Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 157/F din 10.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 109 alin. (1), în referire la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost admisă cererea autorităţilor judiciare austriece şi s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.09.2021 de Parchetul Eisenstadt - Austria în dosarul de referinţă - x pe numele persoanei solicitate A. (în prezent deţinută în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Galaţi).
În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, în vederea predării către autorităţile judiciare din Austria, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 10.11.2021 până la data de 09.12.2021, inclusiv.
În baza art. 230 din C. proc. pen. s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A.
A luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu (avocat B.), în sumă de 2024 RON, a fost avansat Baroului de Avocaţi Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că la data de 11.09.2021 autorităţile judiciare din Austria, au emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate A. în dosarul de referinţă nr. x.
Mandatul european de arestare a fost emis de către autorităţile judiciare din Austria pe numele persoanei solicitate, în vederea cercetării pentru săvârşirea infracţiunilor de: la pct. /actul material I.- infracţiunea de "trafic de migranţi" prevăzută de §/art. 104 alin. (1), alin. (3) primul caz şi alin. (5) din legea privind regimul Străinilor 1997, la pct. /actul material II. - infracţiunea de "asociaţie criminală/grup criminal organizat prevăzut de §/art. 278a din C. pen. şi la pct. /actul material III. - infracţiunea de "trafic de migranţi" prevăzută de §/art. 114 alin. (2), (4) şi 5 Legea Poliţiei pentru Străini (în versiunea din data de 01.01.2006).
Mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece a avut la bază Ordonanţa de arestare emisă de Parchetul Eisenstadt - Austria (Staatsanwaltshaft Eisenstadt) la data de 06.09.2019, în dosarul cu nr. x.
În fapt, autorităţile judiciare solicitante au reţinut că:
Potrivit rapoartelor întocmite de Departamentul de Investigaţii Criminale al Landului Burgenland, A. este suspectată în mod rezonabil de a fi săvârşit următoarele:
I. În intervalul cuprins între luna iulie 2004 până ia sfârşitul anului 2005 în localităţile Nickelsdorf, Viena şi în alte localităţi de pe teritoriul federal austriac, dar şi în străinătate, în colaborare conştientă şi deliberată (§/art. 12 din C. pen.), împreună cu alţi coautori, parţial condamnaţi deja definitiv, parţial încă fugari şi parţial împreună cu coautori neidentificaţi, în mod calificat/în scopuri lucrative (§/art. 70 din C. pen.), a facilitat intrarea ilegală a cetăţenilor străini într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat limitrof Austriei, scopul urmărit fiind să dobândească pentru sine sau pentru terţi beneficii de ordin patrimonial nu tocmai insignifiante, cu precizarea că a fost liderul unei asociaţii cu un număr mai mare de persoane axată pe săvârşirea recurentă a traficului de fiinţe umane, prin aceea că a racolat în calitate de organizatoare şi prin urmare "asistentă" a numitei C., care a fost deja condamnată definitiv, din Republica Moldova acele persoane care erau doritoare de a fi traficate, predominant cetăţeni ai Republicii Moldova, pe de o parte a organizat transportarea ilegală a acestora în Spaţiul European, pe de altă parte i-a pus în legătură cu alţi organizatori, care au efectuat în continuare transportul ilegal pe porţiuni de drum, în plus a luat în primire remuneraţia pentru călăuze/traficanţii de migranţi şi după ce s-a efectuat transportul ilegal pe porţiuni de drum a repartizat sumele organizaţiilor din ţările tranzitate, cu menţiunea că cei traficaţi a trebuit să plătească în medie suma de 4.500,00 de persoană, şi anume în ceea ce priveşte transporturile de migranţi clandestini (nr. de ordine 225/fila din dosar x şi următoarele).
1. din 2 până în 7 septembrie 2003 a traficat 4 persoane de origine moldovenească, din Republica Moldova prin Ungaria şi Austria în Italia;
2. în 31 iulie 2004 şi în zilele anterioare a traficat cel puţin 2 persoane de origine moldovenească, din Republica Moldova prin România, Ungaria, Austria în Italia (nr. de ordine 225/fila din dosar 261 şi următoarele);
3. din 3 până în 8 februarie 2005 a traficat 2 persoane de origine moldovenească prin Ungaria în Austria precum şi în continuare a traficat 4 persoane în Italia şi 1 persoană în Belgia (nr. de ordine 225/fila din dosar x şi următoarele);
4. în 16 iunie 2005 şi în zilele anterioare a traficat 6 persoane probabil de origine moldovenească, din Republica Moldova, prin România, Ungaria şi Austria în Italia (nr. de ordine 225/fila din dosar x);
5. din 25 până în 26 iunie 2005 şi în zilele anterioare a traficat 8 persoane de origine moldovenească, din Republica Moldova pe o rută ce va urma să fie stabilită în Austria şi în continuare în Italia (nr. de ordine 225/fila din dosar x şi următoarele);
6. din 3 până în 6 iulie 2005 a traficat 22 persoane, probabil cetăţeni moldoveni, parţial din Republica Moldova prin Ucraina, Slovacia şi Austria în Italia (nr. de ordine 225/fila din dosar x);
7. din 4 până în 5 iulie 2005 a traficat 6 persoane de origine moldovenească, din Republica Moldova prin Slovacia în Austria precum şi în continuare în Italia (nr. de ordine 225/fila din dosar x şi următoarele);
8. Cu prilejul a numeroase fapte a traficat 101 persoane predominant de origine moldovenească, din Republica Moldova pe diverse rute în Austria şi în continuare în alte state ale U.E. (nr. de ordine 491/fila din dosar). 117 Prin faptele menţionate la pct. /actul material 1. cel puţin în intervalul cuprins între luna august 2003 până la sfârşitul anului 2005 a aderat unei asociaţii structurate ca o companie în sensul unei asocieri pe termen lung a unui număr mare de persoane, în calitate de membru, şi anume a aderat organizaţiei de traficanţi de fiinţe umane conduse de C. formate din cel puţin 50 persoane cu o gamă largă de responsabilităţi la toate nivelurile ierarhice, o organizaţie de traficanţi de fiinţe umane activă la nivel internaţional, care era axată chiar dacă nu în mod exclusiv pe comiterea recurentă şi plănuită de fapte grave pasibile de pedeapsă din domeniul traficului de fiinţe umane, prin aceasta urmărea o îmbogăţire de proporţii mari şi prin crearea unei structuri organizatorice strict ierarhizate, în cadrul căreia organizatorii utilizau numai un limbaj codificat şi documente de călătorie false, precum şi prin aceea că persoanelor traficate li s-a inoculat în mod sistematic ce anume trebuiau să declare autorităţilor în cazul în care erau prinşi, pentru a reduce la minimum riscul nivelurilor superioare ale organizaţiei de a fi depistaţi, a încercat să se protejeze împotriva măsurilor de urmărire penală.
III. În intervalul cuprins între ianuarie 2006 până în 26 martie 2007 în localităţile Nickelsdorf, Viena şi în alte localităţi de pe teritoriul federal austriac, dar şi în străinătate, ca membră a unui grup criminal organizat, în colaborare conştientă şi deliberată (§/art. 12 din C. pen.), împreună cu alţi coautori, parţial condamnaţi deja definitiv printre se numără şi numiţii D., E., F., precum şi alţii coautori parţial încă fugari şi parţial neidentificaţi, în mod calificat/în scopuri lucrative (§/art. 70 din C. pen.), a facilitat intrarea ilegală în ţară a cetăţenilor străini, care nu dispuneau de viză de intrare şi rezidenţă pentru Spaţiul U.E. şi Spaţiul Schengen, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat limitrof Austriei, cu intenţia de a se îmbogăţi fără justă cauză pe sine sau pe asociaţia infracţională, prin aceea că a racolat în calitate de organizatoare şi prin urmare "asistentă" a numitei C., care a fost deja condamnată definitiv, din Republica Moldova acele persoane care erau doritoare de a fi traficate, predominant cetăţeni ai Republicii Moldova, pe de-o parte a organizat transportarea ilegală a acestora în Spaţiul European, pe de altă parte i-a pus în legătură cu alţi organizatori, care au efectuat în continuare transportul ilegal pe porţiuni de drum, în plus a luat în primire remuneraţia pentru călăuze/traficanţii de migranţi şi după ce s-a efectuat transportul ilegal pe porţiuni de drum a repartizat sumele organizaţiilor din ţările tranzitate, precum ţi începând cu un interval care va urma să fie stabilit mai exact în anul 2006 a coordonat împreună cu G. transporturile ilegale, cu precizarea că planificarea şi efectuarea transporturilor erau conduse din Republica Moldova şi cei traficaţi a trebuit să plătească în medie suma de 4.500,00 de persoană, numita obţinând cel puţin 500,00 euro de persoană, în speţă cu prilejul a numeroase fapte a traficat un număr de 40 persoane predominant de origine moldovenească, din Republica Moldova pe diverse rute în Austria şi în continuare în alte state ale U.E. (nr. de ordine 491, fila din dosar).
Drepturile persoanei solicitate reglementate de art. 106 din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 11 din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 au fost respectate, persoana solicitată având asigurată asistenţa juridică prin avocat desemnat din oficiu.
Verificând mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, în sensul că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, respectiv Parchetul Eisenstadt - Austria, aprobat de Tribunalul de Land Eisenstadt, în dosarul de referinţă nr. x, precum şi condiţiile de conţinut şi formă prevăzute de art. 87 din aceeaşi lege.
Curtea a constatat că faptele săvârşite sunt dintre cele care pot da naştere la predare, deoarece sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă cu închisoarea a cărei durată maximă este de 10 ani, sunt prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
Persoana solicitată a precizat că nu este de acord cu predarea către autorităţile din Austria, deoarece vrea să fie aproape de copiii ei, iar acolo nu are cine să o viziteze.
Reglementând situaţiile care pot determina respingerea cererii autorităţilor judiciare emitente de punere în executare a unui mandat european de arestare, art. 99 din Legea nr. 302/2004 prevede expres motivele obligatorii la alin. (1) şi facultative la alin. (2) de refuz, reţinând în alin. (2) lit. a) că judecătorul român poate refuza executarea respectivului mandat în situaţia prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, respectiv când nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.
Verificând actele dosarului în raport cu aceste dispoziţii, Curtea a constatat că, autorităţile judiciare din Austria - respectiv Parchetul Eisenstadt, cu aprobarea Tribunalului de Land Eisenstadt, au emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. în dosarul de referinţă nr. x, în vederea cercetării pentru săvârşirea infracţiunilor de:
"trafic de migranţi" prevăzută de §/art. 104 alin. (1), alin. (3) primul caz şi alin. (5) din legea privind regimul Străinilor 1997, "asociaţie criminală/grup criminal organizat prevăzut de §/art. 278a din C. pen. austriac şi "trafic de migranţi" prevăzută de §/art. 114 alin. (2), (4) şi 5 Legea Poliţiei pentru Străini (în versiunea din data de 01.01.2006).
Mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întruneşte condiţiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menţionate toate informaţiile enumerate în acest text de lege.
Totodată, Curtea a observat că, faptele reţinute de autoritatea judiciară emitentă se regăsesc printre cele enumerate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (pct. 18) care dau loc la predare, fără a fi necesară verificarea îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.
De altfel, faptele sunt incriminate şi de legea penală română, circumscriindu-se infracţiunilor de "constituire a unui grup infracţional organizat", prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., sancţionată cu o pedeapsă de la unu la 5 ani închisoare şi "trafic de migranţi", în formă continuată, prev. de art. 263 alin. (1) şi (2), lit. a) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Deopotrivă, s-a avut în vedere că, fiind audiată, la termenul din 10.11.2021, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată A. nu a fost de acord cu predarea sa către autorităţile emitente ale mandatului, prevalându-se, totodată, de regula specialităţii şi necontestându-şi identitatea.
S-a observat că, în speţă, nu este incident vreunul din celelalte motive, obligatorii sau facultative, de refuz al executării mandatului european de arestare expres reglementate de art. 99 din Legea nr. 302/2004, întrucât persoana solicitată nu face obiectul unei alte proceduri judiciare cu privire la aceeaşi acuzaţie în România sau în alt stat, iar răspunderea penală pentru faptele care motivează mandatul nu este prescrisă, după cum nu a intervenit nici amnistia potrivit legii române.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de "trafic de migranţi" prev. de art. 263 alin. (1) şi (2) lit. a) din C. pen. este de 16 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., art. 155 din C. pen. şi se împlineşte în anul 2023 (calculat din anul 2007), însă nu sunt cunoscute toate elementele privind data epuizării acesteia, dosarul fiind încă în cercetare. Infracţiunea de "constituire a unui grup infracţional organizat" prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen. are o formă continuă, momentul epuizării fiind acela al infracţiunii scop, care după cum s-a arătat nu are o dată certă privind acest moment.
Prin urmare motivul opţional de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 (bazat pe prescripţia răspunderii penale în statul solicitat) nu este incident în cauză.
În consecinţă, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă ale mandatului european de arestare emis de autorităţile străine pe numele persoanei solicitate A. şi că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării, Curtea a admis cererea autorităţilor judiciare din Austria şi a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis pe numele persoanei solicitate.
Dispoziţiile art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 fac referire la pronunţarea prin sentinţă asupra arestării şi predării persoanei solicitate, nefăcând vreo trimitere la alte măsuri preventive în această fază.
Împotriva Sentinţei penale nr. 157/F din 10.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a formulat contestaţie persoana solicitată A.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma contestaţiei formulate, dar şi sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 4251 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Din dispoziţiile art. 86 şi urm. din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanţei române în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz al predării pe care aceasta le invocă.
Cât priveşte conţinutul şi forma mandatului european de arestare, acestea sunt prevăzute în art. 87 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conţină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres şi indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 89 şi art. 97 din prezenta lege.
Din actele cauzei se constată ca fiind îndeplinite cerinţele legii, dat fiind faptul că autorităţile austriece au menţionat expres că decizia judiciară ce a stat la baza solicitării adresate autorităţilor judiciare române o constituie mandatul european de arestare emis la data de 11.09.2021 de Parchetul Eisenstadt - Austria în dosarul de referinţă - x pe numele persoanei solicitate A. în dosarul de referinţă nr. x.
În ceea ce priveşte condiţia dublei incriminări prev. de art. 97 alin. (1) pct. 20 Legea nr. 302/2004, Înalta Curte reţine în acord cu prima instanţă că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate de autorităţile austriece au corespondent în legislaţia română, respectiv în infracţiunea de "constituire a unui grup infracţional organizat", prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., sancţionată cu o pedeapsă de la unu la 5 ani închisoare şi "trafic de migranţi", în formă continuată, prev. de art. 263 alin. (1) şi (2), lit. a) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Contestatoarea a arătat că, întrucât pentru ambele infacţiuni pedepsele maxime sunt de până în 10 ani, sunt incidente disp. art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale, astfel că, raportat la disp. art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 şi art. 4 alin. (4) din Decizia-cadru 2002/584/JAl, este incident un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.
În acest sens, Înalta Curte menţionează, pe de-o parte, că potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 acesta constituie un motiv opţional de refuz al executării mandatului european de arestare, iar, pe de altă parte, că nu sunt incidente prevederile privind prescripţia, întrucât doar pedeapsa pentru fapta de trafic de migranţi în varianta agravantă este pedepsită conform legislaţiei române cu o pedeapsă de la 3 ani la 10 ani închisoare, iar, în mod corect a reţinut prima instanţă că, potrivit art. 154 alin. (1), lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 155 alin. (4) din C. pen., termenul special de prescripţie a răspunderii penale, calculat din anul 2007, momentul epuizării, este de 16 ani şi curge de la data de 6 septembrie 2010, ceea ce înseamnă că se împlineşte în anul 2023.
Cu privire la faptul că aceleaşi fapte au făcut obiectul unei alte judecăţi, aspect învederat de contestatoare, Înalta Curte, analizând Sentinţa penală nr. 24/FCJI din 17 mai 2017 pronunţată de Curte de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2017 privind pe persoana solicitată A. constată că autorităţile judiciare austriece solicită predarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migraţi care pe lângă Italia, include şi alte state europene, reţinându-se, în acelaşi timp, în cuprinsul mandatului şi săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
De altfel, în cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanţa de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale.
Critica persoanei solicitate expusă în motivarea contestaţiei, privind faptul că instanţa de fond a reţinut că mandatul european de arestare emis de Parchetul Eisenstadt - Austria în data de 11.09.2021 a avut la bază Ordonanţa de arestare emisă tot de Parchetul Eisenstadt - Austria, la data de 06.09.2021, în dosarul cu nr. x, deşi, mandatul european de arestare este o decizie judiciară care trebuie întotdeauna să aibă la bază un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern, invocând în acest sens Hotărârea CJUE în cauza C-241A5, Bob-Doşi, din data de 01.06.2016 şi arătând că, în cauză, în mandatul european de arestare nu este indicat vreun mandat de arestare naţional, nu este justificată.
Mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece a avut la bază Ordonanţa de arestare emisă de Parchetul Eisenstadt - Austria (Staatsanwaltshaft Eisenstadt) la data de 06.09.2019, în dosarul cu nr. x, care reprezintă un mandat naţional de arestare.
O altă critică a contestatoarei a vizat faptul că, în speţa dedusă judecăţii se ridică problema încălcării dublul nivel de protecţie a drepturilor de care trebuie să beneficieze persoana căutată, astfel cum impune jurisprudenţa Curţii, în special la pct. 56 din Hotărârea din 01.06.2016, Bob Dogi (C-241/15, EU:C:2016:385), care nu este asigurat în contextul cauzei, în măsura în care, atât mandatul european de arestare, cât şi mandatul naţional de arestare sau decizia judiciară, care are acelaşi efect ca acesta din urmă, au fost emise de parchetul unui stat membru în scopul urmăririi penale pe baza unei măsuri privative de libertate emise de aceeaşi autoritate, respectiv de către procurorul din cadrul Parchetului Eisenstadt - Austria, fără intervenţia unei instanţe, înainte de predarea persoanei căutate.
Astfel, a făcut trimitere la Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-648/20 PPU din data de 10.03.2021, în procedură preliminară de urgenţă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Camera întâi) care a statuat:, Art. 8 alin. (1) litera (c) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, citit în lumina art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi a jurisprudenţei Curţii, trebuie interpretat în sensul că cerinţele inerente protecţiei jurisdicţionale efective de care trebuie să beneficieze o persoană care face obiectul unui mandat european de arestare în scopul urmăririi penale nu sunt îndeplinite atunci când atât mandatul european de arestare, cât şi decizia judiciară pe care se grefează acesta sunt emise de un procuror, care poate fi calificat drept "autoritate judiciară emitentă", în sensul art. 6 alin. (1) din această decizie-cadru, dar nu pot face obiectul unui control jurisdicţional în statul membru emitent înainte de predarea persoanei căutate de către statul membru de executare."
Înalta Curte observă că în cauza C-648/20 PPU din data de 10.03.2021 statul membru emitent al mandatului european de arestare este Bulgaria.
Înalta Curte reţine că, potrivit deciziei mai sus menţionate, dublul nivel de protecţie a drepturilor de care trebuie să beneficieze persoana căutată, astfel cum impune jurisprudenţa Curţii, nu este asigurat în măsura în care, atât mandatul european de arestare în cauză, cât şi mandatul naţional de arestare au fost emise de procurorul, fără intervenţia instanţei.
Raportându-se la criticile contestatoarei, din analiza actelor aflate la dosarul cauzei reiese că, în cauză, mandatul naţional de arestare îl reprezintă Ordonanţa de arestare emisă de Parchetul Eisenstadt - Austria (Staatsanwaltshaft Eisenstadt) la data de 06.09.2019, în dosarul cu nr. x, iar mandatul european de arestare, deşi a fost emis de Parchetul Eisenstadt a fost confirmat de Tribunalului de Land Eisenstadt, astfel că, în raport, cu menţiunile Hotărârii CJUE pronunţată în cauza C-648/20 PPU, există intervenţia instanţei, respectiv a Tribunalului de Land Eisenstadt.
În acelaşi timp, Înalta Curte reţine că prin Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-489/19 PPU au fost clarificate unele aspecte cu privire la mandatul european de arestare emis de un procuror şi confirmat, în urma unui control exhaustiv, de o instanţă de drept comun anterior punerii sale în aplicare.
În acest sens, s-a reţinut că potrivit art. 6 din Deciziei-cadru 2002/584, intitulat "Stabilirea autorităţilor judiciare competente": autoritatea judiciară emitentă este autoritatea judiciară a statului membru emitent care este competentă să emită un mandat european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat; că autoritatea judiciară de executare este autoritatea judiciară a statului membru de executare, care este competentă să execute mandatul european de arestare, în conformitate cu dreptul acestui stat.
Tot prin aceeaşi decizie s-au făcut menţiuni cu privire la dreptul austriac. Astfel, s-a arătat că art. 2 alin. (1) din Staatsanwaltschaftsgesetz (Legea privind parchetele, denumită în continuare "StAG") prevede că la sediul fiecărui Landesgericht [Tribunal Regional] care soluţionează cauze penale funcţionează câte un parchet, la sediul fiecărui Oberlandesgericht [Tribunal Regional Superior] funcţionează un parchet general, iar la sediul Oberster Gerichtshof [Curtea Supremă] funcţionează procurorul general. Parchetele se află în subordinea directă a parchetelor generale, fiind obligate să urmeze instrucţiunile acestora, iar parchetele generale, precum şi procurorul general se află în subordinea directă a ministrului federal al justiţiei, precum şi că art. 29 din Gesetz über die Justizielle Zusammenarbeit în Strafsachen mit den Mitgliedstaaten der Europäischen Union (Legea privind cooperarea judiciară în materie penală cu statele membre ale Uniunii Europene, denumită în continuare "EU-JZG") consacră cerinţa unei confirmări judiciare a mandatului european de arestare.
Totodată, în cuprinsul hotărârii CJUE pronunţată în cauza C-489/19 PPU având de răspuns la întrebarea: Un organism naţional precum parchetul austriac constituie o autoritate judiciară în sensul art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584? s-au făcut următoarele precizări:
"49. În lumina observaţiilor scrise ale părţilor şi a pledoariilor lor în cadrul şedinţei, este cert că faptul că parchetul respectiv poate fi supus unor instrucţiuni individuale din partea puterii executive nu se opune emiterii valabile a unui mandat european de arestare, întrucât acesta este condiţionat de o confirmare prealabilă şi sistematică de către o instanţă(25). Arătăm în această privinţă că, în dreptul austriac, mandatul european de arestare nu poate produce efecte juridice decât de la confirmarea menţionată. Un mandat european de arestare care nu este confirmat (în urma refuzului instanţei sesizate) rămâne inoperant.
50. Mai întâi, trebuie să se constate că acest parchet constituie o autoritate care participă la administrarea justiţiei penale (26), întrucât, în cadrul procedurii penale, parchetul respectiv are competenţa de a efectua urmărirea penală faţă de o persoană bănuită că a săvârşit o infracţiune, cu scopul de a o aduce în faţa unei instanţe (27).
51. Astfel, după cum reiese din ordonanţa de trimitere, dar şi din observaţiile scrise şi orale ale guvernului austriac, în dreptul penal austriac, acuzarea revine parchetului, care este astfel competent să adune în prealabil informaţiile necesare. Parchetul joacă un rol de coordonare în cadrul procedurii de anchetă penală. Acesta răspunde de evoluţia procedurii de anchetă şi ţine dosarul penal. În acest cadru, el poate da ordine poliţiei judiciare însărcinate cu efectuarea investigaţiei sau - în cazul în care este mai eficace - poate îndeplini el însuşi obligaţiile de investigare.
52. În cadrul emiterii unui mandat european de arestare în timpul procedurii de anchetă penală (care precedă cercetarea), parchetul dispune arestarea, sub rezerva confirmării judiciare, prevăzute la art. 29 alin. (1) prima teză din EU-JZG (aceasta putând fi supusă căilor de atac, în temeiul art. 87 alin. (1) din StPO, spre deosebire de decizia parchetului ca atare).
53. În acest temei, parchetul austriac îşi poate asuma rolul de autoritate judiciară emitentă, în sensul art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584. (...).
57. În speţă, astfel cum am arătat anterior la pct. 53 de mai sus, parchetul austriac poate constitui o autoritate care participă la administrarea justiţiei penale, abilitată astfel să emită un mandat european de arestare.
58. În al doilea rând, trebuie să se observe că, în cadrul regimului procedural instituit de legiuitorul austriac, există o distincţie foarte clară între faza de anchetă penală (care precedă cercetarea), în cadrul căreia parchetul exercită o funcţie de coordonare pentru a aduna elementele de probă necesare şi procedura principală, în care coordonarea procesului îi revine instanţei sesizate (care, în acest temei, este abilitată să dispună o arestare prin intermediul mandatului european de arestare, dacă este cazul la propunerea parchetului).
59. În faza de anchetă, parchetul şi instanţa însărcinată cu confirmarea unui mandat european de arestare exercită prerogative de natură diferită. Iniţiativa emiterii mandatului de arestare îi revine parchetului (care dispune arestarea, în temeiul art. 171 din StPO). În acest sens, parchetul este "administratorul procedurii"(31) şi cel care stabileşte în special oportunitatea unei asemenea măsuri(32). În acest context, rolul instanţei constă în esenţă în examinarea legalităţii şi a proporţionalităţii deciziei luate de parchet (inclusă în practică într-un formular), în temeiul art. 5 alin. (1) şi (2) din StPO. În acest cadru, instanţa trebuie să examineze dosarul care i-a fost predat integral (dosarul menţionat cuprinzând o copie a ordinelor adresate parchetului de instanţe superioare, precum puterea executivă). Dacă consideră necesar, instanţa poate dispune sau îndeplini obligaţii de investigare suplimentare în acest context. În cazul în care, în urma acestui control, instanţa este de acord să acorde confirmarea, aceasta are forma unei simple fraze, adăugată în formular. Confirmarea nu este însoţită de un ordin dat parchetului în ceea ce priveşte executarea măsurii în cauză: instanţa stabileşte doar un termen de valabilitate a confirmării (a cărui nerespectare atrage caducitatea măsurii în cauză). Odată ce această confirmare este acordată, este de competenţa parchetului să semneze mandatul european de arestare, să-l pună în aplicare şi să-l transmită statului membru de executare. De exemplu, parchetul ar putea decide să nu procedeze la punerea în aplicare şi la transmiterea mandatului astfel confirmat.
60. După cum a arătat guvernul austriac în observaţiile sale scrise şi orale, repartizarea competenţelor între parchet şi instanţă rezultă dintr-o reformă a dreptului penal austriac care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008. În urma acestei reforme, funcţia exercitată anterior de judecătorii de instrucţie a fost încredinţată parchetului - acest transfer de competenţe fiind contrabalansat de instituirea unei supravegheri jurisdicţionale (confirmarea)."
În esenţă, prin această hotărâre s-a stabilit că sistemul austriac de confirmare judiciară a deciziei parchetului în ceea ce priveşte emiterea unui mandat european de arestare este atipic, în raport, cu sistemele în vigoare în cadrul altor state membre. Cu toate acestea, s-a considerat că un asemenea sistem naţional este conform cu cerinţele art. 6 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584.
Tot în acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Decizia nr. 347 din 28 iunie 2019, analizând în concret cauza, prin prisma menţiunilor şi adreselor exprese regăsite pe Eurojust, vizând natura autorităţilor judiciare emitente ale mandatelor europene de arestare potrivit legislaţiilor statelor membre ale Uniunii Europene a constatat că în Austria procurorul este cel care emite mandatul european de arestare, dar doar în ipoteza în care emiterea acestuia a fost autorizată de instanţă, aceasta fiind cea care decide emiterea sau nu a unui astfel de mandat.
În cauza pendinte, din actele aflate la dosarul cauzei, reiese că mandatul european de arestare emis de Parchetul Eisenstadt - Austria în dosarul de referinţă - x la data de 11.09.2021 a fost confirmat pe cale judiciară de Tribunalul de Land Eisenstadt.
În ceea ce priveşte măsura arestării provizorii menţinută în vederea predării persoanei solicitate, Înalta Curte reţine că aceasta este singura măsura preventivă care poate fi luată în vederea predării.
În cuprinsul art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004 se menţionează că: "În situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă".
Astfel, în raport, cu aceste considerente, alături de necesitatea executării mandatului european de arestare în virtutea principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce între statele membre, se impune a se dispune punerea în executare a acestei decizii judiciare şi predarea persoanei solicitate în vederea efectuării urmăririi penale de către autorităţile judiciare ale statului emitent.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 157/F din data de 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea persoană solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 157/F din data de 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1012 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 noiembrie 2021.
GGC - ED