Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2018
Asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la 26 octombrie 2006, sub nr. x/2006, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate nulitatea absolută a clauzei privind constituirea garanţiei reale imobiliare asupra cotei sale de 30% din capitalul social al S.C. C. S.R.L., stipulată în acordul legalizat prin încheierea nr. 8601/29.06.2005, de B.N.P. D. şi să se dispună radierea din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului a menţiunii privind această garanţie.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 6 pct. 5 lit. d), art. 10 pct. 2, art. 13, art. 15 şi art. 29 din Legea nr. 99/1999 şi art. 1685 - 1696 C. civ. din 1864.
Prin cererea depusă la 5 februarie 2007, reclamantul a completat cererea iniţială în sensul că a solicitat, în subsidiar faţă de capătul de cerere principal: să se constate nulitatea absolută pentru nevalabilitatea obiectului şi lipsa cauzei a clauzei stipulate în acordul anterior menţionat, prin care pârâtul este de acord să primească dreptul de proprietate al reclamantului asupra unui imobil a cărui dobândire va fi efectuată cel mai târziu la 31 iulie 2005, sub condiţia aprobării acestei dobândiri de către pârât sau mandatarul acestuia, iar imobilul va fi închiriat cu 1.500 euro/lună; să se constate nulitatea absolută a clauzei privind obligaţia de plată, cu titlu de daune, a sumei de 15.700 euro, pentru fiecare lună de întârziere până la plata sumei datorate de 750.000 euro; să se constate că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia legată de imobilul din Calea x privitoare la teren; în cazul respingerii capetelor de cerere subsidiare, să se constate că reclamantul şi-a îndeplinit integral obligaţiile asumate prin acordul anterior menţionat şi că s-a stins în acest mod obligaţia sa accesorie (de garantare cu părţile sale sociale, reprezentând 20% din capitalul social al S.C. C. S.R.L.).
Prin sentinţa civilă nr. 4373/C din 17 decembrie 2007, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., prin care a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii.
Prin decizia nr. 74/Ap din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia Comercială a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4373/C din 17 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. din 1865.
Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 24 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Prin referatul din 27 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fixat termen de judecată la 23 ianuarie 2018, pentru discutarea perimării recursului.
În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a luat în examinare excepţia perimării recursului, invocată din oficiu şi a reţinut următoarele:
Potrivit art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ. din 1865, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală care conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în proces.
Conform textului de lege anterior evocat, perimarea poate opera atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac.
Reglementată ca excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât admiterea acesteia conduce la stingerea procesului în faza în care se găseşte şi absolută, întrucât este instituită prin norme de ordine publică, fiind prevăzută în interesul unei bune administrări a justiţiei.
Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin încheierea din 24 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială a suspendat judecata recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din 1865, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 594/C din 14 decembrie 2015, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat dosarul nr. x/2008, prin constatarea perimării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul-reclamant, în contradictoriu cu reclamantul-pârât.
Prin adresa emisă de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a menţionat că sentinţa anterior evocată a rămas definitivă prin nerecurare.
Dat fiind că dispoziţiile art. 253 alin. (2) C. proc. civ. din 1865 prevăd că hotărârea de constatare a perimării poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, rezultă că sentinţa civilă nr. 594/C din 14 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2008, a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare la 22 decembrie 2015.
Instanţa supremă constată că, după data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei anterior evocate, recurentul-reclamant nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, deşi nu mai subzista motivul care a impus suspendarea judecăţii recursului.
Astfel, recurentul-reclamant nu a mai stăruit în soluţionarea recursului, deşi justifica un interes în continuarea judecăţii acestei căi de atac.
Prin urmare, cauza a rămas în nelucrare din vina acestei părţi de la data de 22 decembrie 2015 şi până la data de 23 ianuarie 2018, când a fost luată în examinare excepţia perimării recursului, împlinindu-se astfel termenul de perimare de un an, prevăzut la art. 248 alin. (1) teza I C. proc. civ. din 1865.
Pentru aceste motive, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina recurentului-reclamant mai mult de un an, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare conform art. 249 - 250 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza finală raportat la art. 252 din acelaşi act normativ, va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A..
Cu privire la cererea intimatului-pârât de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că această cerere este nefondată pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat procesul, la plata cheltuielilor de judecată, iar cele ale art. 1169 C. civ. din 1864 stabilesc că cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Analiza coroborată a acestor texte de lege relevă că partea care a învestit instanţa cu o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată trebuie să facă dovada efectuării acestor cheltuieli.
În condiţiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri justificative care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, astfel cum impun dispoziţiile legale anterior evocate, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimatul-pârât privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 74/Ap din 18 iunie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Comercială.
Respinge cererea formulată de intimatul-pârât B. privind obligarea recurentului-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.