Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1741/A din data de 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) şi b) teza a II-a din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., de părţile civile SC I. SA - în faliment, prin lichidator judiciar J., Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă AVAS) şi SC K. SA împotriva Sentinţei penale nr. 1835 din data de 05.08.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2010.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond, rejudecând, printre altele:
(...)
În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC I. SA, prin lichidator judiciar J.. în contradictoriu cu inculpatul E.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 1357 din C. civ., art. 1381 din C. civ., art. 1382 din C. civ. şi art. 1383 din C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC I. SA, prin lichidator judiciar J. şi a obligat pe inculpaţii A., C., D., F., G. şi H., în solidar, la plata sumei de 5.311.523,488 RON (53.115.234.880 RON vechi) cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC I. SA, prin lichidator judiciar J., proporţional cu participarea fiecăruia la cauzarea prejudiciului, respectiv inculpaţii A. şi C. pentru întreaga sumă, inculpata D. în limita sumei de 4.385.365,7344 RON (43.853.657.344 RON vechi) şi inculpaţii G., F. şi H. în limita sumei de 739.700,6584 RON (7.397.006.584 RON vechi).
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a ridicat măsura sechestrului asigurator instituită asupra tuturor bunurilor imobile şi mobile aparţinând părţii civile SC I. SA - Iaşi prin Ordonanţa emisă la data de 07.02.2005 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, altele decât cele cu privire la care s-a ridicat măsura în cursul urmăririi penale prin ordonanţele 11.11.2005, 18.01.2006, 05.04.2006, 24.05.2006, 16.10.2006 şi 30.10.2006, precum şi în cursul judecăţii cauzei în apel prin încheierea de şedinţă din data de 19.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2010.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menţinut restul măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/2004 prin ordonanţele emise de către procuror la datele de 07.02.2005, 11.07.2005, 13.11.2006 şi 27.07.2007, cu excepţia celor ridicate în cursul judecăţii cauzei în apel prin încheierea de şedinţă din data de 15.03.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 şi prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a trimis spre rejudecare acţiunile civile formulate de părţile civile Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă AVAS), în nume propriu şi pentru SC I. SA (numai în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat prin infracţiunea de înşelăciune) şi SC K. SA la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală şi de persoana interesată SC L. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Împotriva Deciziei penale nr. 1741/A din data de 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 27 august 2021, contestatoarea M. SRL prin administrator N. şi avocat O. a formulat contestaţie.
S-a arătat că prezenta contestaţie este formulată împotriva soluţiei de menţinere a măsurii asigurătorii asupra bunurilor unei persoane juridice ce nu a avut nicio calitate în proces, nefiind în niciun moment citată în acest sens.
În acest sens, apărarea contestatoarei a precizat că persoana vătămată SC I. SA nu s-a constituit parte civilă împotriva petentei, deşi avea posibilitatea expres conferită de lege de a proceda astfel.
Aşadar, a arătat că nu a avut în niciun moment cunoştinţă despre judecata dosarului nr. x/2010, judecată ce s-a finalizat prin pronunţarea unei hotărâri definitive ce afectează, în mod direct, drepturile contestatoarei, prin menţinerea, în mod nelegal, a măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor societăţii.
Prin urmare, având în vedere pronunţarea unei hotărâri penale definitive în absenţa citării contestatoarei, hotărâre ce prejudiciază, în mod direct, societatea, apărarea a precizat că practic faţă de contestatoare nu a existat un proces, fiind lipsită de orice posibilitate de a se apăra cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii sechestrului, menţinută, în mod nelegal, de către instanţa de apel.
Totodată, s-a arătat că prezenta contestaţie este întemeiată şi în conformitate cu imperativele art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce impun necesitatea existenţei unui dublu grad de jurisdicţie şi a unui drept efectiv de acces la instanţă.
Faţă de aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea, în parte, a deciziei contestate, numai în ceea ce priveşte dispoziţia de menţinere a măsurilor asigurătorii faţă de petenta M. SRL şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând contestaţia formulată, prin prisma excepţiei de inadmisibilitate invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine următoarele:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Conform art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În cauză, la data de 27 august 2021, a fost exercitată prezenta contestaţie împotriva deciziei instanţei de apel (hotărârea fiind definitivă la data pronunţării, respectiv la data de 19 decembrie 2019), fiind invocate ca temei dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.
Înalta Curte aminteşte că, prin art. 2501 alin. (1) din C. proc. pen., s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecăţii, prevăzându-se, în mod expres, competenţa materială de judecare a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecăţii în sarcina instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat încheierea atacată.
Prin art. 2501 alin. (4) din C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1019 din 02 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că în cazul în care măsura asiguratorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) ale art. 2501 din C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.
Aşadar, condiţiile în care poate fi atacată hotărârea instanţei de apel privind măsurile asigurătorii într-o jurisdicţie superioară au fost expres prevăzute în cuprinsul art. 2501 din C. proc. pen., consacrându-se posibilitatea atacării în contestaţie a hotărârilor prin care instanţa de apel dispune luarea măsurii, nu şi menţinerea acestei măsuri.
În consecinţă, caracterul de strictă interpretare şi aplicare a normei de procedură analizate exclude aplicarea ei la situaţiile neprevăzute de legiuitor (în care judecătorul opinează că se impune menţinerea măsurii luate anterior în cursul urmăririi penale) şi atrage inadmisibilitatea cenzurării acestei categorii de măsuri pe calea contestaţiei exercitate în baza exclusivă a art. 4251 din C. proc. pen.
În aceste coordonate, făcând un scurt istoric al cauzei, se constată că prin ordonanţa din data de 07 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în temeiul dispoziţiilor art. 163 şi urm. din C. proc. pen., art. 13 din Legea nr. 39/2003, art. 25 din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 118 lit. d) din C. pen., s-a dispus printre altele, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile aparţinând următoarelor societăţi comerciale care în fapt sunt controlate de inculpatul B., cu excepţia celor care ţin de administrarea curentă a societăţilor comerciale (plăţi salarii, plăţi buget de stat, plăţi materie primă, vânzarea de mărfuri aşa cum sunt reglementate prin obiectul de activitate) - P.
Prin Sentinţa penală nr. 1835/05.08.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-a dispus următoarele:
S-a constatat că legea penală substanţială aplicabilă în prezenta cauză este C. pen. din 2014 [prescurtat C. pen.] şi dispoziţiile penale cuprinse în legile speciale în forma în vigoare începând cu data de 01.02.2014.
(...)
În baza art. 397 raportat la art. 19 alin. (1), alin. (5), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. şi cu referire la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 din C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă SC I. SA prin lichidator judiciar J. în contradictoriu cu inculpaţii A., C., D., E., F., G. şi H.
A obligat în solidar inculpaţii A., C., D., E., F., G. şi H. să plătească părţii civile SC I. SA prin lichidator judiciar J. suma de 5.487.554,8789 RON [echivalentul sumei de 54.875.548.789 RON vechi].
În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, respectiv SC K. SA.
În baza art. 397 alin. (5) şi a art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/2004, astfel cum aceste măsuri au fost instituite, modificate şi respectiv ridicate în parte prin ordonanţele emise de către procuror la datele de 07.02.2005, 11.07.2005, 11.11.2005, 18.01.2006, 05.04.2006, 24.05.2006, 16.10.2006, 13.11.2006, 30.11.2006 şi 27.07.2007.
Ulterior, prin decizia contestată, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. s-au menţinut restul măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale în dosarul de urmărire penală nr. x/2004 prin ordonanţele emise de către procuror la datele de 07.02.2005, 11.07.2005, 13.11.2006 şi 27.07.2007, cu excepţia celor ridicate în cursul judecăţii cauzei în apel prin încheierea de şedinţă din data de 15.03.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 şi prin încheierea de şedinţă din data de 29.10.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
(...)
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
Aşadar, în cauză, hotărârea atacată are caracter definitiv fiind o decizie penală prin care curtea de apel s-a pronunţat asupra apelurilor formulate în cauză, menţinându-se măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale.
Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti neputând exista în afara legii. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţelor atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când partea implicată în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.
Deopotrivă, Înalta Curte nu poate primi susţinerile apărării în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a contestaţiei în raport de dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un recurs efectiv.
În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa respectării principiului securităţii raporturilor juridice, ca aspect fundamental al supremaţiei dreptului, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o hotărâre definitivă, soluţia lor să nu poată fi pusă în discuţie. Securitatea juridică implică respectarea principiului caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti, principiu care presupune ca nicio parte să nu poată solicita reexaminarea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Revizuirea unei hotărâri definitive nu trebuie să devină un apel deghizat, derogările de la acest principiu fiind posibile numai atunci când motive temeinice şi imperative impun acest lucru (Cauza Riabykh împotriva Rusiei, Cauza Brumărescu împotriva României, Cauza Mitrea împotriva României, Cauza Marian Niţă împotriva României).
Faţă de considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea M. SRL prin lichidator judiciar Q. împotriva Deciziei penale nr. 1741/A din data de 19.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2010.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea M. SRL prin lichidator judiciar Q. împotriva Deciziei penale nr. 1741/A din data de 19.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2010.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2021.
GGC - ED