Hotărâre pronunțată de instanța de contencios administrativ. Nerespectarea termenului de executare benevolă. Caracterul independent al mijloacelor procesuale reglementate de legiuitor pentru asigurarea executării silite a unei astfel de hotărâri.
Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (3)
Cele două mijloace procesuale de executare silită a hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ, reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 - respectiv aplicarea unei amenzi conducătorului instituţiei publice debitoare în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie şi/sau obligarea autorităţii publice la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere – au caracterul unor cereri principale, formularea lor în cadrul aceleaşi acțiuni nefiind de natură a le schimba caracterul.
Prin urmare, respingerea uneia dintre cele două cereri nu duce automat şi la respingerea celeilalte, întrucât acestea nu se află într-un raport de accesorialitate.
ÎCCJ, SCAF – Decizia nr. 137 din 17 ianuarie 2019
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 25.08.2016 reclamanta Societatea A S.A. în nume propriu şi pentru Societatea A Cristal S.R.L. şi Societatea B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A au formulat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cerere de executare silită şi aplicarea sancţiunii privind executarea silită a sentinţei civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunţată în dosarul nr. 5193/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti. A solicitat executarea silită a sentinţei civile nr. 420 din 17 februarie 2015 pronunţată în dosarul nr.5193/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere ca pârâta nu a executat de bună voie respectiva sentinţă, nesoluţionând decontul cererea de rambursare menţionată, în termenul de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei; obligarea pârâtei D.G.A.M.C., conform art. 24 alineat 3 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art. 906 Cod Procedură Civilă, la plata către reclamanta Societatea A S.A., în calitate de reprezentant al grupului fiscal la data depunerii decontului de TVA, de penalităţi pe zi de întârziere de 1% din suma de - 17.109.033 lei (reprezentând 12.838.836 Lei suma de rambursat din decontul de TVA nesoluţionat si 4.270.197 lei dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013, dată până la care decontul trebuia soluţionat), cu începere de la data de 25 iulie 2016 şi până la soluţionarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrata cu nr. INTERNT 12082031-2012 din 04.05.2012; aplicarea conducătorului autorităţii publice pârâte, DGAMC, a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data de 25 iulie 2016 şi până la soluţionarea Cererii de rambursare TVA aferentă perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. INTERNT 12082031-2012 din 04.05.2012; obligarea în conformitate cu art. 24 alin. 4 din Legea nr.554/2004 a pârâtei DGAMC, la plata către A SA a sumei de 17.109.033 lei (suma reprezentând 12.838.836 lei suma de rambursat din decontul de TVA nesoluționat şi 4.270.197 lei dobânzi de întârziere datorate începând cu 1.08.2013 până la data prezentei cereri) la care se adaugă dobânzile de 0,02% pe fiecare zi de întârziere până la plata efectivă, penalităţile de întârziere datorate pentru nesoluţionare decont si neexecutare hotărâre, cheltuieli de judecată si de executare si alte despăgubiri pentru prejudiciile cauzate din neexecutarea sentinţei civile, în cazul nesoluţionării Cererii de rambursare a taxei pe valoare adăugată aferente perioadei aprilie 2012, înregistrată cu nr. INTERNT 12082031 - 2012 din 4.05.2012 în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţilor ; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Totodată a solicitat lămurirea cadrului procesual sub aspectul instituţiei care este obligată să execute hotărârea judecătorească pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie motivat de faptul că: Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională sunt două instituţii distincte; fiecare dintre cele două instituţii publice având conducători diferiţi.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Încheierea din data de 17.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în cauza formulată de reclamanții Societatea A S.A. în nume propriu şi pentru Societatea A Cristal S.R.L. şi Societatea B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierii din data de 17.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în condiţiile art. 483 Cod procedură civilă, A S.A. în nume propriu şi pentru A Cristal S.R.L. şi B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A au formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin.(1) pct.5, 6, 7 şi 8 Cod procedură civilă, solicitând casarea acestei hotărâri cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
În motivarea opţiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susţinut următoarele:
Instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 14 din Codul de procedură civilă, nepunând în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili, în situaţia în care această excepţie a fost admisă pentru toate capetele de cerere.
Sub acest aspect, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 78 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi nu a pus în discuţie necesitatea introduceri în cauză a altor persoane, ăn speţă persoana fizică – conducătorul autorităţii D.G.M.C. din cadrul A.N.A.F., încălcând principiile contradictorialităţii şi rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.
Asupra capetelor de cerere A, B, D şi E instanţa nu a dat cuvântul în şedinţă publică şi nici nu se înţelege din dispozitivul încheierii, care este soarta acestor capete de cerere odată cu admiterea acestei excepţii procesuale.
Hotărârea instanţei de fond, în opinia recurentei, nu este motivată în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, întrucât din dispozitivul hotărârii atacate nu reiese dacă instanţa a fixat un nou termen de judecată pentru restul capetelor de cerere, astfel încât nu reiese dacă instanţa a admis excepţia pentru toate capetele de cerere sau exclusiv pentru capătul C din cerere privind amendarea conducătorului autorităţii.
Se mai susţine că hotărârea instanţei de fond este dată cu încălcarea autorităţii de lucuru judecat a sentinţei nr. 420/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ăn dosarul nr. 5193/2/2014, întrucât soluţia de admitere a excepţiei lipsei legitimării procesuale pasive a D.G.M.C. intră în contrdicţie cu cele statuate prin hotărârea anterior menţionată unde s-a recunoscut în litigiul de fond de obligare a soluţionării decontului de TVA această intituţie a fost obligată la acest demers, recunoscându-i-se implicit şi legitimare procesuală.
Sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, se arată că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, considerând că cererea de obligare a autorităţii la plata de penalităţi este o cerere accesorie a cele de amendare a conducătorului autorităţii pentru neexecutarea unui titlu executoriu în această materie juridică. Cele două cereri sunt principale, respingerea uneia neavând influenţă asupra soluţiei dată celeilalte cereri, instanţa fiind ţinută a da o soluţie fiecărie cereri în parte cu luarea în considerare a caracterului independent al acestora.
1.4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinările formulate pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Marilor Contribuabili au solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
II. Soluția instanței de recurs
2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prima instanţă a fost învestită în fapt cu trei cereri de către reclamantă, respectiv, obligarea pârâtei Direcţia Generală a Marilor Contribuabili la plata către reclamantă de penalităţi de întârziere de 1% din suma solitată prin decontul de TVA pentru executarea cu întârziere a sentinţei nr. 420/2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul 5193/2/2014 prin care instituţia publică menţionată a fost obligată la soluţionarea decontului de TVA, aplicarea conducătorului Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economiei pe zi de întârziere pentru neexecutarea dispoziţiilor hotărârii anterior menţionate şi obligarea pârâtei D.G.M.C. la plata către reclamantă a contravalorii decontului de TVA şi a accesoriilor aferente, în situaţia nesoluţionării acestuia.
Prin hotărârea atacată instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Marilor Contribuabili şi a respins în tot acţiunea reclamantei, apreciind că în cadrul cererii de aplicare a amenzii legitimare procesuală pasivă are conducătorul autorităţii, privit ca persoană fizică, individualizată ca atare, şi nu autoritatea, iar cererea de obligare la plată a penalităţilor este o cerere cu carcter subsidiar, care nu are fiinţă în lipsa cererii de aplicare a amenzii.
Procedând de asemena manieră, hotărârea primei instanţe este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, cu încălcarea principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii procesului civil.
Prin art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a reglementat două mijloace procesuale de executare silită a hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ, în situaţia în care autoritatea publică a fost obligată cu caracter definitiv să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative.
Astfel, creditorul acestei obligaţii poate solicita instanţei de contencios administrativ competente, în cazul nerespectării termenul de executare benevolă a hotărârii, aplicarea unei amenzi conducătorului instituţiei publice debitoare a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie şi/sau obligarea autorităţii publice la plata de penalităţi pentru fiecare zi de întârziere în nerespectarea aceluaşi termen.
Aceste cereri, aşa cum de altfel se întrevede din cele expuse în precedent, sunt cereri principale, fiecare în parte. Formularea celor două solicitări în cadrul aceleaşi cereri de chemare în judecată, nu le schimbă natura, acestea fiind capete de cerere principale, modul de soluţionareal unei cereri nefiind influenţat de soluţia dată celeilalte cereri.
Prin urmare, respingerea uneia dintre cele două cereri nu duce automat şi la respingerea celeilalte, întrucât acestea nu se află într-un raport de accesorialitate. Aşadar, prima instanţă a respins în mod greşit a respins cererea de obligare a pârâtei D.G.M.C. la plata de penalităţi pentru neexecutarea în termenul legal a hotărârii de obligare la soluţionarea decontului de TVA.
Pe de altă parte, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili a fost soluţionată nelegal.
Este de menţionat în prealabil, că din dispozitivul încheierii atacate rezultă că cererea de chemare în judecată a fost soluţionată în ansamblul ei pentru lipsa de legitimare a acestei instituţii publice fiscale, fiind respinsă în consecinţă, deşi aşa cum s-a arătat în precedent, considerentele circumstanţiază diferit modalitatea de respingere a cererilor, fără ca soluţiile preconizate să se regăsească în dispozitiv. Astfel, respingerea cererii de acordare a penalităţilor se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată, de vreme ce considerentul pentru care a fost respinsă consta în raportul de accesorialitate în care se afla cu cererea respinsă pentru lipsa legitimării procesuale şi nu pentru acest din urmă motiv.
Mai departe, prima instanţă a invocat din oficiu şi a pus în discuţia reclamantei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Marilor Contribuabili, la modul general, fără a preciza dacă se referă la un capăt de cerere sau la mai multe, încălcând prin această conduită procesuală dreptul la apărare al reclamantei, care a fost pusă în imposibilitate de a-şi orienta şi canaliza apărările, fiind împiedicată astfel a-şi exercita în mod efectiv acest drept.
Pe fondul excepţiei, se observă că instituţia publică pârâtă nici nu avea calitatea de pârâtă chemată în judecată cu privire la cerere reclamantei de aplicare a amenzii, ci conducătorul acestei instituţii, funcţie denumită generic, în raport de care instanţa era obligată a verifica legitimarea procesuală pasivă.
Este adevărat că reclamanta era obligată să identifice în cuprinsul cererii de chemare în judecată persoana fizică care ocupă funcţia de conducător al D.G.M.C., cu toate atributele acesteia, însă neîndeplinirea acestei obligaţii nu se sancţiona pe tărâmul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a unei instituţii publice care nu era chemată în judecată în această pretenţie, instanţa având la îndemână alte mijloace procesuale pentru reglarea conduitei reclamantei.
Prin urmare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Marilor Contribuabili a fost admisă în mod greşit, impunându-se a fi respinsă urmare a casării încheierii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, spre a soluţiona cererile reclamantei pe fond.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este nelegală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 Cod procedură civilă recursul exercitat de reclamanții Societatea A S.A. în nume propriu şi pentru Societatea A Cristal S.R.L. şi Societatea B S.A., denumite toate trei Grupul Fiscal Unic A a fost admis, încheierea din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe.