Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A.;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 96/P din data de 18 mai 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din 2 infracţiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din C. pen., într-o singură infracţiune de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen. în referire la art. 83 alin. (1) din C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare în sarcina inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 83 alin. (1) din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 1 an şi 2 luni închisoare, pe durata termenului de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a pedepsei.
În baza art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, i-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen., a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. să se comunice Serviciului de Probaţiune Constanţa.
În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 RON.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. x întocmit la data de 21 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi fals intelectual, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., privind concursul de infracţiuni.
În sarcina inculpatului A. s-a reţinut că, în zilele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 şi 14 februarie 2017, contrar dispoziţiilor legale şi statutare ce reglementează activitatea de asistenţă juridică, l-a sfătuit şi învăţat pe B. ce să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în faţa Curţii de Apel Constanţa în cauza cu nr. x/2016, respectiv să mintă în sensul că banii remişi fostului magistrat C. (la rândul său inculpat, în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau preţul traficării influenţei acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior, i-a indicat denunţătorului cum să justifice schimbarea declaraţiilor şi retractarea denunţului, respectiv că era supărat pe procurori, în scopul de a împiedica aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală numiţilor C. şi B..
Cu privire la competenţa materială şi după calitatea persoanei a Curţii de Apel Constanţa, s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. d) din C. proc. pen., în considerarea calităţii de avocat în cadrul Baroului Constanţa a inculpatului A.
A reţinut că din conţinutul descrierii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A. se desprind acuzaţiile potrivit cu care acesta, în calitatea sa de avocat, convins fiind că remiterea sumei de 500 euro de către martorul denunţător B. clientului său, C., al căruia avocat ales a fost, pe parcursul judecării Dosarului nr. x/2016 (cauză în care atât B., cât şi C. au calitatea de inculpaţi, fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 292 din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., respectiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prevăzute de art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportate la art. 291 din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., trafic de influenţă prevăzută de art. 6 şi 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 raportate la art. 291 din C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.) avea caracter ilicit, banii fiind preţul traficării influenţei lui C., l-a abordat pe B., pe care-l cunoştea, cerându-i să îşi însuşească o apărare mincinoasă, pentru a obţine atât pentru C., dar şi pentru B. o soluţie favorabilă în cauza cu nr. x/2016, aflată la acel moment pe rolul Curţii de Apel Constanţa.
A constatat că, potrivit acuzaţiilor, întrucât C., inculpat în cauza cu nr. x/2016 avea instituită, în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, obligaţia de a nu lua legătura cu B. şi acesta, la rândul său, inculpat în aceeaşi cauză, cel care a intenţionat să împiedice aflarea adevărului în cauza cu nr. x/2016 aflată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, la momentul purtării discuţiilor cu B., a fost inculpatul A., cu scopul vădit ca cei doi să dea declaraţii mincinoase în faţa instanţei de judecată, pentru a obţine soluţii de achitare, în primă instanţă.
A apreciat relevante în susţinerea acuzaţiilor ce i se aduc inculpatului următoarele fragmente ale conversaţiilor purtate între inculpat şi martorul denunţător B.:
Fragmente ale discuţiei din data de 7 decembrie 2016 între inculpat şi martorul denunţător, înregistrată de martorul -denunţător cu un aparat propriu:
A.: "m-am uitat în dosarul ăla...ar fi bine să ajungeţi la o înţelegere, ca să scăpaţi de circul ăsta"
B.: "Adică ?"
A.: "...eu zic că există o situaţie în care scapi şi tu şi el"
A.: "să mergem pe varianta lui C. că a fost un împrumut şi cade toată ... eu zic că ar fi în beneficiul la amândoi ... Că dacă-i un împrumut tu restitui împrumutul, scapi de acuzaţii că nu mai e şpagă, să-i dai şpagă, el scapă de acuzaţia de primit şpagă"
...
B.: "N-a fost nici un împrumut a fost şpagă toată ziua ..."
A.. "Ştiu..."
...
A.: "...poate găsim o..."
B.: "Hai vorbim. Ai telefonul meu?"
Fragmente ale discuţiei din data de 9 februarie 2017 dintre inculpat şi martorul denunţător, înregistrate ambiental, ulterior înregistrării denunţului depus de B.:
A.: "... părerea mea, să vezi ce zice C. ..."
B.: "Eu nu pot să vorbesc cu C."
A.. " Păi nu, vezi ce zice când dă declaraţie. Dă el declaraţie, dai şi tu declaraţie"
B.: "Tu ai vorbit cu C.?"
A.: "Eu zic dacă... lucrurile s-ar lipi între tine şi C... ar fi OK pentru amândoi"
...
A.: "El e de acord, da!"
...
A.: "ideea asta e, că dacă tu ai ... tu ai cădea pe declaraţia lui...cum a zis el cu împrumutul, cu aia ...da dom* le da* aveam impresia că D. îmi făcea greutăţi şi m-am supărat pe el"
...
A.: "Şi asta îi zici eu am făcut ... cum să zic ... eu am făcut denunţul că ...aşa eram supărat pe aia, că aşa ... că nu înţelegeam care e treaba ... mă, C. a zis ... a dat declaraţie, că a fost împrumut, ai văzut şi tu la dosar."
B.: "Ştiu ce a zis la dosar, după aia n-a mai dat"
A.: "... tu dacă-i confirmi ... împrumutul ...cade toată povestea"
Fragmente ale discuţiei din data de 14 februarie 2017, dintre inculpat şi martorul denunţător, înregistrate ambiental, ulterior înregistrării denunţului depus de B.:
A.: "El zice că a fost un împrumut şi nu ... Deci asta e ideea"
B.: "Am înţeles!"
...
B.: "Cum ai zis tu, zicem aceeaşi vorbă ... aia e!"
A.: "... da, asta e, ideea asta e, să iasă cam aceeaşi vorbă"
A reţinut că coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii conduce la conturarea stării de fapt reţinută în actul de inculpare, în sensul în care faptele au fost săvârşite de inculpat, cu vinovăţia cerută de lege, respectiv cu intenţie directă.
Astfel, examinând înregistrările aflate la dosarul cauzei cuprinzând convorbirile dintre inculpat şi martorul denunţător, a constatat că inculpatul este cel care iniţiază dialogul şi îi propune martorului denunţător maniera frauduloasă în care să procedeze, cu ocazia celor trei întâlniri din datele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 şi 14 februarie 2017, cei doi discutând relaxat şi amical, ca două cunoştinţe vechi, despre anumite amănunte din dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, dar şi din ancheta desfăşurată în cursul urmăririi penale.
A apreciat că actele de conduită ale inculpatului au depăşit cadrul legal, de exercitare a profesiei de avocat şi intră în sfera ilicitului penal. Neexistând nici o dispoziţie statutară care i-ar fi permis inculpatului, în calitatea sa de avocat, să ia legătura cu un alt inculpat, din aceeaşi cauză cu care clientul său avea interese contrare, declaraţiile lui B. fiind incriminatoare pentru celălalt inculpat, C., este evident că modalitatea de a acţiona a inculpatului a fost îndreptată spre zădărnicirea aflării adevărului în cauză, cu scopul obţinerii unei achitări pentru clientul său, C., iar pentru a-l convinge pe B. să declare la fel ca şi clientul său, i-a prezentat acestuia beneficiile obţinerii unei soluţii de achitare şi pentru sine.
A reţinut că declaraţiile martorului-denunţător B. din faţa instanţei, dar şi din cursul urmăririi penale, relevă că inculpatul A. l-a abordat direct atunci când s-au întâlnit întâmplător în iarna anului 2016 în faţa Palatului de Justiţie din mun. Constanţa, unde se află sediile Tribunalului Constanţa şi Curţii de Apel Constanţa, cerându-i să susţină teza mincinoasă a unui împrumut (5.000 euro) ca şi cum C. l-ar fi împrumutat cu acea sumă, iar martorul-denunţător i-ar fi înapoiat-o, şi nu că banii ar fi reprezentat preţul traficării influenţei lui C. către procurorul D., aşa cum a susţinut martorul denunţător B. într-un alt denunţ formulat la DNA, dosar în care iniţial a avut calitatea de denunţător, calitate ce i-a fost schimbată în cea de inculpat, fiind ulterior trimis în judecată - Dosarul cu nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa, alături de fostul procuror C., martor în prezenta cauză. Martorul-denunţător B. susţine şi că din discuţiile cu inculpatul A. a înţeles că C. cunoaşte despre teza mincinoasă a împrumutului şi că este de acord cu ea, însă din cuprinsul convorbirilor înregistrate nu reiese cu certitudine că acesta ar fi cunoscut despre intenţiile avocatului său. Totodată, martorul-denunţător a subliniat că a interpretat mesajul ca venind din partea procurorului D. (care l-a trimis în judecată pe martorul-denunţător şi împotriva căreia martorul denunţător a formulat mai multe plângeri şi sesizări) pentru a-l ajuta pe C., însă aceasta este doar percepţia subiectivă a martorului-denunţător, nefiind cert că s-a dorit transmiterea unui mesaj din partea altei persoane.
Precizează martorul-denunţător B. că, după formularea denunţului la DNA împotriva avocatului A., la a doua întâlnire, de la începutul anului 2017, inculpatul i-a sugerat din nou să susţină teza mincinoasă despre care discutaseră la sfârşitul anului 2016, susţinând că se va ajunge la condamnarea atât a sa, dar şi a lui C., aşa că i-a cerut să declare că banii reprezentau un împrumut, în condiţiile în care C. declarase deja în faţa instanţei că suma de 500 euro reprezenta un împrumut şi nu preţul traficării influenţei sale cu privire la o cauză penală.
Martorul-denunţător B. a subliniat şi că la a treia întâlnire inculpatul a devenit evaziv în cadrul discuţiilor, astfel că s-a gândit că acesta ar fi fost anunţat despre denunţul formulat la DNA, bănuielile sale fiind că procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, D., ar fi cea care l-a anunţat pe inculpat despre formularea denunţului, precum şi că cei doi, inculpatul A. şi procurorul D., "vroiau să-mi însceneze un dosar", întrucât inculpatul îi relatase în cadrul discuţiilor purtate cu prilejul primei întâlniri despre o întrevedere cu procurorul D., la sediul parchetului
Declaraţiile martorului E. din faţa instanţei, dar şi din cursul urmăririi penale, au fost apreciate a confirma întâlnirea dintre soţul său, martorul-denunţător B., şi inculpatul A., la data de 7 decembrie 2016, de la intrarea în Palatul de Justiţie (clădirea Curţii de Apel Constanţa), precum şi că a existat o discuţie privată între cei doi, care a durat 5-10 minute. Martorul precizează şi că, ulterior discuţiei, soţul ei i-a precizat că inculpatul A. i-ar fi solicitat să declare că banii remişi de B. către C., pentru procurorul D. (aşa cum a subliniat B. în denunţul formulat către DNA, în Dosarul nr. x/2016, unde iniţial a avut calitatea de martor denunţător, pentru ca, ulterior, în aceeaşi cauză, să aibă calitatea de inculpat) reprezentau, de fapt, un împrumut. Din declaraţia martorului reiese şi că soţul său, B., în cadrul discuţiei purtate cu inculpatul, a aflat că C. cunoştea despre înţelegerea propusă lui B., dar şi că B. a înregistrat convorbirea cu avocatul A., purtată la acea dată.
Declaraţiile martorului C. din faţa instanţei, dar şi din cursul urmăririi penale relevă că, din discuţiile purtate cu apărătorul său, inculpatul A., a aflat că inculpatul l-ar fi sfătuit pe B. să declare adevărul, respectiv că suma de 500 euro era un împrumut, pe care B. trebuia să i-l restituie, aşa cum, de altfel, a declarat martorul C. în faţa judecătorului cauzei penale cu nr. x/2016 a Curţii de Apel Constanţa. Martorul a arătat şi că inculpatul A. a fost cel abordat de B., cel din urmă fiind cel care i-ar fi solicitat inculpatului să-i precizeze cum ar trebui să declare în faţa judecătorului, în calitatea sa de inculpat, întrucât el îşi menţinea susţinerile că suma de 500 de euro ar fi fost oferită de el pentru a fi remisă procurorului D., pentru obţinerea unei soluţii favorabile într-un dosar aflat la Parchetul Curţii de Apel Constanţa.
La rândul său, martorul F. a susţinut că nu cunoaşte despre discuţiile dintre inculpatul A. şi B..
Potrivit declaraţiilor inculpatului A. acesta îi cunoaşte de mai mulţi ani atât pe martorul-denunţător B., al cărui avocat ales a fost în anul 2012, cât şi pe C., întrucât a fost coleg cu fiul acestuia. A mai arătat inculpatul că a fost angajat ca apărător ales al lui C. în martie- aprilie 2016, întrucât cel din urmă avea calitatea de inculpat în cauza cu nr. x/2016 a Curţii de Apel Constanţa, în care şi B. avea calitatea de inculpat.
Despre cei doi, inculpatul a declarat că erau "buni prieteni" cunoscând că se întâlneau frecvent. A mai subliniat inculpatul că i s-a reproşat în cadrul unei discuţii informale cu procurorul D., aceasta fiind cea care a iniţiat dialogul, că era considerat "colaborator sau coautor" în traficul de influenţă exercitat de C. şi B., dar şi că după aproximativ 3 luni de la demararea acţiunii penale în dosarul penal în care cei doi erau inculpaţi, au fost modificate acuzaţiile, în sensul în care traficul de influenţă exercitat de C. nu a mai fost "în favoarea procurorului D., cu privire la un alt dosar", aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.
În contradicţie cu martorul denunţător, inculpatul reliefează că el a fost cel abordat de B., cu ocazia primei lor întâlniri din data de 7 decembrie 2016 şi că a intenţionat să-i capteze atenţia acestuia spre a-l determina să-l angajeze avocat, considerând că B. şi C. nu au interese contrare, dar şi gândindu-se la un eventual angajament, într-o altă cauză penală, în care B. a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de evaziune fiscală. Inculpatul a mai declarat că "eram curios cum are de gând să se apere B.", că dorea să construiască o strategie comună de apărare cu apărătorul ales al inculpatului B. şi că discuţia a fost liberă, în glumă, ca între două cunoştinţe, că nu a fost una serioasă, degenerând în cancan.
Privitor la conţinutul discuţiilor înregistrate, inculpatul a arătat că e de acord că acestea au fost reale în proporţie de 90%, însă şi că sunt unele cuvinte pe care nu le foloseşte în mod frecvent, că este real că a solicitat martorului denunţător să declare că suma de 500 euro nu reprezenta preţul traficării influenţei, ci un împrumut mai vechi acordat de inculpatul C., fiindcă el considera că B. minţea atunci când spunea că banii - cei 500 euro - trebuiau să ajungă la procurorul D., prin intermediul lui C., mai ales că se dispusese şi o soluţie de clasare pentru aceasta.
Inculpatul nu a recunoscut că l-ar fi sfătuit pe B. cum să justifice schimbarea declaraţiilor date iniţial explicând "am făcut un exerciţiu de logică juridică", iar relativ la afirmaţia "ştim amândoi că nu e un împrumut", în mod puţin credibil, inculpatul arată că B. se referea la un moment din trecut, din anul 2012, când ar fi refuzat să-i plătească onorariul, în ciuda conţinutului discuţiei al cărei sens şi înţeles sunt cu totul altele.
Deşi inculpatul s-a apărat în sensul în care a cunoscut că este înregistrat la următoarele două întâlniri, precum şi că întrebările ce i-au fost puse de B. ar fi avut caracter provocator, instanţa nu va reţine aceste afirmaţii care nu au suport factual, fiind evident, din cursul liber al discuţiilor, că inculpatul nu cunoştea că e înregistrat şi nici că ar fi fost provocat, inculpatul nefiind în măsură să descrie în ce a constat, în mod concret, provocarea sa.
Relativ la încadrarea juridică a faptei reţinute prin actul de inculpare al parchetului, a constatat că inculpatul A. a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale unice, urmărind obţinerea unei soluţii mai favorabile clientului său, C., cercetat în calitate de inculpat în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de favorizarea făptuitorului prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din C. pen., într-o singură infracţiune de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen.
În contradicţie cu susţinerile acuzării, că se impune reţinerea a două infracţiuni, fiind vorba de favorizarea a două persoane, a apreciat că interesul inculpatului A. nu era obţinerea unei soluţii favorabile pentru B., nefiind în vreo relaţie de tip contractual cu acesta, ci pentru clientul său, C., iar pentru a-l convinge pe B. să îşi modifice declaraţiile în sensul urmărit de inculpat, i-a prezentat ca favorabilă şi lui modificarea declaraţiilor, prezentându-i varianta achitării, ca pe o soluţie viabilă.
A considerat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., deoarece lipseşte, sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, acţiunea de corupere, constrângere ori exercitarea unei alte fapte cu caracter intimidant, comisă asupra unei persoane ori asupra unui membru al familiei acesteia, de natură a conduce la adoptarea unei anumite conduite procesuale.
Judecătorul fondului a subliniat că infracţiunea de favorizarea făptuitorului se consumă la momentul ajutorului dat infractorului, chiar dacă cercetările în cauza penală nu au fost efectiv împiedicate ori îngreunate, cerinţa legiuitorului fiind ca ajutorul dat să fie în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor, tragerii la răspundere penală ori executării unei pedepse ori măsuri privative de libertate.
A constatat că, sub aspect obiectiv, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., ajutorul dat făptuitorului C. de către avocatul A. materializându-se în cadrul discuţiilor purtate cu martorul denunţător B., la datele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 şi 14 februarie 2017, tocmai prin sfaturile date acestuia din urmă, privitor la ce urma să declare, în calitate de inculpat, în cauza cu nr. x/2016, în faţa judecătorului Curţii de Apel Constanţa, respectiv să mintă, în sensul că banii remişi fostului magistrat C. (la rândul său inculpat în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau preţul traficării influenţei acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior, indicându-i denunţătorului cum să justifice schimbarea declaraţiilor şi retractarea denunţului, respectiv că era supărat pe procurori, în scopul de a împiedica aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a lui C., clientul său şi, implicit, a lui B., care, în acest mod, ar fi scăpat şi el de acuzaţiile ce i se aduceau.
Sub aspect subiectiv, a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., dându-şi seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevăzând consecinţele acesteia şi urmărind ca ele să se producă. Deşi, în mod constant, inculpatul a susţinut că nu a urmărit să obţină schimbarea declaraţiilor martorului denunţător B., comportamentul adoptat de acesta în cadrul discuţiilor cu martorul denunţător trădează un interes evident în obţinerea conduitei pe care i-o solicita martorului denunţător, pentru a obţine o soluţie favorabilă clientului său C., respectiv împiedicarea tragerii la răspundere penală, alegând să poarte discuţiile în mod direct cu B., întrucât clientul său, C., avea instituită obligaţia de a nu lua legătura cu martorul-denunţător, tocmai spre a se preîntâmpina o eventuală înţelegere frauduloasă între aceştia. A considerat evident că inculpatul a prevăzut consecinţele faptei sale, întrucât acesta a prezentat inculpatului scopul urmărit, acela de a denatura acuzaţiile formulate în Dosarul cu nr. x/2016 şi de a obţine achitarea inculpatului C., situaţie ce i-ar fi profitat şi coinculpatului din acea cauză, B., martor denunţător în prezenta cauză.
La individualizarea pedepsei şi proporţionalizarea acesteia, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 74 din C. pen., reţinând că inculpatul A., deşi a cunoscut caracterul ilegal al acţiunilor sale, desfăşurate, în formă continuată, în trei împrejurări, în cadrul discuţiilor cu o persoană cunoscută - denunţătorul B., ale cărei interese nu le apăra în instanţă, a insistat pe lângă aceasta, îndrumându-l cum să declare mincinos în faţa primei instanţei, acesta urmând a fi audiat ca inculpat în cauza penală cu nr. 348/P/2016, înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, pentru a obţine împiedicarea tragerii la răspundere a clientului său, C., prezentându-i martorului-denunţător varianta obţinerii unei achitări şi pentru acesta, în ipoteza schimbării declaraţiilor sale, în sensul dorit de inculpat, nesocotind profund normele apărate de lege şi punând în pericol valorile sociale ocrotite de legiuitor referitoare la înfăptuirea justiţiei, deşi, în calitatea sa de avocat, este printre primii chemaţi să le respecte.
Totodată, a reţinut că inculpatul A. este avocat în Baroul Constanţa, are vârsta de 45 ani, este căsătorit şi are 2 copii minori în îngrijire, are o stare de sănătate fragilă, este o persoană instruită, cu studii superioare, integrată în societate şi se găseşte la prima confruntare cu legea penală, manifestând, anterior comiterii faptelor, un comportament ireproşabil în societate.
În considerarea criteriilor generale de individualizare mai sus analizate, a apreciat că prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte, exemplare, faţă de ordinea de drept şi normele de convieţuire socială pot fi atinse prin stabilirea unei pedepse de 1 an şi 2 luni închisoare.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legiuitor în art. 396 alin. (4) din C. proc. pen., faptele fiind comise în condiţiile art. 83 - 90 din C. pen., instanţa a valorificat posibilităţile de îndreptare a inculpatului, dar şi conduita manifestată de acesta anterior comiterii faptei, precum şi circumstanţele sale personale favorabile, astfel încât a concluzionat că aplicarea imediată a pedepsei nu e necesară, impunându-se, însă observarea conduitei sale pe durata unui termen de supraveghere, stabilit în condiţiile art. 84 din C. pen., de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a pedepsei, cu respectarea de către inculpat, în baza art. 85 alin. (1) din C. pen., a următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarant apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi inculpatul A..
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a criticat sentinţa instanţei de fond, apreciind greşite schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din două infracţiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din C. pen., într-o singură infracţiune de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. şi individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât în ceea ce priveşte modalitatea de executare, cât şi omisiunea de a-i aplica acestuia pedepsele complementare şi accesorii. Motivele apelului au fost dezvoltate, pe larg, în scris şi susţinute oral în şedinţa de judecată din data de 10 martie 2020.
Inculpatul A., prin motivele de apel înregistrate la dosarul cauzei la data de 20 februarie 2019, în esenţă:
- a apreciat greşită situaţia de fapt reţinută de către instanţa de fond;
- a considerat că faptele sale au fost provocate de către organele de urmărire penală, care l-au înzestrat pe denunţător cu tehnică audio şi l-au trimis "în holul Curţii de Apel Constanţa pentru a lua legătura cu inculpatul A. şi a înregistra convorbirea cu scopul de a proba fapta de favorizare a făptuitorului"
- a solicitat să se constate nulitatea urmăririi penale, cu motivarea că ancheta a fost făcută de către un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie;
- a solicitat să se constate nulitatea cercetării judecătoreşti efectuate în primă instanţă, cu motivarea că la judecata în fond a participat un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie;
- a apreciat greşită încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, considerând că trebuia reţinută fie infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., fie cea de tentativă la favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen.
- faptei îi lipseşte vinovăţia cerută de lege pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, întrucât niciodată nu a urmărit sau acceptat producerea unui rezultat de natură penală;
- în mod greşit a fost condamnat pentru fapta de favorizarea făptuitorului reţinută în legătură cu martorul denunţător B.;
- în mod greşit a fost condamnat pentru fapta de favorizarea făptuitorului reţinută în legătură cu martorul C..
Prin cererile ulterioare, apelantul-inculpat A. a adus argumente suplimentare în sprijinul motivelor de apel formulate.
Examinând apelurile declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin Rechizitoriul nr. x întocmit la data de 21 aprilie 2017 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea a două infracţiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen. şi fals intelectual, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) din C. pen., privind concursul de infracţiuni.
Acuzaţia adusă inculpatului constă în aceea că, în zilele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 şi 14 februarie 2017, contrar dispoziţiilor legale şi statutare ce reglementează activitatea de asistenţă juridică, l-a sfătuit şi învăţat pe B. ce să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în faţa Curţii de Apel Constanţa în cauza cu nr. x/2016, respectiv să mintă în sensul că banii remişi fostului magistrat C. (la rândul său inculpat în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau preţul traficării influenţei acestuia din urmă, ci restituirea unui împrumut anterior şi i-a indicat denunţătorului cum să justifice schimbarea declaraţiilor şi retractarea denunţului, respectiv că era supărat pe procurori, în scopul de a împiedica aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală numiţilor C. şi B..
Având în vedere motivele de apel formulate în cauză, se impune a fi examinate în prealabil criticile formulate de inculpatul A. vizând legalitatea urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti efectuate în primă instanţă, ce tind fie la trimiterea cauzei la procuror, fie spre rejudecare în primă instanţă.
Aşadar, apelantul-inculpat a solicitat să se constate atât nulitatea urmăririi penale, cu motivarea că ancheta a fost făcută de către un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, cât şi a cercetării judecătoreşti efectuate în primă instanţă, cu motivarea că la judecata în fond a participat un procuror care nu avea vechimea în magistratură cerută de lege pentru a ocupa funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 44 lit. b) din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 (în vigoare de la data de 18 octombrie 2018).
Conform art. 281 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.
Astfel, nulitatea absolută intervine pentru lipsa procurorului de la procedura ce se desfăşoară în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată.
Potrivit doctrinei, participarea procurorului nu se limitează la prezenţa acestuia în sala de judecată, ea implică şi luarea concluziilor sale asupra tuturor aspectelor puse în discuţie, lipsa concluziilor procurorului echivalând cu neparticiparea sa le şedinţă.
Apelantul-inculpat, în susţinerea acestui caz de nulitate, nu a invocat lipsa procurorului de la judecarea cauzei sau faptul că acesta nu şi-a exprimat poziţia cu privire la aspectele puse în discuţie pe parcursul procesului penal, ci doar faptul că procurorul nu îndeplineşte condiţiile de vechime în funcţiile de judecător şi/sau procuror, prevăzute de forma actuală a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor pentru a fi numit în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
Referitor la succesiunea actelor normative care reglementează vechimea în funcţia de procuror în cadrul parchetelor specializate, incluzând Direcţia Naţională Anticorupţie, şi situaţia celor prezenţi în funcţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost modificată succesiv prin Legea nr. 207/2018, în vigoare din data de 23 iulie 2018, iar ulterior, prin adoptarea O.U.G. nr. 92/2018, în vigoare din data de 16 octombrie 2018.
Astfel, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 au fost modificate dispoziţiile din Legea nr. 207/2018 în ceea ce priveşte vechimea de 8 ani în funcţia de procuror sau judecător necesară accederii în structurile de parchet specializate, cât şi rămânerea în funcţii a procurorilor care activează în cadrul acestor parchete, fiind prevăzută vechimea de 10 ani, atât pentru numirea în cadrul structurilor respective, cât şi pentru rămânerea în funcţie la momentul intrării în vigoare a actului normativ.
Potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 92/2018, "Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop."
Art. VII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 menţionează expres faptul că "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Se remarcă faptul că, urmare a acestei modificări legislative, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori a adoptat Hotărârea nr. 490 din 17 octombrie 2018 şi a prevăzut în anexă procurorii cărora urma să le înceteze delegarea ca urmare a neîndeplinirii condiţiei de vechime.
Ulterior, secţia pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 491 din 19 octombrie 2018, prin care se recomandă interpretarea acestei norme în sensul aplicării pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, în considerarea caracterului neretroactiv al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 şi a principiului securităţii raporturilor juridice.
Însă, indiferent de situaţiile celor care la data intrării în vigoare a modificărilor deţineau funcţia de procuror în cadrul unei structuri specializate în urma numirii, pentru care dispoziţia tranzitorie cuprinsă în art. V din Legea nr. 207/2018 prevede expres că rămân în funcţiile pe care le îndeplinesc în aceste structuri şi a celor delegaţi sau detaşaţi, cărora intrarea în vigoare a acestei legi a condus la transferul lor la parchetele de unde proveneau şi dacă dispoziţia tranzitorie din cadrul O.U.G. VII din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 se referă sau nu şi la cei care au fost numiţi şi îndeplineau condiţiile de vechime în vigoare la momentul numirii, Înalta Curte subliniază că deciziile privind cariera procurorilor sunt atributul exclusiv al secţiei pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
În exercitarea acestei atribuţii, secţia pentru procurori emite acte administrative individuale care se bucură de prezumţia de legalitate atât timp cât nu au fost anulate de instanţa competentă în conformitate cu procedura legală. Ca atare, atât timp cât procurorul în cauză este desemnat printr-un act administrativ în vigoare într-o structură specializată a parchetului, efectuarea de către acesta a urmăririi penale sau participarea la şedinţele de judecată este legală, magistratul îndeplinind funcţia pe care o deţinea la acel moment. Evaluarea îndeplinirii condiţiilor pentru numirea, delegarea sau menţinerea în funcţie a procurorului este o chestiune ce ţine de cariera magistratului şi excedează competenţei instanţei penale învestite cu apelul în prezenta cauză, verificarea îndeplinirii condiţiilor de vechime nefiind atributul instanţei de apel învestite cu soluţionarea cauzei la care acesta a participat şi nici nu poate atrage sancţiuni de ordin procesual (a se vedea în acelaşi sens şi Decizia nr. 353/A din 8 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
De altfel, dincolo de faptul că modalitatea de promovare în funcţie a magistraţilor participanţi la o cauză penală nu poate fi verificată nici măcar ca chestiune prejudicială de către instanţa de control judiciar, trebuie menţionat că apelantul-inculpat nu a solicitat să se constate nulitatea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii de numire în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a magistraţilor menţionaţi, ci faptul că, între timp, prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, ce a intrat în vigoare ulterior pronunţării hotărârii apelate, s-au modificat condiţiile de vechime privind promovarea în funcţie, dispoziţii normative fără relevanţă în privinţa magistraţilor care au fost numiţi în funcţie anterior şi care au participat la şedinţele de judecată conform legii în vigoare la acel moment procesual.
În ceea ce priveşte provocarea din partea agenţilor statului invocată de inculpatul A., cu referire la legalitatea înregistrărilor ambientale din datele de 9 şi 14 februarie 2017, Înalta Curte observă că, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa recent, a dezvoltat conceptul de "provocare" distinct de folosirea legitimă a operaţiunilor sub acoperire, subliniind încă odată obligaţia instanţelor naţionale de a proceda la o examinare atentă a materialului din dosar în cazul în care inculpatul invocă instigarea din partea poliţiei.
Din analiza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Ludi împotriva Elveţiei, Teixeira de Castro împotriva Portugaliei, Ramanauskas contra Lituaniei), utilizarea agenţilor sub acoperire ridică câteva probleme: limitele implicării agenţilor sub acoperire; utilizarea probelor obţinute ca urmare a utilizării agenţilor sub acoperire în cauzele penale şi protecţia principiilor procesului echitabil.
Referitor la prima problemă, Curtea distinge între două noţiuni: agent sub acoperire şi agent provocator. Distincţia dintre cele două noţiuni este dată de faptul că în timp ce agentul sub acoperire acţionează în vederea obţinerii de probe, activitatea celui din urmă incită omul să comită un act criminal.
Pentru a stabili dacă agentul sub acoperire a depăşit limitele de investigare a faptei penale într-un mod esenţial pasiv, adică dacă o persoană a fost incitată în a comite o faptă penală, Curtea a luat în considerare următoarele aspecte: motive întemeiate pentru a suspecta că persoana este implicată într-o activitate criminală sau a comis un act criminal similar în prealabil; legalitatea activităţii agenţilor sub acoperire şi scopul implicării acestora.
Cu privire la primul aspect menţionat, se pune întrebarea care este sensul noţiunii de "motive întemeiate pentru a suspecta că persoana este implicată într-o infracţiune sau a comis un act criminal similar în prealabil". Deşi Curtea nu a dat o interpretare acestei sintagme, aceasta ar putea fi interpretată prin analogie cu expresia "suspiciune rezonabilă", stabilită la articolul 5 alin. (1) din Convenţie. În cauza Fox, Campbell şi Hartley, Curtea a subliniat că expresia "suspiciune rezonabilă" "presupune existenţa unor fapte sau informaţii care ar putea convinge un observator imparţial şi obiectiv că persoana în cauză ar fi comis infracţiunea".
Această concluzie este preluată parţial de deciziile Curţii în cauzele Eurofinacom c. Franţa şi Sequeira c. Portugalia, în care Curtea a precizat că suspiciunea trebuie să fie bazată pe dovezi concrete care arată că măsurile iniţiale au fost luate pentru a comite acte ce constituie infracţiunea pentru care acuzatul este ulterior urmărit penal (la fel în cauza Vanyan c. Rusiei).
Curtea, de asemenea, acordă atenţie aspectului subiectiv - predispoziţia de a comite un act criminal înainte de intervenţia agentului sub acoperire sau folosirea altor metode de investigaţie sub acoperire.
Al doilea criteriu evaluat de către Curte este unul de procedură - legalitatea activităţii agenţilor sub acoperire. În primul rând, pentru utilizarea unei astfel de metode speciale de anchetă este necesar ca metoda de investigare să fie autorizată şi procedura de autorizare să fie clară şi previzibilă; în al doilea rând, supravegherea adecvată a unei astfel de metode trebuie să fie efectuată de către o instituţie competentă de investigare.
Al treilea aspect - scopul implicării agenţilor sub acoperire - cauzează cele mai multe probleme. Multe cauze analizate de Curte confirmă faptul că agenţii sub acoperire pot doar să se alăture unui act criminal în desfăşurare; cu toate acestea, pentru performanţele sarcinii lor, în practică, acţiuni active sunt necesare, însă ar trebui să se limiteze la crearea de situaţii de obicei, în care suspectul ar acţiona în acelaşi fel ca şi cu orice client potenţial. Orice "ispită" suplimentară (sume mari de bani sau condiţii permanente de vânzare, în cazul infracţiunilor de trafic de droguri) pentru a comite un act criminal se consideră ca instigare la comiterea unui act criminal de către stat însuşi (Ramanauskas contra Lituaniei).
În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reflectată în special în hotărârile pronunţate în cauzele Teixeira de Castro contra Portugaliei, Vanyan contra Rusiei şi Ramanauskas contra Lituaniei, există o provocare în cazul în care investigatorul sub acoperire, prin intermediul unei persoane ce a acţionat sub directa coordonare a acestuia, a determinat inculpatul să săvârşească o tentativă la scoaterea din ţară de droguri de mare risc, fără drept, inculpatul neavând nici iniţiativa, nici intenţia de a comite fapta, iar fapta nu ar fi fost săvârşită fără intervenţia investigatorului sub acoperire, prin intermediar.
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu există o provocare a colaboratorului care acţionează pentru organele judiciare, dacă iniţiativa comiterii faptei i-a aparţinut persoanei acuzate şi nu există niciun indiciu că fapta nu s-ar fi comis în absenţa intervenţiei colaboratorului. Referitor la inculpatul A., Înalta Curte reţine că activitatea desfăşurată de colaboratorul cu identitate reală B. nu poate fi subsumată noţiunii de "determinare" a inculpatului să săvârşească sau să continue comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa, în scopul obţinerii de probe, aşa cum a invocat apărarea.
În conformitate cu jurisprudenţa instanţei de contencios european referitoare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale anterior menţionată, precum şi cu dispoziţiile art. 101 alin. (3) din C. proc. pen., "Este interzis organelor judiciare penale sau altor persoane care acţionează pentru acestea să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe", activitatea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia şi a altor persoane care acţionează pentru organul judiciar, aşa cum este cazul martorului denunţător sau a colaboratorului cu identitate reală, respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi norma internă menţionată, neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activităţii infracţionale şi punerea la dispoziţia organelor judiciare a datelor necesare pentru dovedirea faptelor şi tragerea la răspunderea penală a făptuitorului, fără a exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni care, altfel, nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii (cauzele Ramanauskas c. Lituaniei, Ludi c. Elveţiei, Teixeira c. Portugaliei şi cauza Constantin şi Stoian împotriva României).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu se poate reţine provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenţia infracţională era deja luată existând predispoziţia făptuitorului de a comite infracţiunea (şi nu creată prin acţiunea organului judiciar), iar autorităţile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activităţile ilicite ale persoanei respective.
Or, intenţia infracţională din partea inculpatului A. a apărut la un moment la care colaboratorul cu identitate reală B. nu era sub coordonarea organelor judiciare. Din declaraţia coroborată a colaboratorului şi din înregistrarea ambientală din data 7 decembrie 2016, rezultă că inculpatul a început demersurile de a-l determina pe martorul B. să dea declaraţii în sensul că suma de 500 euro remisă inculpatului C. a reprezentat un împrumut şi nu traficarea influenţei la sfârşitul anului 2016.
Martorul nu l-a provocat pe inculpat în vederea obţinerii de probe, cum a susţinut acesta din urmă, nici înainte de a deveni colaborator, nici ulterior, fiind evident că iniţiativa discuţiilor privind declaraţia pe care urma să o dea în faţa instanţei a venit din partea inculpatului, aspect confirmat, de altfel, de înregistrările ataşate la dosar. Prin urmare, persoana aflată sub coordonarea organului de urmărire penală nu a avut vreun rol în determinarea inculpatului A. să săvârşească ori să continue săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, activitatea acestuia având un rol pur pasiv (a se vedea în acelaşi sens Decizia nr. 224/A din 25 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
În acest context, reţinerea înregistrărilor efectuate legal în cauză, ca temei al condamnării inculpatului A., nu încalcă exigenţele procesului echitabil (a se vedea în acest sens şi cauza CEDO, Ivan Shiman împotriva României). Din momentul în care inculpatul a adoptat rezoluţia infracţională, dându-şi seama că îndeplineşte acte ce cad sub incidenţa legii penale, şi-a asumat şi riscul de a întâlni un funcţionar al poliţiei infiltrat şi care încearcă în realitate să-l demaşte (cauza Ludi c. Elveţiei) sau de a fi informate organele judiciare de către persoana căreia i-a solicitat să dea declaraţii contrare adevărului.
Procedând la reevaluarea materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută în primă instanţă este probată de înregistrările făcute în mediu ambiental, de înscrisuri, constând în acte din Dosarul nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi din Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa şi de depoziţiile testimoniale ale martorilor audiaţi în cauză, nefiind contestată de inculpat în aspectele sale obiective.
Astfel, inculpatul A. a recunoscut că a purtat discuţii cu martorul B. cu privire la ce să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în faţa Curţii de Apel Constanţa, în cauza cu nr. x/2016, respectiv că banii remişi fostului magistrat C. (coinculpat în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau preţul traficării influenţei acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior.
Argumentele expuse în apelul acestuia vizează, potrivit susţinerilor inculpatului A., lipsa intenţiei de a-i favoriza pe inculpaţii din Dosarul nr. x/2016 (C. şi B.), afirmaţiile sale fiind făcute în spirit de glumă şi cu referire la modalitatea în care ar fi construit apărarea martorului B., inculpat în cauza mai sus amintită, cu care spera să încheie un contract de asistenţă juridică.
Totodată, inculpatul a susţinut incidenţa cauzei de nepedepsire reglementată de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind statutul profesiei de avocat, republicată, menţionând că afirmaţiile sale au fost făcute în cadrul consultaţiilor verbale acordate unui potenţial client.
Probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi în cea a judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în apel, conduce Înalta Curte la concluzia intenţiei directe, ca formă a vinovăţiei penale cu care a acţionat inculpatul în încercarea de a-l determina pe martorul B. de a-şi schimba declaraţiile date în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa, în scopul obţinerii unei soluţii de achitare pentru clientul său, C.. Această concluzie este relevată de modalitatea de săvârşire a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv din împrejurarea că, ignorând obligaţiile impuse de către instanţă clientului său C. de a nu lua legătura cu coinculpaţii din cauza nr. 348/36/2016 a Curţii de Apel Constanţa, impusă tocmai pentru a preîntâmpina o eventuală înţelegere frauduloasă dintre aceştia, a înţeles să poarte discuţii cu martorul denunţător B. cu privire la apărările comune pe care aceştia le pot formula, precum şi din conduita inculpatului în cadrul acestor discuţii, care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, trădează un interes evident în schimbarea declaraţiilor în sensul indicat, tocmai pentru a obţine achitarea clientului său, C., situaţie care i-ar fi profitat şi martorului B., aspect pe care inculpatul A. nu a omis să îl sublinieze, tocmai pentru a obţine concursul acestuia.
Apărările inculpatului A. prin care susţine că în discuţiile purtate cu martorul denunţător a urmărit, în realitate, încheierea unui contract de asistenţă juridică cu acesta nu pot fi primite, întrucât inculpatul cunoştea, în virtutea profesiei exercitate, că atât C. proc. pen. [art. 88 alin. (4)], cât şi Statutul profesiei de avocat [art. 114 alin. (1)], precum şi Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat [art. 45 alin. (1)], interzic avocatului să asiste sau să reprezinte părţi cu interese contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe.
Or, chiar dacă denunţul depus de martorul B. la Direcţia Naţională Anticorupţie vizează Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, acesta precizând, concret, că nu s-a dat niciun fel de sumă de bani pentru o pretinsă cumpărare, respectiv traficare de influenţă, în Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, ci doar pentru Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, declaraţiile martorului B. date în cursul urmăririi penale, confirmarea de către acesta a datei şi a autenticităţii înregistrării datate 10.02.2012, precum şi plângerea penală pe care inculpatul C. a adresat-o Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva inculpatului B. pentru comiterea infracţiunii de şantaj, referitoare chiar la faptele cu privire la care a fost judecat în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa, acte la care inculpatul A. a avut acces în calitate de avocat al inculpatului C., relevă contrarietatea de interese dintre aceştia şi faptul că inculpatul ştia că nu îl poate asista sau reprezenta pe B., nici în acea cauză, nici în cea care a făcut obiectul anchetei în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
De altfel, date fiind relaţiile conflictuale dintre inculpatul A. şi martorul B., conform susţinerilor inculpatului martorul fiind cel care a influenţat-o pe fosta sa soţie, G., să depună o plângere penală împotriva inculpatului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului cu privire la Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ipoteza oferirii de consultaţii juridice martorului în vederea determinării acestuia să încheie un contract de asistenţă juridică cu inculpatul A. nu se susţine nici măcar dacă între inculpaţii din Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Constanţa nu ar fi fost constatată existenţa unui conflict de interese şi, prin urmare, nici incidenţa cauzei de nepedepsire reglementată de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 privind statutul profesiei de avocat, republicată.
Astfel, raportat la situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de fond şi confirmată în apel, Înalta Curte constată că faptele inculpatului A. care, în zilele de 7 decembrie 2016, 9 februarie 2017 şi 14 februarie 2017 l-a sfătuit şi învăţat pe B. să declare când va fi audiat în calitate de inculpat în faţa Curţii de Apel Constanţa, în Dosarul nr. x/2016, că banii remişi fostului magistrat C. (coinculpat în Dosarul nr. x/2016) nu reprezentau preţul traficării influenţei acestuia, ci restituirea unui împrumut anterior şi i-a indicat denunţătorului cum să justifice schimbarea declaraţiilor şi retractarea denunţului, respectiv că era supărat pe procurori, săvârşite în scopul de a împiedica aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală numitului C., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen.
Motivele de apel privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din infracţiunea favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., în două infracţiuni de favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 269 alin. (1) din C. pen. (aşa cum solicită Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie) sau în infracţiunea de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. ori cea de tentativă la favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 269 alin. (1) din C. pen. (cum solicită inculpatul A.), sunt nefondate.
Astfel, conform art. 272 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de influenţarea declaraţiilor constă în "încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară". Or, deşi inculpatul a încercat să determine schimbarea declaraţiilor lui B., în cauză nu este îndeplinită o condiţie esenţială a elementului material al acestei infracţiuni, respectiv ca încercarea de a determina declaraţiile mincinoase să se realizeze prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant.
În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea făptuitorului, potrivit art. 269 alin. (1) din C. pen., aceasta constă în "ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate".
Înalta Curte reţine că elementul material al laturii obiective se realizează prin ajutorul dat unui făptuitor, constând în orice sprijin acordat acestuia, prin acte omisive sau comisive, material sau moral, fie direct sau indirect, adică prin intermediul altei persoane, şi că acesta trebuie acordat pentru împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, a tragerii la răspundere penală sau a executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, fără a fi condiţionat de existenţa unei înţelegeri între autor şi făptuitor, intervenită după săvârşirea faptei penale.
Infracţiunea în discuţie fiind, prin natura sa, o infracţiune de pericol, iar nu de rezultat, consumarea sa are loc în momentul în care se acordă ajutor făptuitorului, moment în care se produce şi starea de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, fiind fără relevanţă dacă s-au împiedicat sau nu cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală sau executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
În ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, este de remarcat că, potrivit doctrinei (Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român - Partea specială, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL, Bucureşti, 1996, pag. 406), aceasta nu include vreun motiv sau scop special, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, favorizatorul realizând că vrea să dea ajutor unui făptuitor pentru împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, a tragerii la răspundere penală sau a executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, prevăzând că prin aceasta creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, pe care o doreşte sau o acceptă.
Pornind de la aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că ajutorul dat făptuitorului C. s-a materializat prin acte comisive constând în sfaturile date martorului B. privitor la ce urma să declare în faţa judecătorului Curţii de Apel Constanţa când va fi audiat în calitate de inculpat în Dosarul nr. x/2016, anume de a susţine teza făptuitorului că banii remişi acestuia nu reprezentau preţul traficării influenţei, ci restituirea unui împrumut anterior, în indicarea unor motive care să justifice schimbarea declaraţiilor, precum şi în prezentarea avantajelor pe care martorul le-ar fi putut obţine dacă ar fi urmat indicaţiile inculpatului, neavând relevanţă pentru consumarea infracţiunii împrejurarea că martorul nu a acţionat conform sugestiilor inculpatului A., starea de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de justiţie fiind creată prin simpla anticipare a unor "evenimente posibile în viitor", aşa cum le numeşte inculpatul, apte a împiedica sau îngreuna tragerea la răspundere penală a făptuitorului C..
Prin urmare, contrar susţinerilor inculpatului, faptele comise nu îmbracă forma tentativei, consumarea infracţiunii având loc în momentul efectuării acţiunii tipice, moment în care s-a şi produs starea de pericol cu privire la valorile sociale ocrotite.
Totodată, Înalta Curte arată că, deşi infracţiunea de favorizare a infractorului poate fi săvârşită sub aspectul laturii subiective şi cu intenţie indirectă, fiind corectă teza Ministerului Public conform căreia, acţionând în sensul realizării unei înţelegeri frauduloase, prin expunerea avantajelor pe care ambii făptuitori le-ar fi avut, respectiv posibila achitare a acestora, inculpatul A., deşi nu a urmărit, a acceptat că ajutorul dat făptuitorului C. îi profită, în egală măsură, şi făptuitorului B., în cauză nu poate fi reţinută, în concurs, alături de infracţiunea de favorizare a făptuitorului cu referire la C. şi o infracţiunea de favorizare a făptuitorului cu referire la B.. Aceasta deoarece, în cauză, nu se conturează îndeplinirea cerinţei laturii obiective a infracţiunii de favorizare a infractorului, respectiv destinaţia obiectivă a actului de favorizare, şi anume ca ajutorul să fie dat pentru a împiedica sau îngreuna tragerea la răspundere penală a lui B., fiind evident, pentru considerentele arătate în hotărârea apelată, că inculpatul A. a urmărit a evita tragerea la răspundere penală doar a clientului său, C..
În acest context, se observă că instanţa de fond a reţinut în conţinutul infracţiunii de favorizarea făptuitorului în formă continuată doar actele materiale menite să profite făptuitorului C., fapt pentru care motivul de apel formulat de inculpatul A. privind greşita condamnare pentru fapta de favorizarea făptuitorului reţinută în legătură cu martorul denunţător B. nu va fi analizat, o astfel de soluţie nefiind pronunţată în cauză.
În concluzie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca fiind în concordanţă cu probele administrate în cauză soluţia de condamnare a inculpatului A. pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Referitor la critica de netemeinicie vizând tratamentul sancţionator aplicat inculpatului, Înalta Curte reţine că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat valorificarea corespunzătoare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., apreciind că amânarea aplicării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru inculpatul A. este o măsură mult prea blândă în raport cu gravitatea faptelor pe care acesta le-a săvârşit şi că se impune şi aplicarea pedepsei accesorii şi a celei complementare constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) din C. pen.
Totodată, constată că la judecata în primă instanţă, procurorul a solicitat, în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, aplicarea dispoziţiilor art. 91 din C. pen., cu impunerea obligaţiilor prevăzute de art. 93 alin. (1) şi (3) din C. pen., precum şi aplicarea pedepselor complementare şi accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 şi de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.
Pentru considerentele ce vor fi expuse în cele de urmează, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând - din perspectiva condiţiilor prevăzute în art. 83 din C. pen. - infracţiunea săvârşită, pedeapsa aplicată, persoana inculpatului şi conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei, apreciază că pentru îndreptarea inculpatului A. nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, pentru considerentele expuse de către instanţa de fond.
Astfel, Înalta Curte constată îndeplinirea condiţiilor obiective prevăzute în art. 83 alin. (1) din C. pen., respectiv că: pedeapsa stabilită este închisoarea de cel mult 2 ani; inculpatul nu a fost anterior condamnat, nefiind cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar; a fost de acord cu presarea unei munci nerenumerate în folosul comunităţi; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mică de 7 ani; inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
Analizând necesitatea aplicării imediate a unei pedepse, în raport de criteriile enumerate la art. 83 alin. (1) lit. d) din C. pen., în concret, reţine că: activitatea infracţională desfăşurată de către inculpat, deşi aptă a zădărnici sau îngreuna tragerea la răspundere penală a făptuitorului C., nu şi-a atins scopul urmărit; actele materiale de ajutorare au fost sistate voluntar de către inculpat; deşi inculpatul a acţionat intenţie directă în încercarea de a determina schimbarea declaraţiilor martorului (inculpat în acea cauză) B., cu scopul de a împiedica aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a lui C., acţiunile sale au fost spontane, fiind comise în cadrul unor discuţii neplanificate.
În privinţa persoanei inculpatului observă, în acord cu instanţa fondului, că acesta nu are antecedente penale, are o viată de familie stabilă şi 2 copii minori în întreţinere, este o persoană instruită şi integrată în societate (avocat în Baroul Constanţa din anul 2002), nu a fost sancţionat disciplinar, şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale, conform Legii nr. 51/1995, aşa cum reiese din Scrisoarea de recomandare emisă de Baroul Constanţa, şi suferă de afecţiuni medicale cronice grave, ce impun efectuarea unui tratament constant.
Raportat la aceste elemente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse inculpatului A. nu este necesară, având în vedere consecinţele pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Contrar susţinerilor procurorului, se constată că această modalitate de individualizare a executării pedepsei nu a fost şi nu este determinată de atingerea minoră a valorilor sociale ocrotite de lege, ci de circumstanţele personale ale inculpatului, cu referire la care se impune a fi subliniată starea de sănătate a inculpatului A. şi conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, a căror valorificare a solicitat-o chiar acuzarea, în dezbateri, la judecata în primă instanţă. Totodată, este de remarcat că inculpatul, deşi nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, a confirmat, obiectiv, derularea faptelor, având din această perspectivă o atitudine de colaborare cu organele judiciare, exercitarea de către acesta a dreptului la apărare neputând fi valorificată în detrimentul său, aşa cum solicită procurorul.
Faţă de argumentele anterior menţionate, împrejurarea că inculpatul a comis fapta în formă continuată (în conţinutul acesteia intrând trei acte materiale corespunzătoare celor trei discuţii purtate cu martorul denunţător B.) şi în calitate de avocat al făptuitorului C., cu încălcarea normelor deontologice şi statutare ale profesiei de avocat, sau faptul că nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi sub aspect subiectiv, formulând apărări atât cu privire la încadrarea juridică a faptelor cât şi cu privire la tipicitatea infracţiunii de favorizarea infractorului reţinute în sarcina sa, nu justifică aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 din C. pen., aşa cum a solicitat procurorul.
Totodată, având în vedere dispoziţia de amânare a executării pedepsei, reţine că în cauză nu se mai impune analizarea motivelor de apel ale parchetului privind aplicarea pedepsei accesorii şi a celei complementare constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 lit. g) din C. pen.
În plus, constată că motivele de apel ale parchetului nu vizează şi instituirea obligaţiei facultative prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. j) din C. pen., respectiv "să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii".
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A..
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2), (3) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 96/P din 18 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.
Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile ocazionate de apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 868 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 aprilie 2020.
GGC - LM