Asupra apelului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 176 din data de 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021 în temeiul art. 142 coroborat cu art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a fost recunoscută sentinţa penală T20197392; A1828EL pronunţată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021), prin care intimatul persoană condamnată A., cetăţean român a fost condamnat la pedeapsa de 17 (şaptesprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor echivalente în legislaţia naţională română de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
S-a dispus executarea în România a pedepsei aplicate de instanţa din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi transferul persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 17 (şaptesprezece) ani închisoare.
În baza art. 72 C. pen. a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada executată de 442 zile calculată de autorităţile britanice pentru perioada 15.11.2019 - 29.01.2021 inclusiv, precum şi perioada calculată începând cu data de 30.01.2021 şi până la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că prin Referatul nr. x/2021 din data de 23.11.2021 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău la data de 25.11.2021 sub nr. x/2021, a fost sesizată instanţa, în temeiul art. 162 coroborat cu art. 142 şi 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, pentru a se recunoaşte sentinţa penală T20197392; A1828EL pronunţată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021, precum şi pentru a se dispune transferul într-un penitenciar din România a executării pedepsei de 17 (şaptesprezece) ani închisoare aplicată de autorităţile britanice persoanei condamnate A., cetăţean român pentru săvârşirea infracţiunilor echivalente în legislaţia naţională română de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
În motivarea referatului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a învederat faptul că cetăţeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 17 ani închisoare (6210 zile), compuşi dintr-un termen custodial de 9 ani (3288 zile) şi o perioadă de extensie de 8 ani (2922 zile) pentru comiterea unei infracţiuni de agresare sexuală, prev. de articolul 3 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003, a unei infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 8 (1) din Legea Furtului 1968 şi a unei infracţiuni de agresare prin penetrare, prev. de art. 2 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003.
În fapt, autorităţile judiciare britanice au reţinut că, în noaptea de 12/13.11.2019, A. a urmărit-o pe B. aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia a împins-o într-un zid, a agresat-o sexual, atingându-i sânii şi posteriorul, i-a pus mâna peste gură pentru a o reduce la tăcere şi i-a sustras telefonul mobil x, cardul de debit C. în valoare de 500 de lire, victima scăpând apoi deoarece a reuşit să îl lovească pe agresor cu genunchiul; ulterior, în aceeaşi noapte de 12/13.11.2019, A., în timp ce căuta alte victime, a găsit-o pe D. care rămăsese blocată în afara casei şi îşi aştepta colegii de apartament, s-a apropiat de ea, a atins-o pe sâni pe sub haine, iar în momentul în care victima a opus rezistenţă, a tras-o de păr şi a târât-o pe o alee, acolo i-a băgat degetele în gură şi i-a spus să tacă, a ameninţat-o cu moartea, precizându-i totodată că ar fi avut asupra lui un cuţit, după care şi-a băgat degetele în vaginul victimei, D. reuşind să scape şi să fugă abia în momentul în care pe stradă au apărut alte persoane, iar ea a putut striga după ajutor.
S-a apreciat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele reţinute în sarcina condamnatului A. având corespondent şi în legislaţia penală română, în infracţiunile de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1) C. pen., tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) C. pen. şi viol, prev. de art. 218 alin. (2) C. pen.
Din actele transmise de autorităţile judiciare britanice reiese că cetăţeanul român A. a fost prezent personal la procesul în care s-a dispus condamnarea sa prin hotărârea pronunţată de Curtea Coroanei din Warwick la data de 13.01.2020.
S-a verificat în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne şi a rezultat că persoana condamnată A., domiciliat în jud. Bacău, este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Convenţia privind transferul persoanelor condamnate.
S-a mai reţinut că, din fişa de cazier judiciar a numitului A. rezultă că acesta a fost condamnat în România pentru comiterea mai multor infracţiuni de tâlhărie, tâlhărie calificată, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pornografie infantilă.
De asemenea, s-a reţinut că, din verificările efectuate conform art. 140 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a rezultat că numitul A. nu a fost cercetat/judecat pentru infracţiunile vizate de prezenta cerere formulată de autorităţile judiciare britanice de către autorităţile judiciare din România, prin urmare nu se constată că executarea hotărârii judecătoreşti în România ar fi contrară principiului ne bis in idem.
Totodată, s-a reţinut că, din verificările efectuate conform 140 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu a rezultat că numitul A. este cercetat penal pentru alte infracţiuni decât pentru cele pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească de către autorităţile judiciare britanice.
Deopotrivă s-a reţinut că din documentele transmise de autorităţile judiciare britanice rezultă că numitul A. a fost notificat cu privire la procedura transferului său, iar acesta a menţionat că este de acord să execute restul de pedeapsă într-un penitenciar din România.
Prin ordinul de deportare din data de 30.11.2020 nr. x emis de Ministerul de Interne al Marii Britanii, cetăţeanul român A. a fost somat să părăsească teritoriul Marii Britanii şi i s-a interzis acestuia să mai intre în Regatul Unit atât timp cât ordinul de deportare este în vigoare.
Autorităţile judiciare britanice au precizat că durata totală a pedepsei de executat este de 6210 zile de închisoare, respectiv 17 ani compuşi dintr-un termen custodial de 9 ani (3288 zile) şi o perioadă de extensie de 8 ani (2922 zile), din durata totală de pedeapsă fiind executate 442 zile (în perioada 15.11.2019 - 29.01.2021).
Conform legislaţiei britanice, pedeapsa urmează a fi executată integral la data de 14.11.2028 (doar perioada de custodie) şi la data de 14.11.2036 (inclusiv extensia), putându-se dispune liberarea condiţionată după executarea a două treimi din perioada de custodie.
Totodată, s-a apreciat că nu există motive de nerecunoaştere şi neexecutare din cele prevăzute la art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că începând cu data de 01.01.2021, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a devenit, de jure, un stat terţ în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, fiind aplicabile dispoziţiile Capitolului II, Secţiunea I din Legea română nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, având denumirea marginală - Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România.
Curtea a mai constatat că prin sentinţa penală T20197392; A1828EL pronunţată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021, prin care A., cetăţean român a fost condamnat la o pedeapsă globală de 17 (şaptesprezece) ani închisoare.
S-a reţinut, în fapt că, în noaptea de 12/13.11.2019, A. a urmărit-o pe B. aflată sub influenţa băuturilor alcoolice şi profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia a împins-o într-un zid, a agresat-o sexual, atingându-i sânii şi posteriorul, i-a pus mâna peste gură pentru a o reduce la tăcere şi i-a sustras telefonul mobil x, cardul de debit C. în valoare de 500 de lire, victima scăpând apoi deoarece a reuşit să îl lovească pe agresor cu genunchiul; ulterior, în aceeaşi noapte de 12/13.11.2019, A., în timp ce căuta alte victime, a găsit-o pe D. care rămăsese blocată în afara casei şi îşi aştepta colegii de apartament, s-a apropiat de ea, a atins-o pe sâni pe sub haine, iar în momentul în care victima a opus rezistenţă, a tras-o de păr şi a târât-o pe o alee, acolo i-a băgat degetele în gură şi i-a spus să tacă, a ameninţat-o cu moartea, precizându-i totodată că ar fi avut asupra lui un cuţit, după care şi-a băgat degetele în vaginul victimei, D. reuşind să scape şi să fugă abia în momentul în care pe stradă au apărut alte persoane, iar ea a putut striga după ajutor.
S-a constatat că, faptele descrise astfel cum au fost reţinute în sarcina persoanei condamnate în hotărârea autorităţilor britanice, respectiv sentinţa penală T20197392; A1828EL pronunţată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021) au corespondent în C. pen. român în infracţiunile de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
De asemenea, s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei incriminări statuată de art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina pedepsei condamnate.
S-a mai reţinut că pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată de autorităţile britanice, pentru toate cele 3 infracţiuni a fost stabilită în mod global, fără a fi evidenţiată vreo pedeapsă individuală pentru fiecare dintre aceste fapte aplicate de autorităţile britanice.
Or, în privinţa situaţiei unei pedepse globale pentru un concurs de infracţiuni, la recunoaştere limita maximă este cea arătată de art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea română nr. 302/2004, republicată, respectiv limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Curtea a mai apreciat că nu are niciun temei juridic să adapteze pedeapsa conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. român printr-o contopire a maximelor speciale ale pedepselor indicate de legiuitor pentru infracţiunile de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, întrucât ar adăuga la lege, fără a exista vreun mecanism statuat de actul normativ special în acest sens. Totodată, o asemenea metodă de adaptare, prin efectuarea unei contopiri între maximele speciale ale acestor infracţiuni conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. român ar constitui şi o abatere de la lege, textul art. 141 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, în mod similar cu cel de la art. 166 alin. (8) lit. b) din acelaşi act normativ, indicând în mod expres doar 2 (două) limite de adaptare, respectiv:
1.) limita totalului aritmetic al pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune din concursul de infracţiuni. Această ipoteza nu este incidentă în cauză întrucât autorităţile britanice nu au stabilit pedepse pentru fiecare infracţiune în parte, astfel că nu există vreo pedeapsă care să poată fi adunată cu alta.
2.) limita maxima general a pedepsei închisorii, atunci când nu există pedepse stabilite pentru fiecare infracţiune în parte. Această din urmă ipoteză este incidentă în cauză. Întrucât limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română este 30 (treizeci) de ani, conform art. 60 C. pen. român, nu există niciun motiv pentru adaptarea pedepsei de 17 (şaptesprezece) ani aplicată de autorităţile britanice, aceasta fiind legală din perspectiva art. 141 alin. (7) lit. b) cât şi a art. 166 alin. (8) lit. b) ambele din Legea nr. 302/2004 republicată.
Principiul umanismului legii penale nu permite adăugarea la lege dincolo de voinţa legiuitorului, fiind necesară intervenţia Curţii Constituţionale dacă alte instanţe din România consideră că limitele de adaptare ale pedepsei statuate de Legea nr. 302/2004, republicată, care nu prevăd dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. printre aceste limite, constituie prevederi defavorabile drepturilor fundamentale ale persoanelor transferabile.
În privinţa cuantumului de 17 (şaptesprezece) ani închisoare, s-a constatat că acesta este format dintr-o pedeapsă de bază de 9 (nouă) ani închisoare, la care s-a adăugat o extensie de 8 (opt) ani închisoare, acesta din urmă reprezentând în esenţă, ca natură juridică, un spor adăugat de autorităţile britanice. Nu există niciun dubiu că pedeapsa ce se solicită a fi recunoscută este de 17 (şaptesprezece) ani închisoare, aşa cum rezultă din înscrisurile traduse transmise de autorităţile britanice.
Persoana şi-a dat acordul pentru a fi transferată, dar s-a apreciat că oricum acesta nu ar fi necesar potrivit art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, fiind cetăţean român fără legături strânse evidente cu statul emitent şi existând un ordin de expulzare/deportare din Marea Britanie.
Totodată, s-a constatat că hotărârea de condamnare este definitivă şi executorie, a fost aplicată de către o instanţă dintr-un stat terţ care are un acord cadru cu Uniunea Europeană, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul acestei ţări, cu corespondent în legislaţia română arătat anterior.
Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel persoana transferabilă A..
Persoana transferabilă, prin apărător ales, a solicitat admiterea apelului declarat în cauză, desfiinţarea în parte a sentinţei penale apelate, iar în rejudecare, în raport cu dispoziţiile art. 141 alin. (6) - (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, dispunerea adaptării pedepsei de 17 ani închisoare, compusă dintr-un termen custodial de 9 ani şi o perioadă de extensie de 8 ani, aplicată de autorităţile judiciare engleze, urmând ca persoana transferabilă A. să execute numai pedeapsa de 9 ani închisoare, nu şi perioada de extensie de 8 ani, având în vedere relaţiile transmise de autorităţile judiciare engleze la data de 03 mai 2022, precum şi faptul că această formă de executare nu are corespondent în legea penală română.
Totodată, a solicitat deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate pe teritoriul Marii Britanii.
Examinând apelul declarat de persoana transferabilă A., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat în raport cu criticile referitoare la adaptarea pedepsei, reţinând următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 176 din data de 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021 a fost recunoscută sentinţa penală T20197392; A1828EL pronunţată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021), s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 17 (şaptesprezece) ani închisoare şi, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată de 442 zile calculată de autorităţile britanice pentru perioada 15.11.2019 - 29.01.2021 inclusiv, precum şi perioada calculată începând cu data de 30.01.2021 şi până la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de judecată a avut în vedere sesizarea din data de 23.11.2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a solicitat recunoaşterea sentinţei emise de autorităţile judiciare din Marea Britanie şi transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate.
Potrivit actelor transmise de autorităţile engleze, persoana transferabilă A., prin sentinţa penală T20197392; A1828EL pronunţată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021, a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 17 (şaptesprezece) ani care este compusă dintr-un termen custodial de 9 ani (3288 zile) şi o perioadă de extensie de 8 ani (2922 zile) pentru comiterea unei infracţiuni de agresare sexuală, prev. de articolul 3 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003, a unei infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 8 (1) din Legea Furtului 1968 şi a unei infracţiuni de agresare prin penetrare, prev. de art. 2 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003.
S-a constatat că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra Transferării Persoanelor Condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi s-a constatat că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Totodată, s-a constatat că nu se impune adaptarea pedepsei aplicată de autorităţile britanice printr-o contopire a maximelor speciale ale pedepselor indicate de legiuitor pentru infracţiunile de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, întrucât, pe de o parte, s-ar adăuga la lege, iar, pe de altă parte, o asemenea metodă de adaptare, prin efectuarea unei contopiri între maximele speciale ale acestor infracţiuni conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. român ar constitui şi o abatere de la lege.
Înalta Curte apreciază Sentinţa penală nr. 176 din data de 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021 ca fiind nelegală sub aspectul neadaptării pedepsei aplicate persoanei condamnate A. în acord cu dispoziţiile art. 141 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.
Potrivit dispoziţiilor art. 146 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată:
"În cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracţiunile similare, adaptează prin sentinţă pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent, potrivit alin. (7) şi (8)", iar potrivit acestor aliniate:
"în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează prin sentinţă pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele prevăzute de legea penală română; b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română, ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română.
Potrivit art. 141 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, pedeapsa stabilită de instanţa română "trebuie să corespundă pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate, iar pedeapsa aplicată în satul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară."
Aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate este limitată, în mod exclusiv, la două situaţii care s-ar opune executării în România a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare, respectiv felul pedepsei aplicate este incompatibil cu legislaţia română şi durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legislaţia română.
Referindu-se la felul pedepsei, dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 302/2004, republicată, au în vedere diversitatea pedepselor prevăzute în legislaţiile statelor de condamnare care nu sunt compatibile cu legislaţia română cum este cazul condamnărilor dispuse de instanţele din Marea Britanie.
Astfel, prin sentinţa penală T20197392; A1828EL pronunţată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 17 ani închisoare (6210 zile), compusă din 9 ani (3288 zile) custodie şi perioada de extensie de 8 ani (2922 zile), pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresare sexuală, prev. de articolul 3 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003, a unei infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 8 (1) din Legea Furtului 1968 şi a unei infracţiuni de agresare prin penetrare, prev. de art. 2 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003.
Referitor la perioada de extensie de 8 ani (2922 zile) aplicată de autorităţile judiciare din Marea Britanie, se constată că această formă de executare nu este prevăzută de legislaţia statului nostru, neavând caracter privativ de libertate prin executare în regim de detenţie, urmând a se executa după eliberare sub supravegherea Serviciului Naţional de Management. În acest sens au opinat şi autorităţile statului de condamnare care au fost de acord şi cu adaptarea pedepsei şi, întrucât în legislaţia românească nu există perioade de extensie s-a solicitat ca elementul custodial de 9 ani să fie pus în aplicare după transfer numai dacă este posibil.
Tot din relaţiile înaintate de Marea Britanie existente la dosarul cauzei, coroborate cu jurisprudenţa Înaltei Curţi, rezultă că sentinţele extinse au fost introduse în legislaţia statului de condamnare pentru a oferi protecţie suplimentară publicului în anumite tipuri de cazuri în care instanţa a determinat că infractorul este periculos şi o perioadă de sentinţă extinsă este necesară pentru a proteja publicul de riscul vătămării. Judecătorul decide cât timp ar trebui să stea infractorul în închisoare şi de asemenea stabileşte perioada extinsă de până la maximul de opt ani. Infractorul va avea dreptul la eliberarea automată, la momentul executării a două treimi din sentinţă ori va avea dreptul să facă cerere pentru liberare condiţionată la acel moment.
Dacă eliberarea condiţionată este refuzată, infractorul va fi eliberat la expirarea termenului de închisoare. După eliberare, infractorul va fi subiect el licenţei, timp în care va rămâne sub supravegherea Serviciului Naţional de Management al infractorului până la perioada de extensie.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte va admite apelul declarat de persoana transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 176 din data de 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:
În baza art. 141 alin. (6) lit. b) pct. (i), alin. (7) lit. a), alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, va adapta pedeapsa de 17 ani închisoare (6210 zile), compusă din 9 ani (3288 zile) custodie şi perioada de extensie de 8 ani (2922 zile), aplicată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021, în sensul că:
Persoana transferabilă A. va executa numai pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresare sexuală, prev. de articolul 3 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003, a unei infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 8 (1) din Legea Furtului 1968 şi a unei infracţiuni de agresare prin penetrare, prev. de art. 2 din Legea Infracţiunilor Sexuale 200, având corespondent în legislaţia naţională română în infracţiunile de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 9 ani închisoare.
Va dispune transferarea şi executarea de către persoana transferabilă A. a pedepsei de 9 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Va deduce din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată persoanei condamnate durata perioada deja executată de 442 zile calculată întocmai de autorităţile britanice pentru perioada 15.11.2019 - 29.01.2021 inclusiv, precum şi perioada calculată începând cu data de 30.01.2021 la zi.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană transferabilă, în cuantum de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelul declarat de persoana transferabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 176 din data de 9 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:
În baza art. 141 alin. (6) lit. b) pct. (i), alin. (7) lit. a), alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, adaptează pedeapsa de 17 ani închisoare (6210 zile), compusă din 9 ani (3288 zile) custodie şi perioada de extensie de 8 ani (2922 zile), aplicată la data de 13.01.2020 de Crown Court at Warwick (La Curtea Coroanei din Warwick), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, rămasă definitivă la data de 08.02.2021, în sensul că:
Persoana transferabilă A. va executa numai pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de agresare sexuală, prev. de articolul 3 din Legea Infracţiunilor Sexuale 2003, a unei infracţiuni de tâlhărie, prev. de art. 8 (1) din Legea Furtului 1968 şi a unei infracţiuni de agresare prin penetrare, prev. de art. 2 din Legea Infracţiunilor Sexuale 200, având corespondent în legislaţia naţională română în infracţiunile de agresiune sexuală, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. român, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen. român şi viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. român, totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei de 9 ani închisoare.
Dispune transferarea şi executarea de către persoana transferabilă A. a pedepsei de 9 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Deduce din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată persoanei condamnate durata perioada deja executată de 442 zile calculată întocmai de autorităţile britanice pentru perioada 15.11.2019 - 29.01.2021 inclusiv, precum şi perioada calculată începând cu data de 30.01.2021 la zi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană transferabilă, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 mai 2022.
GGC - NN