Şedinţa publică din data de 14 mai 2019
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă la data de 16 iulie 2015 sub numărul x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. (fostă C. SRL) la plata sumei de 1.256.726,48 RON cu titlu de daune, din care:
- 441.250 RON penalizări pentru nerealizarea traficului conform contractului nr. x/17.04.2014 cap. V art. 5. A.3 pentru perioada 17.04.2014 - 17.04.2015 pentru care s-a emis factura nr. x/17.04.2015;
- 2.735,75 RON cu titlu de penalizări de întârziere la plată datorate conform art. 5B raportate la factura nr. x/17.04.2015, precum şi penalităţi de întârziere de 44,13 RON/zi datorate până la plata integrală a debitului restant în sumă de 441.250 RON;
- 809.478,87 RON cu titlu de daune-interese rezultate din contractul nr. x/17.04.2014 cap. V art. 5. B ca urmare a nerespectării obligaţiilor contractuale de către pârâtă constând în rate bancare neachitate în sumă de 677.000 RON la care se adaugă comisioane şi rambursări în sumă de 132.478,87 RON privind rescadenţarea ratelor de credit şi la care se vor adăuga şi dobânzi ce vor fi calculate ca urmare a prelungirii termenului de plată a creditului datorat;
- 3.261,86 RON cu titlu de daune reprezentând penalităţi emise de furnizorul CN APM Constanţa datorată întârzierilor la plată şi care, în conformitate cu prevederile contractuale, odată cu nerespectarea obligaţiilor privind neplata chiriilor de utilizare a domeniului portuar poate rezilia de drept contractul şi intra în posesia patrimoniului societăţii.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1516 alin. (1) şi art. 1518 C. civ.
La data de 15 martie 2017, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar concluzii scrise, care reprezintă o modificare a acţiunii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. (fostă C. SRL) la plata sumei de 1.241.679,95 RON, din care:
- 441.250 RON penalizări pentru nerealizarea traficului conform contractului nr. x/17.04.2014 cap. V art. 5. A.3 în baza facturii fiscale nr. x/17.04.2015;
- 27.095,82 RON penalizări calculate pentru intervalul 12.05.2015 - 15.01.2017, conform raportului de expertiză contabilă judiciară;
- 773.334,13 RON daune-interese rezultate din contractul nr. x/17.04.2014 datorate potrivit art. 5. B, ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale asumate de pârâtă (incluzând 96.334,13 RON - dobândă şi 677.000 de RON - rată bancară neachitată).
Prin sentinţa civilă nr. 732 din 28 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 441.250 RON penalizări şi la 20.077,5 RON cheltuieli de judecată (din care 8.017,5 RON taxă judiciară de timbru, 4.000 de RON onorariul expertului contabil şi 8.060 de RON onorariul apărătorului ales) .
Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenţii patrimoniale ale reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii excepţiei tardivităţii formulării cererii de completare a motivelor de apel. Prin aceeaşi decizie, s-a respins ca nefondat apelul.
La data de 19 martie 2018, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei evocate anterior, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Decizia recurată a fost criticată din perspectiva faptului că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză, respectiv art. 1350 alin. (2), art. 1351 alin. (1) şi (3), art. 1540 alin. (2), art. 1634, art. 1538 alin. (1) C. civ.
Recurenta a învederat că instanţa, în mod greşit, a făcut aplicarea prevederilor legale incidente, prin coroborare cu clauzele contractuale ce formează obiectul litigiului.
În accepţiunea pârâtei, în speţă, a devenit incident cazul fortuit, motiv care exonerează partea de răspundere. În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat situaţia de fapt prin raportare efectivă la susţinerile pârâtei, sau, cel puţin, în mod greşit a analizat situaţia de fapt, statuând eronat că nu poate fi reţinută incidenţa cazului fortuit.
Mai mult, faţa de această susţinere, instanţa nu a prezentat o motivare concretă, înţelegând să elimine de plano, în mod superficial, cazul incident de exonerare a răspunderii.
În ceea ce priveşte nerealizarea traficului minim, pârâta a învederat că acesta nu a putut fi realizat prin intermediul intimatei întrucât serviciile prestate de către A., în baza contractului încheiat între părţi, erau doar acelea de recepţie, manipulare, depozitare şi încărcare a produselor aparţinând B. în barje depozit aparţinând S.C. D. S.R.L. (USA) în vederea transportării lor în terminalul aparţinând aceleiaşi societăţi (USA).
Raţiunea pentru care toate operaţiunile de transport cereale se realizau prin terminalul USA era aceea că acesta permitea încărcarea navelor cu pescaj mare, spre deosebire de terminalul A. în care această operaţiune nu era posibilă.
Ca urmare a faptului că în cursul anului 2014, USA a fost preluată de către un trader de cereale aflat în directă competiţie cu B., respectiv grupul E., iar la câteva luni de la preluare această companie a anunţat imposibilitatea preluării prin terminalul USA a produselor B., deşi un nou contract de servicii cu nr. x/23.06.2014 fusese semnat, întreg modul de lucru avut în vedere de către părţi la momentul încheierii contractului nu mai era posibil a fi realizat.
În acest context, relaţiile comerciale cu A. nu au putut continua în condiţiile avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului, motiv pentru care pârâta apreciază că nu poate fi reţinută culpa sa, cu privire la aplicarea clauzei penale.
De asemenea, s-a precizat că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la prejudiciul de 441.250 RON pretins de către intimată, care îşi întemeiază această solicitare pe clauza penală stipulată la cap. V art. 5. A.3 pentru perioada 17.04.2014 - 17.04.2015.
În acest sens, s-a subliniat că, potrivit art. 1538 alin. (1) C. civ., pentru executarea clauzei penale este necesar să existe o faptă ilicită constând într-o neexecutare contractuală.
Or, în cauză, condiţia existenţei faptei ilicite nu este îndeplinită, drept pentru care clauza penală nu este exigibilă, în accepţiunea recurentei.
Totodată, s-a mai precizat că, în pofida susţinerilor neadevărate ale reclamantei, pârâta nu a recunoscut niciun moment existenţa unor obligaţii de plată în valoare totală de 665.740,69 RON, care să includă practic şi suma de 441.250 RON.
În acest sens, reclamanta a invocat adresa nr. x/24.03.2015, care reprezintă în realitate o convenţie care avea drept scop tranşarea tuturor diferendelor juridice dintre societatea pârâtă şi reclamantă; în cadrul acestei propuneri, B. S.R.L. se angaja să achite anumite sume, condiţionat de acceptarea de către reclamantă a solicitărilor pe care societatea pârâtă le avea faţă de aceasta.
La data de 4 mai 2018, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică,
În esenţă, s-a susţinut că, în mod corect, instanţa de apel a constatat ca fiind îndeplinite toate condiţiile pentru săvârşirea unei fapte ilicite ce constă în neexecutarea obligaţiilor contractuale angajate pe termen lung şi executarea culpabilă şi cu rea-credinţă a obligaţiilor asumate de către pârâtă.
La data de 25 mai 2018, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamantă, cu consecinţa admiterii recursului astfel cum a fost formulat.
Prin rezoluţia aflată la dosar s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4192,5 RON, în temeiul art. 24 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind depusă la dosar, conform dovezilor aflate la dosar.
Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu din 2 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părţi, cu menţiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.
Prin încheierea din 26 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi obiectul litigiului care implică navigaţia civilă şi activităţi portuare. Totodată, s-a admis în principiu recursul şi s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la data de 14 mai 2019.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului îl reprezintă acţiune în daune contractuale prin care reclamanta a solicitat acordarea unor sume de bani rezultate din activităţi ce implică navigaţia civilă şi activităţi portuare, ca urmare a încheierii contractului nr. x/17.04.2014 ce a vizat încărcarea prin transbord direct şi/sau indirect prin siloz sau depozitare în nave sau barje a produselor cerealiere sau uşoare în vrac.
Potrivit prevederilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere (...)".
În speţă, recursul promovat de recurenta-pârâtă vizează o decizie, cu caracter definitiv, prin care curtea de apel a respins ca nefondat apelul pârâtei S.C. B. S.R.L., litigiul având la bază o acţiune ce implică navigaţia civilă şi activităţi portuare, în sensul prevăzut de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 cu cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că decizia civilă recurată nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
În temeiul dispoziţiilor art. 452 şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. va fi obligată să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 22000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, potrivit facturii nr. x din 30 august 2018 şi chitanţei nr. x din 30 august 2018, aflate la dosar.
PENTRU ACESTEMOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 691 din 2 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 2200 RON cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2019.