Deliberând asupra contestaţiei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 164/F din data de 13.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul- condamnat A..
S-a dispus ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul- condamnat, în cuantum de 300 RON, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei, precum şi avansarea şi plata din fondul special al Ministerului Justiţiei a onorariului cuvenit interpretului de limba italiană - 3 ore, în regim de urgenţă.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 1000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cheltuieli ce nu includ onorariul cuvenit apărătorului şi interpretului desemnaţi din oficiu.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, la data de 09.02.2021, sub nr. x/2021 a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 335/A/10.11.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.
În motivarea cererii, persoana condamnată a arătat că, prin decizia penală nr. 335/A din 10.11.2020 a ÎCCJ dispusă în dosarul nr. x/2019 a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016.
Astfel, a arătat contestatorul, a fost desfiinţată decizia penală contestată numai în ceea ce îl priveşte şi s-a dispus rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală. Totodată, s-au anulat formele de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016.
S-a susţinut că, în rejudecarea apelului, ÎCCJ a considerat în mod greşit că termenul de prescripţie specială a reînceput să curgă de la data de 28.02.2020, fiind şi suspendat în timpul intrării în vigoare a Decretelor nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă până la data de 15.05.2020.
Contestatorul a considerat că interpretarea potrivit căreia la calcularea termenului de prescripţie specială nu trebuie adăugată şi perioada în care cauza a fost suspendată, contravine principiilor de drept recunoscute de către legislaţia penală, dar şi voinţei legiuitorului, deoarece în dreptul penal român este recunoscut principiul prescriptibilităţii răspunderii penale, pe lângă termenele generale de prescripţie al căror calcul poate fi influenţat de întreruperi sau suspendări, în legislaţie a fost prevăzut şi un termen maximal de prescripţie.
Or, prescripţia răspunderii penale intervine oricâte întreruperi ar exista dacă termenele prevăzute de art. 154 C. pen. sunt depăşite cu încă o dată, însă nu face precizări cu privire la situaţia suspendării termenelor generale de prescripţie. O astfel de prevedere s-a apreciat că nici nu ar fi necesară atâta vreme cât în cazul termenului de prescripţie specială se consideră a fi îndeplinit dacă a fost depăşit cu încă o dată, indiferent câte întreruperi ar fi intervenit pe parcursul acestuia.
Ca atare, din punct de vedere a efectelor produse de cele două instituţii apte să influenţeze calcularea termenelor de prescripţie, întreruperea generează efecte mult mai grave din perspectiva calculării termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infractor. Motiv pentru care a apreciat contestatorul, termenul de prescripţie specială nu poate fi influenţat de suspendare, aşa cum nu poate fi influenţat de întrerupere.
Totuşi, având în vedere cele două opinii juridice diferite cu privire la suspendarea cursului termenului general de prescripţie care are sau nu efect şi asupra curgerii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, contestatorul a apreciat că se poate lua în calcul apariţia Decretelor nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă până la data de 15.05.2020, termenele de prescripţie au fost suspendate, însă, chiar şi în acest caz, termenul de prescripţie specială a intervenit la data de 09.09.2020 (prin scăderea celor două luni cât a existat starea de urgenţă în cazul în care s-ar considera că suspendarea are efect inclusiv asupra prescripţiei speciale).
Totodată, contestatorul a solicitat să se constate că, şi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, data ultimului act coincide cu data săvârşirii ultimei infracţiuni, astfel că termenul de prescripţie a început să curgă de la aceeaşi dată, adică 09.07.2010, fiind împlinit cel târziu, la 09.09.2020.
În concluzie, contestatorul a solicitat să se reţină că, la data la care a fost pronunţată decizia penală nr. 335/A din 10.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul înregistrat sub nr. x/2019, fusese depăşit termenul prevăzut la art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., în sensul că trecuseră mai mult de 10 ani de la data săvârşirii tuturor infracţiunilor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată.
Cu privire la art. 256 indice 1 din C. pen., contestatorul condamnat a solicitat să se constate că acesta a fost introdus prin art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 18/2016, astfel că nu este aplicabil în speţă, fiind o lege penală succesivă defavorabilă inculpatului.
Data la care se consideră săvârşită o infracţiune (implicit momentul de la care începe să curgă, ca regulă, termenul de prescripţie a răspunderii penale raportat la aceasta) este data de la care fapta concret comisă dobândeşte relevanţă penală, după caz: momentul consumării sau chiar şi momentul de la care se poate reţine comiterea tentativei respectivei infracţiuni.
Totodată, art. 154 din C. pen. prevede termenele de prescripţie a răspunderii penale, stabilind că aceste termene încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii:
"(...) - în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act; (...)"
Contestatorul a apreciat că momentul în care reprezentanţii persoanei vătămate S.C. B. S.R.L. au luat cunoştinţă de la organele judiciare despre împrejurarea că se comisese o infracţiune de înşelăciune nu coincide cu momentul epuizării infracţiunii, întrucât, fapta concret comisă dobândise relevanţă penală de la data de 09.07.2010, atunci când a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat în baza încheierii nr. 994 din 09.07.2010 a BNP C., astfel că, din acel moment curge şi termenul de prescripţie.
De altfel, ÎCCJ a reţinut în decizia penală nr. 335/A din 10.11.2020 ca moment de început a curgerii termenului de prescripţie, 09.07.2010, însă a aplicat în mod greşit legea.
Pentru cele ce preced, contestatorul-condamnat A. a solicitat ca, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. să se constate că sunt aplicabile dispoziţiile privind încetarea procesului penal desfăşurat faţă de acesta pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată având în vedere că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.
În concluzie, a solicitat admiterea contestaţiei la executare pentru motivul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în sensul intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, cauză de stingere a pedepsei.
Din oficiu a fost ataşat dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost ataşat referatul întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală privind situaţia rămânerii definitive şi a executării, în privinţa condamnatului A. a sentinţei penale nr. 131/F/27.06.2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016.
S-au efectuat verificări succesive cu privire la situaţia condamnatului-contestator, în final fiind emis un ordin european de anchetă şi asigurându-se prezenţa contestatorului-condamnat (arestat la domiciliu în Italia) în faţa instanţei prin videoconferinţă.
La termenul din 13.09.2021, Curtea a pus în discuţie şi a respins, ca inadmisibilă, solicitarea contestatorului-condamnat de recalificare a cererii în contestaţie în anulare.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin sentinţa penală nr. 131/F/27.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II- a Penală, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 294/9.11.2018 - pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat.
În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 48 raportat la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals.
În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals
În temeiul art. 48 raportat la art. 52 alin. (2) raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la fals intelectual.
În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 327 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals privind identitatea
În temeiul art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin sentinţă şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu, de o treime din restul pedepselor aplicate, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 66 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1)C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
A fost emis MEPI nr. 200/2017/09.11.2018 care nu a fost pus în executare deoarece condamnatul s-a sustras executării pedepsei.
La data de 14.02.2019, au fost emise mandatul european de arestare nr. 3 şi cererea de dare în urmărire internaţională.
Prin adresa nr. x/Sirene/SVI/ALE din data de 18.09.2019- Biroul Sirene a informat instanţa de executare că persoana condamnată A. a fost arestată în Italia, la data de 17.09.2019, în vederea executării mandatului european de arestare nr. x din 14.02.2019 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2016.
Pe rolul instanţelor italiene, respectiv Curtea de Apel din Torino, s-a format dosarul nr. x, privind pe A..
Curtea de Apel din Torino a decis punerea în libertate a condamnatului A., la data de 16.12.2019.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost înregistrat, la data de 31.10.2019, dosarul nr. x/2019 având ca obiect contestaţie în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A/09.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016.
Prin încheierea pronunţată la data de 31.01.2019 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A/09.11.2018 a ICCJ, dispunându-se suspendarea executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 131/27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 294/A/09.11.2018 a ICCJ; s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a contestaţiei în anulare, la data de 28.02.2020.
În consecinţă, la data de 31.01.2020 au fost retrase toate formele de executare.
Prin decizia penală nr. 63/A/28.02.2020 pronunţată de ICCJ a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, dispunându-se desfiinţarea deciziei penale contestate şi rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.; anularea formelor de executare dispuse în baza sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul inculpat A..
Prin decizia penală nr. 335/A/10.11.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte greşita calculare a sporului de pedeapsă, greşita obligare la plata despăgubirilor civile către părţile civile D., E. şi F. şi, rejudecând:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele aplicate pe care le-a repus în individualitatea lor respectiv:
- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (pct. 5.1)
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (pct. 5.2);
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (pct. 5.3);
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (pct. 5.4)
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la participaţie improprie la fals intelectual prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (pct. 5.5).
- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals privind identitatea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 327 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (pct. 5.6).
În temeiul art. 38 - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu, de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare.
S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii dispuse prin sentinţa penală atacată.
S-au respins acţiunile civile formulate de părţile civile D., E. şi F. împotriva inculpatului A., ca neîntemeiate.
S-au menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ce nu sunt contrare hotărârii.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de apelantul-inculpat A., au rămas în sarcina statului.
La data de 20.11.2020 a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 200/2020 pentru pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare.
La data de 25.11.2020 au fost emise mandatul european de arestare nr. x/25.11.2020 şi cererea de dare în urmărire internaţională.
Prin adresa nr. x/29.12.2020 Biroul Sirene a informat instanţa de executare că numitul A. a fost arestat la data de 29.12.2020 la Roma.
La data de 31.12.2020 au fost comunicate Ministerului de Justiţie din Italia, precum şi Curţii de Apel din Roma, prin email, atât în limba română cât şi în limba italiană, următoarele documente: mandatul European de Arestare nr. 2/25.11.2020, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/20.11.2020 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală şi minuta deciziei penale nr. 335/A/10.11.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform adresei nr. x/01.07.2021 emisă de Parchetul General al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Roma- Oficiul Executări Penale a fost preluată executarea de către autorităţile din Italia, condamnatul aflându-se în arest la domiciliu.
Prin contestaţia la executare formulată condamnatul A. a invocat, în esenţă, prescripţia răspunderii penale.
Din analiza considerentelor deciziei penale nr. 335/A/10.11.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019 a rezultat că instituţia prescripţiei răspunderii penale a fost invocată de contestator, în calitate de apelant, instanţa supremă reţinând referitor la motivele de apel invocate de către inculpatul A. privind împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale că nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:
În raport cu împrejurarea că în cauză a fost apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă noul C. pen., apare ca fiind corectă susţinerea apelantului inculpat în sensul că limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia nu depăşeşte 5 ani închisoare, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., potrivit cărora termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, iar conform art. 155 alin. (4) C. pen., termenul se va socoti împlinit indiferent câte întreruperi ar interveni dacă este depăşit cu încă o dată.
Totodată, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunilor continuate, termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
În cauza de faţă, astfel cum s-a arătat anterior, ultimul act material care intră în componenţa infracţiunii continuate de înşelăciune a fost comis la data de 09.07.2010, dată la care terenul situat în Bucureşti, str. x, sect. 1 în suprafaţă de 6.675 m.p., dobândit în mod fraudulos de inculpatul A. de la partea civilă G. şi vândut fictiv lui D. (substituită de inculpata H.), care la rândul său l-a înstrăinat lui I., fiind ipotecat în favoarea SC "B." S.R.L..
Astfel, de la data de 09.07.2010 a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, termen care a fost întrerupt prin îndeplinirea unor acte de procedură comunicate inculpatului şi care a cunoscut drept moment final pronunţarea deciziei penale nr. 294/A/09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţa penală nr. 131/27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a dispus condamnarea inculpatului A. dobândind autoritate de lucru judecat. În acest prim ciclu procesual, de la data comiterii ultimului act material al infracţiunii şi până la condamnarea definitivă au curs 8 ani şi 4 luni din termenul de prescripţie a răspunderii penale.
În mod evident, după rămânerea definitivă a hotărârii nu a mai curs termenul de prescripţie a răspunderii penale, întrucât raportul juridic penal de conflict a fost soluţionat, ci termenul de prescripţie a executării pedepsei, consecinţă legală a pronunţării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă.
Pe de altă parte, în raport cu dispoziţiile art. 156 C. pen., cursul termenului de prescripţie este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Or, potrivit art. 17 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea penală se stinge în cursul judecăţii prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În consecinţă, hotărârea definitivă de condamnare constituie o cauză care determină suspendarea cursului prescripţiei prin raportare la cazul particular al admiterii unei căi extraordinare de atac, care permite reluarea judecăţii şi exercitarea în continuare a acţiunii penale.
Ca efect al admiterii prin decizia penală nr. 63/A din data de 28 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte, secţia Penală a contestaţiei în anulare declarată de inculpatul A., a fost desfiinţată decizia penală nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi s-a dispus rejudecarea apelurilor declarate de Ministerul Public şi inculpat, astfel încât, fiind supus soluţionării raportul juridic penal de conflict, cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale a fost reluat.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul inculpatului A. a reînceput să curgă astfel, de la data de 28.02.2020 şi până la data emiterii de către Preşedintele României a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în M. Of. nr. 212 din 16 martie 2020, stare de urgenţă prelungită ulterior prin Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020, potrivit cărora prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă (art. 41).
În consecinţă, Înalta Curte a reţinut că termenul de prescripţie a răspunderii penale a reînceput să curgă de la data de 28.02.2020 şi până la data de 16.03.2020 şi ulterior, de la data încetării stării de urgenţă, 15.05.2020 şi până la data de 10.11.2020.
Or, având în vedere că, din termenul aferent prescripţiei speciale a răspunderii penale de 10 ani, în primul ciclu procesual au curs 8 ani şi 4 luni, iar ulterior admiterii contestaţiei în anulare şi reluării cursului termenului a curs mai puţin de un an, apare ca fiind evident faptul că termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen. nu s-a împlinit.
Prin urmare, Curtea a constatat că se invocă un aspect ce nu intră sub incidenţa instituţiei contestaţiei la executare întrucât nu vizează executarea în sine a hotărârii. Pe de altă parte, s-a apreciat că se invocă un aspect ce a fost deja analizat de instanţa de control judiciar, nemaiputând fi reanalizat de o instanţă inferioară, iar o altă interpretare ar conduce în mod nepermis la crearea unei căi de atac neprevăzute de lege.
Contestaţia la executare este mijlocul procesual prin care se asigură punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive, prin aplicarea acelor dispoziţii de drept penal şi procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri penale.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză exigenţele art. 598 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 164/F din data de 13.09.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a formulat contestaţie condamnatul A..
În motivarea contestaţiei, contestatorul condamnat A. a susţinut că, la data pronunţării deciziei penală nr. 335/A din 10.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul x/2019, era depăşit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut la art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care s-a împlinit la data de 09.09.2020.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea contestaţiei la executare împotriva sentinţei penale nr. 164/F din 13.09.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti invocând dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. prin prisma dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Printr-o contestaţie la executare nu se pot invoca aspecte ce ţin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.
Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei trebuie să cuprindă situaţiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.
Contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi de atac ordinare, nu se poate proceda la o nouă judecată pe fondul cauzei, având în vedere natura juridică a instituţiei procesuale a contestaţiei la executare, reglementată de prevederile art. 597 şi următoarele din C. proc. pen.. Aşa cum s-a menţionat anterior, aceasta reprezintă un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării.
Astfel, pe calea contestaţiei la executare se poate invoca doar prescripţia executării pedepsei şi nu prescripţia răspunderii penale, întrucât pe această cale pot fi invocate numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor.
În această ordine de idei, pe calea contestaţiei la executare se poate invoca, potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., doar prescripţia executării pedepsei închisorii, incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în cazul omisiunii discutării în cursul judecăţii, respectiv în faza rejudecării apelului, putând fi analizată doar pe calea contestaţiei în anulare, în condiţiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, contestaţia la executare nu poate fi uzitată decât în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege, respectiv art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen.
Prescripţia executării pedepsei reprezintă o instituţie de drept penal material substanţial, fiind reglementată prin dispoziţiile art. 160-163 ale C. pen.. În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, aceasta este reglementată de art. 153 şi urm. din C. pen., fiind o cauză care înlătură răspunderea penală determinată de împlinirea unui anumit termen de la comiterea faptei care împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare, fiind un aspect de fond şi poate interveni până la data pronunţării hotărârii definitive de condamnare.
Astfel cum rezultă şi din considerentele Deciziei nr. 9/2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, prin intermediul contestaţiei la executare pot fi puse în discuţie numai chestiuni care vizează executarea hotărârii penale definitive, nu şi fondul cauzei soluţionate prin hotărâre definitivă care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia la executare promovată de condamnatul A., motivele invocate în susţinerea acesteia neputându-se subsuma noţiunii de prescripţia executării pedepsei, în realitate, prin promovarea contestaţiei la executare, se urmăreşte reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa.
Pe fond, în primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 131 din 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, înşelăciune, complicitate la uz de fals, uz de fals, complicitate la participaţie improprie la fals intelectual şi complicitate la fals privind identitatea. Împotriva sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 au formulat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi apelantul inculpat A., care au fost admise prin decizia penală nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, fiindu-i aplicată în final pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare.
Împotriva deciziei penale nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, la data de 15.10.2019, contestatorul A., prin apărător ales a formulat contestaţie în anulare, invocând ca motiv de contestaţie în anulare cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen., "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi". Prin încheierea de şedinţă din data de 31 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016. Prin decizia penală nr. 63/A din data de 28 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte, secţia Penală, s-a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 09 noiembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, s-a desfiinţat decizia penală contestată numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul A. şi s-a dispus rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală numai în ceea ce îl priveşte pe acesta.
Prin decizia nr. 335/A din 10 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2019, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 131 din data de 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe care a desfiinţat-o în parte, în ceea ce priveşte greşita calculare a sporului de pedeapsă, greşita obligare la plata despăgubirilor civile către părţile civile D., E. şi F. şi, rejudecând, a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 2 luni închisoare.
Referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, instanţa de apel a reţinut că, de la data de 09.07.2010 (ultimul act material care intra în componenţa infracţiunii continuate de înşelăciune) a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, termen care a fost întrerupt prin îndeplinirea unor acte de procedură comunicate inculpatului şi care a cunoscut, drept moment final, pronunţarea deciziei penale nr. 294/A/09.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 131/27.06.2017 a Curţii de Apel Bucureşti. De la data comiterii ultimului act material al infracţiunii şi până la condamnarea definitivă s-au scurs 8 ani şi 4 luni din termenul de prescripţie a răspunderii penale [din cei 10 ani prevăzuţi de art. 155 alin. (4) C. pen. coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. - termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani şi se va socoti împlinit indiferent câte întreruperi ar interveni dacă este depăşit cu încă o dată].
Ca efect al admiterii prin decizia penală nr. 63/A din data de 28 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, a contestaţiei în anulare declarată de inculpatul A., cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale a fost reluat de la data de 28.02.2020 şi până la 16 martie 2020 (data emiterii de către Preşedintele României a Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României), fiind suspendat până la 15.05.2020 (dată până la care a fost prelungită starea de urgenţă) şi ulterior, reluat de la data încetării stării de urgenţă, 15.05.2020 şi până la data de 10.11.2020, data pronunţării deciziei nr. 335/A a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019.
Astfel, din termenul de prescripţie specială a răspunderii penale de 10 ani s-au scurs 8 ani şi 4 luni, în primul ciclu procesual, iar ulterior admiterii contestaţiei în anulare şi reluării cursului termenului s-a scurs mai puţin de un an, concluzia instanţei de apel fiind aceea că termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. coroborat cu art. 155 alin. (4) C. pen. nu s-a împlinit.
Ca atare, chestiunea privind prescripţia răspunderii penale pentru o anumită infracţiune este o problemă de fond, soluţionată cu autoritate de lucru judecat de către instanţa care a pronunţat pedeapsa pe care contestatorul condamnat A. o execută şi nici nu poate forma obiectul contestaţiei la executare.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 164/F din data de 13.09.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului. De asemenea, onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se va suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 164/F din data de 13.09.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2021.
GGC - MM