Asupra cauzei penale de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost trimiși în judecată inculpații: I.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 26, raportat la art. 291 C. pen. și art. 26, raportat la art. 215 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatul P.N.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25, raportat la art. 289, art. 291 și art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În sarcina inculpatului I.I. s-a reținut că, în calitate de ofițer la serviciul circulație din cadrul I.P.J. Călărași, a înscris în procesul-verbal de constatare a accidentului rutier care a avut loc în 28 martie 1999 pe raza comunei Ileana, o dată ulterioară evenimentului rutier, respectiv data de 3 aprilie 1999, pentru ca proprietarul autoturismului avariat să poată beneficia de asigurarea C. încheiată la SC A. SA.
Inculpatul I.I. a acționat în maniera descrisă mai sus la propunerea inculpatului P.N.A., care i-a solicitat întocmirea procesului-verbal de constatare cu o dată ulterioară producerii accidentului.
Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență după calitatea persoanei, având în vedere gradul inculpatului I.I., subcomisar de poliție și a declinat cauza Judecătoriei Lehliu - Gară.
Judecătoria Lehliu - Gară s-a declarat la rândul ei necompetentă să judece cauza și a declinat-o înapoi Curții de Apel București, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la incidența dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., conflictul negativ de competență. S-a apreciat că dată fiind calitatea inculpatului la momentul comiterii infracțiunii, de căpitan, respectiv militar activ și care putea efectua acte de urmărire penală, competența nu putea aparține unei judecătorii.
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu conflictul negativ de competență, constată următoarele:
În prezent art. 64 din Legea nr. 360/2002, a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, iar normele de competență privind soluționarea infracțiunilor comise de polițiști sunt cuprinse în art. 27 din Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003.
Înainte de apariția Legii nr. 360/2002, instanțele care erau competente să judece pe inculpatul I.I., erau cele militare.
După apariția Legii nr. 360/2002 și a Legii nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003, competența de judecată în primă instanță, aparține potrivit gradului, fie Tribunalului sau Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu condiția ca aceștia să facă parte din organele de cercetare ale poliției judiciare.
La data săvârșirii faptei, inculpatul militar, avea această calitate, iar în prezent, este inspector principal la I.J.P.F. Constanța, făcând parte din structurile organelor de cercetare ale poliției judiciare.
De la data comiterii faptei și până la adoptarea Legii nr. 360/2002, instanța civilă nu putea fi competentă, fiind vorba de un militar, iar ulterior abrogării prin Legea nr. 281/2003 a art. 64 din Legea nr. 360/2002, competența după calitatea persoanei este stabilită de art. 27 din Legea nr. 218/2002.
După aprobarea legilor mai sus enumerate, inculpatul, inspector principal cu atribuții de organ de cercetare a poliției judiciare în cadrul I.J.P.F. Constanța, poate fi judecat de instanțele civile, însă numai cu respectarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 218/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 281/2003.
Normele de competență sunt de imediată aplicare și instanța apreciază că inculpatul a avut și la data comiterii faptei, ca de altfel și în prezent, în virtutea poziției pe care o ocupă în cadrul I.J.P.F. Constanța, calitatea de organ de cercetare a poliției judiciare.
Chiar dacă anterior modificărilor legislative această distincție nu se făcea, este greșit să se considere că nu existau organe de cercetare judiciară. Acestea existau și includeau toți polițiștii care puteau efectua astfel de acte de cercetare penală. Distincția care se face în prezent nu poate influența faptul că toți au avut această calitate înainte de apariția modificărilor legislative.
Nici un moment, nici pe perioada anterioară adoptării Legii nr. 360/2002, când inculpatul era considerat militar, nici ulterior trecerii în rândul civililor, a polițiștilor, competența după calitatea persoanei nu putea aparține judecătoriei.
Față de gradul inculpatului I.I., de calitatea sa de organ de cercetare a poliției judiciare, instanța apreciază că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 218/2002, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 281/2003 și apreciază că, singura competentă să soluționeze cauza pe fond, este Curtea de Apel București și, în baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen., declină judecarea cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Urmează așadar, ca urmare a stabilirii competenței în favoarea Curții de Apel București, să i se înainteze dosarul pentru soluționare.
Cheltuielile judiciare efectuate cu onorariul avocatului din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind inculpații I.I. și P.N.A. în favoarea Curții de Apel București, secția I penală, instanță unde trimite dosarul.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2005.