Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1121/A din 9 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 (1487/202), în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi partea civilă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) împotriva Sentinţei penale nr. 228/F/12.03.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată, şi rejudecând în fond, printre altele, referitor la contestatoarea A. s-a decis:
În conformitate cu disp. art. 5 C. pen. s-a constatat ca legea penală mai favorabilă inculpatei A. este C. pen. din 1969.
În baza art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1969 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. s-a condamnat inculpata A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 C. pen. 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. şi art. 71 C. pen. 1969 raportat la art. 65 alin. (2) şi 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.
În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei A., iar în baza art. 862 alin. (1) C. pen. 1969 a stabilit un termen de încercare de 8 ani.
De asemenea în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s- a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) şi în consecinţă:
S-au obligat inculpaţii B., A., C., D. şi E., la plata în solidar, către partea civilă a sumei de 45.798.769,92 RON reprezentând daune materiale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. fiecare dintre inculpaţii B., A., C., D. şi E. au fost obligaţi la plata a câte 5.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat la instanţa de fond şi în timpul urmăririi penale.
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţele din data de 16.07.2015 şi din data de 16.09.2015, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile şi instrumentelor financiare aflate în proprietatea inculpatului B., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanţelor .
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON asupra bunului imobil aflat în proprietatea inculpatei C., astfel cum este indicat în cuprinsul ordonanţei .
În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în Dosarul nr. x/2014, până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului E., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanţei .
În baza art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile, aparţinând inculpaţilor A. şi D., până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârşirea faptei precum şi a executării cheltuielilor judiciare.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în ceea ce o priveşte pe contestatoarea A., a reţinut următoarele:
Începând cu 01.01.2008 aceasta a ocupat funcţia de director economic la D.R.D.P. Craiova şi a semnat contractul nr. x/05.09.2008 în calitate de reprezentant al autorităţii contractante, D.R.D.P. Craiova.
Potrivit fişei postului, inculpata avea ca sarcini de serviciu întocmirea actelor justificative cu respectarea dispoziţiilor legale, luarea măsurilor necesare în vederea prevenirii fraudelor, întrebuinţării ilegale a mijloacelor băneşti, etc, iar printre condiţiile esenţiale specifice postului sunt enumerate aceea de a fi întotdeauna o sursă de informaţii şi de a se preocupa permanent pentru cunoaşterea legislaţiei în vigoare.
Inculpata a invocat în apărare faptul că nu a făcut parte din comisia de licitaţie şi astfel nu a cunoscut prevederile contractului cadru din documentaţia de atribuire şi că nu a semnat nici proiectul de contract în care la art. 18.1 (2) se prevedea emiterea.
Contrar celor susţinute de inculpată, Curtea a apreciat că aceasta cunoştea indicatorii tehnico-economici ai proiectului Modernizare DN 67C aşa cum a reieşit din adresa nr. x/20.03.2008 a Direcţiei Financiare a D.R.D.P. Craiova şi din care s-a constatat că valoarea estimată a investiţiei era identică celei rambursate, lucru care se putea realiza doar dacă moneda de plată era leul.
În acelaşi sens, s-a notat şi declaraţia martorului F., director în cadrul Direcţiei financiare a C.N.A.D.N.R., care a arătat că reprezentanţii D.R.D.P. Craiova aveau intenţia să semneze contractul în RON, intenţie care i-a fost adusă la cunoştinţă de inculpaţii A. şi B., dar şi de cei reprezentanţii SC G. SRL.
Inculpata a susţinut în apărare şi faptul că a semnat contractul cu plata în euro raportat la oferta financiară a SC G. SRL în care banca acorda societăţii împrumutul în moneda euro precum şi adresa C.N.A.D.N.R. prin care se recomanda analizarea posibilităţii emiterii biletelor la ordin în euro înregistrată la D.R.D.P. Craiova în data de 04.09.2008. Or, aşa cum s-a arătat anterior, adresa CNADNR cuprindea doar o recomandare iar oferta financiară nu putea conduce la modificarea monedei în care trebuia încheiat contractul raportat la documentaţia de atribuire.
În acest context, Curtea a mai apreciat că, chiar şi în situaţia în care inculpata ar fi făcut o analiză a avantajelor şi dezavantajelor plăţii cu bilete la ordin conform recomandării primite de la CNADNR, aceasta avea obligaţia de respecta legislaţia în vigoare şi sarcinile sale conform fişa postului, cu atât mai mult cu cât aceasta cunoştea (având în vedere că le-a semnat pe ambele) faptul că adresa nr. x/19.08.2008 şi nota de fundamentare cu acelaşi număr au fost întocmite în două variante diferite, una prin care se solicita aprobarea C.A. şi AGA pentru emiterea biletelor la ordin în euro şi plata în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii şi alta în care solicitarea nu se mai regăsea (conform declaraţiilor inculpatei C., aceasta a introdus personal, la indicaţiile inculpatei A., solicitarea adresată către CA şi AGA ale CNADNR de aprobare a emiterii biletelor la ordin în euro în prima variantă a notei de fundamentare nr. x/19.08.2008).
Cu privire la apărările formulate de inculpaţi se impune a fi reţinut şi faptul că deşi aceştia au susţinut obligativitatea încheierii contractului în conformitate cu oferta financiară depusă la dosar, sens în care în contractul nr. x/05.09.2008 la art. 18.1 alin. (5) s-a prevăzut că "executantul are dreptul de a forfeta aceste BO şi/sau de a cesiona drepturile de creanţă aferente acestor BO în favoarea Băncii Finanţatoare, potrivit Condiţiilor de Finanţare", toate cele 48 de biletele la ordin care au fost emise în baza contractului au fost forfetate/cedate către mai multe instituţii bancare şi financiare şi nu doar în favoarea H. SA cu care SC G. SRL pretindea că ar avea o înţelegere pentru finanţarea lucrării, cesionări care au fost aprobate de CNADNR.
Cu referire la urmarea imediată, se reţine că inculpaţii au invocat în apărare faptul că din această perspectivă a tipicităţii obiective, raportat la prejudiciu, nu se poate reţine existenţa unei pagube sau încălcarea unui interes legitim al companiei, doar din faptul implicit al comparaţiei între sumele care au fost plătite în modalitatea aleasă, în care s-a şi executat contractul, şi cele care ar fi fost plătite dacă s-ar fi încheiat contractul în RON, întrucât nu s-a identificat ce sumă s-ar fi plătit în RON.
Prin urmare, s-a apreciat că având în vedere că prejudiciul are un caracter eventual şi, nefiind vorba doar despre latura civilă a cauzei şi nepunându-se problema estimării lui, mai mare sau mai mic, fiind o trăsătură esenţială din conţinutul constitutiv al infracţiunii, nu sunt îndeplinite toate cerinţele pe care le impune legea pentru tragerea la răspundere penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Curtea apreciază că aceste apărări sunt, de asemenea, nefondate.
Astfel, se reţine că, într-adevăr, infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Curtea reţine că în doctrină, s-a arătat că prin expresia "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune ştirbirea efectivă a drepturilor şi intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcţionarul care are atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte realizarea drepturilor şi intereselor respective. Totodată, Curtea reţine că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, "interes" reprezintă acţiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acţiunea de a acoperi unele trebuinţe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât şi în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă, sau nu, un anumit grad de pericol social.
Astfel, Curtea apreciază că "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime" presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorinţa/preocuparea acesteia de a-şi satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reţinut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare, potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Aşadar, gama intereselor (dorinţa de a satisface anumite nevoi, de preocuparea de a obţine un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilităţile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societăţii pe care legea i le recunoaşte şi garantează.
În cauză, această vătămare a intereselor legitime ale părţii civile s-a produs prin transferarea riscului valutar a finanţatorului din sarcina SC G. SRL în sarcina DRDP Craiova, risc care s-a concretizat în producerea unui prejudiciu în cuantum de 45.798.769,92 RON, reprezentând diferenţa de curs valutar între data emiterii biletelor la ordin şi data plăţii lor, compania plătind suma de 1.409.852.495,28 RON pentru facturi emise de SC G. SRL în valoare de 1.364.053.725,36 RON, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei coroborate cu concluziile raportului de constatare efectuat la data de 10.09.2014.
În situaţia în care biletele la ordin ar fi fost emise în RON, diferenţa de curs valutar ar fi fost recuperată de bănci de la SC G. SRL, aşa cum rezultă din prevederile contractelor de cesiune încheiate de SC G. SRL conform cărora diferenţa de curs valutar va fi suportată de către vânzătorul biletului la ordin (contract cu H. SA, contract cu I., contract cu J. SA, Norme H. SA,). De altfel, şi în "oferta indicativă" a H. la capitolul "alte condiţii" se menţionează că având în vedere că scontarea BO se realizează în euro iar încasarea contravalorii BO se face în RON, eventuala pierdere reprezentată de diferenţa de curs valutar dintre cursul BNR/euro/RON din ziua plăţii BO de către Emitent şi cursul de cumpărare euro/RON al băncii va fi suportată de către vânzător.
Mai mult decât atât, executantul era acoperit de riscul devalorizării monedei naţionale prin art. 19 din contractul nr. x/05.09.2008 care prevedea că preţul poate fi ajustat după o formulă care făcea referire inclusiv la indicele preţurilor de consum, factor economic ce influenţează cursul valutar.
Aşa cum s-a precizat anterior, conform situaţiilor de lucrări întocmite de SC G. SRL şi acceptate de CNADNR SA aflate la dosar, preţul lucrărilor efectuate a fost actualizat, valoarea totală a acestor actualizări fiind de 26.790.184,48 RON.
Contractul nr. x/05.09.2008 era un contract de execuţie şi proiectare prin sistemul credit - furnizor, definit ca fiind creditul prin care executantul realizează lucrările ce fac obiectul prezentului contract cu plata amânată (pe credit) pe baza împrumutului în bani pe care îl primeşte de la o bancă, pe o perioadă determinată sau a disponibilităţilor de care dispune. La art. 10.1 - (2) s-a prevăzut că creditul furnizor se asigură de către executant şi constă în susţinerea financiară de către acesta a execuţiei lucrărilor:
- fie printr-un contract de împrumut încheiat cu o bancă finanţatoare, caz în care respectivul contract de împrumut se anexează în copie la prezentul,
- fie prin alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow-ul de execuţie a lucrării pentru întreaga durată de execuţie contractată, caz în care se ataşează la prezentul contract dovada existenţei acestor mijloace financiare", iar la art. 10.1. alin. (3) s-a stipulat că executantul are obligaţia de a prezenta achizitorului înainte de începerea execuţiei lucrării, spre aprobare, graficul de plăţi.
Or, la contractul de lucrări nr. x/05.09.2008 nu a fost anexat niciun contract de împrumut încheiat de SC G. SRL cu o bancă finanţatoare sau alte documente din care să rezulte existenţa mijloacelor financiare necesare pentru finanţarea lucrărilor.
Acest contract a fost modificat, în perioada 2009 - 2012, prin 5 acte adiţionale, după cum urmează:
1) actul adiţional nr. x/03.12.2009 prin care au fost modificate prevederile art. 7. 2 şi art. 10 alin. (2) din Contract în sensul că "Executarea contractului se realizează prin finanţarea lucrărilor pe baza creditului furnizor asigurat de executant şi, în completare, pe baza finanţării lucrărilor prin transferuri de la bugetul de stat din Programul de investiţii aferent anului 2010 al CNADNR SA". Prin plata integrală de la bugetul de stat a contravalorii lucrărilor rămase de executat la data de 03.12.2009, CNADNR SA urma să nu mai achite alte costuri de finanţare în afara celor aferente valorii lucrărilor executate până la data de 03.12.2009, care a fost în cuantum de 230.198.245,21 RON (reprezentând 54.667.689, 34 euro).
2) prin încheierea actelor adiţionale nr. x/2010 şi nr. y/2010 a fost modificată durata de execuţie a lucrărilor
3) în urma încheierii actului adiţional nr. x/16.09.2011 care a avut ca obiect modificarea valorii totale a contractului, ca urmare a reviziei finale a contractului,
4) prin actul adiţional nr. x/24.04.2012, achizitorul CNADNR SA - DRDP Craiova a fost înlocuit cu CNADNR SA ca urmare a Deciziei nr. 160/09.02.2012 emisă de directorul general al Companiei în care s-a menţionat faptul că a fost constatată derularea într-un "mod defectuos" a contractului de către DRDP Craiova. Totodată, a avut ca obiect şi executarea unor lucrări suplimentare în valoare de 110.254.629,40 RON fără TVA, termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit până la data de 31.10.2012, stabilindu-se totodată o perioadă de 6 ani pentru rambursarea creditului, începând cu anul 2011.
În baza acestui contract, SC G. SRL a emis facturi în valoare totală de 1.414.048.261,60 RON, inclusiv TVA, din care au fost achitate din bugetul de stat, prin transferuri primite de la Ministerul Transporturilor, facturi în valoare de 49.994.542,18 RON.
Pentru partea de contract finanţată prin credit furnizor, respectiv pentru plata contravalorii facturilor în cuantum de 1.364.053.725,42 RON, inclusiv TVA, emise de SC G. SRL şi confirmate de beneficiar, CNADNR SA a emis un număr de 48 de bilete la ordin, în valoarea totală de 320.367.329, 99 euro, echivalenţa ron/euro fiind realizată la cursul de schimb valutar din data emiterii biletelor la ordin, data scadentă fiind cuprinsă în perioada 31.03.2011 - 31.12.2015, toate biletele la ordin fiind vândute către instituţii de credit, cesionarea acestora făcându-se cu acceptul CNADNR SA - DRDP Craiova, conform situaţiei anexate de administratorul judiciar a SC G. SRL la fila x dup. respectiv conform adresei x din data de 07.07.2016 şi anexele acesteia.
Până la data de 04.01.2016, CNADNR a achitat toate biletele la ordin, în valoare totală de 320.367.329, 99 euro, suma totală plătită fiind de 1.409.852.495,28 RON, conform situaţiei comunicate de CNADNR la data 07.07.2016, însă valoarea facturilor achitată a fost de 1.364.053.725,36 RON.
Prin urmare, se constată o diferenţă achitată în mod nelegal de 45.798.769,92 RON.
Contrar apărărilor formulate de inculpaţi Curtea reţine că, costurile de finanţare au fost incluse de către SC G. SRL în valoarea facturilor emise şi pentru care DRDP Craiova a emis bilete la ordin în euro plătibile în RON.
Susţinerile acestora în sensul necesităţii de a fi avute în vedere cheltuielile de finanţare care ar fi fost necesare în situaţia în care biletele la ordin ar fi fost emise în RON nu pot fi reţinute de Curte întrucât inculpaţii nu pot invoca în apărare propria culpă, respectiv încheierea contractului cu nerespectarea contractului cadru şi a documentaţiei de atribuire cu prevederea plăţii prin bilete la ordin emise în euro şi fără ca acestuia să îi fie ataşat un contract de împrumut încheiat cu o bancă finanţatoare sau dovada existenţei mijloacelor financiare necesare în patrimoniul societăţii contractante.
Mai mult decât atât, SC G. SRL a facturat către CNADNR SA suma de 91.050.170, 45 euro reprezentând costuri de finanţare incluse în facturile emise în baza contractului nr. x/05.09.2008. Or, din relaţiile transmise de administratorul judiciar al SC G. SRL rezultă că societatea a suportat costuri de finanţare directe în valoare de doar 77.955.661, 16 euro pentru asigurarea sumelor necesare finanţării lucrărilor, această sumă reprezentând costurile directe suportate de SC G. SRL ca urmare a vânzării, înainte de data scadenţă a biletelor la ordin, a creanţelor avute faţă de CNADNR SA, generate de executarea contractului de lucrări menţionat.
De asemenea, se constată că prin actele adiţionale încheiate ulterior a fost ajustat preţul lucrărilor rămase de executat şi astfel a fost acoperită şi influenţa variaţiei cursului valutar, ajustare suportată tot de partea civilă.
În acelaşi sens, se reţine că pentru a putea executa lucrarea, SC G. SRL trebuia să obţină lichidităţi de la societăţi bancare sau alte instituţii financiare prin scontarea biletelor la ordin emise de către C.N.A.D.N.R. - DRDP Craiova.
Biletele la ordin, sunt titluri de credit negociabile care, după ce au fost emise pe piaţa primară, au o existenţă de sine stătătoare şi se tranzacţionează ca orice marfă, pe piaţa o secundară. Titlurile sunt emise având înscrisă o valoare nominală, dar pe piaţa secundară ele pot fi negociate, adică pot fi vândute şi cumpărate înainte de scadenţă, cu o altă valoare decât cea nominală, înscrisă pe document, şi anume o valoare de piaţă rezultată în urma negocierii.
În aceste condiţii, nu poate fi stabilită cu certitudine care ar fi fost valoarea de piaţă a biletelor la ordin cesionate de SC G. SRL în cazul în care acestea ar fi fost emise în RON.
Preţul titlului de credit pe piaţa secundară era stabilit, în urma negocierii taxei de scont care se aplica la valoarea nominală înscrisă pe titlu.
Preţul scontului este negociabil şi variază atât de la o instituţie financiar-bancară la alta, dar şi în cadrul aceleiaşi bănci şi se raportează la: evoluţia pieţei şi valuta tranzacţiei, riscul emitentului biletului la ordin/debitorului cedat, scadenţa finală.
În concluzie, folosul obţinut de SC G. SRL şi urmărit a constat atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în RON, fiind astfel cauzat companiei naţionale un prejudiciu în cuantum 45.798.769,92 RON.
În acest context, Curtea a constatat că deşi inculpaţii - reprezentanţi ai D.R.D.P. Craiova nu au urmărit cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul părţii civile aceştia au acceptarea obţinerea unui folos de către SC G. SRL, prin introducerea în contractul pentru modernizarea DN 67 C Bengeşti - Sebeş, după finalizarea procedurii de atribuire, a clauzei că plata se va efectua prin bilete la ordin emise în euro, fiind evidentă tendinţa constantă de devalorizare a leului în raport de euro.
Prin urmare, Curtea a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru care inculpaţii, printre care şi A., au fost trimişi în judecată există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege, şi astfel va dispune condamnarea acestora, cu respectarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. privitoare la aplicarea legii mai favorabile întrucât de la săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, respectiv la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul C. pen. conform Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Aşadar referitor la inculpata A. s-a reţinut că aceasta este de profesiune economist, are vârsta de 59 de ani şi nu este cunoscută cu antecedente penale. De asemenea, aceasta a ocupat funcţia de director economic în cadrul DRDP Craiova, a colaborat cu organele de urmărire penală şi s-a prezentat în faţa instanţei la fiecare termen de judecată, aspecte care au justificat în opinia Curţii, reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) C. pen. 1969 şi aplicarea unei pedepse stabilite sub minimul special prevăzut de lege, chiar dacă inculpata nu a recunoscut săvârşirea faptelor, motiv pentru care s-a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cuantumul acesteia fiind apreciat ca fiind necesar şi suficient pentru atingerea scopurilor pedepsei.
Pe latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că prin adresa nr. x/31.07.2015 C.N.A.D.N.R. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză împotriva SC G. SRL, a reprezentanţilor acesteia precum şi a oricăror alte persoane care se fac vinovate de producerea prejudiciului cu o sumă pe care o vor preciza ulterior, după efectuarea unui audit intern.
În acest sens s-a reţinut că prin adresa nr. x din data de 04.11.2016 partea civilă a comunicat că CNAIR şi-a schimbat denumirea conform O.U.G. nr. 55/14.09.2016 şi că în temeiul art. 19 şi 20 din C. proc. pen. se constituie parte civilă în cauză împotriva tuturor inculpaţilor din dosar în situaţia în care vor fi găsiţi vinovaţi pe latura penală, cu suma de 45.798.769,92 RON.
Conform art. 1357 alin. (1) şi (2) din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută anterior, Curtea a constatat că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaţilor, respectiv: existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, aspecte descrise pe larg în cuprinsul prezentei decizii.
În aceste condiţii, constatând îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, Curtea, i-a obligat în solidar pe inculpaţii B., A., C., D. şi E., la plata în solidar, către partea civilă a sumei de 45.798.769,92 RON, reprezentând daune materiale.
Referitor la răspunderea solidară a inculpaţilor, Curtea a constatat că principiul solidarităţii se întinde pe latură civilă asupra tuturor inculpaţilor, printre care şi inculpata A., care au făcut parte dintr-un grup infracţional unic în raport de întregul prejudiciu cauzat, întrucât aceştia au acţionat cu o voinţă unitară motiv pentru care, din punct de vedere al laturii civile răspund evident, în acelaşi mod.
Împotriva dispoziţiei din Decizia penală nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a decis, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile, aparţinând, printre alţii, şi inculpatei A., până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârşirea faptei precum şi a executării cheltuielilor judiciare a formulat contestaţie A.
În susţinerea contestaţiei, inculpata A., în esenţă, a arătat că măsura asiguratorie privind pe ceilalţi inculpaţi din Dosarul nr. x/2016, respectiv B., C. şi E., a vizat instituirea unui sechestru asupra unui singur bun imobil, respectiv a unui apartament şi nu o măsură asiguratorie pe toate bunurile mobile sau imobile apărând astfel o diferenţă de tratament juridic aplicată acesteia în raport cu ceilalţi inculpaţi.
Raportat la acest aspect, motivele contestaţiei vizează în mod concret măsura de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile aparţinând acesteia, în condiţiile în care pentru ceilalţi inculpaţi instituirea sechestrului a vizat un singur bun imobil astfel încât a solicitat ca instituirea sechestrului să vizeze, fie bunurile mobile, fie bunurile imobile.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 22 august 2021, sub nr. x/2016, având termen de judecată fixat la data de 08 decembrie 2021.
Examinând contestaţia formulată de inculpata A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Preliminar analizării motivelor de contestaţie formulate în cauză, instanţa apreciază ca se impune a fi făcute scurte consideraţiuni ce derivă din instituirea măsurii asigurătorii dispuse în cauză, astfel încât:
Potrivit art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., "În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanţei de apel, dispoziţiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător".
Conform art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., "Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare".
De asemenea, potrivit art. 4251 alin. (2) C. proc. pen., "Pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte persoane, dispoziţiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător".
Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
În contextul dispoziţiilor legale precizate, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei pendinte îl constituie contestaţia formulată de inculpata A., în temeiul art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., împotriva dispoziţiei din Decizia penală nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a decis, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile inculpatei A., până la concurenţa sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârşirea faptei precum şi a executării cheltuielilor judiciare.
Astfel, în ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie invocate, Înalta Curte reţine că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.
Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.
Potrivit art. 249 din C. proc. pen.: "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.
(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.
(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.
(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.
(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.
(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile".
În acest context, se constată că prin Decizia penală nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, s-a reţinut că inculpata A. în calitate de director economic în cadrul D.R.D.P. Craiova, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice (dispoziţii preluate în Legea 98/2016) şi art. 5 din Legea 119/1999 privind controlul financiar preventiv, a semnat contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengeşti - Sebeş, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii", clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, faptă care a cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769,92 RON, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii celor 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în RON şi a procurat totodată SC G. SRL un folos patrimonial constând atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în RON, astfel încât a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1969 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.
Raportat la modalitatea de soluţionarea a acţiunii penale de către instanţa de control judiciar, în ceea ce priveşte latura civilă s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1357 C. civ., privind angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaţilor, respectiv: existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, astfel încât inculpata A. împreună cu ceilalţi inculpaţi din dosarul anterior menţionat, au fost obligaţi la plata în solidar, către partea civilă (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-fost CNADNR) a sumei de 45.798.769,92 RON, reprezentând daune materiale.
Astfel, în contextul factual al cauzei, respectiv faptul că acţiunea civilă formulată în cauză a fost admisă integral, Înalta Curte apreciază că în mod just Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea părţii civile, de instituire a măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatei A., măsura fiind necesară pentru a garanta recuperarea prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea cauzei,
Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.
Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.
O astfel de excepţie este reglementată prin art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracţiuni. În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpata A. a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1969 şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. astfel încât această infracţiune intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, care, aşa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracţiunilor prevăzute de legea specială.
Măsurile asigurătorii dispuse în cauză sunt proporţionale şi necesare în raport cu valoarea mare a prejudiciu cauzat, respectiv suma de 45.798.769,92 RON, şi de scopul urmărit - respectiv garantarea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii precum şi a executării cheltuielilor judiciare.
Prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursul în interesul legii, instanţa supremă a reţinut că:
"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.
Proporţionalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".
În raport de considerentele expuse raportat la valoarea prejudiciului reţinut în solidar faţă de toţi inculpaţii, constituie elemente în raport de care Înalta Curte apreciază justeţea şi proporţionalitatea dispunerii măsurii asiguratorii faţă de inculpata A. astfel cum a statuat Curtea de Apel Bucureşti.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi faptul că, potrivit Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 953 din 4 decembrie 2017, atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înfiinţează măsura asigurătorie, astfel că şi din această perspectivă măsura a fost dispusă în mod corect de către Curtea de Apel Bucureşti.
Reţinând acest aspect, se constată faptul că susţinerile contestatoarei cu privire la o eventuală diferenţă de tratament juridic aplicat acesteia în raport cu ceilalţi inculpaţi din prisma faptului că nu au fost individualizate sau indicate bunurile ce fac obiectul sechestrului nu sunt întemeiate, neexistând un text de lege care să prevadă o atare condiţie suplimentară în sarcina instanţei de apel, care să susţină necesitatea realizării de verificări prealabile la momentul instituirii măsurii asigurătorii, în scopul determinării identificării bunurilor din patrimoniul persoanei vizate de măsura respectivă, deoarece s-ar adăuga în mod nepermis la lege, aspect ce contravine principiului legalităţii procesului penal.
Aşadar în lipsa oricăror prevederi contrare, aceste aspecte sunt valabile atât în situaţia în care aplicarea măsurilor este facultativă, legea lăsând instituirea lor la aprecierea organului competent, cât şi în situaţia ce face obiectul prezentei cauze, ce are în vedere ipoteza în care legea impune luarea măsurilor asigurătorii, astfel încât motivele de critică mai sus menţionate nu impietează asupra legalităţii măsurii asiguratorii dispuse.
Reţinând dispoziţiile legale evocate şi analizând legalitatea şi temeinicia măsurii asigurătorii dispuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigenţele legale pentru luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatei A.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 decembrie 2021.
GGC - ED