Şedinţa publică din data de 05 februarie 2021
Deliberând asupra cauzei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 150/CP din data de 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., art. 287 din C. proc. pen., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., în baza 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a respins cererile formulate de petentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea a constatat că nu există legătură între textele invocate şi obiectul prezentei cauze.
Astfel, a apreciat că dispoziţiile: art. 80 (desemnarea unui reprezentant al persoanelor vătămate), 81 (drepturile persoanei vătămate), 91(avocatul din oficiu) şi 93 din C. proc. pen. (asistenţa juridică a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente) şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, art. 287 din C. proc. pen. (păstrarea unor acte de urmărire penală), art. 341 (soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară), 347 (contestaţia în procedura de cameră preliminară), 408 (hotărârile supuse apelului), 425 (limitele rejudecării în apel) şi 351 alin. (2) (nemijlocirea şi contradictorialitatea) din C. proc. pen. nu au legătură cu obiectul prezentei cauze: o contestaţie inadmisibilă formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 223D/P/2019 emisă la 03.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, în condiţiile în care anterior a mai fost soluţionată respectiva plângere prin încheierea de cameră preliminară nr. 50/17.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Astfel, a arătat că prin încheierea de cameră preliminară nr. 50/17.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă plângerea formulată de către petentul A. împotriva ordonanţei nr. 223/D/P/2019 emisă la 3.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, menţinută prin ordonanţa nr. 12/II-2/2019 din 8.01.2020 a procurorului şef din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Braşov, încheierea respectivă fiind definitivă, noua plângere fiind formulată în prezentul dosar la data de 22 iunie 2020.
De asemenea, a constatat că art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., potrivit cărora ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate nu suspendă judecarea cauzei, nu are legătură cu prezenta cauză în raport de faptul că celelalte excepţii de neconstituţionalitate ridicate de petent nu au legătură cu obiectul prezentei cauze.
Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, privind faptul că încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, şi nu de la comunicare, nu are legătură cu prezenta cauză. În speţă au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate, iar în raport de soluţia dată se poate formula recurs în prezenta cauză în termenul prevăzut de lege şi indicat mai sus. Neconstituţionalitatea textului privind termenul de la care curg cele 48 de ore, se poate invoca doar dacă ar avea legătură, deci doar în faţa instanţei de recurs în situaţia în care s-ar formula recurs şi instanţa de recurs ar fi chemată să verifice pe lângă formularea în termen a recursului, aprecierea instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri recurentul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea încheierii penale atacate şi, pe cale de consecinţă admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., art. 287 din C. proc. pen., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 367 alin. (9) din C. proc. pen. .
Examinând încheierea recurată, prin prisma actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:
Preliminar, Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate (în acest sens, şi decizia nr. 3991/9.11.2010 a Î.C.C.J., secţia penală).
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurent, în faţa Curţii de Apel Braşov şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., art. 287 din C. proc. pen., art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), (22) alin. (1), (23), (24), (27), (31) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 80, 81, 91 şi 93 din C. proc. pen. şi art. 3 alin. (1), alin. (2), art. 6 alin. (1), art. 8, art. 13 alin. (1), alin. (2), art. 80 alin. (1), art. 90 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) din C. proc. civ., art. 341, 347, 408, 425, 351 alin. (2) din C. proc. pen., art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii.
Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".
Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textelor de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestora, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.
În raport de aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, în condiţiile în care cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect o contestaţie inadmisibilă formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 223D/P/2019 emisă la 03.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, în condiţiile în care anterior a mai fost soluţionată respectiva plângere prin încheierea de cameră preliminară nr. 50/17.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
În acest context argumentativ, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.
Mai mult, Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea căii de atac formulată de recurentul A. formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de A. împotriva ordonanţei de clasare din data de 223D/P/2019 emisă la 03.12.2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Serviciul Teritorial Braşov, conduce de plano la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, sesizarea instanţei de contencios constituţional neputând avea un efect real asupra soluţiei din prezenta cauză, astfel că soluţia pronunţată de instanţa de fond apare ca legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea penală nr. 150/CP din data de 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în încheierea penală nr. 150/CP din data de 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 februarie 2021.