Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 62/MEA din 17.05.2021 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, definitivă la data de 25.05.2021 prin necontestare.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 62/MEA din 17.05.2021 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, definitivă la data de 25.05.2021 prin necontestare, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, a fost respinsă cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania, respectiv de Tribunalul Provincial din Lleida, în dosarul de referinţă: Hotărârea de executare nr. 38/2020 - privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 04.03.2021 împotriva persoanei solicitate A. având CI seria x nr. x, eliberată la data de 05.09.2017 de SPC Târgu Neamţ.
II. În baza art. 99 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută, pe cale incidentală, Hotărârea nr. 135/19 pronunţată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 şi confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secţiei de Apel a secţiei civile şi penale a Curţii Superioare de Justiţie din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeaşi zi prin dispoziţia pronunţată de T.S.J.C., prin care persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 şi 179 din C. pen. spaniol, faptă incriminată de legea penală română prin infracţiunea de viol prev. de art. 218 C. pen.
S-a dispus executarea de către persoana solicitată A., într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 99 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 302/2004, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii perioada de reţinere şi arest preventiv de la 27.04.2021 la zi, precum şi perioada reţinerii în Spania din 12.10.2017 la 13.10.2017.
În temeiul art. 14 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus traducerea prezentei hotărâri şi a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, din limba română în limba spaniolă, în regim de urgenţă.
În temeiul art. 87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin adresa de înaintare a Lucrării nr. 3278/11/5/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 26.04.2021, sub nr. x/2021, a fost sesizată instanţa, în temeiul art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât s-a emis mandatul european de arestare, de către autorităţile judiciare din Spania, la data de 04.03.2021, respectiv de Tribunalul Provincial din Lleida, în dosarul de referinţă: Hotărârea de executare nr. 38/2020 - în vederea predării persoanei solicitate A., pentru a executa o pedeapsă definitivă, sens în care s-a solicitat şi luarea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate, pe durată legală.
S-a arătat că mandatul european este întemeiat pe Hotărârea nr. 135/19 pronunţată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 şi confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secţiei de Apel a secţiei civile şi penale a Curţii Superioare de Justiţie din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeaşi zi prin dispoziţia pronunţată de T.S.J.C., prin care persoana solicitată A., în cadrul unui proces la care acesta a participat, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 şi 179 din C. pen. spaniol.
În conformitate cu dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reţinerii, pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26.04.2021, ora 10:55, iar ulterior s-a dispus, în temeiul art. 104 alin. (4) - (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, raportat la art. 223 alin. (2) C. proc. pen., arestarea sa în vederea predării, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.04.2021, până la 26.05.2021, inclusiv.
La solicitarea instanţei, autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, respectiv autorităţile spaniole, au comunicat o copie certificată a hotărârii de condamnare, respectiv Hotărârea de executare nr. 38/2020, întemeiată pe Hotărârea nr. 135/19 pronunţată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 şi confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secţiei de Apel a secţiei Civile şi Penale a Curţii Superioare de Justiţie din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeaşi zi prin dispoziţia pronunţată de T.S.J.C., şi a informaţiilor privind perioada executată în baza acestei hotărâri.
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a fost prezentată instanţei şi i s-a adus la cunoştinţă despre existenţa mandatului european de arestare, conţinutul acestuia, posibilitatea de a consimţi la predare către statul solicitant şi de a renunţa la regula specialităţii. Persoana solicitată, după ce i s-au pus în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă.
De asemenea, fiind interpelată în această privinţă, persoana solicitată a declarat că nu este de acord să execute pedeapsa închisorii ce face obiectul mandatului european de arestare în statul membru emitent.
Curtea a pus în dezbatere contradictorie şi recunoaşterea pe cale incidentală a sentinţelor de condamnare în baza cărora au fost emise mandatele europene de arestare ce fac obiectul prezentei cauze.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
Autorităţile judiciare din Spania, respectiv Tribunalul Provincial din Lleida, la data de 04.03.2021, în dosarul de referinţă: Hotărârea de executare nr. 38/2020, au emis mandatul european întemeiat pe Hotărârea nr. 135/19 pronunţată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 şi confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secţiei de Apel a secţiei civile şi penale a Curţii Superioare de Justiţie din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeaşi zi prin dispoziţia pronunţată de T.S.J.C., prin care persoana solicitată A., în cadrul unui proces la care acesta a participat, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 şi 179 din C. pen. spaniol.
S-a reţinut în această sentinţă că numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresiune sexuală, prev. de art. 178 şi 179 din C. pen. spaniol, în cadrul unui proces la care acesta a participat, constând în aceea că persoana solicitată, în dimineaţa zilei de 12.10.2017, a mers la domiciliul victimei cu care era în procedură de separare, a intrat în camera în care victima dormea şi a întreţinut cu victima un raport sexual împotriva voinţei acesteia.
Instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi cele din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI din data de 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la motivele de refuz al executării mandatului european de arestare, atât cele obligatorii, cât şi cele opţionale, prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, Curtea, ca instanţă de executare a mandatului european de arestare, nu este competentă să se pronunţe asupra oportunităţii emiterii unui mandat european de arestare şi nici să examineze legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare în baza căreia a fost emis un astfel de mandat.
S-a constatat că infracţiunile pentru care a fost condamnată persoana solicitată A. prin sentinţa sus-menţionată au corespondent în legea penală română, întrunind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de viol prev. de art. 218 C. pen., că pedeapsa prevăzută de legiuitorul român pentru această infracţiune este închisoarea, cu limite cuprinse între 3 - 10 ani şi, potrivit legii române, nu a intervenit prescripţia răspunderii penale ori amnistia sau graţierea.
S-a apreciat, însă, că este incident în cauză motivul opţional de refuz al executării mandatelor europene de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Conform acestei dispoziţii legale, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent.
Persoana solicitată A. a declarat în faţa instanţei că nu este de acord cu predarea în Spania şi refuză să execute pedeapsa pe teritoriul acestui stat. Ţinând seama că persoana solicitată este cetăţean român, persoanele cu care se află în relaţii de rudenie apropiată aflându-se în România, are familie şi mai mulţi copii minori în întreţinere, s-a apreciat că reeducarea şi reinserţia socială a acesteia s-ar putea realiza mult mai eficient dacă ar executa pedeapsa pe teritoriul României şi nu pe teritoriul statului emitent.
În consecinţă, constatând incident acest motiv de refuz al executării mandatelor europene de arestare cu care a fost sesizată, curtea de apel, în baza art. 99 alin. (2) lit. c) şi art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, a respins cererea formulată de autorităţile judiciare din Spania privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 04.03.2021 împotriva persoanei solicitate A..
În afara motivului de refuz menţionat anterior, s-a apreciat că nu este incident niciun alt motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării, dintre cele prevăzute de art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004.
În ceea ce priveşte motivul de refuz prevăzut la alin. (2) lit. i), din cuprinsul sentinţei de condamnare şi din informaţiile transmise de autoritatea judiciară emitentă a rezultat că persoana solicitată a fost citată la domiciliul procesual ales, participând la proces şi fiind asistată de un apărător ales în cursul judecăţii, astfel că acest motiv de refuz nu este incident în cauză.
Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 109.
Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 162 şi 167 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoaşterea, pe cale incidentală, a Hotărârii nr. 135/19 pronunţată de Tribunalul Provincial Lleida în data de 22.03.2019, rămasă definitivă la 14.09.2020 şi confirmată prin Hotărârea nr. 207/2020 a secţiei de Apel a secţiei Civile şi Penale a Curţii Superioare de Justiţie din Catalonia din data de 14.09.2020, declarată definitivă în aceeaşi zi prin dispoziţia pronunţată de T.S.J.C. şi nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 163 din aceeaşi lege.
Astfel, hotărârea este definitivă şi executorie, faptele pentru care s-au aplicat pedepsele constituie infracţiuni conform legii penale române şi autorul răspunde penal, persoana condamnată are cetăţenie română şi, deşi nu este de acord să execute pedeapsa în România, consimţământul nu este necesar întrucât persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României.
Împotriva Sentinţei penale nr. 62/MEA din 17.05.2021 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, definitivă la data de 25.05.2021 prin necontestare, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, solicitând admiterea în principiu a acesteia, întrucât nu a săvârşit infracţiunea pentru care a fost condamnat.
Instanţa de fond a constatat că este inadmisibilă contestaţia în anulare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 427 alin. (2) C. proc. pen., în cererea de contestaţie în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora.
Termenul de introducere a contestaţiei în anulare, conform art. 428 alin. (1) C. proc. pen., este de 30 de zile şi se calculează de la data comunicării deciziei instanţei de apel.
În ipoteza în care se invocă cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestaţia în anulare poate fi introdusă oricând, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 428 alin. (2) C. proc. pen.
Conform art. 426 C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor definitive se poate face în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Procedând la verificarea admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac promovate de contestatorul A., Curtea de Apel Bacău a constatat că aceasta nu respectă exigenţele dispoziţiilor legale în materie.
S-a reţinut că motivul de drept invocat de contestator, prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, se referă strict la procedura de judecată a apelului.
Or, în cauza de faţă, contestatorul a formulat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe penale având ca obiect un mandat european de arestare, şi nu apelul.
Astfel, s-a apreciat că nu pot fi extrapolate dispoziţiile referitoare la contestaţia în anulare şi în cazul deciziilor penale care privesc alte proceduri decât cele ale apelului, în contextul în care una dintre condiţiile de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare este ca aceasta să privească judecata în apel.
Pentru aceste motive, instanţa de fond a constatat că nu se mai impune a se verifica dacă este incident cazul de contestaţie în anulare invocat de contestator.
A rezultat, aşadar, că motivele invocate de contestatorul A. nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de lege în care se poate face contestaţie în anulare, calea de atac exercitată fiind respinsă, ca inadmisibilă.
Împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie, fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac. Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25 octombrie 2021.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa Înaltei Curţi, apărătorul desemnat din oficiu contestatorului condamnat a solicitat admiterea contestaţiei şi, subsecvent, desfiinţarea soluţiei instanţei de fond, de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare declarate de partea pe care o asistă împotriva Sentinţei penale nr. 62/MEA din 17 mai 2021 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, subliniind că infracţiunea reţinută în sarcina contestatorului nu a fost săvârşită de acesta.
Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma, eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 426 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. (text de lege invocat de contestator în susţinerea căii extraordinare de atac), împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Din analiza tuturor cazurilor de contestaţie în anulare reglementate de art. 426 C. proc. pen. rezultă însă că această cale extraordinară de atac se referă la hotărâri penale care dezleagă în mod definitiv fondul unei cauze (respectiv prin care instanţa să se fi pronunţat potrivit dispoziţiilor art. 396 şi/sau art. 397 C. proc. pen., privind rezolvarea acţiunii penale şi/sau civile).
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond, examinând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A., potrivit dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., a constatat că este inadmisibilă, acesta exercitând calea extraordinară de atac împotriva unei hotărâri având ca obiect punerea în executare a unui mandat european de arestare, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 5 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2021.
GGC - NN