Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 decembrie 2021, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea formulată de părţile responsabile civilmente SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SRL privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din C. proc. pen., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa în acest sens, a reţinut că în cuprinsul motivării excepţiei de neconstituţionalitate ridicată, apărătorul părţilor responsabile civilmente a susţinut faptul că textul art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din C. proc. pen. încalcă dispoziţiile art. 24 din Constituţie ce garantează dreptul la apărare.
Astfel, apărătorul părţilor responsabile civilmente a apreciat că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, fiind în totală discrepanţă cu art. 24 din Constituţie, art. 10 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 87, art. 89 alin. (1) şi art. 93 alin. (1) din C. proc. pen. care conferă părţii responsabile civilmente o largă paletă de drepturi şi garanţii procedurale ce-i sunt conferite prin raportare la calitatea de parte în procesul penal, în măsura în care art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din C. proc. pen. limitează în mod nejustificat şi flagrant exerciţiul acestor drepturi şi o plasează pe partea responsabilă civilmente într-o poziţie de inegalitate faţă de persoana vătămată/parte civilă, partea responsabilă civilmente fiind exclusă din categoria părţilor procesului penal ca urmare a manifestării de voinţă a persoanei vătămate, mai întâi de a se constitui parte civilă, iar apoi de a solicita introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente.
Or, în aceste condiţii, exerciţiul drepturilor pe care legiuitorul le-a reglementat şi în favoarea părţii responsabile civilmente este condiţionat de opţiunea, posibil abuzivă, astfel cum a reţinut instanţa de contencios constituţional, a adversarului din latura civilă a procesului penal.
S-a mai arătat de către părţile responsabile civilmente faptul că atâta vreme cât persoana vătămată nu a ridicat pretenţii civile în cursul urmăririi penale, persoana responsabilă civilmente nu poate deveni parte în procesul penal aflat în prima sa fază, cea a urmăririi penale, neputând nici măcar interveni din proprie iniţiativă. Pentru a se asigura deplina respectare a Constituţiei se impune ca acţiunea civilă să fi fost exercitată încă din cursul urmăririi penale de către persoana vătămată, respectiv să fi solicitat introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente.
În concluzie, s-a arătat faptul că atâta vreme cât calitatea de "parte" responsabilă civilmente a "persoanei" responsabile civilmente este indisolubil legată de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate de a se constitui parte civilă, iar termenul limită maxim stabilit de legiuitor atât pentru constituirea de parte civilă, cât şi pentru introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente este până la începerea cercetării judecătoreşti, intervine o necorelare de texte ce îşi are izvorul atât în reglementarea art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din C. proc. pen., cât şi din posibilitatea ca persoana vătămată " să exercite dreptul de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv" tocmai pentru a nu da posibilitatea părţii responsabile civilmente de a-şi face apărări încă din cursul urmăririi penale.
În opinia judecătorului de cameră preliminară excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece situaţia avută în vedere de către autorii excepţiei invocate vizează faza de urmărire penală, iar nu faza de cameră preliminară în care se află prezentul dosar, în condiţiile în care se invocă faptul că se răpeşte dreptul părţii responsabile civilmente la apărare în faza de urmărire penală a dosarului, dacă persoana vătămată nu se constituie parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală a dosarului.
Pentru a admite cererea de investire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocata nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional.
Neconstituţionalitatea unui text este dată de contradicţia dintre dispoziţia legala şi un principiu sau o prevedere constituţională. Autorii excepţiei tind în fapt la modificarea textelor legislative, prin completarea acestora, ceea ce nu tine de competenta instantei de contencios constituţional, fiind atributul puterii legislative.
S-a arătat că analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie sa se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale.
Astfel, în mod constant, instantele judecătoreşti au statuat ca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere şi Decizia nr. 257/26.04.2017 a Curţii Constituţionale prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)" din cuprinsul art. 21 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a constatat că instanta de contencios constituţional s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 718/06.10.2020 în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din C. proc. pen., cât priveşte sintagmele "în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) " şi "poate avea loc".
În cuprinsul Deciziei nr. 718/06.10.2020 Curtea Constituţională a analizat, pe lângă alte aspecte invocate în acel dosar, critica invocată în cauza de faţă, respectiv încălcarea dreptului la apărare pentru partea responsabilă civilmente în situaţia în care persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală a dosarului, existând posibilitatea unei atitudini abuzive din partea persoanei vătămate în detrimentul persoanei responsabile civilmente.
Împotriva încheierii din 2 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, au formulat recurs SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SRL apreciind că sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Examinând recursul formulat de recurenţii SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SRL, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prealabil, Înalta Curte constată că prin concluziile sale, apărarea a precizat expres că recursul formulat vizează doar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din C. proc. pen.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se observă că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În ceea ce priveşte primele trei condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată de către recurenţii SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SRL într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia privind legătura normelor ce fac obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauză.
Legătură dintre norma ce face obiectul excepţiei şi soluţionarea cauzei este, de asemenea, o condiţie de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Această condiţie presupune că norma invocată orientează soluţia.
Recurenţii au criticat dispoziţiile art. 20 alin. (1) din C. proc. pen. considerând că încalcă dreptul la apărare al părţii responsabile civilmente. A considerat că atât timp cât persoana vătămată nu a formulat pretenţii civile în cursul urmăririi penale, persoana responsabilă civilmente nu poate deveni parte în procesul penal şi nicidecum în faza de urmărire penală.
Se reţine că potrivit art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti.
În doctrină s-a arătat că legitimitatea interesului presupune ca acesta să fie personal, adică să fie vorba de un drept personal al celui care declanşează acţiunea, drept încălcat prin soluţia împotriva căreia înţelege să se plângă.
O persoană justifică un interes legitim atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când legea îi recunoaşte în mod expres îndreptăţirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia (Decizia nr. 488/2007 a ICCJ - Completul de 9 Judecători).
Instanţa de control constituţional a reţinut în considerentele Deciziei nr. 257 din 26 aprilie 2017, publicată în M. Of. nr. 472 din 22.06.2017, că: de lege lata, constituirea de parte civilă poate avea loc "până la începerea cercetării judecătoreşti". Nici procurorul şi nici instanţa nu pot limita disponibilitatea acţiunii civile, după cum niciunul dintre aceste organe judiciare nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate. Organele judiciare anterior menţionate au însă, potrivit art. 20 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen., obligaţia să informeze persoana vătămată că se poate constitui parte civilă în procesul penal, în condiţiile art. 111 din C. proc. pen. - la începutul primei audieri, când persoanei vătămate i se aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile sale, ale art. 353 din C. proc. pen. - prin citarea persoanei vătămate pentru primul termen de judecată, cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti şi ale art. 374 alin. (3) din C. proc. pen. - care dispune că, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele pune în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti. Curtea observă că această obligaţie are în continuare o justificare din perspectiva rolului activ pe care trebuie să îl aibă organele judiciare, chiar dacă actuala lege procesual penală, nereglementând acest principiu, a atribuit judecătorului un rol pasiv mai accentuat, similar celui din sistemele adversiale, procurorul păstrând în continuare rol activ în procesul penal (parag. 17).
Curtea reţine că "introducerea" în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, în condiţiile art. 21 din C. proc. pen. "la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile", în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) din acelaşi cod, aşadar "până la începerea cercetării judecătoreşti". De asemenea, potrivit legii procesual penale în vigoare, atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1) ale art. 21, cu respectarea termenului menţionat anterior (parag. 19).
Prin introducerea sa în cauză sau datorită intervenţiei sale în proces, "persoana" responsabilă civilmente devine "parte" în acţiunea civilă din cadrul procesului penal şi, în această calitate, dobândeşte, implicit, drepturile procesuale inerente contraacţiunii pe care o are inculpatul cu privire la acţiunea civilă din cadrul procesului penal, aşadar ea poate invoca orice probe existente în dosarul cauzei penale sau poate propune administrarea de probe noi care ar demonstra că pretenţiile părţii civile sunt neîntemeiate. De altfel, Curtea observă că legiuitorul a reglementat, expres, faptul că partea responsabilă civilmente are, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat [art. 21 alin. (4) din C. proc. pen.]. Cu toate acestea, Curtea reţine că, pe lângă condiţiile impuse "persoanei" responsabile civilmente pentru a putea interveni în procesul penal şi pentru a dobândi, în acest fel, calitatea de "parte" în proces - şi care sunt: capacitatea procesuală de exerciţiu şi de folosinţă, calitatea procesuală, afirmarea unui interes în faţa organelor judiciare, legătura de conexitate între cererea principală şi cea de participare a părţii responsabile civilmente la activitatea judiciară - trebuie să existe şi un proces civil pendinte, aşadar trebuie să fi fost declanşată acţiunea civilă în procesul penal, iar aceasta depinde, astfel cum s-a arătat în precedent, de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate, care poate fi exprimată în orice fază a procesului penal, "până la începerea cercetării judecătoreşti" în cauză (parag. 21).
De asemenea, în ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, Curtea a făcut referire la dispoziţiile art. 86 din C. proc. pen., reţinând că partea responsabilă civilmente împreună cu inculpatul formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, Curtea a subliniat că partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă. Mai mult, Curtea a reţinut că, potrivit art. 85 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din C. proc. pen., atât partea civilă, cât şi partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din acelaşi cod, dintre care s-a reţinut dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul, în condiţiile legii. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că părţii civile şi părţii responsabile civilmente nu le este străin interesul pentru soluţionarea laturii penale a procesului, în condiţiile în care de stabilirea existenţei faptei penale şi a vinovăţiei inculpatului judecat în cauză depinde şi soluţionarea laturii civile a procesului. Curtea a reţinut, totodată, că partea civilă, partea civilmente responsabilă şi inculpatul au aceeaşi calitate, de "părţi" şi, prin urmare, se află în aceeaşi situaţie (parag. 24).
Plecând de la aceste premise şi având în vedere criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză - potrivit cărora partea responsabilă civilmente "introdusă" în cauză după finalizarea camerei preliminare se află în imposibilitatea de a formula cereri şi excepţii cu privire la competenţa şi legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi efectuarea actelor de către organele de urmărire penală -, Curtea reţine că, după rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia partea responsabilă civilmente, care nu a fost prezentă în camera preliminară, să poată formula cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în această fază procesuală, în special cu privire la legalitatea mijloacelor de probă care servesc la stabilirea existenţei, respectiv a întinderii prejudiciului (rapoarte de expertiză sau constatare). Or, astfel cum a statuat Curtea, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului, aspect de care depinde, în mod esenţial, şi soluţionarea laturii civile a procesului penal (parag. 28).
Aşa încât Curtea constată că, în condiţiile în care constituirea ca parte civilă a persoanei vătămate se poate face în orice fază procesuală "până la începerea cercetării judecătoreşti" - introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, ca şi posibilitatea părţii responsabile civilmente de a interveni în procesul penal, fiind corelate cu declaraţia de constituire de parte civilă în procesul penal - exercitarea efectivă de către partea responsabilă civilmente a drepturilor procesuale - recunoscute de lege şi statuate în jurisprudenţa instanţei de control constituţional - în faza camerei preliminare, aşadar, liberul acces al acestei părţi, depinde exclusiv de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate. Or, Curtea constată că persoana vătămată, constituită ca parte civilă în procesul penal, are interese contrare părţii responsabile civilmente, aşa încât există posibilitatea ca aceasta să îşi exercite dreptul de a reclama reparaţii prin mijlocirea organelor judiciare în mod abuziv, cu scopul de a limita/exclude accesul părţii responsabile civilmente în faza camerei preliminare care, astfel cum s-a arătat în precedent, are o importanţă deosebită asupra fazelor de judecată ulterioare prin prisma obiectului ei (parag. 29).
Astfel, Curtea Constituţională a statuat că partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în cauză până cel târziu în procedura de cameră preliminară.
Revenind la prezenta cauză, Statul Român, reprezentat legal prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în baza mandatului de reprezentare s-a constituit parte civilă în cursul procedurii de cameră preliminară, prin cererea înregistrată sub nr. x din 17.04.2018.
Ulterior constituirii de parte civilă în procedura de cameră preliminară, ANAF a solicitat introducerea în procesul penal a tuturor societăţilor comerciale identificate de către organul de urmărire penală ca fiind acele societăţi comerciale în cadrul cărora inculpaţii trimişi în judecată şi-au exercitat activitatea la momentul presupusei săvârşiri a infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Prin încheierea din data de 07 iunie 2019, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti a dispus introducerea în cauză, în calitate de părţi responsabile civilmente, printre altele, a recurentelor SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SRL.
Înalta Curte constată că sesizarea instanţei de control constituţional nu poate produce efectul vizat, introducerea în cauză a persoanelor responsabile civilmente în cursul urmăririi penale, deoarece faza procesuală este închisă prin emiterea rechizitoriului. Pronunţarea hotărârii de cameră preliminară şi întoarcerea dosarului în faza anterioară va determina şi genera un interes al reluării cererii de sesizare, în condiţiile eficienţei reale a solicitării în raport cu drepturile şi interesul părţii, recurenţii solicitând, în considerarea dreptului la apărare, posibilitatea constituirii de parte responsabilă civilmente în cursul urmăririi penale (chiar anterior constituirii de parte civilă).
Înalta Curte aminteşte că acţiunea civilă în procesul penal este guvernată de principiul disponibilităţii, iar introducerea ori posibilitatea părţii responsabile civilmente de a interveni în procesul penal, sunt corelate cu declaraţia de constituire de parte civilă. Ca urmare, interesul urmărit se poate valorifica printr-o modificare legislativă în considerarea termenului şi condiţiilor constituirii de parte civilă ori numai a termenului şi normelor referitoare la introducerea în proces a părţii responsabile civilmente, chestiuni ce incumbă legiuitorului, iar nu instanţei de contencios constituţional.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SRL, împotriva încheierii din 2 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii SC A. SRL, SC B. SRL şi SC C. SRL, împotriva încheierii din 2 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018.
Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2021.
GGC - ED