudecând, în fond, achitarea inculpatului, conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Pentru a decide astfel,Curtea de Apel, cu privire la inculpatul A., a avut în vedere că prima instanţă a reţinut temeinic situaţia de fapt şi a stabilit o încadrare juridică legală faptei săvârşită de inculpatul A. iar soluţia de condamnare a acestuia pentru infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. este legală şi temeinică.
În cauză s-a probat cu certitudine că inculpatul A., în perioada decembrie 2014 - august 2015 s-a deplasat în două rânduri cu autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare TL-79-XXX în mun. Galaţi, în zona comercială denumită generic " Piaţa Ruşilor " de unde a cumpărat de la diverse persoane cantitatea de 320 pachete cu ţigări netimbrate, mărcile " C. " şi " D. " pe care ulterior le-a depozitat la locuinţa sa din satul Balabancea judeţul Tulcea, de unde erau distribuite zilnic numiţilor E. şi F. angajaţi la el ca ciobani.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpat A. invocând cazurile de casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 14 C. proc. pen.
Invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susţinut că a fost condamnat pe o ipoteză de incriminare care nu este prevăzută de lege. Astfel, în esenţă, a susţinut că ţigările găsite la domiciliul său au fost achiziţionate de la diverse persoane care le comercializau în zona Piaţa ruşilor, ţigările fiind introduse în ţară de cetăţeni moldoveni (cărora li s-a acordat verbal liberul la vamă), ca bunuri destinate consumului individual.
În opinia recurentului inculpat, textul prev. de art. 270 alin. (3) din Codul vamal prevede două condiţii cu privire la obiectul material al infracţiunii şi o condiţie cu privire la latura subiectivă a infracţiunii, şi anume:
a. bunurile să fie plasate sub un regim vamal;
b. bunurile să provină din contrabandă constând în introducerea în ţară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau introducerea în ţară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, ori să fie destinate săvârşirii unei astfel de contrabande;
c. făptuitorul să fi cunoscut împrejurarea ca bunurile provin din contrabandă ori că sunt destinate săvârşirii contrabandei.
În ceea ce priveşte prima condiţie, recurentul inculpat a susţinut prin motivele scrise că art. 101 din Codul vamal prevede că punerea în libera circulaţie conferă mărfurilor străine statutul vamal de mărfuri româneşti, cetăţenilor moldoveni fiindu-le acordat dreptul de a trece vama şi de a introduce în ţară bunuri fără a percepe niciun fel de taxă şi fără ca aceste bunuri să fie evidenţiate în vreun fel.
Interpretând dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din O.M.F. nr. 2220/2006 şi art. 201 din Regulamentul UE nr. 952/2013, recurentul a apreciat că persoanelor care călătoresc şi pătrund pe teritoriul vamal al României le este permisă introducerea unei cantităţi de ţigări, fără a plăti taxe vamale şi fără a efectua alte formalităţi, ci doar prin acordarea verbală a "liberului la vamă".
Situaţia înstrăinării acestor bunuri este prevăzută de art. 105 din Codul vamal, iar nerespectarea obligaţiei instituite de acest text de lege constituie contravenţie şi este sancţionată în conformitate cu dispoziţiile art. 652 lit. k) din H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.
Referitor la cea de a doua condiţie, recurentul inculpat a opinat că introducerea de către persoanele care călătoresc şi pătrund pe teritoriul vamal al României a bunurilor declarate pentru consum propriu, fără a plăti taxe vamale şi fără a efectua alte formalităţi, ci doar prin acordarea verbală a liberului la vamă nu constituie infracţiunea de contrabandă. Chiar dacă făptuitorul ar cunoaşte că bunurile au fost introduse în ţară prin acordarea verbală a liberului la vamă fără a fi declarată ulterior schimbarea destinaţiei şi neachitate taxele vamale, nu se poate reţine infracţiunea prev. de art. 270 alin. (3) Cod vamal, deoarece nu este incidentă ipoteza unor bunuri provenite din contrabandă şi nici ipoteza unor bonuri destinate săvârşirii unei astfel de contrabande.
Legat de cea de a treia condiţie, prin motivele scrise, recurentul, invocând Deciziile Curţii Constituţionale nr. 824 din 3 decembrie 2015 şi nr. 828 din 3 decembrie 2015, precum şi decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în esenţă, a arătat că infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) şi de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:
- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal indiferent de valoarea în vamă a acestora;
- să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.
Concluzionând, recurentul inculpat a apreciat că noţiunea de contrabandă astfel cum a fost interpretată de - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, vizează orice introducere în ţară sau scoatere ilicită în/din ţară, a bunurilor care trebuie supuse unui regim vamal, indiferent de valoarea acestora, adică indiferent că provin din săvârşirea unei contravenţii sau a unei infracţiuni. Astfel că deţinerea unor bunuri sau mărfuri cumpărate de cetăţenii români de la cetăţenii moldoveni sau ucraineni, deja introduse de aceştia din urmă în România, prin acordarea verbală a "liberului la vamă", nu constituie contrabandă. Schimbarea utilizării din bunuri destinate consumului propriu, de titularul beneficiar al regimului legal al acordării verbale a "liberului la vamă", în marfă destinată vânzării, este sancţionată contravenţional şi nu penal.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În temeiul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. recurentul a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de apel.
Prin încheierea din data de 8 februarie 2019 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie numai în ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.
Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, recursul în casaţie nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, pornind de la situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel.
Cu privire la cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - instanţa reţine următoarele:
Înalta Curte constată că din perspectiva acestui caz de casare nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.
Acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).
Înalta Curte constată că deşi în aparenţă criticile formulate de recurentul inculpat vizează lipsa de corespondenţă între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, întrucât fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, în realitate se urmăreşte reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat.
În concret, stabilirea faptului că bunurile au fost cumpărate de la cetăţeni care le-au introdus în ţară beneficiind de "liberul la vamă", tinde în mod efectiv la reinterpretarea probelor administrate şi modificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţă.
În această etapă procesuală, aşa cum s-a arătat atât în doctrină cât şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi, instanţa nu poate schimba ori analiza situaţia de fapt, ci doar poate constata că fapta, aşa cum a fost reţinută de instanţele inferioare, nu este prevăzută de legea penală datorită neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii. Din acest motiv se reţine că în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora, recursul în casaţie fiind, aşa cum s-a arătat anterior, o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalităţii hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres şi limitative prevăzute de art. 438 C. proc. pen.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate criticile formulate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1368/P din data de 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1368/P din data de 21 decembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 martie 2019.
Procesat de GGC -LM