Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1/F din data de 13 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 115/F din data de 23 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 266/A din data 2 august 2017.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 9 octombrie 2020, pe rolul instanţei a fost înregistrată cererea de revizuire formulata de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 115 din data de 23 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266 din 2 august 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost condamnat pentru infracţiunile de complicitate la dare de mită prev. de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu ref. la art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 şi favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esenţă, că au fost descoperite împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi, procurorii şi persoana care a efectuat urmărirea penală au săvârşit infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză, fiind incident cazul de revizuire prevăzut de 453 alin. (1) lit. d).
Cu privire la primul temei invocat, revizuentul a arătat că împrejurările noi constau în aceea că a aflat că există martori noi respectiv: B.- care a fost prezent în momentul în care am primit plasa cu bunurile promoţionale de la C. pentru a fi date lui D., E. care confirmă circumstanţele în care a ajuns să înmâneze lui D. materialele promoţionale şi băuturile primite de la C., F. directorul financiar al societăţii G. SRL Bucureşti, care confirmă faptul că în fiecare an, în preajma sărbătorilor, societatea obişnuia să ofere cadouri simbolice constând în produse promoţionale
S-a mai arătat că elemente noi apărute sunt şi facturile fiscale şi anexele acestora care atestă că produsele în cauză au fost achiziţionate de societatea G. SRL de la societatea H. SRL, astfel că bunurile date nu proveneau de la I. şi nu reprezentau mită din partea acestuia precum şi declaraţia lui J., persoana care i-a dat lui C. sticla de 2 litri de pălincă pe care acesta i-a dat-o pentru a o înainta lui D. împreună cu materialele promoţionale de la G. SRL.
A susţinut revizuentul că starea de fapt relevată de martorii noi este contrară celei reţinute în cauză de instanţele de judecată care au pronunţat condamnarea sa pentru infracţiunea de complicitate la dare de mită, reţinând că punga cu produse promoţionale, sticla de whisky şi pălinca ar fi fost date lui D. de către I. prin intermediul sau. Acuzarea nu a arătat niciodată cum ar fi ajuns în posesia bunurilor promoţionale de la acesta şi nici măcar nu a stabilit dacă se cunoştea sau nu cu I.
Declaraţiile testimoniale invocate sunt declaraţii date în fata unui notar public şi au fost anexate la cererea de revizuire.
Cu privire la cel de-al doilea temei invocat, revizuentul a arătat în esenţă, că ofiţerul D. cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală a săvârşit infracţiunea de fals intelectual în formă continuată cu ocazia întocmirii rapoartelor aflate la dosarul cauzei, prin atestarea unor aspecte nereale în cadrul rapoartelor şi prin omisiunea consemnării unor împrejurări esenţiale.
De asemenea, s-a arătat ca procurorul K. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 din C. pen. din 1968 prin faptul că în mod nelegal a dispus deschiderea unui dosar de urmărire penală de către procurorul L. în baza raportului ofiţerului D. din 16 decembrie 2008 deşi nu se reclama comiterea vreunei infracţiuni. Nelegalitatea rezoluţiei procurorului K. rezultă în primul rând din faptul că acesta nu avea atribuţia de a repartiza lucrarea procurorului L. Un astfel de dosar penal ar fi trebuit să fie vizat şi repartizat de către şeful instituţiei, respectiv dl. procuror M. şi instrumentat conform Regulamentului DNA de către secţia I. Raportul ofiţerului D. nu se încadrează în niciunul din modurile legale de sesizare, nu menţionează săvârşirea vreunei infracţiuni şi a fost făcut la solicitarea procurorului K., conform declaraţilor lui D. aflate în dosar. Mai mult, procurorul K. a repartizat în mod nelegal dosarul către procurorul L. întrucât se afla într-o stare de incompatibilitate provocată de faptul că cei doi se aflau într-o relaţie de concubinaj.
S-a mai arătat că, procurorul L. a săvârşit infracţiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. anterior prin faptul că a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul referatelor şi ordonanţelor din dosar, atunci când a consemnat că din înregistrări ar rezulta că revizuentul ar fi solicitat ofiţerului D. să dispună o soluţie de netrimitere în judecată în Dosarul x/2006 În plus, omisiunea procurorului de a preciza faptul că bunurile date lui D. proveneau de la o persoană pe nume C. a condus la denaturarea conţinutului actelor întocmite de procuror întrucât s-a reţinut că acestea ar fi fost date de revizuent pentru I.
Infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 din C. pen. anterior a fost săvârşită de procurorul L. prin folosirea ca mijloc de probă în dosarul de urmărire penală a rapoartelor întocmite de către ofiţerul D., rapoarte ce conţin menţiuni necorespunzătoare adevărului. Procedând în această manieră, procurorul L. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute în C. proc. pen. cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală.
Motivele cererii de revizuire au fost dezvoltate în scris, pe larg, şi depuse la dosarul cauzei. În susţinerea cererii de revizuire au fost ataşate toate înscrisurile menţionate (declaraţii testimoniale date în fata notarului, facturi, anexe).
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin prisma dispoziţiilor art. 459 alin(3) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Cererea de revizuire a fost adresată instantei care a judecat cauza în primă instanţă, este formulată de către o parte din proces care a avut calitatea procesuală de inculpat, este motivată cu arătarea cazurilor de revizuire pe care se întemeiază, apreciindu-se astfel că sunt formal îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 456 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen. revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
Cu privire la primul caz de revizuire invocat, s-a arătat că sunt incidente următoarele dispoziţii:
Conform art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (...).
În acelaşi timp, în cadrul verificării condiţiilor de admisibilitate în principiu, potrivit prevederilor art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.
În raport cu dispoziţiile legale menţionate rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având o dublă natură: aceea de cale de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, cale de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Revizuirea este mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt.
Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care pot dovedi netemeinicia hotărârii a cărei revizuire se cere, ceea ce presupune pronunţarea unei soluţii diametral opuse celei criticate ca fiind rezultatul unei erori judiciare, aceasta fiind ipoteza a cărei incidenţă trebuie verificată în cauză.
Prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2006 din data de 17 decembrie 2012, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a dispus trimiterea în judecată a revizuentului pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la dare de mită, prev. şi ped. de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 constând, în fapt, în aceea că a remis martorului denunţător D., la data de 24 decembrie 2008, ca o primă tranşă, o sticlă de whisky "N." de 3 litri ambalată şi o sticlă de plastic de 2 litri conţinând palincă pentru ca acesta să nu efectueze actele premergătoare începerii urmării penale, în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2006, care îl viza pe inculpatul I., potrivit măsurilor dispuse de procurorul de caz prin ordonanţa de delegare din data de 26 noiembrie 2008 şi pentru a obţine o soluţie de neîncepere a urmăririi penale şi favorizarea infractorului, prev. şi ped. de art. 264 alin. (1) C. pen. constând, în fapt, în aceea că, în cursul lunii decembrie 2009, în contextul efectuării actelor premergătoare în Dosarul nr. x/2006 i-a ajutat pe inculpaţii I. şi O., cercetaţi în dosarul anterior amintit, facilitându-le obţinerea unei soluţii de neîncepere a urmării penale în cauza.
Prin Sentinţa penală nr. 115 din 23 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012 revizuentul A. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi a) art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen., inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a dispus deducerea din pedeapsă, a reţinerii de 24 de ore din 24 martie 2009.
Prin Decizia penală nr. 266/A din data de 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu referire la inculpatul A.: a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară; a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 2 ani închisoare; a menţinut cele 2 pedepse de câte 2 ani închisoare aplicate de instanţa de fond conform încadrărilor juridice reţinute prin sentinţă şi, pe lângă fiecare pedeapsă, a aplicat pedeapsa complementară pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior, precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.
În baza art. 33 - 35 C. pen. anterior, a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. anterior.
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. anterior.
În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 7 ani calculat cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu obligaţiile aferente.
În considerentele deciziei instanţei supreme, cu privire la participaţia penală a revizuentului, s-au reţinut următoarele (aspectele cu relevanţă în cauză, redate textual):
"Situaţia de fapt privind activitatea infracţională a inculpaţilor I., A. şi P., trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 (inculpatul I.) şi complicitate la aceeaşi infracţiune - art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1), cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 (inculpaţii A. şi P.) aceştia din urmă şi pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 33 lit. c) C. pen. anterior.
Motivele de apel formulate de aceşti inculpaţi:
Anterior expunerii situaţiei de fapt, Înalta Curte reaminteşte împrejurările şi condiţiile de loc şi de timp care vizează activităţile inculpaţilor menţionaţi în realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii şi vinovăţia lor.
Dosarul nr. x/2006 a fost format la 4 octombrie 2006 la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, obiectul cercetărilor constituindu-l modalitatea în care a fost transferată suprafaţa de 224 ha aferentă Q., componentă a bazei materiale a USAMV Bucureşti, teren aparţinând domeniului public, asupra acestei instituţii de învăţământ superior agricol de stat având dreptul de administrare, către SC R. SA, denunţători în cauză fiind numiţi S. şi T.
În faza actelor premergătoare, s-a constatat că la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se afla în lucru Dosarul nr. x/2006 ce-i viza pe O. şi I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, deci obiectul era identic cu cel al Dosarului nr. x/2006 (acelaşi volum, fila x).
În Dosarul nr. x/2006, la 14 februarie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi indicaţi.
Prin Ordonanţa nr. 3078/II/7/2008 din 31 iulie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a infirmat rezoluţia dispusă în Dosarul nr. x/2006 şi a dispus declinarea competenţei către sine, formându-se astfel Dosarul nr. x/2008, ulterior conexat la Dosarul nr. x/2006 (acelaşi vol., fila x).
De după acest moment, spre toamna anului 2008, în faza actelor premergătoare, organul judiciar a solicitat USAMV Bucureşti transmiterea de documente, solicitarea neliniştindu-l pe inculpatul O., rector al institutului de învăţământ superior.
Din declaraţia acestuia (25 martie 2009) se reţine că el i-a spus inculpatului I. despre ceea ce se întâmpla, la fel, că rezultatele SC R. SA nu sunt cele aşteptate, aceste aspecte interesând organul de anchetă.
Acelaşi inculpat a mai declarat că inculpatul I. îl liniştea, spunându-i că are multe cunoştinţe care îi vor ajuta ca să nu păţească nimic, la fel, că este prieten cu cei de la "doi şi un sfert".
În contextul amintit, inculpatul I. a apelat la P. despre care chiar el a recunoscut că-i era cunoscut încă de pe timpul când era ofiţer de legătură în Spania, la momentul sfârşitul anului 2008 fiind director general adjunct în Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă - DGIPI.
Aspectul apelării la cineva "de la doi şi un sfert" a fost recunoscut de inculpatul O. care, cu prilejul unei întâlniri, din ianuarie 2009, cu inculpatul I., acesta l-a pus să aştepte pentru că era ocupat cu cel "de la doi şi un sfert", l-a văzut pe acela plecând, dar nu i-a ştiut numele. Discutând, în biroul inculpatului I. despre cercetările penale privind terenul aportat de universitate la capitalul social al SC R. SA, discuţie "destul de aprinsă", şi acesta încercând din nou să-l liniştească, a argumentat şi că vor fi ajutaţi de şeful "de la doi şi un sfert" care-l vizitase.
La rândul său, P., lucrător superior din Ministerul Administraţiei şi Internelor, într-un serviciu secret, avea posibilităţi de a afla şi folosi corpul poliţienesc ce activa în diferite sectoare care-l interesau, anterior anului 2008 el fiind coleg de serviciu cu D. (martor în cauză) şi A. (inculpat), acesta din urmă declarând, la 24 martie 2009 că erau "în relaţii de prietenie", în timp ce D., la 23 martie 2009, a declarat că din anul 2001 şi până în 2008, nu a avut nicio legătură cu niciunul, nu au vorbit la telefon şi nu s-au văzut în nicio împrejurare, excepţie situaţii ocazionale "pe holurile D.N.A." când inculpatul A. se afla pe acolo.
D., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la 26 mai 2008 a fost delegat să efectueze acte premergătoare în Dosarul nr. x/2006.
Astfel cum a declarat inculpatul A. la 24 martie 2009, "într-o discuţie purtată" (spune în cursul anului 2008) cu P., acesta i-a spus că are o cunoştinţă pe nume U. care este cercetat într-un dosar care trenează mai bine de doi ani. Acelaşi, adaugă că D. se cunoştea şi el cu dl. P. şi printre alte discuţii, au discutat despre ce îi spusese acesta".
În perioada sfârşitului de an 2008, inculpatul A. era şef al Serviciului Operaţii din Direcţia Naţională Anticorupţie din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Coroborând declaraţiile relevate mai sus cu declaraţia martorului D., se reţine că la 16 decembrie 2008 (inculpatul A., deşi recunoaşte că în luna decembrie, spune însă că "întâmplător"), D. a fost apelat de inculpatul A., acela i-a spus că se află în biroul lui P. şi l-a invitat şi pe el la o "discuţie".
Pretextând că nu poate părăsi serviciul, D. a refuzat, motiv pentru care interlocutorul s-a oferit să se deplaseze el în faţa sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi îl ca anunţa pentru că doreşte să discute ceva (inculpatul A. a recunoscut că se întâlneau în faţa sediului D.N.A.).
După apelare, D. susţine că A. l-a întrebat dacă dosarul lui U. este instrumentat de procurorul şef de secţie sau de un alt procuror (inculpatul A. susţine că D. i-ar fi spus, fără a fi fost întrebat), iar la remarca "de ce l-ar interesa", A. răspunzând "V. îl consideră nevinovat" şi continuând să apeleze, pentru a i se da informaţia, la sentimentele de foşti colegi, dar şi la indicarea datei de 17 decembrie 2008, tot el precizând că ştie că dosarul era instrumentat de procurorul W. (inculpatul A. şi de această dată, susţine că numai D. era cel care a pus în discuţie dosarul).
La 17 decembrie 2008, după ce a fost apelat de inculpat, D. şi A. s-au reîntâlnit tot în faţa şedinţei D.N.A., inculpatul a reînnoit cererea de ajutor "cu dosarul" şi a stabilit o nouă întrevedere la 18 decembrie 2008, în jurul orei 1200 la un restaurant "Codrii Cosminului".
Cu referire la perioadele de timp evidenţiate mai sus, inculpatul P. a declarat că (24 martie 2009) "anul trecut am fost căutat de A., acesta cu intenţia de a veni la D.G.I.P.I. D. exprimându-şi aceeaşi intenţie, s-au întâlnit prin octombrie 2008, nu ştie dacă la iniţiativa lui A. sau a lui D., acesta din urmă exprimându-şi şi el dorinţa de a veni la D.G.I.P.I. şi de a se apropia de el, crede, pentru că avea un interes, D. aducând discuţia despre relaţiile lui cu procurori, dar şi întrebându-l dacă cunoaşte personaje cu putere de decizie sau din mediul de afaceri".
În continuare, evidenţiind comparativ susţinerile martorului şi ale celor doi inculpaţi, la 18 decembrie 2008, după-amiaza, D. a declarat că a fost sunat de X., atunci ofiţer de legătură la Roma, acesta spunându-i că P., adjunct al DGIPI vrea să discute cu el, sens în care i-a dat numărul de telefon al acestuia. Despre acestea, D. a declarat că nu ştie dacă înainte sau în 18 decembrie 2008, l-a sunat şi i-a solicitat întâlniri, dar nu ştia pentru ce, la fel, în 17 decembrie 2008, susţine pentru că deşi fusese sunat de mai multe ori de D., neavând numărul acestuia, a sunat o cunoştinţă să-l roage să revină (declaraţia inculpatului la instanţa de fond - şedinţa nepublică din 24 martie 2014) şi e posibil să fi apelat la X. (declaraţie inculpat din 24 martie 2009).
Întâlnirea din 18 decembrie 2008 de la acel restaurant, în viziunea martorului, a durat aproximativ 45', "P. a propus să fie ajutat U. în dosarul pe care îl avea la D.N.A.", el spunând că "U. s-a săturat câţi bani a dat pentru a scăpa de dosar".
Cu această ocazie, martorul a adus la cunoştinţa celor doi, că este delegat în dosar, va încerca să ajute după ce va studia dosarul, la acel moment el avansând şi o întâlnire cu U. pentru a discuta despre ce este în dosar, stabilind cu P. să se revadă peste o săptămână pentru a "discuta despre dosar".
Inculpatul P., plasând cele de mai sus relatate, în luna decembrie 2008, spune că "la o discuţie la un restaurant, despre fotbal, întâlnirea având loc la cererea lui D., crede că acela a atins subiectul dosarelor care trenează nejustificat şi a insistat că are posibilitatea de a le finaliza, posibil, a dat şi exemple. Discuţia pe dosarul lui I. a fost a lui D. Am făcut nişte menţiuni la diverse persoane pentru a vedea cum reacţionează D. şi dacă iese dintr-un comportament normal, de cadru M.A.I . . . . . . . . . .lui D. i-am spus să mă sune pe mine. În decembrie şi ianuarie D. a insistat să ne vedem. Cred că l-am văzut de două ori, la solicitarea lui, venind lângă serviciul acestuia, în faţa sediului" (declaraţie inculpat din 24 martie 2009).
La rândul său, inculpatul A., cu referire la aceeaşi întâlnire, a susţinut că, "este posibil să-i fi sugerat să se soluţioneze cu celeritate dosarul, spunându-i cu aproximativ trimite-l în judecată sau dă o soluţie, indiferent care ar fi ea" (declaraţia din 24 martie 2009), fără a solicita eu nimic, D. a spus că "se interesează de cursul dosarului U.". În declaraţia dată la instanţa de fond (7 aprilie 2014) inculpatul recunoaşte că a discutat şi despre dl. I., ştia că era tergiversat ... D. încerca să obţină probe de la ei, bănuia că P. ştia ce este cu dl. I . . . . . . . . . .informaţiile despre afacerea Băneasa le cunoştea din presă ... remarca pe care am făcut-o, i-am spus "fără bagabonţeli, adică să fie legal", să nu facă "nefăcute".
"Am discutat cu cei doi în legătură cu mai multe dosare, printre care şi dosarul I. Dl. P. m-a informat că printre dosarele care se aflau în lucru la D.N.A. exista şi unul cu privire la I. şi m-a rugat să lucrăm toate aceste dosare. Am aflat la întâlnirea de la restaurantul Codrii Cosminului că dl. I. îl interesa pe P. în virtutea amiciţiei cu dl. I., aceasta era o supoziţie a mea".
La 23 decembrie 2008, înainte de amiază, D. a fost apelat de inculpatul A., acesta solicitându-i o întrevedere pentru a-i "da o agendă".
Refuzat fiind, spre după-amiază, inculpatul A. a revenit telefonic insistând că "tot pentru a-i da lui D., o agendă". Din nou a fost refuzat, dar i s-a spus că se vor vedea a doua zi.
În 24 decembrie 2008, D. l-a apelat pe inculpatul A., acesta s-a oferit să treacă el pe la sediul D.N.A. şi să se îndrepte, ambii, spre acelaşi restaurant. Restaurantul fiind închis, cei doi, îmbarcaţi în maşina condusă de inculpat, s-au deplasat spre un alt local din zonă, şi acesta fiind însă închis. Pe traseu, inculpatul i-a spus lui D. că cere să-i dea whisky, palincă, agendă, calendar ş.a. Ajunşi la autoturismul lui D., inculpatul A. i-a dat o sacoşă inscripţionată "G.". Ducând-o în sediul D.N.A., s-a constatat că în ea se aflau o sticlă de whisky "N." ambalată, de 3 l, un pet cu 2 l de palincă, un calendar 2009 G., o agendă 2000 aceeaşi inscripţionare, un pix sigilat, aceeaşi inscripţionare, un calendar de birou în cutie, aceeaşi inscripţionare, o brichetă de culoare albastru, aceeaşi inscripţionare, un tricou verde "Y." şi o şapcă neagră, inscripţionată "G.".
Despre acestea, inculpatul A., în declaraţiile amintite, a susţinut că i le-a dat martorului cadou de Crăciun, numai palinca era de la el, restul de la C., cunoscut şi de martor, cu care el s-a întâlnit întâmplător în oraş, nu ştie însă unde şi când, dar l-a rugat să i le dea lui D., de la el aflând acel C. că-l va întâlni pe D."
Ca instanţă de control judiciar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a conformat dispoziţiilor art. 418 alin. (2) C. proc. pen. devaluând integral fondul acuzaţiilor şi analizând probele administrate prin prisma motivelor de apel invocate de revizuent şi de ceilalţi coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, I. (care a susţinut că nu a avut vreo relaţie cu inculpatul A. şi nici cu martorul denunţător D., faptul că inculpatul A., la 24 decembrie 2008, a dat acele bunuri nu i-a fost cunoscut, nici anterior, nici la acel moment, probele confirmând că ele au fost date cu alt titlu decât acela de plată pentru acte determinate pe care trebuia să le facă martorul denunţător în Dosarul nr. x/2006, ele provenind de la un terţ, martorul C., iar pe D. nu l-a cunoscut la momentul 24 decembrie 2008, nu a comunicat cu el, nu i-a promis bunuri care efectiv să-i fi fost remise, prin intermediul inculpatului, la 24 decembrie 2008) şi P., care a criticat probatoriul administrat la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească şi a susţinut că nu este complet, legalitatea înregistrărilor ambientale şi cele efectuate de martorul D., autorizate conform normelor procedurale în vigoare în anul 2008-2009 şi presupusa provocare la care ar fi fost supuşi de către ofiţerul de poliţie judiciară D., care a acţionat în acest mod la indicaţiile organului judiciar.
Înalta Curte a constatat că în cauză şi în faţa instanţei de fond, revizuentul (şi ceilalţi doi inculpaţi) au beneficiat de largi posibilităţi de a-şi organiza apărarea. Martorul D. a fost audiat în mod nemijlocit şi în condiţii de contradictorialitate şi a putut fi confruntat de către revizuent iar, la cererea apărării, s-au audiat în şedinţa de judecată înregistrările incriminate.
În apel, declaraţia martorului D., ofiţer de poliţie judiciară, declaraţie consemnată în vol. V apel, filele x, a fost redată integral în considerentele deciziei. Audierea martorului a avut loc în prezenţa inculpaţilor P. şi A., asistaţi de avocaţi aleşi.
Cu privire la infracţiunea de dare de mită, Înalta Curte a reţinut că "nicio probă administrată nu a relevat că inculpatul A., sol şi executant al celorlalţi doi, inculpatul I. prin intermediul coinculpatului P., ar fi fost el direct interesat să-l capaciteze pe ofiţerul de poliţie judiciară, chiar acesta, în declaraţia de la instanţa de apel deplângându-i rolul pe care i l-au atribuit coinculpaţii, ar fi avut un interes personal să dea, la 24 decembrie 2008, acele bunuri, dar contextul a ceea ce se întâmplase (discuţia din 18 decembrie 2008 de la restaurantul Codrii Cosminului), determinarea pe care inculpatul P. i-a transmis-o martorului, totul să-i fie lui comunicat, nu lui "Z.", la fel, atenţionarea făcută de acest inculpat coinculpatului I. (ştii, ţi-am spus), probează că remiterea sticlei de whisky şi a celorlalte articole conţinute în sacoşa albastră, nu veneau de la cel care le-a dat, ci făcea parte din obiectivul atragerii martorului în zona interesului inculpatului I., dosarul să se termine cât mai repede şi pentru că "dacă tot au făcut analize complete, cu radiografii ... la spitalul celălalt ... la ce să mai chinuim pacienţii să ...", "deja făcut la Parchetul General, totul este clar ... n-a fost infirmat, soluţia a fost declinare de competenţă, atenţie" şi, la fel, pentru că, astfel îi transmite inculpatului P. martorului:
"... toate le-a făcut super bine! Nu există Nu se poate pe o reclamaţie a lui S., să facă ăştia, asta, ori acesta, nu-i un fraier! Zice! Bă, când faci o greşeală ştiu, am făcut-o acolo." Faptul că, la 24 decembrie 2008, acele bunuri, susţine apărarea, aveau valoare insignifiantă faţă de modul în care era perceput în societatea românească inculpatul I. şi denotă că nu aveau aptitudinea de a corupe, acesta nu poate reprezenta lipsa laturii obiective, legea penală neprevăzând o cuantificare a dării altor foloase de către autor sau complice pentru cel care primeşte."
Prin urmare, cu privire la fondul acuzaţiei s-au evaluat toate probele şi s-au verificat toate apărările stabilindu-se că situaţia de fapt este concordantă cu ceea ce a rezultat, în mod necontroversat din faptele şi împrejurările relevate prin mijloacele de probă administrate.
S-a reţinut că revizuentul nu a invocat fapte şi împrejurări noi, în sensul exigentelor impuse de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci a propus audierea unor martori noi (şi administrarea unor înscrisuri) pe aceeaşi situaţie de fapt cunoscută şi analizată deja în cadrul judecaţii în fond şi în apel. Astfel, în cererea de revizuire s-a arătat că "starea de fapt relevată de martorii noi este contrară celei reţinute de instanţele de judecată în cauză care au pronunţat condamnarea sa pentru infracţiunea de complicitate la dare de mită."
Or, pentru a putea demonstra că hotărârea a cărei revizuire se cere conţine erori de judecată este necesar ca împrejurarea invocată (ca element de fapt) să fie nouă, iar nu mijlocul de probă prin care se urmăreşte a fi dovedită, întrucât este cunoscut că nu se poate recurge, pe această cale la o prelungire a probaţiunii.
În acest sens, în practica instanţei supreme s-a arătat constant că în niciun caz revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 7249 din 13 decembrie 2006-scj.ro).
Aşa cum s-a arătat, o amplă devoluţiune a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept a fost efectuată în apel. Apelul declarat de revizuent a fost admis numai sub aspectul modificării modalităţii de executare a pedepsei rezultante, instanţa de control judiciar reţinând următoarele:
"sub aspectul comportamentului procesual al acestui inculpat este relevantă poziţia sa faţă de contextul infracţional în care s-a introdus, voluntar, în declaraţia dată în apel la termenul de judecată 4 iulie 2017, cu ocazia dezbaterilor, inculpatul arătând:
"eram veriga între D. şi I., eram eu şi P . . . . . . . . . .îmi amintesc că în decembrie 2008, dl. P. era fie şef, fie împuternicit, fie adjunct la diviziunea protecţie, respectiv era pe o treaptă superioară funcţiei mele ... nici în cadrul atribuţiilor mele şi nici în cele ale lui P. nu intra la acele momente nimic în legătură cu dosarul I . . . . . . . . . .P. m-a rugat să mă interesez de dosarul I . . . . . . . . . .în atribuţiile mele nu intra activitatea de verificare a procurorului ... l-am întrebat pe D. cine lucrează dosarul ... de dosarul U. era interesat dl. P . . . . . . . . . .despre dosarul I. nu am aflat decât personal de la dl. P., el nu a făcut obiectul unei şedinţe oficiale", comportament pe care Înalta Curte îl apreciază a fi, alături de o recunoaştere a faptelor infracţionale şi o conştientizare a vinovăţiei proprii, toate acestea reprezentând temeiuri pentru a dispune, în ce-l priveşte pe acest inculpat, ca executarea pedepsei de 2 ani închisoare (rezultantă) să fie suspendată sub supraveghere."
Prin urmare, s-a apreciat că motivele invocate de revizuent la punctul 1 din cerere nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea şi nu atrag incidenta dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinite condiţionările impuse, respectiv ca faptele sau împrejurările invocate să fie noi şi complet necunoscute instanţelor care au soluţionat pe fond cauza, acestea să fie apte să conducă singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii şi să fie cerute exclusiv în favoarea persoanei condamnate.
Cu privire la cel de-al doilea temei invocat în cererea de revizuire, cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în apel, au fost analizate motivele care puteau conduce la desfiinţarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare şi care au vizat inclusiv critici referitoare la efectuarea urmăririi penale precum şi critici referitoare la înregistrările ambientale transcrise în rapoartele efectuate de către martorul D. Apărările formulate de ceilalţi inculpaţi în cauza - legate de condamnarea în primă instanţă pentru dare de mita (autorat şi complicitate) au putut să profite şi revizuentului.
Referitor la dovedirea unor cazuri de revizuire, art. 454 C. proc. pen. impune:
(1) Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane.
(2) În cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.
Instanţa de fond a apreciat că în cauză se invocă formal săvârşirea infracţiunii de fals intelectual de către ofiţerul D. (care a "raportat" iniţial în legătură cu intervenţia revizuentului în favoarea lui I.) cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală, a infracţiunii de abuz în serviciu de procurorul K. şi a infracţiunii de uz de fals de către procurorul L.
S-a menţionat că pretinsele fapte prezentate în cererea de revizuire nu au făcut obiectul niciunei cercetări penale şi niciunei judecăţi, astfel că nu există nicio situaţie în care instanţa sau procurorul să nu poată examina fondul cauzei pentru că, numai în acest caz, poate exista un temei pentru ca o instanţă de revizuire să cerceteze ea însăşi existenţa faptelor şi săvârşirea lor de către respectivele persoane, astfel cum impun exigentele art. 454 C. proc. pen.
Prin urmare, s-a apreciat că prezenta cerere de revizuire nu este, nici prin prisma acestui motiv, admisibilă.
*****
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, revizuentul A., prin avocat, care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie. .
Prin motivele de apel formulate în scris, revizuentul A., prin apărător, a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei apelate, iar în urma rejudecării cauzei admiterea în principiu a cererii de revizuire formulate, anularea în parte a sentinţei penale nr. 115 din 23 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunile de complicitate la dare de mită şi favorizare a infractorului, iar, în urma rejudecării cauzei, să se dispună achitarea sa pentru săvârşirea acestor infracţiuni în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor scrise de apel, astfel cum au fost expuse şi oral în şedinţa din data de 5 martie 2021, apărarea revizuentului a susţinut netemeinicia hotărârii Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a respins ca inadmisibilă a cererea revizuire, susţinându-se că în ceea ce priveşte primul caz de revizuire, instanţa de fond în mod greşit a reţinut că inculpatul nu a invocat fapte şi împrejurări noi, în sensul exigenţelor impuse de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
În concret, s-a arătat că în cauză există o serie de împrejurări factuale noi reliefate prin mijloacele de probă pe care se întemeiază cererea de revizuire, respectiv: 1. niciunde în faza de judecată nu s-a făcut vorbire despre circumstanţa existenţei şi a unei alte persoane prezente în momentul în care inculpatul a primit plasa cu bunurile promoţionale de la C. pentru a fi date lui D.; 2. niciunde în faza de judecată nu a fost confirmată relaţia dlui. C. cu E. şi D.; 3. niciunde în faza judecăţii nu s-a analizat implicarea concretă a G. SRL, precum şi nici provenienţa concretă a bunurilor.
S-a susţinut de apărarea revizuentului că deşi la o primă vedere mijloacele de proba nu au mai fost administrate în cursul judecăţii şi ar fi noi, cererea de revizuire formulată de inculpat nu s-a întemeiat strict pe caracterul de noutate al acestora, ci pe caracterul de noutate al împrejurărilor factuale (probele) rezultate din administrarea acestui probatoriu.
Pentru a fi incident cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar ca faptele şi împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, doar că ele nu au putut fi cunoscute de instanţă, indiferent din care motiv. Descoperirea lor ulterioară şi invocarea pe calea revizuirii are drept scop evidenţierea unor erori de fapt, produse în judecata iniţială din cauza necunoaşterii respectivelor împrejurări, astfel încât noua situaţie să conducă la anularea hotărârii contrare legii.
Aplicând raţionamentul de mai sus la speţa dedusă judecăţii, chiar dacă instanţa a luat la cunoştinţă teza apărării în sensul că obiectul material al infracţiunii de corupţie nu a provenit de la dl. I., imposibilitatea obiectivă a luării în considerare a mijloacelor de probă (învederate pe calea căii extraordinare de atac a revizuirii) la momentul luării hotărârii instanţelor pentru faptul că acestea nu erau cunoscute, permite reţinerea acestora ca fiind împrejurări noi care au aptitudinea de a sta la baza admiterii în principiu a cererii de revizuire.
Faţă de cele prezentate pe larg în scris, apărarea inculpatului a solicitat să se constate că în cauză există împrejurări noi care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei şi care conduc la netemeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate.
În ceea ce priveşte al doilea caz de revizuire - prev. de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., apărarea revizuentului A. a susţinut netemeinicia hotărârii atacate, arătând că potrivit art. 454 din C. proc. pen., proba cazului de revizuire se realizează prin două modalităţi alternative:
a) art. 454 alin. (1) C. proc. pen. - când dovedirea faptelor penale trebuie făcută prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal în cazul prevăzut de alin. (1), respectiv atunci când instanţa, pronunţându-se asupra fondului acuzaţiei penale, a constatat existenţa infracţiunii în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, hotărârea fiind singurul mijloc de probă care trebuie administrat;
b) art. 454 alin, (2) C. proc. pen. - atunci când dovada nu poate fi făcută prin hotărâre judecătorească din cauza unui impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale sau la exercitarea acţiunii penale, prevăzut de art. 16 C. proc. pen. (spre exemplu prescripţia), proba cazului de revizuire se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.
S-a mai menţionat că nu este necesar să existe în prealabil o cercetare penală finalizată fie printr-o ordonanţă sau o hotărâre judecătorească atunci când se invocă dispoziţiile art. 454 alin. (2) din C. proc. pen., iar instanţa chemată să soluţioneze o cerere de revizuire trebuie să cerceteze ea însăşi temeinicia şi dacă este cazul să administreze probe în vederea stabilirii existenţei faptei şi a persoanei. În caz contrar s-a arătat că ne aflăm în prezenţa unei negări a dreptului la un proces echitabil şi lezarea fără nicio justificare a principiilor directoare ale procesului penal.
În speţă, din punctul de vedere al apărării săvârşirea infracţiunii de fals intelectual de către dl. D. rezultă limpede la o simplă analiză comparativă a conţinutului rapoartelor întocmite şi procesele-verbale de redare a convorbirilor/întâlnirilor ambientale, fiind discutate uneori cu totul alte chestiuni decât cele consemnate ori fiind purtate anumite conversaţii care, deşi fundamentale în vederea unei soluţii diferite decât cea de condamnare, nu au fost cuprinse în cadrul documentelor întocmite de către dl. D. S-a mai arătat că infracţiunea de fals intelectual comisă de către dl. D. este prescrisă, iar situaţia este similară în ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals săvârşite de procurori.
Pentru motivele expuse pe larg în cererea de revizuire, apărarea inculpatului a arătat că în cauză este îndeplinită condiţia impusă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cu referire la necesitatea ca săvârşirea infracţiunii de către organul judiciar să fi influenţat soluţia pronunţată în cauză. De asemenea, în ce priveşte infracţiunile săvârşite de procurori, este indiscutabilă influenţarea soluţiei pronunţate în cauza întrucât în baza actelor nelegale ale acestora a fost format dosarul de urmărire penală, au fost obţinute autorizări de interceptare a comunicărilor şi, consecutiv, mijloace de probă folosite în acuzare şi, în final, a fost dispusă începerea urmăririi penale împotriva inculpatului.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că apelul este întemeiat, impunându-se admiterea căii ordinare de atac, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte subliniază, prioritar, că analiza prezentei căi de atac se va limita la argumentele care vizează exclusiv soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare, fără a se cenzura, în concret, fondul cererilor formulate de revizuent, un atare examen urmând a se realiza de către instanţa de fond, cu ocazia rejudecării.
Astfel, examinând hotărârea atacată în cauză, se constată că prima instanţă s-a limitat la o analiză sumară a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. şi a temeiurilor invocate, neexistând o evaluare concretă şi efectivă a argumentelor faptice pe care se sprijină cererea de revizuire în raport de cazurile legale de revizuire invocate.
Motivele de revizuire indicate de către inculpat în susţinerea cazurilor de revizuire invocate în cauză au fost analizate generic de către instanţa de fond, care, la o primă vedere, cu titlu de exemplu, se constată că nu a făcut nicio referire la ordonanţa de clasare emisă în Dosarul nr. x/2015 al DNA la data de 7 septembrie 2017, menţionată de apărarea inculpatului ca reprezentând un element nou în accepţiunea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
În acest sens, se reţine că apelantul revizuent a menţionat că:
"un element nou care a apărut la o lună după judecarea definitivă a dosarului de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, îl reprezintă Ordonanţa din 7 septembrie 2017 în Dosarul nr. x/2025 al DNA, prin care s-a dispus clasarea cauzei în ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă ce ar fi fost săvârşită de către C., soluţia întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Acest element nou nu a fost cunoscut de judecătorii fondului şi ai apelului, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a analiza declaraţia martorului C., care coroborată acum cu celelalte elemente noi pe care le vom arăta în cele ce urmează dovedeşte fără putinţă de tăgadă că situaţia de fapt era cu totul alta decât cea reţinută prin rechizitoriu. De altfel, niciuna dintre instanţe nu a făcut vreo menţiune despre acest martor."
Înalta Curte constată că prima instanţă nu a decelat cu exactitate temeiurile de fapt şi de drept ale cererii de revizuire şi nu a statuat în mod critic asupra acestora. Astfel, prin cererea de revizuire dedusă judecăţii, revizuentul A. a invocat mai multe împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care în opinia apărării dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, instanţa de fond făcând însă o analiză globală a acestora, fără a distinge aspectele invocate de revizuent în susţinerea cererii de revizuire şi care aveau o natură juridică diferită, cum ar fi ordonanţa de clasare sau împrejurarea prezenţei martorului B. în momentul când inculpatul a primit plasa cu bunuri promoţionale de la C., etc.).
Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză se impune ca, în cursul rejudecării, prima instanţă să facă aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 456 C. proc. pen. şi să analizeze în mod efectiv admisibilitatea cererii de revizuire prin evaluarea concretă şi efectivă a tuturor argumentelor faptice pe care revizuentul le-a invocat în susţinerea cererii de revizuire întemeiată pe cele două cazuri de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că se impune desfiinţarea sentinţei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca revizuentul să beneficieze de toate drepturile şi garanţiile unui proces echitabil, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a cărei încălcare impune cu necesitate reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Privarea condamnatului de un al doilea grad de jurisdicţie ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006).
Astfel, întrucât instanţa de apel nu s-ar putea substitui integral primei instanţe, efectuând o primă analiză efectivă a admisibilităţii cererii de revizuire direct în faza ultimă a procesului, deoarece ar genera astfel privarea participanţilor la proces de dreptul efectiv la un dublu grad de jurisdicţie, dar şi o limitare a echităţii procedurii incompatibilă cu exigenţele art. 6 din Convenţia europeană, Înalta Curte concluzionează că singura modalitate de înlăturare a vătămării aduse intereselor revizuentului-apelant este aceea a desfiinţării hotărârii şi rejudecării cauzei de către aceeaşi instanţă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1/F din data de 13 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1/F din data de 13 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Desfiinţează sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2021.
Procesat de GGC - LM