Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din data de din data de 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:
În cadrul soluţionării contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2021, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., cu privire la sintagma "apărare corectă şi efectivă".
În fapt, a motivat că această sintagmă este lipsită de previzibilitate şi legalitate, fiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, având ca obiect contestaţie la executare, nu a luat niciodată legătura cu apărătorul desemnat din oficiu în vederea pregătirii corecte şi efective a apărării. A mai invocat hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva României, respectiv B., C. şi D., prin care s-a statuat că simpla numire a unui apărător din oficiu, care să se prezinte doar la termenul de judecată, fără ca acesta să ia legătura cu petentul, contestatorul sau persoana condamnată, constituie o încălcare a dreptului la apărare.
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond a constatat următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În speţă, instanţa a constatat că excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece contestaţia la executare formulată de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru motive ce nu au legătură cu dispoziţiile criticate de către petent pentru viciul de constituţionalitate invocat.
Astfel, contestaţia la executare a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit căruia cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
După cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 203/2012, nr. 715/2016) o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aşadar, întrucât textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa judecătorească ar fi trebuit să respingă excepţia de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, aceasta fiind contrară art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Aşa fiind, cererea de sesizare a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ce prevede că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs petentul A..
În motivarea căii de atac, în esenţă, recurentul A. a susţinut că sintagma "apărare concretă şi efectivă" este lipsită de previzibilitate şi legalitate, fiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 6 paragraf 1, art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că, în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, având ca obiect contestaţie la executare, nu a luat niciodată legătura cu apărătorul desemnat din oficiu în vederea pregătirii unei apărări efective.
În opinia recurentului, simpla numire a unui apărător din oficiu, care să se prezinte doar la termenul de judecată, fără să ia legătura cu persoana condamnată, constituie o încălcare a dreptului la apărare.
În concluzie, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv că excepţia este ridicată de o parte în faţa instanţei, priveşte o dispoziţie dintr-o lege în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile atacate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate.
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr- o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată, iar din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."
Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj (nr. x/33/2021), de către o parte din proces (petentul A.) şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare (art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.), fără ca acestea să fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale
Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, recurentul a apreciat că dispoziţiile art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. sunt neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 6 paragraful 1 şi 3 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. are ca obiect o contestaţie la executare, care a fost respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 599 alin. (5) din C. proc. pen., conform căruia cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că prevederile criticate din perspectiva neconformităţii cu legea fundamentală (art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.) nu au o înrâurire asupra soluţionării prezentei cauze, având în vedere soluţia dispusă de prima instanţă (astfel cum s-a menţionat anterior, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, potrivit dispoziţiilor art. 599 alin. (5) din C. proc. pen.).
Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia, deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză (decizia nr. 525/2021 a Curţii Constituţionale).
În concluzie, în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.
Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.
GGC - MM