Asupra apelurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 107/F din data de 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă 3 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii şi documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 3.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru situaţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestului la domiciliu de la 25 mai 2015 la 30 iunie 2015.
II. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pentru o durată de 5 ani.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 4 ani stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.
În baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
- va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
- va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Pe parcursul termenului de încercare, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 ore în cadrul B. sau ADP Sector 6.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 65 raportat la art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru situaţia revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
III. În baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 EUR, contravaloarea telefonului D.
IV. S-au menţinut măsurile asigurătorii luate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în data de 8 iunie 2005, în Dosarul nr. x/2015, privind instituirea sechestrului prin poprirea drepturilor salariale datorate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti către inculpatul A., până la concurenţa sumei de 7.700 RON, respectiv de instituire a măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 735 RON pusă la dispoziţie de către inculpat şi consemnată la E. Agenţia Ştirbei Vodă la dispoziţia D.N.A., măsuri instituite în vederea confiscării speciale şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 17 iunie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie au fost trimişi în judecată, în stare de arest la domiciliu inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În fapt, cu referire la faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, s-a reţinut în rechizitoriul parchetului că, în cursul anului 2013 (începând cu debutul lunii martie), în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul A. a pretins, în mod direct, de la martorul F. şi inculpatul G., un telefon mobil marca D., iar ulterior a pretins, în mod direct şi indirect (prin intermediul inculpatului C.), numai de la martorul F. suma de 3.000 de euro şi a primit în data de 4 martie 2013, în mod indirect (prin intermediul martorului F.) de la inculpatul G. un telefon mobil marca D. model S3 (în valoare de aprox. 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenţi din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti ce aveau în instrumentare un dosar penal în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziţii domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca H.), în vederea restituirii acestuia.
Ulterior, după solicitări repetate formulate, în cursul anului 2013, atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului C., şi în contextul în care, autoturismul ridicat fusese restituit de către organul judiciar competent, în cursul lunii mai 2015, inculpatul A. a primit de la martorul F., în contul "datoriei" de 3.000 de euro pretinse în scopul expus anterior, un telefon mobil marca D. model S6 - I. (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) şi diferenţa valorică în echivalent bănesc (suma de 2.000 de euro), fiind depistat în flagrant, cu această ocazie.
În drept, prin rechizitoriu, s-a concluzionat că fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2013 (începând cu debutul lunii martie), în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a pretins, în mod direct, de la martorul F. şi inculpatul G. un telefon mobil marca D., iar ulterior a pretins, în mod direct şi indirect (prin intermediul inculpatului C.) numai de la martorul F. suma de 3.000 de euro şi a primit în data de 4 martie 2013, în mod indirect (prin intermediul martorului J.) de la inculpatul G. un telefon mobil marca D. model S3 (în valoare de aprox. 600 de euro), în schimbul promisiunii de a interveni pe lângă procurorii competenţi din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti ce aveau în instrumentare Dosarul penal x/2012, în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, în cursul derulării unei percheziţii domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca H. cu nr. de înmatriculare x), în vederea restituirii acestuia, iar ulterior, în data de 24 mai 2015, inculpatul A. a primit de la F., în contul "datoriei" de 3.000 de euro pretinse anterior, un telefon mobil marca D. Model S6 - I. (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) şi diferenţa valorică în echivalent bănesc (în cuantum de 2.000 de euro) până la concurenţa sumei 3.000 de euro, pretinsă în cursul anului 2013, în condiţiile sus-menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Fapta inculpatului C. care, în cursul anului 2013, începând cu luna martie, cunoscând faptul că inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a pretins martorului F. suma de 3.000 de euro, în schimbul promisiunii respectivului de a interveni pe lângă procurorii competenţi din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Bucureşti ce aveau în instrumentare dosarul penal x/2012, în care fuseseră dispuse măsuri de ridicare, (în cursul derulării unei percheziţii domiciliare) asupra unui bun (autoturism marca H. cu nr. de înmatriculare x), în scopul restituirii acestuia, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul A., a solicitat, pentru acesta, de la martorul F., remiterea sumei de bani în discuţie (3.000 de euro) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18 iunie 2015 sub numărul 3767/2/2015, în procedura de cameră preliminară.
Prin încheierea din data de 8 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A., a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.
Prin Încheierea nr. 111 din data de 28 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii din 8 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2015.
În faza de judecată, s-a procedat la reaudierea inculpaţilor şi administrarea probelor testimoniale şi cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a constatat următoarea situaţie de fapt:
În vederea îndeplinirii atribuţiunilor de serviciu legale, procurorii D.I.I.C.O.T. au procedat la instrumentarea Dosarului penal nr. x/2012 prin care au încercat destructurarea unei grupări infracţionale cunoscută şi sub numele de "K.". În acest sens, în data de 22 februarie 2013, s-au efectuat mai multe descinderi pe raza Municipiului Bucureşti, ocazie cu care au fost reţinute mai multe persoane (ce au fost ulterior şi arestate), dar s-au ridicat şi mai multe bunuri în condiţiile art. 107 - 108 C. pen. anterior, printre care şi un automobil de lux, marca H., cu nr. de înmatriculare x, folosit de una dintre persoanele vizate de ancheta procurorilor, respectiv numitul L., zis M.
Acesta folosea autoturismul fără a fi şi proprietarul de drept, fiind achiziţionat fără acte de la o societate comercială ce avea administrator pe un prieten de-al său, respectiv pe numitul G., martor în prezenta cauză după ce a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul, ulterior fiind şi condamnat de instanţă pentru cumpărare de influenţă.
Soţia persoanei arestate L. l-a contactat pe G. şi l-a rugat să ia măsuri pentru a obţine ridicarea sechestrului de pe automobilul indisponibilizat de procurori.
G. a abordat acest subiect cu prietenul său, martorul F. Acesta din urma l-a contactat pe inculpatul C., despre care ştia că îl cunoaşte pe procurorul A..
Aşa cum rezultă din recunoaşterile inculpatului C., după ce denunţătorul F. l-a rugat să facă o intervenţie pe lângă inculpatul A. pentru a-l ajuta "într-o chestiune cu o maşină scumpă ce era sechestrată la poliţie sau DIICOT", a mijlocit o întâlnire la o terasă din zona Militari, unde denunţătorul i-a explicitat inculpatului A. problema maşinii sechestrate.
După cum arată în continuare inculpatul C., după ce i-a explicitat problema procurorului şi după ce au făcut schimb de telefoane, denunţătorul l-a întrebat pe inculpatul A. "cât o să coste acest ajutor", iar inculpatul A. a răspuns că în jur de 3.000 de EUR, bani ce trebuia să fie remişi mai întâi lui C. (nu direct procurorului), urmând ca ulterior acesta să-i dea întreaga sumă inculpatului A.
La începutul lunii martie 2013, martorul denunţător F. l-a mai contactat pe inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi au stabilit să se întâlnească la un local din zona Regie, întâlnire la care a participat şi martorul G..
În local, martorul denunţător F. a explicitat încă o dată problema prietenului său G. şi l-a chestionat pe procuror cu privire la posibilităţile de restituire a autovehiculului.
Aşa cum rezultă din declaraţia martorului G., care se coroborează cu cea a martorului denunţător F., inculpatul A. a dat asigurări că nu este o problemă grea şi că maşina poate fi restituită.
Martorul G. a arătat în continuarea declaraţiei sale că inculpatul A. a lăsat să se înţeleagă că dacă o să se "rezolve" cu restituirea autoturismului, "o să-l coste ceva" pe G., iar "preţul" urma să fie comunicat prin intermediul lui F..
În vederea reuşitei demersului infracţional, inculpatul le-a explicat martorilor că urmează să contacteze un avocat recomandat de el care să le facă cererile în faţa procurorului. Din cuprinsul discuţiei reliefate de martori, Curtea a reţinut că inculpatul nu s-a mărginit la a recomanda un avocat atunci când a auzit ca G. are probleme juridice ci, intervenţia avocatului era una formală, pentru a crea o aparenţă de legalitate a cererii, inculpatul însuşi urmând ca anterior să-şi folosească influenţa asupra procurorului care a ridicat autovehiculul pentru a-l convinge pe acesta să încuviinţeze cererea de restituire ce avea să fie făcută de avocat.
Toate demersurile ulterioare au fost în acest sens, inculpatul pretinzând pentru el însuşi şi nu pentru avocata recomandată, aceasta din urma solicitând şi primind suma de 1.000 EUR onorariu, după cum arată martorul G.. Bineînţeles, avocata a eliberat chitanţă doar pentru suma de 1.000 RON, după cum a arătat în continuare martorul, aspectele urmând a fi verificate de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti în cazul în care se va începe urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cu privire la avocată.
Inculpatul l-a contactat a doua zi pe denunţătorul F., solicitându-i acestuia în schimbul intervenţiei suma de 3.000 EUR şi un telefon de ultimă generaţie, aşa cum rezultă din declaraţiile denunţătorului ce se coroborează şi cu ale cumpărătorului de influenţă, martorul G..
Martorul G. a arătat în continuare că martorul F. i-a şi arătat un SMS primit de la inculpatul A. prin care îi solicita un telefon mobil.
În aceeaşi zi, martorul G. a contactat un distribuitor de telefoane mobile de pe internet, N. (numele real al martorului fiind O., acesta confirmând în faza de urmărire penală că în acea perioadă a vândut astfel de aparate, fără a-şi mai aduce aminte de identitatea cumpărătorilor), de la care a achiziţionat un aparat D. nou, în valoare de 600 EUR, ultimul model al firmei sus-amintite.
Cei doi martori s-au deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, de pe str. x, unde lucra inculpatul, martorul F. mergând cu telefonul la biroul inculpatului A.
Verificând registrul de intrări ale persoanelor în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din data de 4 martie 2013, s-a observat că jandarmul de serviciu a trecut în acest registru numele de P., acest element semnificând faptul că persoana cu acest nume s-a prezentat la unul din punctele de acces şi a cerut accesul la un procuror, permisiune ce i-a fost acordată de procuror (doar în aceste cazuri numele vizitatorilor trecându-se în registru). Această procedură a fost de altfel explicitată de martorul Q., jandarmul care a asigurat paza la punctul de acces şi a făcut notificările în registru.
Chiar în sediul Parchetului, inculpatul A. a primit telefonul mobil, solicitându-i denunţătorului să-i plătească şi restul de bani, de 3.000 EUR. Din declaraţiile acestuia, Curtea a reţinut că inculpatul a devenit nerăbdător în primirea banilor şi a început să-l sune pe martorul denunţător de mai multe ori pe zi pe acest subiect. Martorul a temporizat remiterea banilor, deoarece era un simplu intermediar şi ar fi trebuit să primească la rândul său banii de la G. sau M.
Aşa cum a arătat în continuare denunţătorul inculpatul A. i-a solicitat denunţătorului să lase banii inculpatului C., aşa cum de altfel stabiliseră la prima întâlnire.
De altfel, împrejurarea că nu era vorba despre un simplu act de depozit către inculpatul C., rezultă şi din faptul că inculpatul A. l-a chestionat de mai multe ori pe denunţător dacă nu cumva banii au fost lăsaţi la inculpatul C., iar acesta a păstrat pentru sine banii şi "l-a păcălit".
Inculpatul A., bănuind că inculpatul C. a păstrat pentru sine banii, a început să-l sune mai des pe acesta pentru a cere restituirea sumei de 3.000 EUR, inculpatul C. plângându-se despre aceste insistenţe denunţătorului F. .
Curtea de apel a reţinut şi faptul că denunţătorul F., văzând că i se rezolvase problema cu care apelase la inculpatul A., nu a mai intenţionat să-şi respecte promisiunea de a-i remite acestuia şi suma de 3.000 EUR în afară de acel telefon.
Dorinţa de a-şi respecta promisiunea a revenit însă denunţătorului în clipa în care a fost prins el însuşi în flagrant la un notariat, când încerca să săvârşească o infracţiune raportat la tranzacţionarea cu terenuri.
Imediat după ce a fost prins în flagrant, martorul F. l-a denunţat pe inculpatul A., care îl ajutase cu ridicarea sechestrului.
A luat legătura cu martorul C., din înregistrarea convorbirii ambientale (7 aprilie 2015) cu acesta rezultând fără putinţă de tăgadă că mai trebuia să-i fie remisă procurorului suma de 3.000 de EUR pentru intervenţia cu ridicarea sechestrului, sumă ce trebuia să ajungă mai întâi la complicele C., iar acesta din urmă să-i dea inculpatului A..
În data de 21 mai 2015, denunţătorul şi inculpatul A. s-au întâlnit la un local din strada x din Bucureşti, unde s-a reiterat problematica "datoriei" pe care denunţătorul o avea la inculpat. Instanţa a primit teza procurorului potrivit căreia inculpatul a avut iniţiativa discuţiei despre "datoria" pe care ar fi avut-o denunţătorul către acesta, având în vedere conţinutul convorbirii ambientale, transcrise şi ataşate la dosarul cauzei.
De asemenea, în momentele în care denunţătorul îi precizează că a avut mai multe discuţii cu proprietarul maşinii asupra căreia fusese ridicat sechestrul şi prin care îi spunea că este dator cu suma de 3.000 euro, pentru persoana ce îl ajutase cu acest demers (în încercarea de a-i dovedi inculpatului că este de bună credinţă şi că vrea să-i dea banii, dar că nu i-a primit la rândul său de la proprietarul maşinii), inculpatul nu a schiţat niciun gest de surprindere, de negare sau de disociere faţă de asta, ci din contră, râde aprobator, ştiind deci de această presupusă datorie şi acceptând aceste demersuri. I-a spus denunţătorului "fă-mi şi mie rost de un telefon un I. d-asta", deşi denunţătorul nu era vânzător de telefoane şi nici nu era un specialist în domeniu, iar acest tip de telefon se găsea oricum pe piaţă la orice magazin. Apare în aceste condiţii ca fiind întemeiată susţinerea denunţătorului că telefonul trebuia remis în contul pretinsei datorii de 3.000 euro.
Cei doi s-au reîntâlnit şi în data de 22 mai 2015. Din înregistrarea convorbirii ambientale a rezultat, odată în plus, că denunţătorul nu l-a provocat pe inculpat şi că acesta se aştepta ca în contul datoriei să primească bani şi un telefon D. S6 I. Denunţătorul chiar i-a spus inculpatului "Vezi ca îţi iau telefonul din banii lui M., pe maşină". Inculpatul nu este surprins de această observaţie, nu se delimitează de ea ci spune "Nici nu vreau să mai ştiu". În momentul în care denunţătorul îi spune că urmează să-i dea şi diferenţa în bani, că aşa ar fi normal, inculpatul răspunde:
"aia discutăm altă dată! ... aşa e normal". Din acest răspuns instanţa de fond şi-a întărit convingerea că denunţătorul a spus adevărul atunci când a învederat că suma pretinsă este de 3.000 EUR, inculpatul având o poziţie activă atât de pretindere a sumei cât şi de acceptare a promisiunilor ulterioare ale denunţătorului că îşi va primi până la urmă suma convenită.
De altfel, inculpatul şi în această discuţie îşi manifestă temerea că a fost păcălit de complicele său, C., întrebându-l pe denunţător dacă au mai rămas ceva bani la Remus.
În data de 24 mai 2015, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea de la denunţător suma de 2.000 euro şi telefonul promis. În momentul remiterii i-a spus că îi dă telefonul, care valora 1.000 EUR şi suma de 2.000 EUR şi îi dă asigurări că nu a reţinut niciun ban pentru el însuşi şi "Şi cu M. şi cu maşina suntem gata", demonstrându-se o dată în plus că banii şi telefonul sunt oferiţi pentru intervenţia în legătură cu ridicarea sechestrului asupra maşinii lui M.
Martora R., audiată în data de 26 septembrie 2016, a încercat să acrediteze ideea că a fost de faţă la o întâlnire a denunţătorului cu inculpatul A., într-o cafenea lângă sediul Parchetului, dar că dl. A. l-ar fi împrumutat cu bani pe denunţător (venind astfel să sprijine teza inculpatului potrivit căreia banii de la flagrant erau de fapt restituirea unui împrumut). Această mărturie apare ca fiind subiectivă, nefiind sprijinită de altă probă de la dosar şi în contradicţie cu înregistrările ambientale şi declaraţiile martorilor menţionaţi anterior. A arătat oricum că a observat o bancnotă de 500 euro şi o altă bancnotă (deci un maxim de 1.000 eur), element ce nu are legătură cu sumă de bani şi telefonul ce au fost găsiţi asupra inculpatului cu ocazia flagrantului.
Întrebată dacă doreşte să se supună testului poligraf, martora a dat iniţial un răspuns afirmativ, dar în data de 20.10.2016 a depus un înscris la instanţă, prin care se constată că suferă de anumite boli de inimă şi trebuie să stea zilnic lângă tatăl său bolnav şi conchide că nu este aptă pentru testarea poligraf.
În final, s-a arătat că probele au fost loial administrate, înregistrările fiind depuse la dosarul cauzei, martorii au fost audiaţi, unii din aceştia depunând mărturie în favoarea inculpatului, astfel încât procedura - atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti - a fost apreciată drept echitabilă.
Ca atare, s-a constatat că fapta inculpatului A. - care în calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a pretins şi primit în cursul lunii martie 2013 de la martorul denunţător F. un telefon mobil marca D., a pretins de la martorul denunţător în perioada 2013 - 2015 suma de 3.000 EUR, pentru serviciile traficate, iar în data de 24 mai 2015 a primit un telefon mobil marca D. şi suma de 2.000 EUR, pentru a-şi trafica influenţa pe lângă un procuror D.I.I.C.O.T., în vederea obţinerii ridicării măsurii sechestrului asigurător asupra autovehiculului H. cu număr de înmatriculare x - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., limitele de pedeapsă potrivit noului C. pen. fiindu-i mai favorabile inculpatului.
De asemenea, fapta inculpatului C. - care, în luna martie 2013, a organizat întâlnirea între martorul denunţător şi procurorul A., prietenul sau, a asistat la toate discuţiile referitoare la traficarea influenţei, a acceptat să primească banii de la denunţător pentru ca ulterior să-i fie remişi lui A. - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen. şi anume, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi elementele ce ţin de persoana inculpaţilor.
Pentru ambii inculpaţi, s-a ţinut seama de gradul înalt de periculozitate a faptelor, de îndrăzneala inculpaţilor şi de lezarea unei importante valori sociale, respectiv încrederea populaţiei în faptul că actul de justiţie trebuie să se desfăşoare pe criterii oneste, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi cu excluderea intervenţiilor frauduloase în favoarea participanţilor.
Scopul avut în vedere de inculpatul A. a fost unul neonorant, respectiv dobândirea de bunuri prin mijloace infracţionale (două telefoane mobile şi 2.000 EUR) deşi salariul de procuror cu grad de tribunal îi era mai mult decât suficient pentru satisfacerea acestor nevoi.
Deşi instanţa de fond este pe deplin conştientă de aplicarea unor pedepse ferme, cu executare în regim de detenţie, în cazul infracţiunilor de corupţie, mai ales în cazul în care sunt săvârşite de magistraţi, a constatat că, în speţa de faţă, situaţia este oarecum atipică.
S-a reţinut că inculpatul A. a desfăşurat o activitate tipică de mică escrocherie raportat la denunţătorul F. şi în fapt nu a intervenit în niciun mod pe lângă procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. care indisponibilizase maşina. Şi-a dat imediat seama (situaţia juridică era de domeniul evidenţei pentru orice persoană cu minime cunoştinţe juridice - fusese indisponibilizat un bun care nu aparţinea inculpatului, proprietarul fiind o altă persoană), că era doar o chestiune de timp până când procurorul de caz să realizeze că bunul indisponibilizat nu aparţinea vreunui suspect şi că urma să fie restituit adevăratului proprietar, dar a pretins pe lângă denunţător că îl poate ajuta în acest sens prin influenţa sa asupra procurorului pentru a obţine beneficii materiale.
Denunţătorul F., la rândul său, este o persoană care se ocupa în general cu cumpărarea de influenţă (după cum detaliază de altfel şi deţinuţii S. şi T. - filele x instanţă - care l-au denunţat la rândul lor pe martorul F. în altă cauză unde a fost şi condamnat), suferind multiple condamnări pentru infracţiuni similare. Este regretabil ca un procuror din cadrul Tribunalului Bucureşti are un asemenea anturaj, dar acest aspect excede sfera procesului penal de faţă.
Conduita procesuală a fost una corectă, inculpatul A. prezentându-se la fiecare termen, inclusiv când nu a mai fost sub imperiul controlului judiciar, apărările au fost tehnice şi nu au tins la tergiversarea procesului. Acesta nu şi-a recunoscut faptele, dar acest aspect nu poate fi valorificat în defavoarea sa, aşa înţelegând să-şi exercite dreptul la apărare, procurorului revenindu-i obligaţia de a dovedi vinovăţia inculpatului.
S-a ţinut seama, sub aspectul individualizării pedepsei, şi de reputaţia foarte bună a inculpatului până la momentul săvârşirii acestei infracţiuni, este bine integrat social, cu o familie care îl sprijină şi cu adânci rădăcini universitare în domeniul dreptului, astfel încât, instanţa a apreciat că executarea în regim de detenţie în circumstanţele reale şi personale în care a fost săvârşita fapta, nu ar fi cea mai adecvată, urmând a se orienta către suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Şi în cazul inculpatului C., instanţa de fond a apreciat că este suficientă aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.
S-a reţinut că, din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că inculpatul ar fi obţinut vreun folos material din activitatea sa infracţională, a avut un comportament parţial sincer, sprijinind într-o măsură rezonabilă clarificarea situaţiei de fapt. Comportamentul procesual a fost unul corect, cu prezentarea la toate termenele de judecată, neîncercând să împiedice buna desfăşurare a procesului penal.
Ca atare, o pedeapsă în condiţiile art. 91 C. pen. este, în opinia instanţei de fond, un avertisment suficient pentru inculpat şi un element apt a corija conduita viitoare a acestuia.
Totodată, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 EUR, contravaloarea telefonului D., remis acestuia în anul 2013 şi a menţinut măsurile asigurătorii în vederea necesităţii acoperirii cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A. şi C. pentru motive de nelegalitate şi netemeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral, Ministerul Public a solicitat admiterea apelului declarat, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate pentru următoarele considerente:
- nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului C., în sensul că pedeapsa de 2 ani închisoare este mai mică decât limitele prevăzute de lege pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, respectiv între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni închisoare;
- omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen. cu privire la suma de 3.000 euro care a fost primită de inculpatul A., respectiv a sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D. primit de inculpat şi nici nu a constatat faptul că suma de 2.000 euro a fost restituită Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu ocazia flagrantului organizat;
- omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 93 alin. (2) C. pen. cu privire la inculpaţii A. şi C., având în vedere că s-a dispus faţă de aceştia o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere.
În final, a apreciat că instanţa de fond ar fi trebuit să le aplice inculpaţilor pedepse în regim de executare, orientate spre minimul prevăzut de lege, precum şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi complementară, constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcţia sau de a exercita profesia sau meseria de care inculpatul A. s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.
Apelantul inculpat A., prin motivele de apel, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a doua C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Astfel, a susţinut că nu ar exista concordanţă între conţinutul legal al infracţiunii de care inculpatul a fost condamnat şi conţinutul concret al acesteia, conturat de probele administrate în cauză. Şi anume, nu ar fi îndeplinită condiţia esenţială a promisiunii făcute cumpărătorului de influenţă cum că îl va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze şi/sau să întârzie un act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia sau să îndeplinească un act contrar acestei îndatoriri.
În acest sens, arată că nu a fost precizat de către inculpat conţinutul intervenţiei pretins promise, acesta nepronunţând cu ocazia întrevederilor cu martorul denunţător F. şi cu martorul G., dar şi cu alţi martori, vreo intervenţie ci doar numele unei avocate care să îndeplinească anumite proceduri pentru realizarea scopului dorit de persoanele cu care discuta.
În ce priveşte persoana martorului denunţător F. şi credibilitatea declaraţiilor acestuia, se susţine în motivele de apel că acesta este de rea-credinţă şi a intervenit în mod provocator la cererea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în orientarea anchetei, fiind folosit drept colaborator cu identitate reală şi urmărind a-şi rezolva propria situaţie juridică (fiind o persoană cercetată şi trimisă în judecată de două ori pentru trafic de influenţă).
O altă critică adusă de inculpatul A., prin avocat, este în sensul că procurorii au gestionat în anul 2015 dosarul ca fiind vorba de săvârşirea unei infracţiuni flagrante, deşi pretinsa intervenţie şi influenţă a inculpatului au avut loc în urmă cu 2 ani, respectiv în anul 2013, iar probele obţinute, în opinia sa, prin provocare de către procurori sunt nelegale, neputând fi folosite în procesul penal.
S-a mai invocat şi împrejurarea că infracţiunea a rămas în faza tentativei, întrucât chiar dacă s-ar fi primit vreun bun, inculpatul nu a arătat persoana funcţionarului pe lângă care se va interveni şi nici nu a avut loc vreo intervenţie a inculpatului asupra vreunui funcţionar.
Apelantul inculpat C., prin motivele de apel, a solicitat achitarea, invocându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv că nu există probe că a săvârşit fapta cu privire la care este acuzat, respectiv complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.
Astfel, se arată că, instanţa de fond a făcut o eronată apreciere a probelor în urma căreia a pronunţat o hotărâre de condamnare neîntemeiată. În susţinerea acestei afirmaţii, inculpatul a precizat că de esenţa infracţiunii de trafic de influenţă ar fi stabilirea momentului săvârşirii infracţiunii, problemă invocată în faţa instanţei de fond, dar neanalizată în sentinţă.
S-a mai opinat că infracţiunea de trafic de influenţă s-ar fi consumat când inculpatul A., în calitate de autor, a pretins martorilor o anumită sumă de bani în schimbul exercitării influenţei asupra unui procuror din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pretindere însă nedovedită.
Se mai susţine că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt modificată faţă de cea reţinută în rechizitoriu drept latura obiectivă a infracţiunii (respectiv, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul A., a solicitat pentru acesta de la martorul F. remiterea sumei de 3.000 euro), imputându-i-se că a organizat prima întâlnire a acestora, a asistat la discuţiile privind traficarea influenţei şi a acceptat să primească banii pentru ca ulterior să fie remişi inculpatului A.. Nicio probă din dosar nu ar indica însă că inculpatul C. cunoştea natura sumei de bani care trebuia să îi fie remisă.
Un alt motiv de apel vizează încadrarea juridică a faptei, respectiv dacă implicarea inculpatului C. în anul 2013 îndeplineşte condiţiile complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă pentru care a fost condamnat, ori mai degrabă era necesară schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi, consecutiv, să se dispună achitarea sa, întrucât nu există probe din care să rezulte că a săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală.
Tot relativ la încadrarea juridică a faptei apelantul inculpat arată că trebuia reţinută drept Lege penală mai favorabilă vechiul C. pen., care deşi are limita maximă a pedepsei mai mare la infracţiunea de trafic de influenţă, permitea reţinerea circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepsei sub minim care, în opinia apelantului, s-ar fi justificat a fi reţinute, dată fiind contribuţia efectiv tangenţială şi dezinteresată, comportamentul său procesual onest, precum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei, mai uşoară decât modalitatea suspendării sub supraveghere prevăzută în noul C. pen.
Analizând actele dosarului şi sentinţa penală atacată, atât prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
A. Examinând apelurile declarate de inculpaţii A. şi C., Înalta Curte urmează a le respinge pentru următoarele considerente:
Ansamblul circumstanţelor faptice în care au fost comise infracţiunile deduse judecăţii a fost corect reţinut de către instanţa de fond, în urma analizei probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Susţinerile şi apărările inculpaţilor au fost cenzurate de către instanţa de fond, pe baza probatoriului, prin evaluarea tuturor mijloacelor de probă existente şi a elementelor de fapt pertinente, a căror existenţă şi configuraţie au fost neechivoc dovedite.
În virtutea efectului integral devolutiv al apelului, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte constată în totalitate temeinicia statuărilor primei instanţe referitoare la existenţa faptei şi vinovăţia inculpaţilor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului A., precum şi complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului C., Înalta Curte, în urma propriei analize a mijloacelor de probă, avându-le în vedere şi pe cele administrate în faza de judecată a apelului, reţine următoarele:
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în cursul anului 2013 (la începutul lunii martie), inculpatul A. având calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a întâlnit cu martorul denunţător F. într-un restaurant pentru a-i solicita ajutorul în recuperarea unui autoturism marca X ce fusese indisponibilizat într-o anchetă penală desfăşurată de către procurorii DIICOT.
Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor F. şi G., care se coroborează parţial cu declaraţia inculpatului A., rezultă că inculpatul C. nu a participat la această întâlnire, în pofida a ceea ce a declarat acesta din urmă. Declaraţia inculpatului C. dată în faţa acestei instanţe, în sensul că ar fi fost de faţă la discuţia avută de către inculpatul A. cu martorul F. nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză. De altfel, în declaraţiile date de acesta anterior, în faza de urmărire penală şi în faţa primei instanţe, nu a făcut nicio referire la participarea sa la această primă discuţie.
Este adevărat că, în declaraţia din data de 8 aprilie 2015, martorul F. a arătat că a discutat la telefon cu inculpatul C., căruia i-a spus despre problema cu autoturismul, iar acesta i-a spus că are un prieten care este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, respectiv A. care l-ar putea ajuta. Totodată, a declarat că în aceeaşi seară s-a întâlnit cu inculpaţii A. şi C. la un bar din zona Complexului studenţesc Regie. În această parte a declaraţiei însă, martorul F. relatează despre problema pe care o avea chiar el cu un autoturism marca U. şi nu despre autoturismul X care îi aparţinea martorului G.. Ulterior, în declaraţiile sale acesta precizează că inculpatul C. nu a participat la întâlnirea iniţială cu inculpatul A., ci că personal l-a contactat telefonic pe inculpatul A. şi s-a întâlnit cu acesta la o pizzerie în zona complexului Regie. Acesta a arătat în continuare că a stat la o masă cu inculpatul A. şi posibil cu martorul G. (declaraţia din faţa primei instanţe din data de 23 februarie 2017).
De asemenea, în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, la întrebarea adresată de apărătorul inculpatului C., martorul F. a arătat că la întâlnirea pe care a avut-o cu inculpatul A. la pizzerie nu a participat şi inculpatul C..
Totodată, sub acest aspect este relevantă şi declaraţia martorului G. din faţa instanţei de apel, în care a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul A. şi cu martorul F. la un restaurant în zona Cotroceni, inculpatul A. fiindu-i prezentat de martorul F.
Inculpatul A. confirmă că s-a întâlnit cu martorul F. în februarie - martie 2013, însă precizează că nu a mai participat altcineva. Această susţinere însă nu se coroborează cu celelalte probe administrate şi analizate. De altfel, declaraţiile acestui inculpat nu se coroborează sub mai multe aspecte cu celelalte probe din dosar după cum vom arăta în continuare.
În cursul acestei întâlniri, martorul G. i-a relatat inculpatului A. despre problema cu autoturismul marca H., relevante fiind declaraţiile martorilor F. şi G..
Astfel, în declaraţia din 8 aprilie 2015, martorul F. menţionează "G. i-a explicat procurorului A. situaţia în care se afla cu privire la autoturismul marca H., arătând faptul că doreşte să intre în posesia acestui autoturism, el fiind de fapt utilizatorul de drept al acestei maşini în baza contractului de leasing. Procurorul A. a afirmat faptul că se va interesa cu privire la măsura asigurătorie respectivă dispusă asupra acelui autoturism şi mă va contacta pe mine pentru a-mi comunica modalitatea de ridicare a sechestrului asigurător (dându-ne de înţeles că va interveni pe lângă procurorul competent pentru a ridica sechestrul în cauză). Şi "cât costă acest serviciu" constând în intervenţia sa, în scopul sus-arătat. Totodată, cu această ocazie, procurorul A. ne-a rugat să-i facem rost de un telefon marca D. modelul care fusese lansat de scurt timp, de culoare albă, deoarece dorea să îl facă cadou unei persoane de sex feminin".
Cu ocazia audierii sale în faţa primei instanţe, martorul F. a arătat cu privire la acest aspect:
"Eu l-am sunat pe A. pentru a ne întâlni. Nu am plecat cu gândul să dăm ceva, ci pur şi simplu doream să-l întrebăm, din punct de vedre juridic ce se poate face ... Cred că atunci la întâlnirea de la pizzerie sau a doua zi, când am fost la dânsul în birou, a spus de un telefon D., care apăruse de curând a spus că se apropie 1 sau 8 martie şi că vrea să facă cadou un astfel de telefon, unei persoane de sex feminin". În cursul aceleiaşi declaraţii martorul precizează "Nu a fost vorba despre un simplu gând aş d-ului A. ci era vorba despre răsplata pentru informaţiile pe care avea să ni le dea. Revin şi arăt că mi-a cerut telefonul şi 3.000 euro pentru a interveni la DIICOT la un coleg de al dânsului şi a scoate maşina de sub sechestru".
În faţa Înaltei Curţi (declaraţia din 30 mai 2018), martorul F. a menţionat că după întâlnirea avută la pizzerie inculpatul A., i-a spus că o să vorbească cu cineva să vadă ce poate face şi urma să vorbească a doua zi. Ulterior, martorul s-a întâlnit cu inculpatul A. care i-a spus că s-a rezolvat problema, în sensul că a vorbit cu un coleg de la DIICOT şi i-a solicitat în schimbul acestui serviciu suma de 3.000 euro şi un telefon D., ultimul model care era atunci. De asemenea, martorul F. a precizat că după câteva zile de la momentul la care inculpatul A. i-a solicitat telefonul, acesta i-a transmis martorului G. această solicitare, care a achiziţionat telefonul cerut, respectiv un telefon marca D. în valoare de 600 - 700 euro. A doua zi s-a întâlnit cu inculpatul A. şi i-a dat acestuia telefonul solicitat. Cu această ocazie inculpatul i-a reamintit martorului că urma să îi dea şi suma de 3.000 euro despre care au vorbit anterior, martorul spunându-i că urmează să transmită această solicitare martorului G..
Martorul G. a declarat în faţa organelor de anchetă: "În cadrul discuţiei, procurorul A. nu mi-a spus în mod concret cum o să obţin restituirea acestui autoturism dar ne-a spus că nu e grav, lăsându-mă să cred că o să obţinem restituirea autoturismului". Acesta a arătat că nu-şi mai aminteşte cu exactitate vorbele dar sensul discuţiei cu acesta a fost că "o să se rezolve cu restituire autoturismul în discuţie şi o să îl mai coste "ceva", urmând să-i spună care era preţul prin F. În continuare, acesta a relatat: "cert este că în cadrul acelei întâlniri am înţeles că a doua zi urma să aflu prin intermediul lui F. ce reprezintă "cadoul" pe care eu urma să i-l dau procurorului A., ca acesta ă mă ajute să-mi recuperez maşina în discuţie . . . . . . . . . .A doua zi, am fost contactat telefonic de F., care mi-a spus că a vorbit cu procurorul A., care ar fi pretins un telefon marca D., de ultimă generaţie la acel moment, probabil S4, în legătură cu restituirea autoturismului".
Martorul G. a precizat că înainte de a lua legătura cu avocata recomandată de inculpatul A. a fost contactat de martorul F. pentru achiziţionarea telefonului D. de culoare albă, arătându-i un SMS primit de la inculpatul A. prin care îi cerea acest tip de telefon.
De asemenea, în faţa primei instanţe martorul confirmă cele declarate în faza de urmărire penală, arătând legat de întâlnirea avută cu inculpatul A.: "Am mers cu maşina lui F., iar undeva la intrarea în cafenea ne-am întâlnit cu domnul A . . . . . . . . . .Discuţia nu a durat mult, iar după cele relatate de F. domnul a spus că se poate rezolva şi nu este ceva complicat. A urmat o discuţie despre cauză, iar domnul A. a spus că îi va comunica ulterior domnului F. despre ce se poate face pentru recuperarea maşinii . . . . . . . . . .La masă s-a ajuns şi la momentul stabilirii "costului" acestui ajutor. Nu mai ţin minte cine a deschis subiectul, eu sau Alexandru. Atunci domnul A. a spus că nu este o chestiune complicată şi a fost adus în discuţie un cadou. Cadoul era pentru domnul A.. Eu trebuie să îi iau lui Alexandru cadoul iar acesta trebuia să îl dea mai departe domnului A.. Nu s-a vehiculat nicio o sumă referitoare la valoarea acelui cadou. Am fost de acord şi am spus da. Ulterior, la o zi sau două, am fost contactat de domnul F. şi mi-a comunicat că, cadoul despre care am vorbit consta într-un telefon marca D . . . . . . . . . .".
Aceste aspecte au fost relatate de către martorul G. în faţa Înaltei Curţi cu ocazia audierii sale la data de 30 mai 2018.
Inculpatul A. recunoaşte că s-a întâlnit cu martorul F. şi că acesta i-a spus despre problema cu autoturismul sechestrat ce aparţinea unei societăţi de leasing, dar fără să îi comunice vreun număr de dosar sau vreo unitate de poliţie la care ar fi fost înregistrată cauza. De asemenea, acesta a arătat, în esenţă, că lucrurile sunt simple şi că trebuie să facă o cerere de restituire, recomandându-i totodată, ca avocat care să se ocupe de această problemă, pe doamna avocat V.
Aceste susţineri nu pot fi reţinute de instanţă având în vedere declaraţiile martorilor F. şi G., în principal, dar şi celelalte care vor fi prezentate în legătură cu faptele ulterioare acestui moment.
În legătură cu cele declarate de către inculpatul C. referitor la prima întâlnire a martorului F. cu inculpatul A., aşa cum s-a arătat deja, Înalta Curte constată că acesta nu a participat la respectiva întâlnire, ci, probabil, la o întâlnire anterioară a martorului F. cu inculpatul A., vizând însă o problemă referitoare la un alt autoturism marca U., ce aparţinea martorului F.
Revenind la momentul ulterior comunicării de către inculpatul A. a solicitării de a achiziţiona telefonul mobil D. şi remiterii sumei de 3.000 euro, Înalta Curte reţine că inculpatul a solicitat şi a şi primit acest telefon şi, în final, şi suma de 3.000 euro, relevante sub acest aspect sunt declaraţiile martorilor F. şi G., dar şi alte mijloace de probă ce vor fi prezentate.
Astfel, martorul F. arată în declaraţia sa dată în faţa organelor de anchetă din data de 8 aprilie 2015: "Având în vedere că trebuia să-i remitem procurorului telefonul marca D., am luat legătura cu G. şi împreună cu acesta ne-am întâlnit cu o persoană care comercializează telefoane mobile prin intermediul reţelei de internet şi a site-ului de prezentare "W." şi am achiziţionat de la acesta un telefon D. de culoare albă contra sumei de aproximativ 600 RON - achitat de prietenul meu - pentru care nu am primit factură.
În aceeaşi zi am fost împreună cu G. la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti din str. x, prietenul meu a rămas în maşina cu care venisem, iar eu am mers în biroul procurorului A. căruia i-am înmânat solicitat de acesta şi achiziţionat de noi cu câteva ore înainte. Cu ocazia acestei discuţii procurorul A. mi-a amintit să iau legătura cu avocata V. şi mi-a reamintit de faptul că prietenul meu G. trebuia să-i remită suma de 3.000 de euro, despre care acesta nu trebuia să afle decât după primirea autoturismului. ... După câteva zile prietenul meu a fost chemat de un poliţist de la structura BCCO care i-a comunicat faptul că sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului marca H. a fost ridicat şi predat prietenului meu ... După câteva ore, procurorul A. m-a sunat şi m-a întrebat dacă s-a rezolvat şi prietenul meu a intrat în posesia autoturismului.
La câteva zile de la această discuţie, procurorul A. m-a contactat din nou telefonic şi m-a rugat să vin la el la birou, unde m-a deplasat în aceeaşi zi. În biroul acestuia mi-a zis că a venit momentul ca eu şi prietenul meu să-i dăm suma de 3.000 de euro convenită anterior pentru intervenţia exercitată de el la procurorii DIICOT, iar eu să duc această sumă de bani lui C., care cunoaşte această situaţie, urmând ca acesta din urmă să îi remită personal suma în cauză".
Martorul şi-a menţinut declaraţia şi în faţa primei instanţe, arătând că prima dată când a fost la inculpatul A. la birou, a mers împreună cu martorul G., după ce anterior acesta din urmă cumpărase telefonul solicitat, telefon pe care martorul F. l-a înmânat inculpatului, celălalt martor aşteptând afară, în maşina cu care veniseră. De asemenea, acesta a menţionat că după ce i-a dat telefonul inculpatului A., acesta l-a întrebat când o să-i dea şi cei 3.000 euro.
Aceleaşi aspecte le-a relatat martorul F. şi în faţa Înaltei Curţi, cu ocazia adierii sale la termenul din 30 mai 2018.
Martorul G. nu a cunoscut iniţial despre solicitarea sumei de 3.000 de euro cerută de către inculpatul A. prin intermediul lui F.. Astfel, în declaraţia sa din faţa organelor de anchetă dată în ziua de 24 mai 2015, acesta a relatat următoarele aspecte importante: "La circa o săptămână de la acest moment (cel al restituirii autoturismului X n.n.) F. m-a aşteptat la o terasă din Cartierul Militari, denumită X. Era seară, dar am ... pentru că mi-a zis că la telefon că sunt nişte discuţii privitoare la acelaşi ...
Când am ajuns la terasă, am constatat că erau mulţi prieteni care discutau în contradictoriu despre acest autoturism. Astfel, la masa era o persoană numită Y. cu care se discuta acest subiect. Am înţeles de la prietenii mei că anterior venirii mele plecase de la masa lor şi procurorul A.. În mod concret, am înţeles de la F. că îi rămăsesem "dator" procurorului A. cu suma de 3.000 euro, în legătură cu autoturismul restituit. Nu am înţeles concret despre ce era vorba, dar am spus că nu am de gând să dau nicio sumă de bani, astfel că m-am ridicat şi am plecat de la masă, iar ceilalţi au rămas în continuare. Din câte am înţeles de la acel bărbat pe nume Y., pe care îl întâlneam pentru prima dată îi făcuse cunoştinţă lui F. cu procurorul A.
Am avut reprezentarea că şi acest Y. ştia despre ce s-a întâmplat cu autoturismul în discuţie pe de o parte având în vedere discuţiile de la masa, iar pe de altă parte despre faptul că F. îmi arăta uneori, că a discutat cu acest Y., inclusiv despre subiectul restituirii autoturismului în discuţie."
Martorul G. şi-a menţinut în totalitate declaraţia, cu ocazia audierii sale în faţa primei instanţe la data de 7 noiembrie 2016. De asemenea, fiind audiat în faţa Înaltei Curţi la termenul din 30 mai 2018, martorul a relatat în esenţă aceleaşi aspecte.
În legătură cu remiterea sumei de 3.000 euro inculpatului A., martorul F. a arătat că acest inculpat i-a solicitat în mod frecvent să îi dea banii spunându-i într-o ocazie: "m-ai făcut de râs la ăla", lăsând să se înţeleagă că ar fi plătit chiar el în contul datoriei pentru autoturismul restituit. Totodată, a mai arătat că, la una dintre întâlnirile avute cu inculpatul A., acesta i-a cerut să îi dea suma de 3.000 euro inculpatului C., fiind un prieten comun şi prin intermediul căruia l-a cunoscut pe inculpatul A. De asemenea, martorul a menţionat că inculpatul C. i-a mai spus de câteva ori că inculpatul A. l-a întrebat când îi dă datoria.
În legătură cu implicarea inculpatului C. în această activitate infracţională sunt relevante, pe lângă declaraţia martorului F., declaraţiile date chiar de către inculpatul C. în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa primei instanţe.
Astfel, în declaraţia de suspect dată de C. la data de 24/25 mai 2015 menţionează: "Din câte îmi amintesc, în primăvara anului 2013, procurorul A. m-a rugat să iau legătura cu F., acesta urmând să-mi înmâneze suma de 300 de euro la mine acasă, iar eu să i-o înmânez ulterior domnului procuror A. La acel moment, A. nu mi-a oferit nicio explicaţie cu privire la această sumă de bani, dar ulterior acesta mi-a spus că această sumă de bani în cuantum de 3.000 euro i-a solicitat-o F., iar acesta urma să o solicite de la o persoană Z. care avea o maşină de lux, foarte scumpă, care fusese indisponibilizată într-un dosar penal instrumentat de procurorii DIICOT, maşina aparţinând unei persoane pe care o cunosc după porecla de M. ...
Procurorul A. mi-a spus la acea dată faptul că a solicitat suma de 3.000 de euro care urma a fi remisă de numitul Z. prin intermediul lui F. pentru a-şi exercita influenţa pe care o avea asupra procurorilor care instrumentau dosarul DIICOT în scopul declarat de restituire a acestui autoturism către proprietarul său care era din câte cunosc numitul Z.".
În faţa primei instanţe, inculpatul C. relatează despre momentul discuţiei în legătură cu "intervenţia la A." a acestuia menţionând următoarele: "Mie mi-a zis anterior să fac o intervenţie la A., în sensul să se întâlnească şi să îl roage să îl ajute în această speţă cu maşina scumpă. După ce a primit nr. de telefon de la A. a întrebat cât o să coste acest ajutor, nu mai ţin minte cum s-a exprimat. A. i-a spus că îl va costa aprox. 3.000 euro. Aceşti 3000 trebuiau să ajungă la mine. Nu am întrebat de ce la acel moment. Eu trebuia să dau aceşti bani lui A., bani care nu au ajuns niciodată la mine şi implicit nu am dat nicio sumă de bani domnului A.".
În faţa Înaltei Curţi, inculpatul C. îşi nuanţează declaraţia, arătând că a fost sub presiunea organelor de urmărire penală când a făcut acea declaraţie, iar legat de cele declarate în faţa primei instanţe, acesta a menţionat că cei 3.000 de euro ar fi fost banii pe care trebuia să îi dea avocatei. Totodată, în aceeaşi declaraţie a arătat că despre suma de 3.000 de euro ar fi aflat abia în anul 2015 când a fost la DNA.
Această declaraţie a inculpatului C. dată în apel nu se coroborează cu cele date anterior de către acesta (în faza de urmărire penală şi la Curtea de Apel Bucureşti), declaraţii care sunt în acelaşi sens şi care se coroborează şi cu cele ale martorului F., aşa cum s-a arătat anterior.
Pe de altă parte, declaraţia dată în faţa instanţei supreme de către inculpatul C. nu poate fi reţinută şi pentru faptul că aceasta conţine menţiuni contradictorii.
Astfel, după ce a declarat că a aflat despre suma de 3.000 de euro în anul 2015 la DNA, acesta a menţionat, la întrebarea adresată de către apărătorul inculpatului A., că discuţia despre această sumă a avut loc la aproximativ două săptămâni de la momentul la care a avut loc discuţia dintre martorul F. cu inculpatul A. despre autoturismul sechestrat.
Înalta Curtea reţine, din probele analizate mai sus, că inculpatul C. i-a dat martorului F. numărul de telefon al inculpatului A. pentru a rezolva o problemă pe care martorul o avea cu un autoturism. Inculpatul s-a întâlnit cu martorii F. şi G., aşa cum s-a reţinut mai sus, moment la care nu se stabilise ce sumă urma să îi fie remisă inculpatului A., doar că va trebui să se dea un cadou. Abia ulterior, la aproximativ două săptămâni de la acest moment (astfel cum a declarat şi inculpatul C., dar şi martorul F.) inculpatul A. ar fi solicitat suma de 3000 de euro, stabilind ca martorul F. să o remită inculpatului C.
Ulterior, au mai existat discuţii despre această sumă de bani fie direct între inculpatul A. şi martorul F., fie prin intermediul inculpatului C.. Spre exemplu, discuţia de la Restaurantul AA. din Cartierul Militari astfel cum reiese din declaraţiile martorului F. şi inculpatului C. Totodată, martorul G. arată, în declaraţia dată la organele de anchetă, în calitate de suspect, la data de 24 mai 2015, că unele întâlniri pe aceeaşi temă au avut loc tot în cartierul Militari la Restaurantul X. Astfel, acesta arată că într-o seară când a ajuns la această terasă se afla şi o persoană pe nume Remus cu care se discuta despre autoturismul sechestrat. Acesta arată în continuare că: "Am înţeles de la prietenii mei că anterior venirii mele plecase de la masa lor şi procurorul A. În mod concret, am înţeles de la F. că îi rămăsesem "dator" procurorului A. cu suma de 3.000 euro, în legătură cu autoturismul restituit. Nu am înţeles în concret despre ce sumă este vorba dar am spus că eu nu am de gând să dau nicio sumă de bani, astfel că m-a ridicat şi am plecat de la masă, iar ceilalţi au rămas în continuare. Din câte am înţeles eu, acel bărbat pe nume Remus, pe care îl întâlneam pentru prima dată, îi făcuse cunoştinţă lui F. cu procurorul A.".
O altă discuţie despre care aminteşte martorul F. cu inculpatul A. este cea avută la un restaurant în apropierea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (locul de muncă al acestui din urmă la acel moment). Totodată, atât martorul F., cât şi inculpatul C. confirmă că inculpatul A. i-a cerut în mai multe rânduri suma de bani datorată de martor.
În legătură cu sumele de bani solicitate martorului F. de către inculpatul A., acesta din urmă a declarat că este adevărat că a cerut diverse sume de bani de la martor, însă acestea erau sume pe care inculpatul i le dăduse ca ajutor sau cu titlu de împrumut în unele ocazii şi cu diferite justificări (împrumuturi pentru jocurile de Poker, pentru problemele de sănătate ale soţiei ...).
Înalta Curte nu poate reţine declaraţiile inculpatului A. în legătură cu sumele de bani solicitate martorului F., întrucât acestea nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat, nici chiar cu declaraţiile inculpatului C., persoană care îi cunoştea pe inculpatul A. şi pe martor.
Ulterior, după solicitările repetate formulate, în cursul anului 2013, atât direct cât şi prin intermediul inculpatului C., şi în contextul în care autoturismul ridicat fusese restituit de către organul judiciar competent, în cursul lunii mai 2015, inculpatul A. a primit de la martorul F., în contul "datoriei" de 3.000 de euro pretinse în scopul expus anterior, un telefon mobil marca D. model S6 - I. (în valoare de aproximativ 1.000 de euro) şi diferenţa valorică în echivalent bănesc (suma de 2.000 de euro), fiind depistat în flagrant, cu această ocazie.
Acest moment este descris de către martorul F. în declaraţia dată la 25 mai 2015 în faţa procurorului, arătând în detaliu cum s-a desfăşurat întâlnirea cu inculpatul A. la restaurantul BB. din zona Eroilor, loc în care îi adusese inculpatului bunurile solicitate.
De asemenea, acest fapt rezultă şi din procesul-verbal de prindere în flagrant a inculpatului A., dar şi din declaraţiile date de către acesta din urmă în cursul procesului penal.
Astfel, aşa cum s-a arătat deja, inculpatul A. a recunoscut că a primit banii şi telefonul mobil, însă a susţinut că acestea erau date în contul unor datorii pe care martorul F. le-ar fi avut faţă de el şi de inculpatul C.
Înalta Curte nu poate reţine însă aceste apărări întrucât nu sunt susţinute de probele administrate în cauză. Relevantă sub acest aspect este declaraţia inculpatului C. (pe lângă cele ale martorului F.) dată la 3 iunie 2015, în care fiind întrebat de organele de urmărire penală, acesta arată "În toate întâlnirile în care am fost prezent, în decursul timpului, împreună cu inculpatul A. şi martorul F., nu am sesizat ca vreo dată F. să îi solicite sume de bani cu titlu de împrumut sau cu orice alt titlu inculpatului A.". Totodată, inculpatul C. arată în continuare: "Nu l-am împrumutat niciodată pe F. Remus cu sume de bani şi nici acesta nu a avut vreo datorie bănească faţă de mine în niciun alt context".
Inculpatul C. şi-a menţinut poziţia şi cu ocazia audierii sale în faţa Înaltei Curţi, arătând că l-a mai împrumutat cu sume mici de bani pe martorul F. (100 - 200 RON) pentru poker, dar nu ştie nimic despre suma de 7.000 RON pe care i-ar fi dat-o acestuia, sumă despre care inculpatul A. a afirmat că a primit-o (printre altele) de la martorul F. pentru inculpatul C.
Aşadar, toate mijloacele probă analizate mai sus susţin întru totul faptele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi, rezultând că fapta de trafic de influenţă, în forma autoratului şi, respectiv complicitatea la infracţiunea de trafic de influenţă au fost săvârşite de aceştia cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, fiind corectă condamnarea acestora.
Fapta astfel descrisă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 raportat la art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Sub acest aspect, Înalta Curte nu poate primi susţinerea formulată de apărătorii inculpatului A., în sensul că fapta nu ar fi tipică din punct de vedere obiectiv, nefiind îndeplinită cerinţa ca inculpatul să fi promis că îl va determina pe procurorul competent să dispună restituirea autoturismului sechestrat.
Astfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, din declaraţiile martorului F. reiese că inculpatul A. a promis că va interveni la procurorul competent.
Fără a relua analiza probelor realizată mai sus, redăm pasajul în care martorul F. a menţionat expres acest lucru "Procurorul A. a afirmat faptul că se va interesa cu privire la măsura asigurătorie respectivă dispusă asupra acelui autoturism şi mă va contacta pe mine pentru a-mi comunica modalitatea de ridicare a sechestrului asigurător (dându-ne de înţeles că va interveni pe lângă procurorul competent pentru a ridica sechestrul în cauză). Şi "cât costă acest serviciu" constând în intervenţia sa, în scopul sus-arătat. Totodată, cu această ocazie, procurorul A. ne-a rugat să-i facem rost de un telefon marca D. modelul care fusese lansat de scurt timp, de culoare albă, deoarece dorea să îl facă cadou unei persoane de sex feminin". Acest aspect a fost confirmat şi de martorul G., aşa cum s-a arătat deja.
Aşadar, fapta, astfel cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce priveşte realizarea cerinţei ca inculpatul să fi promis intervenţia asupra procurorului de caz.
De asemenea, teza potrivit căreia inculpatul A. a fost provocat nu poate fi primită, în condiţiile în care acesta nu a fost determinat în niciun fel de cumpărătorul de influenţă să săvârşească fapta prevăzută de legea penală. Acesta i-a cerut ajutorul în ridicarea sechestrului, iar inculpatul A. l-a sprijinit promiţându-i traficarea influenţei, pentru acest lucru primind bunuri. Mai mult, inculpatul A. nu a fost înşelat să săvârşească infracţiunea, obligat, determinat în vreun mod, limitat în aprecierea sa obiectivă şi a avut deplina posibilitate de a refuza orice gen de implicare în activitatea infracţională. Dimpotrivă, când acesta a auzit problema expusă, a căutat să găsească mijloace pentru a obţine ridicarea sechestrului, solicitând ulterior primirea de bani şi bunuri mobile, acţiuni incompatibile cu teza provocării.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. prin rechizitoriu nu a fost rezultatul vreunei acţiuni de provocare exercitată de martorul denunţător.
Este de menţionat că, în materia provocării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că activitatea colaboratorilor organelor de urmărire penală nu poate fi considerată provocare în condiţiile în care atitudinea acestora poate fi caracterizată ca fiind pasivă în demersurile efectuate pentru relevarea activităţii infracţionale. Altfel spus, colaboratorii autorizaţi în condiţiile legii trebuie să ofere doar o ocazie obişnuită inculpatului de a comite o infracţiune, cu atât mai mult cu cât există o suspiciune rezonabilă că acesta participă sau pregăteşte să comită o faptă penală.
În primul rând, este de menţionat că organele de urmărire penală aveau motive suficiente care să fundamenteze bănuiala legitimă că inculpatul A. era implicat în activităţi ce intră în sfera ilicitului penal, concretizate în traficarea propriei influenţe pe lângă procurorii de la anumite unităţi de parchet în scopul obţinerii unor soluţii favorabile pentru persoane cercetate, în schimb primind beneficii necuvenite.
Mai mult, la data la care martorul denunţător a început să colaboreze cu organele de urmărire penală, acestea deţineau deja date suficiente despre activităţile ilicite ale inculpatului A.. De asemenea, în momentul în care s-a întâlnit cu colaboratul cu identitate reală, inculpatul pretinsese, încă din luna martie 2013, bunuri pentru a facilita ridicarea sechestrului asigurător aplicat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism asupra unui autoturism, fiindu-i remis un telefon.
Ca atare, implicarea colaboratului cu identitate reală în activitatea de investigare a acţiunii infracţionale a inculpatului A. poate fi caracterizată ca fiind esenţialmente pasivă şi, astfel respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie, în condiţiile în care nu există nicio provocare din partea sa.
De asemenea, nu se poate considera că hotărârea este nelegală întrucât s-ar fi organizat flagrantul după săvârşirea infracţiunii, care s-a consumat în anul 2013, deoarece infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului A. a cunoscut un moment al consumării, adică cel al pretinderii folosului necuvenit, însă şi un moment al epuizării, respectiv cel al primirii banilor în momentul când a fost depistat de către organele de poliţie şi, drept urmare, atât actele iniţiale de pretindere, cât şi cele ulterioare de primire realizează o unitate naturală de infracţiune.
Totodată, referitor la critica vizând folosirea unor mijloace de probă administrate nelegal, respectiv înregistrările convorbirilor realizate în mediu ambiental, Înalta Curte, aşa cum s-a arătat, nu îşi fundamentează acuzaţia reţinută pe baza acestor mijloace de probă. După cum se poate observa, reţinerea situaţiei de fapt expuse s-a făcut pe baza declaraţiilor martorilor şi, în parte, ale inculpaţilor, precum şi a celor obţinute prin organizarea prinderii în flagrant.
În fine, nici ideea că fapta săvârşită ar fi rămas în forma imperfectă a tentativei nu poate fi primită, având în vedere că infracţiunea s-a consumat în momentul pretinderii bunului (primului telefon), în anul 2013, neavând relevanţă din această perspectivă ce s-a mai întâmplat după acest moment, respectiv dacă a intervenit sau nu asupra procurorului de caz.
În ceea ce priveşte criticile legate de încadrarea juridică a faptei formulate de apărătorul inculpatului C., Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că este vorba despre infracţiunea consumată de trafic de influenţă, iar nu de forma tentă ori de infracţiunea de tăinuire, întrucât aşa cum s-a arătat, acesta a facilitat prima întâlnire dintre martorul F. şi inculpatul A., furnizându-i numărul de telefon al acestuia din urmă. Chiar dacă această activitate de organizare a primei întâlniri dintre cumpărătorul de influenţă nu a făcut obiectul acuzaţiei, nefiind avută în vedere în actele de urmărire penală efectuate şi în rechizitoriul prin care a fost sesizată instanţa, reprezintă un indiciu relevant faţă de fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, inculpatul C. nu a fost prezent la întâlnirea pe care inculpatul A. a avut-o cu martorii F. şi G., în care aceştia din urmă i-au expus inculpatului A. problema avută cu autoturismul marca X, ce fusese indisponibilizat de procurorii DIICOT. Acesta ştia însă despre problema respectivă de la martorul F. şi l-a contactat la telefonic pe inculpatul A. spunându-i pe scurt despre ce era vorba, cerându-i totodată să se întâlnească cu martorul F.
Dar la această întâlnire inculpatul A. i-a asigurat pe cei doi că se va rezolva problema şi că va fi vorba despre un cadou pe care vor trebui să îl dea. Ulterior, la scurt timp, a solicitat un telefon marca D., pe care l-a şi primit de la martorul F. Despre suma de 3.000 de euro s-a discutat la aproximativ două săptămâni de la prima întâlnire, din probele administrate şi analizate mai sus reieşind că a fost solicitată direct de către inculpatul A., de faţă la discuţii fiind însă şi inculpatul C., cât şi de către acesta din urmă la cererea/rugămintea inculpatului A.
Aşadar, activitatea inculpatului C. de a facilita primirea sumei de bani la cererea inculpatului A., cu titlul cunoscut (ca "preţ" pentru intervenţia făcută în scopul recuperării autoturismului marca X de la procurorii DIICOT), caracterizează fapta de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că dispoziţiile noului C. pen. sunt mai favorabile, având în vedere, pe de o parte, modificările aduse normei de incriminare, iar pe de altă parte, tratamentul sancţionator.
Astfel, în ce priveşte conţinutul normativ al infracţiunii de trafic de influenţă, elementul de noutate cu adevărat relevant îl constituie adăugarea unei noi condiţii de tipicitate, respectiv promisiunea autorului de a-l determina pe funcţionarul public să adopte conduita vizată de cumpărătorul de influenţă.
Referitor la scopul vânzării de influenţă, menţiunile prevăzute în art. 291 C. pen. nu reprezintă un veritabil element de noutate faţă de dispoziţiile art. 257 C. pen. anterior, fiind vorba mai degrabă despre precizarea variantelor comisive/omisive, legale/ilegale pe care conduita funcţionarului public le poate îmbrăca.
În legătură cu tratamentul sancţionator, noul C. pen. prevede un maxim special redus faţă de cel cuprins în vechiul C. pen., respectiv 7 ani închisoare, faţă de 10 ani închisoare.
Cu toate acestea, stabilirea legii penale mai favorabile trebuie să ţină seama de situaţia concretă din cauza dedusă judecăţii, în special în legătură cu incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei ori stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, atunci când, în mod evident, criteriul legat de regimul sancţionator rămâne singurul în raport cu care este stabilită legea penală mai favorabilă.
În speţă, potrivit celor expuse anterior, situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cauză nu ridică dubii cu privire la întrunirea noii condiţii de tipicitate prevăzută de legea nouă, astfel încât legea penală mai favorabilă urmează a se stabili exclusiv prin raportare la tratamentul sancţionator prevăzut de lege pentru faptele comise de inculpaţi.
În acest sens, este de observat că, odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen. au fost modificate şi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 78/2000, care incriminează ca variante agravate ale infracţiunilor de luare de mită sau trafic de influenţă faptele săvârşite de persoane având anumite calităţi prevăzute expres la lit. a) - d), între care şi pe aceea de persoană care exercită o funcţie de judecător sau procuror, incidentă în cazul inculpatului A..
Această variantă agravată a infracţiunii de trafic de influenţă este sancţionată cu pedeapsa prevăzută de art. 291 C. pen., ale cărei limite se majorează cu o treime, adică cu închisoare între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni.
În aceste condiţii, legea penală mai favorabilă ar fi C. pen. anterior, dacă cu ocazia individualizării pedepsei, aceasta va fi orientată către minimul special (2 ani, faţă de 2 ani şi 8 luni închisoare), respectiv noul C. pen., dacă pedeapsa aplicată în concret va fi orientată către maximul special (9 ani şi 4 luni, faţă de 10 ani închisoare).
În speţă, în condiţiile în care pedepsele aplicate inculpaţilor A. şi C., de 3 ani, respectiv, 2 ani şi 8 luni închisoare, au fost orientate către minimul special, rezultă că, în mod corect, legea penală mai favorabilă a fost stabilită ca fiind dispoziţiile noului C. pen., sub imperiul căruia faptele au fost comise.
În consecinţă, critica referitoare la greşita stabilire a legii penale mai favorabile nu este întemeiată.
B. Examinând apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Înalta Curte constată că este fondat şi urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Referitor la critica privind nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatului C., respectiv că aceasta ar fi sub minimul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa penală nr. 107/F din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În cazul reţinerii art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 291 C. pen. se majorează, în mod obligatoriu, cu o treime.
În atare condiţii, pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat poate fi cuprinsă între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni, motiv pentru care, în mod nelegal, instanţa de fond a aplicat inculpatului C. pedeapsa de 2 ani închisoare, sens în care va majora pedeapsa la 2 ani şi 8 luni închisoare.
În ceea ce priveşte omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la suma de 3.000 euro, care a fost primită de către inculpatul A., potrivit actului de sesizare, s-a reţinut că acesta, în luna martie 2013 a pretins de la martorii F. şi G. un telefon D.. Ulterior, a pretins direct şi indirect, prin intermediul inculpatului C., de la martorul F. suma de 3.000 euro.
La data de 4 martie 2013, a primit indirect, prin intermediul martorului F. de la martorul G., un telefon D. în valoare de 600 euro.
În luna mai 2015, a primit de la martorul F. în contul "datoriei de 3.000 euro" un telefon D. în valoare de 1.000 euro şi suma de 2000 euro, care au fost găsite în autoturismul inculpatului cu ocazia flagrantului organizat.
Prin sentinţa apelată, în baza art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 600 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D..
Potrivit art. 291 alin. (2) C. pen. banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Ca atare, în mod nelegal, instanţa de fond nu a dispus asupra sumei totale de 3000 euro, în sensul de a face aplicarea dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen. în privinţa sumei de 1000 euro, reprezentând contravaloarea telefonului D. primit de inculpat şi nici nu a constatat faptul că suma de 2000 euro a fost restituită Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu ocazia flagrantului organizat.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de fond nu a dispus cu ocazia condamnării inculpaţilor aplicarea dispoziţiilor art. 93 alin. (2) C. pen., în acest sens, fiind întemeiate criticile formulate.
Conform art. 93 alin. (2) C. pen., instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.
Din analiza modului de redactare a art. 93 C. pen., se constată că este imperios necesar impunerea cel puţin a uneia dintre obligaţiile prevăzute de alin. (2) C. pen. al aceluiaşi articol, iar aplicarea acestor dispoziţii nu este facultativă.
În ceea ce priveşte procesul de individualizare a pedepselor ce au fost aplicate inculpaţilor, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, va avea în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen. şi anume, împrejurările concrete în care a fost desfăşurată activitatea infracţională, starea de pericol semnificativ creată prin comiterea actului de corupţie, valoarea redusă a folosului necuvenit primit, dar şi circumstanţele personale pozitive ale acestora. În egală măsură, notează conduita corespunzătoare a inculpaţilor pe durata procesului penal, aceştia prezentându-se la termenele fixate, inculpatul A. asumându-şi respectarea obligaţiilor procesuale ce i-au revenit.
Ansamblul tuturor acestor elemente pune în lumină o gravitate ridicată a infracţiunii şi o periculozitate moderată a inculpaţilor, în raport de care atingerea scopului preventiv educativ al pedepsei este posibilă numai prin aplicarea acesteia într-un cuantum stabilit în limitele speciale prevăzute de lege.
Drept urmare, dând eficienţă gradului ridicat de integrare socio-familială al inculpaţilor şi posibilităţilor acestora sporite de îndreptare, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă de 3 ani, respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare, situată în apropierea limitei minime a fiecărui text de lege incriminatoriu, corespunde exigenţelor unei juste individualizări a sancţiunii, apreciate ca fiind apte să răspundă scopului de prevenţie generală şi specială, sens în care nu poate fi primită critica parchetului privind greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi C.
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, luând în considerare intervalul de timp scurs de la data săvârşirii faptelor, suficient de îndelungat pentru a permite evaluarea posibilităţilor de îndreptare ale inculpaţilor şi notând gradul de pericol social ridicat al infracţiunii de trafic de influenţă, Înalta Curte se raportează şi la circumstanţele de ordin personal ale inculpaţilor, expuse în precedent, cu precădere la resursele acestora interioare de conştientizare a consecinţelor faptelor comise şi de adaptare la exigenţele de convieţuire socială, precum şi la comportamentul avut în intervalul de timp scurs până la data soluţionării definitive a prezentei cauze. Aceste elemente, expres prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. d) din C. pen., susţin pertinent concluzia că aplicarea pedepsei închisorii este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpaţii A. şi C. nu vor mai săvârşi alte infracţiuni.
Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii comise, la împrejurările cauzei şi particularităţile persoanei inculpatului A., Înalta Curte apreciază că atingerea scopului pedepsei principale şi conştientizarea deplină, de către inculpat, a gravităţii şi urmărilor faptei comise nu reclamă şi aplicarea unei pedepse complementare acestuia, concretizată în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. g) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcţia de procuror).
Mai mult, constatând că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a exercita profesia în executarea căreia a săvârşit fapta nu este obligatorie, astfel cum rezultă din art. 291 alin. (1) din C. pen., văzând şi dispoziţiile art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Înalta Curte apreciază că prin soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpatul A. este lipsită de conţinut interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., atât în cazul pedepsei accesorii, cât şi în cazul celei complementare.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 421 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
Va impune inculpatului A. obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 291 alin. (2) C. pen. va dispune confiscarea telefonului D. şi a sumei de 2.000 euro de la inculpatul A.
Va majora pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.
Va menţine dispoziţiile sentinţei privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi impune inculpatului C. obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de către inculpaţii A. şi C.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanţii inculpaţi A. şi C. la plata a câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., vor rămâne în sarcina statului, onorariile parţiale cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 130 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 420 pct. (2) lit. a) C. proc. pen., admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 107/F din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:
a) Impune inculpatului A. obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 291 alin. (2) C. pen. dispune confiscarea telefonului D. şi a sumei de 2.000 euro de la inculpatul A.
b) Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) raportat la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 2 ani şi 8 luni închisoare.
Menţine dispoziţiile sentinţei privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi impune inculpatului C. obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei, conform dispoziţiilor art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.
În temeiul art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., respinge ca nefondate apelurile formulate de către inculpaţii A. şi C.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanţii inculpaţi A. şi C. la plata a câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 130 RON, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.01.2019.
Procesat de GGC - LM