Asupra conflictului de competenţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 2836 din 14.12.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 47 şi art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul-condamnat A., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
S-a reţinut că prin cererea formulată la data de 12.11.2021 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti la data de 22.11.2021 sub numărul x/2021, petentul condamnat A. a solicitat liberarea condiţionată şi, totodată deducerea din pedeapsa aplicată a unei perioade de 6 luni şi 15 zile, perioadă pe care a executat-o în Italia şi recunoaşterea unor zile de muncă pe care le-a efectuat în străinătate care să fie avute în vedere la stabilirea fracţiei pe care aceasta a executat-o.
La termenul de judecată din data de 14.12.20121 s-a calificat capătul de cerere privitor la - recalcularea zilelor obţinute ca urmare a muncii prestare în Penitenciarul din Italia şi a unei perioade de 6 luni şi 15 zile pe care a executat-o în străinătate - ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi, s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, cu formarea unui nou dosar.
Pentru a se pronunţa astfel, s-au reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 44/FCJI din 14.07.2021 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin neapelare la 14.08.2021 s-a recunoscut şi pus în executare sentinţa cu numărul de referinţă x/2019, pronunţată de autorităţile judiciare italiene, privind petentul A., condamnat la pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, în acest sens, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/14.08.2021.
Potrivit art. 141 alin. (9) pct. ii din Legea nr. 302/2004, "În cazul în care sunt incidente dispoziţiile alin. (6) lit. b) pct. (ii), la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită, instanţa de judecată este ţinută de constatarea faptelor, de stările şi circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină şi totodată:
(i) nu va schimba o pedeapsă privativă de libertate într-o pedeapsă pecuniară;
(ii) va deduce integral din pedeapsa aplicată perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent; ". Acest din urmă articol a fost introdus prin Legea nr. 236/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, deci ulterior pronunţării Deciziei nr. 15 din 22 mai 2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care se stabilise că "În aplicarea art. 17 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 141 alin. (9) ii din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România", astfel că această decizie şi-a pierdut aplicabilitatea urmare modificărilor legislative.
Aşadar, s-a constatat că deşi la dosarul cauzei nu se găsesc documentele cu informaţiile relevante soluţionării cauzei ce trebuie solicitate autorităţilor judiciare străine privind zilele considerate ca fiind executate pe baza muncii prestate, acest aspect nu ar putea determina o prorogare a discuţiei asupra instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o competenţă materială a instanţei inferioare, care ar putea afecta actele/probele efectuate de instanţa necompetentă până la declinare. În susţinerea acestor considerente s-a invocat şi decizia de speţă nr. 132 din 15.02.2021 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 141 alin. (17) din acelaşi act normativ prevede că "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunţat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la contestaţia la executare se aplică în mod corespunzător."
Deopotrivă, s-au avut în vedere şi deciziile de speţă nr. 154 din 17.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv 132 din 15.02.2021 prin care au fost soluţionate conflicte de competenţă şi prin care s-a statuat că ipoteza incidentă în cauză este de "Competenţa exclusivă a curţii de apel care s-a pronunţat asupra recunoaşterii hotărârii penale străine şi transferării condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Neprezentarea de către condamnat a unor înscrisuri care să probeze susţinerile sale este irelevantă sub aspectul naturii juridice a cererii formulate şi implicit al instanţei competente, urmând a fi valorificată, în schimb cu ocazia soluţionării fondului cauzei."
Prin Sentinţa penală nr. 93 din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 47 din C. proc. pen., a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi, în baza art. 50 raportat la prevederile art. 35, art. 598 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din C. proc. pen. şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie le executare formulată de contestatorul-condamnat A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Curtea de Apel Iaşi, din oficiu, a dispus ataşarea dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Iaşi, în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 44 din 14.07.2021, definitivă prin neapelare la 14.08.2021.
S-a reţinut că, din verificările efectuate, a rezultat faptul că, prin Sentinţa penală nr. 44 din 14.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin neapelare la 14.08.2021 s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu numărul de referinţă x/2019, pronunţată la data de 13.12.2019 de Tribunalul din Palmi din Italia, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.05.2020, privind persoana condamnată A., condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor: prev. de art. 81 alin. (2), art. 610 şi art. 61 nr. 2 din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia din România în infracţiunea de "ameninţare", prev. de art. 206 alin. (1) din C. pen. prev. de art. 612 bis alin. (2) din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia din România în infracţiunea de "hărţuire", prev. de art. 208 alin. (1) şi (2) din C. pen., şi prev. de art. 81 alin. (2), art. 609 bis, art. 609 ter nr. 5 quater din C. pen. italian, având corespondent în legislaţia din România în infracţiunea de "viol", prev. de art. 218 alin. (1) din C. pen.
S-a dispus continuarea executării pedepsei totale de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare într-un penitenciar din România şi transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare.
În temeiul art. 73 din C. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-au dedus din pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare perioada arestului preventiv, respectiv de la data de 19.06.2018 la 2.04.2019, precum şi perioada executată de la data de 26.08.2020 şi până la momentul transferării într-un penitenciar din România.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, deşi în cuprinsul cererii formulate condamnatul A. nu şi-a indicat temeiul juridic al contestaţiei la executare, acesta nu poate fi decât cel prevăzut de dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., petentul solicitând a-i fi dedusă din pedeapsa aplicată o perioadă de 6 luni şi 15 zile, pe care a executat-o în Italia şi a unor zile de muncă pe care le-a efectuat în străinătate care să fie avute în vedere la stabilirea fracţiei pe care aceasta a executat-o.
S-a arătat că, în acest caz, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine instanţei de executare sau instanţei corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere al persoanei condamnate, conform art. 598 alin. (2) raportat la art. 597 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen.
S-a menţionat că, deşi mandatul de executare a pedepsei închisorii emis faţă de condamnatul A. priveşte o pedeapsă aplicată de o instanţă de judecată străină şi recunoscută de Curtea de Apel Iaşi prin Sentinţa penală nr. 44/14.07.2021, în temeiul art. 166 alin. (4) şi alin. (6) lit. a) raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, această unică împrejurare nu transformă instanţa română de recunoaştere în instanţă de executare, în înţelesul art. 553 din C. proc. pen.
Competenţa stabilită în favoarea curţii de apel, potrivit art. 154 din Legea nr. 302/2004, este limitată şi se circumscrie recunoaşterii hotărârii judecătoreşti străine, atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deţinută într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau se află pe teritoriul României, neputând fi extinsă asupra altui tip de cereri, cum sunt şi contestaţiile la executare formulate după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de recunoaştere. Practica judiciară a decis că, în cazul în care curtea de apel a dispus recunoaşterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, precum şi conversiunea condamnării şi a emis mandatul de executare a pedepsei, curtea de apel nu constituie instanţă de executare, în sensul art. 418 şi art. 461 alin. (2) din C. proc. pen. anterior, ci o instanţă specială care este desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate prin legea privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Într-un atare caz, instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate, în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere a condamnatului (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea nr. 2912 din 8.05.2006, www.x.ro). Tot astfel, sub imperiul C. proc. pen. anterior, s-a decis că în cazul în care, după transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei închisorii în România, aceasta invocă, pe calea contestaţiei la executare, o cauză de micşorare a pedepsei, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. anterior, instanţa competentă se stabileşte potrivit art. 460 din acelaşi cod (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea nr. 728 din 13.05.2011, www.x.ro).
Competenţa de judecare în primă instanţă a infracţiunilor care au generat condamnarea petentului de către instanţa de judecată italiană şi incriminate prin legea penală română, revine judecătoriei, potrivit art. 35 din C. proc. pen. şi, întrucât la data formulării contestaţiei la executare condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul Rahova, competenţa de soluţionare a cererii revine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, potrivit art. 598 alin. (2) raportat la art. 597 alin. (6) din C. proc. pen.
Curtea a mai reţinut că prin Decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
Curte a constatat că, în cazul în care, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, curtea de apel a dispus recunoaşterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România şi a emis mandatul de executare, curtea nu este instanţă de executare în sensul dispoziţiilor art. 553 şi art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. Legea instituie o competenţă specială în cazuri determinate ce nu se prorogă asupra unor proceduri subsecvente cum sunt cele ivite în timpul executării.
Astfel, deşi petentul a făcut obiectul unei proceduri de recunoaştere a hotărârii penale străine de condamnare pronunţate împotriva sa de către autorităţile judiciare din Italia, Curtea de Apel Iaşi nu este instanţă de executare, în sensul art. 553 şi art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., deoarece aceasta nu a judecat fondul cauzei, ci a procedat, în baza unei competenţe speciale, stabilite prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre penală străină recunoscută de instanţa română este guvernată de legea română.
Prin urmare, în cazul contestaţiei la executare privind o astfel de hotărâre sunt aplicabile dispoziţiile art. 598 - 599 din C. proc. pen.
În acest sens este şi practica instanţei supreme care a stabilit că, odată recunoscută sentinţa penală de condamnare de către autorităţile judiciare din România, instanţa competentă să judece contestaţia la executare este instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat în străinătate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea nr. 255 din 3 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Sentinţa nr. 477 din 11 decembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea nr. 441 din 8 septembrie 2021).
În opinia Curţii, deciziile de speţă invocate în hotărârea de declinare nu sunt aplicabile situaţiei de faţă, întrucât, spre pildă, în încheierea nr. 154 din 17 martie 2021 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, ulterior transferării persoanei condamnate în Penitenciarul Bacău, statul emitent, Italia a transmis 4 hotărâri judecătoreşti prin care persoanei condamnate i-au fost acordate reduceri de pedeapsă, drept recompensă pentru buna purtare de care a dat dovadă, ceea ce atrăgea în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, şi deci competenţa curţii de apel, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă în care nu există o hotărâre judecătorească sau un act judiciar similar emis de statul emitent ulterior transferării prin care să i se fi acordat condamnatului anterior transferării reduceri de pedeapsă.
De asemenea, s-a arătat că, nici situaţia premisă din încheierea nr. 132 din 15 februarie 2021 nu este incidentă în prezenta cauză, în hotărârea invocată fiind vorba despre lămurirea unei hotărâri sub aspectul deducerii unei perioade din durata pedepsei, cererea condamnatului având natura unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. corelate cu art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, care atrage competenţa curţii de apel, ceea ce nu este cazul în speţa supusă prezentului examen, unde contestaţia la executare este întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Astfel, văzând şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. proc. pen. conform cărora competenţa de judecare în primă instanţă a infracţiunilor incriminate prin legea penală română revine judecătoriei, infracţiuni pentru care Curtea de Apel Iaşi a dispus recunoaşterea şi transferarea condamnatului în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, Curtea a constatat că instanţa competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare este instanţa competentă material să judece infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului la momentul formulării cererii, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, conform art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă ierarhic superioară comună celor două instanţe între care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă să soluţioneze această cauză, pentru considerentele ce urmează:
Prin cererea formulată la data de 12.11.2021, petentul condamnat A. a solicitat deducerea unei perioade de 6 luni şi 15 zile, perioadă pe care a executat-o în Italia şi recunoaşterea unor zile de muncă pe care le-a efectuat în străinătate care să fie avute în vedere la stabilirea fracţiei pe care aceasta a executat-o.
Se reţine că, prin Sentinţa penală nr. 44/14.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin neapelare la 14.08.2021 s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei cu numărul de referinţă 1413/2019, pronunţată la data de 13.12.2019 de Tribunalul din Palmi din Italia, rămasă definitivă prin neapelare la data de 17.05.2020, privind persoana condamnată A., condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare într-un penitenciar din România.
În temeiul art. 73 din C. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-au dedus din pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare perioada arestului preventiv, respectiv de la data de 19.06.2018 la 2.04.2019, precum şi perioada executată de la data de 26.08.2020 şi până la momentul transferării într-un penitenciar din România.
Potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa de executare a ultimei hotărâri, sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.
De asemenea, prin Decizia nr. 15/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a stabilit că instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.
În cauză, la data formulării cererii, respectiv 12.11.2021, petentul se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova.
Înalta Curte constată că, în cazul în care, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, curtea de apel a dispus recunoaşterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România şi a emis mandatul de executare, curtea nu este instanţă de executare în sensul dispoziţiilor art. 553 şi 598 alin. (2) din C. proc. pen.. Legea instituie o competenţă specială în cazuri determinate ce nu se prorogă asupra unor proceduri subsecvente cum sunt cele ivite în timpul executării.
Astfel, deşi petentul a făcut obiectul unei proceduri de recunoaştere a hotărârii penale străine de condamnare pronunţate împotriva sa de către autorităţile judiciare din Italia, Curtea de Apel Iaşi nu este instanţă de executare, în sensul art. 553 şi art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., deoarece aceasta nu a judecat fondul cauzei, ci a procedat, în baza unei competenţe speciale, stabilite prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, la recunoaşterea hotărârii pronunţate în străinătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre penală străină recunoscută de instanţa română este guvernată de legea română.
Prin urmare, în cazul contestaţiei la executare privind o astfel de hotărâre sunt aplicabile dispoziţiile art. 598 - 599 din C. proc. pen.
În acest sens este şi practica instanţei supreme care a stabilit că odată recunoscută sentinţa penală de condamnare de către autorităţile judiciare din România, instanţa competentă să judece contestaţia la executare este instanţa competentă material potrivit legii române să judece în primă instanţă infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat în străinătate (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea nr. 255 din 3 iulie 2020, dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, 477 din 11 decembrie 2019, dosarul nr. x/2019).
Astfel, văzând şi dispoziţiile art. 35 alin. (1) din C. proc. pen. conform cărora competenţa de judecare în primă instanţă a infracţiunilor incriminate prin legea penală română la art. 206 alin. (1), art. 208 alin. (1) şi (2) şi art. 218 alin. (1) din C. pen. revine judecătoriei, infracţiuni pentru care Curtea de Apel Iaşi a dispus recunoaşterea şi transferarea condamnatului A. în vederea continuarea executării pedepsei de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni închisoare într-un penitenciar din România, Înalta Curte constată că instanţa competentă este instanţa competentă material să judece infracţiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al condamnatului la momentul formulării cererii, respectiv Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 ianuarie 2022.
GGC - MM