Revizuire. Retragerea cererii de revizuire
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuire
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- revizuire
C. proc. pen., art. 459
În cazul în care apelantul revizuent îşi retrage cererea de revizuire, instanţa de apel - învestită cu judecarea apelului împotriva sentinţei prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire - admite apelul, desfiinţează sentinţa pronunţată de prima instanţă şi ia act de retragerea cererii de revizuire, în conformitate cu Decizia nr. 34/2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât efectele acestei decizii pronunţate în recurs în interesul legii nu au încetat, nefiind incidente dispoziţiile art. 4741 C. proc. pen.
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 95/A din 21 martie 2019
Prin sentinţa nr. 216 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către revizuenţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 9 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi revizuenţii să plătească în favoarea statului suma de câte 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Prin sentinţa penală nr. 20 din 9 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, a fost condamnat revizuentul B.:
- la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută în art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.;
- la 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.;
- la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate, stabilindu-se ca revizuentul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 861 şi art. 862 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 863 C. pen. anterior.
A fost condamnată revizuenta A. la 10 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 26 raportat la art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.
Conform art. 81 şi art. 82 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni.
Prin decizia penală nr. 434 din 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis apelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, doar cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate revizuentului B., în sensul că aceasta urmează să fie executată în regim de detenţie.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate şi respinse, ca nefondate, apelurile revizuenţilor.
Asupra cererii de revizuire formulată în prezenta cauză, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu s-au depus acte sau nu rezultă împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute la judecata în fond şi apel a cauzei privind pe revizuenţi, că hotărârea de condamnare nu se bazează pe declaraţia mincinoasă a martorului denunţător C. şi nici pe comiterea infracţiunii de fals de către comisarul şef D. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.
Împotriva sentinţei nr. 216 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, revizuenţii B. şi A. au declarat apel, fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
Prin memoriul depus la data de 19 martie 2019, apelanţii revizuenţi au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi să se ia act de retragerea/renunţarea la cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Cluj, precum şi înlăturarea obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanţă.
Poziţia procesuală exprimată prin memoriul menţionat a fost reiterată de către apelantul revizuent B. la termenul din data de 21 martie 2019, acesta depunând, totodată, şi declaraţia notarială dată de apelanta A., prin care aceasta arată că îşi retrage cererea de revizuire.
În argumentare, invocând Decizia nr. 34/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în recurs în interesul legii, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (2), art. 9 şi art. 406 C. proc. civ., a susţinut că renunţarea la judecată poate fi făcută, verbal sau prin cerere scrisă, oricând; a considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate.
Prin urmare, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., renunţarea la judecată se poate face în apel sau în căile extraordinare de atac, iar instanţa, luând act de renunţare, va dispune anularea hotărârii.
Apelanţii revizuenţi au apreciat că situaţiile nereglementate în mod expres prin dispoziţiile specifice cererii de revizuire îşi găsesc rezolvarea prin aplicarea dispoziţiilor procesual civile, întrucât în Codul de procedură penală nu sunt prevăzute dispoziţii contrare celor din normele procesual civile invocate, iar conform art. 2 C. proc. pen., procesul penal se desfăşoară potrivit legii.
Cu privire la obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanţă, au solicitat stabilirea unei sume modice, arătând că suma respectivă este mare în raport cu cheltuielile generate de judecarea cauzei la fond, precum şi în raport cu practica judiciară, în sensul că pentru cererile de revizuire respinse ca inadmisibile se stabilesc cheltuieli de judecată de câte 100 - 150 lei.
Examinând apelurile în raport cu dispoziţiile legale incidente, precum şi prin prisma susţinerilor apelanţilor revizuenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine, în principal, următoarele:
Referitor la poziţia procesuală exprimată de către apelanţii revizuenţi cu privire la cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Cluj, deşi legiuitorul nu a prevăzut în mod expres în conţinutul normelor procesual penale care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii şi posibilitatea de a se lua act de manifestarea de voinţă a părţii în sensul retragerii cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că o atare posibilitate este consacrată de Decizia nr. 34/2006 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii prin care s-a statuat că „instanţa învestită cu soluţionarea cererilor de amânare ori întrerupere a executării pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, de revizuire şi contestaţie la executare, în cazul retragerii acestora, urmează să ia act de această manifestare de voinţă.”
Neintervenind niciuna din situaţiile care să conducă la încetarea sau modificarea efectelor deciziei menţionate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4741 C. proc. pen., se constată că sunt aplicabile în continuare prevederile acesteia, având efect obligatoriu, potrivit legii.
Astfel, din considerentele acestei decizii reiese că situaţiile nereglementate în mod expres prin dispoziţiile specifice cererii de revizuire trebuie să îşi găsească rezolvarea firească, adecvată conţinutului şi sensului solicitării pe care partea a înţeles să li-l dea prin exprimarea liberă a voinţei sale, întrucât „a considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 C. proc. civ. care, reglementând procedura de drept comun în această privinţă, în măsura în care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din acelaşi cod, este aplicabil şi în materia dreptului penal.”
Se observă că dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. anterior, care prevedeau că „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”, au fost înlocuite prin intrarea în vigoare la 15 februarie 2013 a noului Cod de procedură civilă cu dispoziţiile art. 406 din acest cod, în temeiul cărora „reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă”, aplicabile şi în materie penală conform art. 2 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.
Totodată, în considerarea aspectelor enunţate se constată că, pe lângă normele procesual penale care reglementează, în mod expres, posibilitatea părţii care a formulat o cerere de a o retrage până la închiderea dezbaterilor [respectiv: art. 22 alin. (1) C. proc. pen. - partea civilă poate renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor în apel, art. 415 C. proc. pen. - retragerea apelului, art. 4251 alin. (3) C. proc. pen. - retragerea contestaţiei, art. 436 alin. (3) C. proc. pen. - retragerea recursului în casaţie, art. 275 alin. (2) C. proc. pen. - în cazul declarării apelului, recursului în casaţie ori al introducerii unei contestaţii sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul în casaţie, contestaţia sau cererea], jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, valorifică principiul disponibilităţii (în sensul că partea care adresează instanţei o cerere poate oricând să renunţe la judecarea ei) şi în alte materii în care nu există o reglementare specială pentru situaţiile în care partea îşi manifestă voinţa în sensul retragerii cererii formulate (exempli gratia: încheierile nr. 926/2016, nr. 17/2016, nr. 237/2016 - în materia plângerii reglementate în art. 340 C. proc. pen., sentinţele nr. 793/2016, nr. 410/2016 - în materia strămutării judecării cauzei, decizia nr. 211/A/2016 - în materia contestaţiei în anulare).
Ca atare, dând eficienţă principiului dreptului părţii de a dispune asupra cererii formulate, în contextul celor expuse, având în vedere şi dispoziţiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora „când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză”, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este îndreptăţită să ia act de retragerea cererii de revizuire formulată de revizuenţii B. şi A. în condiţiile existenţei unei manifestări de voinţă a acestora în acest sens.
Faţă de această împrejurare, întrucât obligaţia de plată a cheltuielilor judiciare avansate de stat, ocazionate de judecarea cauzei în fond, revine în continuare revizuenţilor în baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., procedând la o nouă evaluare prin raportare la etapa procesuală în care se află cauza, respectiv examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire conform art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază ca fiind suficient un cuantum mai mic decât cel stabilit de către prima instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de revizuenţii B. şi A. împotriva sentinţei nr. 216 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.
A desfiinţat sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
A luat act de retragerea cererilor de revizuire formulate de revizuenţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 9 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj.
A obligat apelanţii revizuenţi la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de judecarea cauzei în fond.