Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 133 din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Franţa privind executarea mandatului european de arestare nr. x - Instrucţie x emis la 23 noiembrie 2021 de vicepreşedintele însărcinat cu instrucţia de pe lângă Judecătoria din Orléans, pe numele persoanei solicitate A.
S-a luat act că persoana solicitată A., aflată în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, nu consimte să fie predată autorităţilor judiciare din Franţa, în baza a mandatului european de arestare nr. x - Instrucţie x emis la 23 noiembrie 2021 de vicepreşedintele însărcinat cu instrucţia de pe lângă Judecătoria din Orléans.
S-a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Franţa, pentru implicarea în comiterea a aproximativ 20 de infracţiuni, respectiv "furt în bandă organizată", prev. şi ped. de art. 311-9, 311-1, 132-71, 311-14, 311-15 şi 131-26-2 din C. pen. francez, pentru care legea prevede pedeapsa maximă a închisorii de 15 ani, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii, prev. de art. 74 din Legea nr. 302/2004 republicată, exclusiv pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare, şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia.
S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reţinută conform ordonanţei nr. 204/II/5/2021 emise la 25 noiembrie 2021 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pentru 24 de ore, respectiv începând cu data de 25 noiembrie 2021 orele 16:55 până la 26 noiembrie 2021 orele 16:55.
Conform art. 104 alin. (10) şi 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile şi emiterea mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea judiciară din Franţa.
Conform art. 114 alin. (1) rap. la art. 109 alin. (1) şi (3) combinat cu art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă până la soluţionarea definitivă a cauzei penale nr. 66/D/P/2021 aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Dâmboviţa, în care are calitatea de suspect pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - (22)9 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 38 şi art. 77 lit. a) C. pen., furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - (22)9 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., şi furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - (22)9 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 38 şi art. 77 lit. a) C. pen., iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.
Prin excepţie, la cererea expresă a statului solicitant, persoana solicitată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul francez.
În baza art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus ca mandatul de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, menţionate anterior.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie persoana solicitată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 02 decembrie 2021 şi repartizată aleatoriu pentru termenul de judecată de astăzi, 07 decembrie 2021.
În şedinţa de la această dată, contestatorul persoana solicitată A., având personal cuvântul, a precizat că îşi retrage calea de atac formulată împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Fiind pusă în discuţia contradictorie a părţilor cererea contestatorului persoana solicitată A. prin care precizează că îşi retrage calea de atac, apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta şi reprezentantul Ministerului Public au solicitat să se ia act de retragerea contestaţiei.
Înalta Curte constată că potrivit art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
Potrivit art. 4251 alin. (3) C. proc. pen., "contestaţia se depune la judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanţa care a pronunţat hotărârea care se atacă şi se motivează până la termenul stabilit pentru soluţionare, dispoziţiile art. 415 aplicându-se în mod corespunzător".
Conform art. 415 alin. (1) C. proc. pen., "până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special (...). Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel".
În lumina dispoziţiilor legale mai sus citate, Înalta Curte, văzând, pe de o parte, cererea formulată de persoana solicitată prin care arată că îşi retrag contestaţia, aceasta reprezentând manifestarea unilaterală de voinţă a părţii, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, încât partea care a exercitat o cale de atac, fie ordinară, fie extraordinară, poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea contestaţiei declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei. Cauza nefiind soluţionată pe fond, cuantumul onorariului este corespunzător studiului dosarului anterior retragerii contestaţiei şi prezenţei avocatului din oficiu la instanţă pentru asigurarea asistenţei juridice obligatorii a persoanei solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea contestaţiei formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 200 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2021.
GGC - ED