Hearings: February | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1034/2021

Decizia nr. 1034

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 104/P din 6 octombrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019, în baza art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina, având ca obiect extrădarea persoanei solicitate A..

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie a reţinut următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a sesizat instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2), precum şi art. 40 - 45 din Legea nr. 302/2004 republicată, pentru a dispune arestarea preventivă în vederea extrădării către Bosnia şi Herţegovina a numitului A., până la prezentarea cererii de extrădare.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că acesta este urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) în relaţie cu art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia, în baza difuziunii de urmărire internaţională nr. x, urmare a emiterii pe numele său a mandatului de arestare nr. x, pronunţat la data de 06.03.2019, în dosarul nr. x, de Tribunalul Doboj - Bosnia şi Herţegovina (dosar secretariat general Interpol nr. x).

Din înscrisurile înaintate de autorităţile din Bosnia şi Herţegovina a rezultat că, în fapt, la data de 05.05.1992, în faţa casei victimei B., mai multe persoane îmbrăcate în uniformă militară, printre care şi cetăţeanul suedez şi bosniac A., au coborât dintr-un camion şi au dus-o pe victima B., pe mama acesteia şi pe sora sa C. în şcoala "D." pentru a-i pune într-o sală de gimnastică. În această sală au fost aduse apoi mai multe persoane de naţionalitate croată, care au fost apoi interogate de un poliţist. Ulterior, în cursul nopţii, în sala de gimnastică, A., împreună cu alte două persoane, au preluat-o pe victima B., ducând-o într-o altă sală, unde victima a fost interogată şi supusă la violenţe de către A., împreună cu o altă persoană.

Împotriva persoanei extrădabile s-a luat măsura reţinerii prin ordonanţa nr. 230/II/5/2019 din data de 29 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Prin încheierea din 29 mai 2019 a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile A., pe o perioadă de 25 de zile, de la data de 30 mai 2019, până la 23 iunie 2019, inclusiv, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, măsură care a fost menţinută prin încheierea din 20 iunie 2019, pe o durată de 15 zile, începând cu 24 iunie 2019, până la data de 8 iulie 2019, inclusiv.

Prin încheierea din data de 08.07.2019, Curtea a constatat că măsura preventivă urma să înceteze de drept, la ora 24:00 a aceleiaşi zile, în contextul în care cererea de extrădare nu fusese trimisă de statul solicitant, în interiorul celor 40 de zile pentru care putea fi dispusă măsura arestului provizoriu, în condiţii de urgenţă, potrivit dispoziţiilor art. 44 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 republicată.

Cererea de extrădare şi documentele aferente, precum şi controlul de regularitate, au fost înaintate instanţei la data de 15.07.2019.

După cum a rezultat din cererea de extrădare transmisă pe cale diplomatică de autorităţile judiciare ale Bosniei şi Herţegovinei, persoana extrădabilă este urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis la data de 06.03.2019, de către Curtea Regională din Doboj - Republica Srpska - Bosnia şi Herţegovina. De asemenea, s-a trimis, odată cu cererea de extrădare, decizia Curţii regionale din Doboj din data de 21.02.2019 privind determinarea/stabilirea detenţiei.

S-a reţinut în această decizie că:

"Ordinul de efectuare a anchetei este în sarcina suspectului deoarece, încălcând regulile dreptului internaţional, cuprinse în articolul 3, poziţia 1 punctul a) Convenţiei de la Geneva privind protecţia cetăţenilor în timpul războiului din 12.08.1949 şi articolul 13 poziţia 2 în legătură cu articolul 4 poziţia 1 şi 2 punctul a) Protocolului adiţional la convenţia respectivă privind protecţia jertfelor conflictelor armate non-internaţionale din 08.06.1977 (Protocol II), în timpul conflictelor armate în Bosnia şi Herţegovina, între Forţele armate organizate ale Armatei Republicii Srpska, pe de o parte şi Armata BiH şi Consiliul Croat al apărării, pe de altă parte, pe data de 05.05.1992, în timp de seară, în localitatea Kalenderovd, municipiul Derventa, după ce a fost scutit de libertate, persoana vătămată B., a fost dus în încăperile sălii de educaţie fizică ale şcolii generale "D.", unde au fost închise şi alte persoane de naţionalitate croată, împreună cu E. şi F., i-a comandat lui B. să iasă din sală, iar apoi l-a dus într-o încăpere unde l-a lovit cu piciorul drept în regiunea rinichilor, iar apoi, împreună cu sus-numiţii F. şi E., a încălcat integritatea corpului persoanei vătămate, lovindu-l cu mâinile, picioarele şi patul puştii pe tot corpul, iar apoi i-a comandat să se aşeze pe un scaun şi a început să-1 interogheze, solicitând informaţii unde se află "ustase, comenzi, legături", din nou l-a lovit pe acesta peste tot corpul şi totul a durat pe parcursul aceleiaşi seri de la orele 23:00 până la 01,00 dimineaţa, când cel vătămat este adus înapoi în sala de educaţie fizică, unde a rămas până la 19.05.1992, când i-au dat drumul acasă.

Din dovezile adunate în timpul cercetării, şi anume: declaraţia martorului - persoană vătămată B., martorului G., H., I., J., respectiv Nota oficială numărul 16-04/2-3-04-2-426/13 din 29.03.2013, Nota oficială numărul 16-04/2-3-04-2-461/13 din 05.04.2013, Nota oficială numărul 16-04/2-3-04-2-828/13 din 14.06.2013, reiese suspiciunea fondată că suspectul A. a săvârşit infracţiunea de crimă de război împotriva poporului civil din articolul 142 poziţia 1 în legătură cu articolul 22 Legea privind C. pen. al SFRJ (Republika Socialistă Federativă Iugoslavia).

Martorul B. relatează că, pe 5 mai 1992, în faţa casei sale a venit un camion cu 8 soldaţi printre care soldaţi i-a recunoscut pe K., E. si A. şi persoana despre care mai târziu a aflat că se numeşte F.. În continuare spune că pe el, pe mama lui şi pe sora lui, C., cu camionul i-au dus la şcoala generală D. unde i-au cazat în sala de educaţie fizică. Pe lângă ei au mai adus persoane de naţionalitate croată. Atunci fiecare din ei a fost dus la interogare la ofiţerul de politie, care crede că s-a numit J.. Nimeni nu s-a plâns de relaţia lui J. faţă de ei.

În aceeaşi noapte, în sala unde era persoana vătămată, au venit E., A. şi F. care i-au comandat să se ridice şi să meargă cu ei. La ieşire l-a văzut pe L., pe care nu-l acuză pentru nimic deoarece nu a putut să-i oprească pe cei trei să-l ducă. În continuare, spune că a fost dus într-o încăpere, sală de clasă, unde prima lovitură o primeşte de la A. în regiunea rinichilor. Apoi l-au aşezat pe un scaun şi au început sa-l întrebe unde sunt cazate "ustase", comanda lor, legăturile, bucătăria şi altele. În timp ce puneau întrebări, tot timpul îl loveau pe cel vătămat cu mâinile şi picioarele peste tot corpul. Îşi aminteşte că de trei ori a căzut de pe scaun, iar ei l-au ridicat şi au continuat să-1 lovească cu picioarele în piept, spate, precum şi cu patul puştii peste umeri. Când a căzut a treia oară de pe scaun, l-au stropit cu apă şi au crezut atunci că şi-a pierdut conştinţa. Toată acea interogare a durat mult timp, după ce l-au adus înapoi în sală, mai exact l-au aruncat, deoarece din cauza bătăilor nu a putut să meargă pe picioare. Spune că i-au dat drumul pe 19 mai 1992 şi atunci i-a fost comandat să nu se îndepărteze de acasă şi că va fi controlat zilnic. În declaraţia dată de către persoana vătămată, în încăperile acestei procuraturi, acesta a rămas în concordanţă cu declaraţia sa anterioară.

În declaraţia sa, martorul G. spune că pe B. îl cunoaşte din anii tinereţii, dintotdeauna au fost în relaţii bune şi în anul 1992 a plecat să-l viziteze pe B., deoarece a fost arestat şi închis într-un depozit mic, din componenţa unui magazin. Atunci l-a văzut pe B., care a ieşit numai până la uşa de la intrare şi a văzut că B. este vânăt la faţă şi în regiunea coastelor, tot umflat şi atunci B. i-a spus că l-au bătut. Când i-au dat drumul lui B. din acea închisoare, atunci B. i-a povestit că l-au bătut, printre alţii, şi anume un "M.", al cărui prenume nu-1 ştie, dar că este fiul lui N., apoi fiul avocatului O. şi alţii. B. i-a povestit că l-a arestat K. şi încă nişte persoane care au aparţinut de poliţie militară autodeclarabilă.

În declaraţia sa, H. a spus că pe B. îl cunoaşte dinainte de război şi că a fost cu el în relaţii bune. Acest martor spune şi că în luna aprilie a fost rănit şi că, până la întoarcere la unitate, mergea la pansat la dispensar în localitatea Gornji Kalenderovci.

Aici, în faţa clădirii, l-a observat pe B., a vorbit cu el câteva minute şi a observat că lui B. îi este mare teamă şi a vorbit că se simte bine, dar a fost evident că B. a fost bătut. Spune că a văzut vânătăi, răni şi umflături pe faţă. Spune că B. nu i-a spus cine l-a bătut, probabil pentru că s-a temut.

În declaraţia sa, martorul I. spune că pe B. îl ştie de dinainte de război şi-i este cunoscut din poveştile lui B., dar şi din cele povestite de vecinul lui B., pe nume P., că B., în timp ce a fost închis, a fost maltratat fizic şi psihic, menţionând că P. între timp a decedat.

Martorul J., în declaraţia sa, spune că persoanele civile de naţionalitate croată au fost închise în localitatea Kalenderovci şi că el a interogat persoanele civile de altă naţionalitate care au fost închise, îşi aduce aminte că printre ei a fost şi B., mama lui şi sora lui C., de asemenea relatând că-i este cunoscut că au avut loc scutiri de libertate şi arestări de persoane din partea echipei de intervenţii şi-i este cunoscut că membrii acelei echipe au fost F. din Derventa, un anume "A.", care este fiul avocatului din Derventa, un anume "Q." poreclit "R.", un anume "M." căruia nu-i ştie prenumele, dar crede că se cheamă S., iar numele tatălui este N. din Derventa, iar de alţii nu-şi poate aduce aminte.

Când se aduc în legătură declaraţiile acestor martori cu alte dovezi depuse fondat, se poate ajunge la concluzia că acest suspect ca şi complice a efectuat fapta penală numită, respectiv există astfel de grad de suspiciune rezonabilă suficient pentru existenţa condiţiilor generale pentru stabilirea detenţiei. La o astfel de stare a lucrurilor se poate trage concluzia fiabilă că în faptele suspectului s-au împlinit toate trăsăturile legale ale faptului penal crimă de război împotriva civililor din articolul 142 poziţia 1 în legătură cu articolul 22 Legea privind C. pen. al SFRJ (Republika Socialistă Federativă Iugoslavia), respectiv încălcarea gravă a dreptului umanitar internaţional, prin care este îndeplinită condiţia generală pentru determinarea detenţiei."

Prin sentinţa penală nr. 74/P din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie în dosarul nr. x/2019, în baza art. 52 raportat la art. 22 alin. (2) şi art. 27 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a respins cererea formulată de Ministerul Justiţiei al Republicii Bosnia şi Herţegovina, privind extrădarea persoanei solicitate A..

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării de sănătate, din redactarea textului de lege reieşind că vârsta sau starea de sănătate constituie, cu precădere, doar unele dintre cauzele care pot determina refuzul extrădării unei persoane, însă nu şi singurele cauze de refuz al extrădării.

Astfel, s-a arătat că se impune sublinierea că persoana extrădabilă A. se găseşte în România din anul 1992, de aproximativ 10 ani este stabilit în Constanţa (după ce o perioadă de 5 ani a locuit în Suedia, fiind şi cetăţean suedez), este căsătorit din anul 2017 cu numita T., cetăţean român, are 2 copii gemeni, minori, născuţi în anul 2017, este asociat unic al unei firme din mun. Constanţa, constituită în anul 2018, fiind evident că predarea sa autorităţilor din Republica Bosnia şi Herţegovina ar influenţa iremediabil viaţa privată şi de familie a acesteia, conducând la o ruptură, imposibil de reparat, în condiţiile în care echilibrul familial, odată distrus, nu ar mai putea fi remediat niciodată, eventuala predare a persoanei extrădabile afectând deopotrivă şi soţia şi cei doi copii, toţi cetăţeni români.

În susţinerea argumentului dezvoltat anterior, s-a evocat şi situaţia în care echilibrul vieţii private a persoanei solicitate, clădit în cei 28 de ani de la comiterea pretinsei fapte, reţinută în sarcina acesteia, ca şi crimă de război, nu are cum să nu fie grav afectat de eventuala predare către autorităţile emitente, câtă vreme acest echilibru a fost caracterizat de stabilitate, continuitate şi fluenţă, în răstimpul de când se află în România.

Mai mult, Curtea a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 302/2004 republicată, conform cărora, "dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către statul solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată."

Deşi răspunsurile primite de la autorităţile din Republica Bosnia şi Herţegovina au fost aparent lămuritoare, în sensul în care persoana extrădabilă nu ar putea fi supusă pedepsei capitale, în cazul extrădării sale, din pricina modului lapidar şi neclar în care au fost formulate acestea, coroborat cu conţinutul înscrisurilor depuse de persoana extrădabilă la dosarul cauzei, din care reiese nerespectarea garanţiilor privind neexecutarea pedepsei capitale, în Republica Srpska, republică integrată în Republica Bosnia şi Herţegovina (în a cărei jurisdicţie se găseşte Tribunalul Doboj - instanţă ce a solicitat extrădarea persoanei solicitate A.), Curtea de Apel Constanţa nu le-a putut considera suficient de convingătoare/explicite, menţinându-se dubiul cu privire la abolirea pedepsei cu moartea şi executarea pedepsei capitale în Republica Srpska, precum şi relativ la respectarea unor minime garanţii privind securitatea juridică în materie penală.

Împotriva sentinţei penale nr. 74/P din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Prin decizia penală nr. 837/15.12.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost admisă contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 74/P din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, a fost desfiinţată sentinţa, iar cauza a fost trimisă acestei din urmă instanţe, în vederea rejudecării.

În considerentele deciziei penale pronunţate de instanţa supremă s-a reţinut că instanţa de fond nu a analizat cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Bosnia şi Herţegovina cu privire la persoana extrădabilă A., sub aspectul îndeplinirii/neîndeplinirii şi altor condiţii prevăzute de Legea nr. 302/2004, republicată - asigurarea dreptului la un proces echitabil, persoanei solicitate, de către autorităţile statului solicitant; verificarea condiţiei dublei incriminări şi a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale; oportunitatea transferului procedurii penale în caz de refuz al cererii de extrădare, cu referire la considerentele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 6 septembrie 2016, C-182/15, privindu-l pe U..

După înregistrarea cauzei, urmare a trimiterii spre rejudecare, instanţa de fond a procedat la audierea persoanei solicitate A., a martorului V. (propus de persoana solicitată) şi au fost cerute relaţii autorităţilor judiciare din Bosnia şi Herţegovina privind regimul sancţionator aplicabil pentru infracţiunea reţinută în sarcina persoanei solicitate, aplicarea legii penale mai favorabile, termenele de prescripţie a răspunderii penale, cu referire la legile penale succesive din Bosnia şi Herţegovina.

Persoana solicitată a formulat opoziţie la extrădare, în condiţiile art. 49 din Legea nr. 302/2004.

În cuprinsul opoziţiei la extrădare s-a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 21 lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004, art. 22 alin. (2), art. 27 şi art. 33 din aceeaşi lege.

În ceea ce priveşte motivul obligatoriu de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004, din perspectiva asigurării dreptului la un proces echitabil, s-a apreciat că sunt de analizat cel puţin trei chestiuni principale: lipsa unor informaţii clare cu privire la legislaţia penală şi constituţională aplicabilă în Republica Srpska; condiţiile precare de detenţie şi nerespectarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, rezultate din Raportul Ombudsmanului pentru drepturile omului din Bosnia şi Herţegovina cu privire la implementarea Convenţiei împotriva torturii şi a altor tratamente crude, inumane sau degradante şi a pedepselor (depus la dosarul cauzei); modalitatea de înfiinţare/compunere a completurilor de judecată şi desemnarea procurorilor ce instrumentează cazurile de crime de război.

S-a arătat că autorităţile din cadrul statului solicitant au comunicat informaţii contradictorii cu privire la dreptul constituţional aplicabil în Republica Srpska, precum şi la C. pen. aplicabil persoanei solicitate. Astfel, prin adresa din 26.08.2019, statul solicitant a informat cu privire la faptul că, în Constituţia din Bosnia şi Herţegovina, ca stat federal, a fost abrogată pedeapsa cu moartea, precum şi faptul că legislaţia din acest stat reglementează aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin adresa din data de 31.08.2020, Curtea Regională din Doboj, Republica Srpska, a comunicat faptul că, în Constituţia acestei republici, la art. 11 paragraful 2, este prevăzută pedeapsa cu moartea, dar că această prevedere ar fi doar "pro forma".

Totodată, conform datelor din aceeaşi adresă, Constituţia Bosniei şi Herţegovinei ar avea prevalenţă asupra tuturor celorlalte acte juridice ale acestui stat, inclusiv asupra Constituţiei Republicii Srpska.

Prin adresa din 13.10.2020, tot Curtea Regională din Doboj a comunicat că transcrierea art. 11 alin. (2) din Constituţia Republicii Srpska este "Viaţa umană este inviolabilă", în ciuda faptului că aceeaşi instituţie a comunicat, în urmă cu două luni, că prevederile art. 11 alin. (2) conţin pedeapsa cu moartea.

S-a remarcat că, în cuprinsul ultimei adrese, textul constituţional este citat trunchiat, fără a se face referire la existenţa pedepsei cu moartea.

Mai mult, informaţiile privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile sunt contradictorii, în contextul în care, prin adresa din 26.08.2019, se pretinde aplicabilitatea acestui principiu, însă prin adresa din 13.10.2020, Curtea Regională din Doboj arată că, în realitate, va fi aplicat C. pen. al SFRY (fosta Republică Federală Yugoslavia), deoarece era în vigoare la momentul săvârşirii faptei, iar nu legislaţia penală actuală.

Tot prin această adresă se precizează că, în Codul Republicii Srpska nu sunt incriminate infracţiuni de război împotriva civililor.

Astfel, s-a arătat că este greu de concluzionat că dreptul la un proces echitabil este respectat, în contextul în care legea fundamentală a statului federal Bosnia şi Herţegovina prevede aplicarea legii penale mai favorabile (care pare să fi dezincriminat infracţiunea, respectiv Codul din Republica Srpska), dar, totuşi, se precizează că persoanei solicitate nu i se va aplica, în realitate, legea cea mai favorabilă, ci, dimpotrivă, legea cea mai defavorabilă.

Instanţa de fond a constatat că, prin înscrisurile depuse, a fost dovedită o situaţie de fapt îngrijorătoare cu privire la condiţiile de detenţie în penitenciare, la modul de executare a pedepsei şi gradul de independenţă a actului de justiţie din Bosnia şi Herţegovina, aceste aspecte fiind de interes major pentru persoana solicitată, predispusă la afecţiuni medicale specifice vârstei, care ar urma să lase în România o familie compusă din soţie şi doi copii minori, urmând a fi cercetată şi potenţial condamnată pentru infracţiuni de război, expusă astfel unor conflicte sau răzbunări interetnice, toate acestea în contextul unei pandemii globale de mare amploare.

Tot din perspectiva caracterului echitabil al procedurii, s-a susţinut că magistraţii ce instrumentează cauzele referitoare la crime de război, atât procurori, cât şi judecători, au un statut aparte, în sensul că sunt anume desemnaţi pentru a instrumenta doar astfel de cauze şi primesc o remuneraţie specială, deosebit de mare faţă de remuneraţia obişnuită, plecând de la numărul de dosare soluţionate cu acest obiect. Chiar şi avocaţii desemnaţi din oficiu, potrivit actelor depuse în ciclul procesual anterior, pot încasa până la 6.000 de euro pentru câteva audieri într-o cauză cu un astfel de specific, toate sumele fiind achitate de Uniunea Europeană.

Prin urmare, s-a apreciat că toate aceste motive conduc la concluzia că este incident motivul de refuz obligatoriu prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată, persoana solicitată a arătat că, în perioada scursă de la momentul părăsirii localităţii natale şi până în prezent, familia sa, care a rămas să locuiască în Derventa, a fost victima unor episoade de represiune pe criterii etnice şi de opinie politică, urmare a faptului că sunt etnici sârbi, pe de o parte, iar pe de altă parte, întrucât tatăl său, judecător fiind, a refuzat să se implice în activitatea politică a unui partid extremist. Totodată, fratele său a fost victima unui atentat cu bombă, dejucat însă de către forţele de securitate NATO.

În ceea ce priveşte motivul opţional de refuz al extrădării prevăzut de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a apreciat că, în situaţia în care persoana solicitată ar fi predată în Republica Srpska, pentru a fi cercetată în stare de arest preventiv, o astfel de dispoziţie ar avea consecinţe extrem de vătămătoare, nu numai asupra sa, ci şi asupra familiei sale, producându-se o ruptură iremediabilă între persoana solicitată, mediul în care trăieşte şi în care îşi desfăşoară activitatea lucrativă şi familia sa.

Astfel, persoana solicitată se află pe teritoriul României de o perioadă extrem de lungă, desfăşoară activităţi economice licite şi are o familie întemeiată.

Pe de altă parte, s-a susţinut că o altă problemă majoră este aceea de a se stabili dacă, în speţă, este vorba despre o infracţiune de război sau o infracţiune de drept comun.

În acest sens, s-a subliniat că starea de război a fost declarată, prin publicare în Monitorul Oficial, la data de 20.06.1992. Totodată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a rezultat că starea de conflict a fost generată de miliţiile etnice formate după data de 12.05.1992, situaţie în care, cel puţin aparent, săvârşirea faptelor la data de 05.05.1992 apare că nu ar întregi latura obiectivă a unei infracţiuni de război, întrucât nu se afla în derulare un conflict armat şi nici nu fusese declarată starea de război, pretinsele infracţiuni fiind săvârşite într-o perioadă premergătoare oricărui conflict.

Într-o astfel de situaţie, s-a apreciat că este vorba despre infracţiuni de drept comun, pentru care este împlinit termenul de prescripţie.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 302/2004, s-a învederat că statul solicitant nu a oferit suficiente lămuriri în legătură cu aplicabilitatea pedepsei cu moartea, faţă de considerentele expuse, referitoare la contradicţiile sub aspectul ordinii de aplicare a constituţiilor şi a codurilor penale.

În al doilea ciclu procesual au fost obţinute informaţii suplimentare de la autorităţile din Bosnia şi Herţegovina.

Prin adresa nr. x/27.05.2021, emisă de Judecătoria Regională din Doboj, s-a menţionat că în Republica Srpska este în vigoare, în prezent, C. pen., care este cel mai favorabil pentru făptuitor, dintre toate legile penale care s-au succedat de la comiterea faptei. În ceea ce priveşte prescripţia pentru infracţiunea de război împotriva civililor, prevăzută de art. 142 paragraful 1 coroborat cu art. 22 din C. pen. al Republicii Federale Iugoslavia, prescripţia răspunderii penale nu intervine niciodată.

Prin adresa nr. x/23.08.2021 a Tribunalului Districtual din Doboj, au fost aduse precizări privind legislaţia penală aplicabilă.

Analizând cererea de extrădare a persoanei solicitate A., prin raportare la dispoziţiile art. 18 şi următoarele din Legea nr. 302/2204 şi apărările formulate în cadrul opoziţiei la extrădare, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 302/2004, pot fi extrădate din România, în condiţiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranţă, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanţei penale în statul solicitant.

În art. 21 din Legea nr. 302/2004 sunt reglementate motivele obligatorii de refuz al extrădării, iar în art. 22 din aceeaşi lege sunt prevăzute motivele opţionale de refuz al extrădării.

De asemenea, în art. 24 din Legea nr. 302/2004 este prevăzută condiţia dublei incriminări, în art. 27 interdicţia extrădării, în cazul în care fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, afară de cazul în care statul respectiv dă asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată, în art. 31 din lege se prevede interdicţia extrădării în cazurile în care persoana extrădabilă nu ar beneficia de dreptul la un proces echitabil, iar conform art. 33, extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia executării pedepsei este împlinită, fie potrivit legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant.

Din perspectiva condiţiilor de formă, s-a constatat că au fost respectate dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 302/2004 privind examenul de regularitate internaţională, astfel cum rezultă din adresa nr. x/15.07.2019 a Ministerului Justiţiei .

Astfel, persoana solicitată este cetăţean al Republicii Bosnia şi Herţegovina şi al Regatului Suediei; între România şi Bosnia şi Herţegovina sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei Europene de extrădare, încheiată la Paris în anul 1957; la cererea de extrădare au fost ataşate copii certificate ale documentelor privind dovada cetăţeniei, extrase ale legislaţiei aplicabile, ordin al autorităţii solicitante de emitere a mandatului internaţional de urmărire, ordonanţa de efectuare a investigaţiei penale, decizia de stabilire a detenţiei, emisă de Curtea Regională din Doboj; s-a menţionat că, din datele deţinute, nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004.

Instanţa a reţinut că au fost înaintate documentele prevăzute de art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar cererea de extrădare s-a formulat în temeiul Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.

În cadrul opoziţiei la extrădare s-a invocat incidenţa motivelor obligatorii de refuz prevăzute de art. 21 lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004 şi a motivului opţional de refuz prevăzut de art. 22 alin. (2) din aceeaşi lege.

A fost avut în vedere că, potrivit art. 21 lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004, extrădarea va fi refuzată dacă:

a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România;

b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social;

c) situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunţate la lit. b).

În art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 se prevede că extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 23 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

Instanţa de fond a apreciat că nu poate fi reţinută incidenţa vreunuia dintre motivele de refuz obligatorii sau opţionale, mai sus menţionate.

Cu privire la dreptul la un proces echitabil, s-a reţinut că articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la un proces echitabil. În accepţiunea Convenţiei, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente: accesul liber la justiţie, examinarea cauzei în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparţial, stabilit prin lege, publicitatea pronunţării hotărârilor judecătoreşti.

În speţă, persoana extrădabilă a invocat lipsa unor informaţii clare cu privire la legislaţia aplicabilă în Republica Srpska, însă instanţa de fond a constatat că au fost furnizate informaţii privind legislaţia penală ce ar putea fi aplicată, doar că aceste informaţii au caracter contradictoriu, consecinţă a sistemului legislativ complex din Bosnia şi Herţegovina.

În acest context, s-a remarcat că Republica Bosnia şi Herţegovina este separată în două entităţi: Federaţia Bosniei şi Herţegovinei (FBiH) şi Republica Srpska, la care se adaugă Districtul Brčko.

Caracterul federal al Republicii Bosnia şi Herţegovina are drept consecinţă existenţa a patru sisteme judiciare: sistemul judiciar al Republicii Bosnia şi Herţegovina, sistemul judiciar al Federaţiei Bosnia şi Herţegovina, sistemul judiciar al Republicii Srpska şi sistemul judiciar al districtului Brčko. Fiecare teritoriu are propriile legi şi la nivel de stat, astfel că sunt patru coduri penale, din informaţiile furnizate în cauză nefiind clar dacă există o obligaţie de armonizare a reglementărilor între aceste entităţi.

Deşi există o varietate de legi penale în cadrul Republicii Bosnia şi Herţegovina, ce include şi Republica Srpska, nu se poate susţine că nu există informaţii privind legislaţia existentă, problema fiind mai degrabă de aplicare a legilor penale în fiecare dintre entităţile federale, în considerarea existenţei unei autonomii la nivel de entităţi ale Republicii Bosnia şi Herţegovina.

Condiţiile precare de detenţie au fost reliefate în documente ale organismelor europene, cum este Raportul Ombudsmanului pentru drepturile omului din Bosnia şi Herţegovina din data de 5 octombrie 2017, invocat şi în hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual, ce menţionează condiţiile precare de detenţie, calitatea necorespunzătoare a îngrijirilor medicale, precum şi măsurile insuficiente pentru prevenirea conflictelor între deţinuţi.

În raportul din 13.11.2017 al Comitetului împotriva torturii se menţionează cazuri de tortură şi rele tratamente aplicate persoanelor cercetate sau deţinuţilor, în vreme ce, în raportul Comisiei Europene pentru prevenirea torturii şi relelor tratamente din data de 05.07.2016, se arată că majoritatea deţinuţilor au precizat că au fost trataţi corect de personal, însă se relevă condiţiile materiale precare din unele penitenciare.

În opinia instanţei de fond, condiţiile necorespunzătoare din locurile de detenţie, deşi reale, dar nu mult diferite de situaţia existentă în România, nu pot atrage însă încălcarea dreptului la un proces echitabil, în mod constant condiţiile de viaţă şi de igienă necorespunzătoare, supraaglomerarea, în jurisprudenţa CEDO, determinând încălcarea articolului 3 din Convenţie, astfel că aceste deficienţe exced dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie, nefiind aplicabil motivul obligatoriu de refuz prevăzut de art. 21 lit. a) din Legea nr. 302/2004.

În egală măsură, s-a apreciat că existenţa unor magistraţi anume desemnaţi pentru instrumentarea cazurilor de infracţiuni referitoare la crime de război, precum şi acordarea unor remuneraţii semnificative, nu pot reprezenta motive serioase pentru a considera că persoana extrădabilă nu ar beneficia de un proces echitabil, în condiţiile în care desemnarea magistraţilor se face în acord cu legea aplicabilă în Bosnia şi Herţegovina, iar remuneraţiile acordate sunt de natură a stimula cercetarea penală a cazurilor de infracţiuni de crime de război, în considerarea gravităţii acestor fapte şi a îmbunătăţirii activităţii în dosarele de crime de război. De altfel, finanţarea acestor activităţi s-a realizat în baza unui acord de finanţare încheiat de autorităţile din Bosnia şi Herţegovina cu Uniunea Europeană, rolul fiind de a eficientiza activitatea în dosarele privind crimele de război, iar nu de a asigura remunerarea magistraţilor implicaţi. Ca atare, s-a reţinut că apărarea persoanei extrădabile are caracter speculativ, considerând că magistraţii ar avea interesul de a crea artificial dosare având ca obiect crime de război, aspect care nu este confirmat nici măcar la nivel de indicii rezonabile.

Cât priveşte cazul prevăzut de art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a reţinut că acesta implică existenţa unor motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social.

În speţă, persoana extrădabilă A. a invocat în cursul audierii şi al opoziţiei la extrădare existenţa în trecut a unor episoade de violenţă îndreptate împotriva locuinţei părinţilor săi, cărora le-a fost incendiată casa de trei ori, bănuiala fiind că faptele au fost comise de naţionalişti sârbi, având în vedere că tatăl persoanei extrădabile a deţinut calitatea de judecător, ceea ce ar fi atras repercusiuni asupra acestuia. S-a mai evocat un episod în care fratele persoanei extrădabile ar fi fost tinţa unui atac terorist, în anul 1996, în perioada cât acesta lucra pentru Organizaţia Naţiunilor Unite, care a fost dejucat de forţele de securitate.

Aceste evenimente au fost susţinute de declaraţia persoanei extrădabile A. şi, parţial, de declaraţiile martorilor W. şi V., însă instanţa de fond a constatat că, şi dacă s-ar reţine ca reale afirmaţiile persoanei extrădabile, respectivele evenimente au avut loc cu mult timp în urmă, neputând fi apreciate ca reprezentând un pericol real, actual pentru siguranţa sa, după cum nu s-a observat o legătură între acuzaţiile penale aduse persoanei extrădabile şi aceste evenimente trecute.

De altfel, chiar persoana extrădabilă A. a declarat că, în anii trecuţi, mergea anual în localitatea Derventa, la părinţii săi, ultima vizită fiind în anul 2016, ceea ce a relevat că nu mai există un potenţial pericol pentru persoana sa, astfel încât să se aprecieze că urmărirea penală în cauza ce stă la baza cererii de extrădare este motivată pe criterii politice ori de naţionalitate.

Aşadar, în lipsa unor date că urmărirea persoanei extrădabile este motivată pe criterii politice şi etnice, nu s-a putut aprecia că situaţia sa riscă să se agraveze, din unul dintre motivele enunţate la art. 21 lit. b) din Legea nr. 302/2004, nefiind aplicabil nici cazul de refuz al extrădării prevăzut de art. 21 lit. c) din aceeaşi lege.

Instanţa de fond nu a apreciat incidente nici dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care prevăd un motiv opţional de refuz, în ipoteza în care extrădarea ar avea consecinţe de o gravitate deosebită pentru persoana extrădabilă, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate.

A fost avut în vedere că dispoziţia legală face trimitere la consecinţe de o gravitate deosebită, ceea ce indică existenţa unor situaţii speciale în care se află persoana extrădabilă, de natură a pune în pericol grav persoana acesteia, or, în speţă, a fost invocată existenţa unor relaţii profesionale şi de familie de durată, ce ar fi afectate în cazul extrădării, elemente ce nu relevă situaţii ieşite din comun, la care face referire textul de lege. În mod firesc, prin admiterea cererii de extrădare şi predarea persoanei extrădabile, care are o activitate profesională şi relaţii de familie, sunt afectate aceste relaţii, dar această consecinţă este una inerentă, nefiind consecinţe deosebite şi care să pună în imposibilitate persoana extrădabilă de a păstra legăturile de familie.

În acelaşi sens, s-a mai reţinut că inculpatul are rude în Bosnia şi Herţegovina, ce îi vor permite să menţină o relaţie cu persoanele apropiate, după cum nici distanţa dintre România, unde locuiesc membrii familiei şi ţara unde se solicită extrădarea, nu este de natură să indice o imposibilitate de comunicare cu membrii familiei.

Relativ la starea de sănătate a persoanei extrădabile, conform înscrisurilor medicale depuse, s-a constatat prezenţa unor afecţiuni medicale, ce datează de o lungă perioadă de timp (sindrom de stres posttraumatic cu insomnie, sindrom de anxietate generalizată), stabilite încă din anul 2003, când persoana extrădabilă se afla în Suedia. Din scrisoarea medicală din data de 03.03.2021 a rezultat că persoana extrădabilă A. suferă în continuare de tulburare anxioasă, însă afecţiunile medicale nu îl pun în imposibilitate de a avea o viaţa socială, profesională şi de familie normală, neputându-se aprecia că extrădarea ar avea consecinţe deosebite pentru acesta.

Ca atare, instanţa de fond nu a reţinut incidenţa vreunuia dintre cazurile obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării, dintre cele prevăzute de art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-a constatat că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, persoana extrădabilă A. este cercetată în Bosnia şi Herţegovina pentru comiterea infracţiunii de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia, constând în aceea că, la data de 05.05.1992, în faţa casei victimei B., mai multe persoane îmbrăcate în uniformă militară, printre care şi cetăţeanul suedez şi bosniac A., au coborât dintr-un camion şi au dus-o pe victima B., pe mama acesteia şi pe sora sa C. în şcoala "D." pentru a-i pune într-o sală de gimnastică. În această sală au fost aduse apoi mai multe persoane de naţionalitate croată, care au fost apoi interogate de un poliţist. Ulterior, în cursul nopţii, în sala de gimnastică, A., împreună cu alte două persoane, au preluat-o pe victima B., ducând-o într-o altă sală, unde victima a fost interogată şi supusă la violenţe de către A., împreună cu o altă persoană.

Instanţa a reţinut că fapta pentru care este cercetată persoana extrădabilă A. are corespondent în legislaţia română în art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen.

Conform art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen., constituie infracţiune de război contra persoanelor "săvârşirea, în cadrul unui conflict armat, cu sau fără caracter internaţional, asupra uneia sau mai multor persoane protejate de dreptul internaţional umanitar, a uneia dintre următoarele fapte: (...) c) aplicarea de tratamente cu cruzime sau inumane, cauzându-i vătămări ale integrităţii fizice sau psihice ori suferinţe fizice sau psihice grave, în special prin tortură sau mutilare".

Această infracţiune se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar potrivit art. 153 alin. (2) lit. a) C. pen., prescripţia nu înlătură răspunderea penală pentru această infracţiune.

Persoana extrădabilă A. a susţinut că nu este incidentă infracţiunea prevăzută de art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât la data comiterii pretinselor fapte - 05.05.1992 - nu era declarată starea de război.

S-a constatat că este real faptul că starea de război a fost declarată în mod oficial în Bosnia şi Herţegovina la data de 20.06.2992, când a fost publicată Decizia de Declarare a Stării de Război în Monitorul Oficial al Republicii Bosnia şi Herţegovina .

Cu toate acestea, s-a remarcat că norma de incriminare face trimitere la un conflict armat, iar nu la necesitatea existenţei unei stări de război, declarată în mod oficial, deoarece, dacă se intenţiona reţinerea infracţiunii doar în cazul comiterii faptei în timp de război, s-ar fi folosit această sintagmă, definită în art. 185 C. pen.. De aceea, norma de incriminare este incidentă ori de câte ori faptele sunt comise în cadrul unui conflict armat, a cărui definiţie este cea din limbajul obişnuit, respectiv situaţiile în care există ciocniri între forţele de securitate ale statului şi unul sau mai multe grupuri armate sau situaţii în care există ciocniri între două sau mai multe grupuri armate.

Faptele reţinute în sarcina persoanei extrădabile A. ar fi fost comise în data de 05.05.1992, când în Bosnia şi Herţegovina avea loc un conflict armat, urmare a declarării independenţei de fosta RSFI, în luna martie 1992. În conflictul armat erau implicate forţe locale: X. (alcătuită din bosniaci, în principal), Y. (alcătuită în principal din croaţi), Z. (alcătuită în principal din sârbi), aspecte ce rezultă din Hotărârea din 18.078.2013 în cauza Maktouf şi Damjanovic împotriva Bosniei şi Herţegovina.

Drept urmare, începând cu luna martie 1992, în Bosnia şi Herţegovina a avut loc un conflict armat, în cadrul căruia s-ar fi comis faptele imputate persoanei extrădabile, ceea ce atrage incidenţa art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen., fiind realizată condiţia dublei incriminări.

Având în vedere această încadrare juridică, nu s-a putut reţine intervenirea prescripţiei răspunderii penale, conform legislaţiei române (art. 153 alin. (2) lit. a) C. pen.), dar nici legislaţiei aplicabile în Bosnia şi Herţegovina.

Potrivit datelor rezultate din adresa nr. x/23.08.2021 a Tribunalului Districtual din Dogoj, prescripţia răspunderii penale nu intervine pentru infracţiunea de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia, dar nici conform C. pen. din Bosnia şi Herţegovina (art. 19), în măsura în care s-ar aplica această lege penală, o informaţie similară fiind transmisă şi prin adresa din data de 27.05.2021, de către Judecătoria Regională Doboj.

Curtea de Apel Constanţa a apreciat însă aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 302/2004, potrivit cu care "dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată".

În speţă, persoana extrădabilă A. este cercetată în Bosnia şi Herţegovina pentru comiterea infracţiunii de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia. Conform extraselor din legislaţie, comunicate împreună cu cererea de extrădare, această infracţiune este pedepsită cu închisoarea de cel puţin 5 ani sau cu pedeapsă cu moartea. Deşi în informaţiile comunicate pe parcursul soluţionării cererii de extrădare autorităţile din Bosnia şi Herţegovina au omis să mai facă referire la pedeapsa cu moartea, dispoziţiile art. 142 alin. (1) din C. pen. al RFSI (fosta Iugoslavia) sunt clare.

Pe de altă parte, s-a observat că informaţiile comunicate de autorităţile statului solicitant cu privire la pedeapsa cu moartea, prevăzută de C. pen. al RFSI, au fost contradictorii.

Astfel, în adresa nr. x/26.08.2019, Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina a comunicat faptul că pedeapsa cu moartea este abrogată ca şi sancţiune penală în legislaţia din Bosnia şi Herţegovina, care prevede că cea mai mică sancţiune posibilă va fi aplicată, în cazul în care, de la comiterea faptei penale şi până la proces, au avut loc modificări privind tipul şi mărimea sancţiunii penale (echivalentul principiului aplicării legii penale mai favorabile).

De asemenea, prin adresa nr. x/10.12.2020, Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina a făcut aceleaşi precizări privind pedeapsa cu moartea şi principiul aplicării legii penale mai favorabile. Prin adresa nr. x/26.08.2020, Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina a reluat aceleaşi menţiuni.

Prin adresa din 31.08.2020, Curtea Regională din Doboj - Republica Srpska a comunicat faptul că, în constituţia acestei republici, la art. 11 paragraful 2, este prevăzută pedeapsa cu moartea, dar că această prevedere ar fi doar "pro forma". Totodată, potrivit aceleiaşi adrese, Constituţia Bosniei şi Herţegovinei ar avea prevalenţă asupra tuturor celorlalte acte juridice ale acestui stat, inclusiv asupra Constituţiei Republicii Srpska. S-a menţionat că pedeapsa cu moartea pentru infracţiuni de crime de război nu se aplică în Republica Srpska.

Prin adresa din 13.10.2020, Curtea Regională din Doboj a comunicat faptul că transcrierea art. 11 alin. (2) din Constituţia Republicii Srpska este "Viaţa umană este inviolabilă", în ciuda faptului că aceeaşi instituţie a comunicat anterior că prevederile art. 11 alin. (2) conţin pedeapsa cu moartea, fiind evident că, în cuprinsul ultimei adrese, textul constituţional este citat trunchiat, fără a se face referire la existenţa pedepsei cu moartea.

În al doilea ciclu procesual, urmare a solicitării de informaţii suplimentare de la autorităţile statului solicitant, prin adresa nr. x/23.08.2021 a Tribunalului Districtual din Doboj s-a menţionat că legea penală mai favorabilă este C. pen. al RFSI şi se aplică pe teritoriul Bosniei şi Herţegovina, inclusiv în Republica Srpska, iar infracţiunea de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. al RFSI, a fost preluată de legislaţia din Bosnia şi Herţegovina.

C. pen. al Republicii Srpska nu conţine dispoziţii legale privind crimele de război, domeniul respectiv fiind reglementat de C. pen. al Bosniei şi Herţegovina, care incriminează infracţiunea de crimă de război, dar pedeapsa este închisoarea de la 21 la 45 de ani.

Pentru persoana extrădabilă A. s-a precizat că legea penală aplicabilă este C. pen. al RFSI, aceasta fiind legea penală mai favorabilă, deoarece prevede o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.

Instanţa de fond a constatat că informaţiile privitoare la aplicarea legii penale mai favorabile sunt contradictorii, în contextul în care, prin adresa din 26.08.2019, se pretinde aplicabilitatea acestui principiu, însă, prin adresa din 13.10.2020, Curtea Regională din Doboj arată că va fi aplicat C. pen. al RFSI (fosta Republică Federală Yugoslavia), deoarece era în vigoare la momentul săvârşirii faptei, iar nu legislaţia penală actuală.

Din corelarea informaţiilor cuprinse în toate aceste comunicări primite de la autorităţile statului solicitant, s-a reţinut că persoanei extrădabile A. i se va aplica C. pen. al RFSI, care, în art. 142 alin. (1), prevede şi pedeapsa cu moartea pentru infracţiunea de crimă de război împotriva civililor.

S-a mai constatat că nu se oferă de către statul solicitant garanţii, în sensul art. 27 din Legea nr. 302/2004, care să asigure că o eventuală pedeapsă capitală nu se va executa, urmând să fie comutată.

S-a susţinut de către Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina că pedeapsa cu moartea este abrogată, potrivit Constituţiei din Bosnia şi Herţegovina din 14.12.1995.

Cu toate acestea, specificul construcţiei statale din Republica Bosnia şi Herţegovina, separată în entităţi federale independente - Federaţia Bosniei şi Herţegovinei (FBiH), Republica Srpska, Districtul Brčko - cu legislaţie proprie, sisteme legislative şi judiciare paralele, pentru care nu este clarificată existenţa unor raporturi ierarhice, a determinat instanţa română să nu poate stabili cert care legislaţie se va aplica şi în ce măsură Constituţia din Bosnia şi Herţegovina se va aplica şi în Republica Srpska, tocmai motivat de lipsa unei armonizări legislative la nivel de stat şi între legile din entităţile federale.

În copia raportului analitic din data de 29.05.2019, ce însoţeşte documentul intitulat "Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi avizul comisiei privind cererea de aderare a Bosniei şi Herţegovinei la Uniunea Europeană", s-a precizat, privitor la dreptul la viaţă, că pedeapsa cu moartea este inclusă în Constituţia entităţii Republica Srpska şi nu a fost abrogată, recomandându-se abrogarea acesteia, nefiind în conformitate cu standardele europene.

Din înscrisurile aflate la dosar nr. x/2019, a rezultat că există dispute privind aplicarea legislaţiei din Bosnia şi Herţegovina în Republica Srpska, existând situaţii în care se ignoră decizii ale unor autorităţi din Bosnia şi Herţegovina, manifestându-se încă o rezistenţă la nivelul Republicii Srpska în eliminarea pedepsei cu moartea din propria legislaţie.

Drept urmare, instanţa de fond a constatat că persoana extrădabilă A. este cercetată penal pentru o infracţiune pentru care este prevăzută alternativ şi pedeapsa cu moartea, astfel că regimul sancţionator specific infracţiunii prevăzute de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. al RFSI impunea oferirea unor garanţii că o eventuală astfel de pedeapsă nu se va executa, urmând a fi comutată.

Deşi s-a precizat că, în practica judiciară, nu se aplică pedeapsa cu moartea, atât timp cât instanţa investită cu soluţionarea cauzei este independentă şi poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de legislaţia din Republica Srpska, unde va avea loc procesul penal, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că era necesar să se ofere această garanţie.

Autorităţile din Bosnia şi Herţegovina au invocat abrogarea pedepsei cu moartea, conform Constituţiei din Bosnia şi Herţegovina din 14.12.1995, dar, în condiţiile în care nu este clar dacă autorităţile din Republica Srpska respectă integral legislaţia adoptată la nivelul Republicii Bosnia şi Herţegovina, având în vedere că, în Constituţia Republicii Srpska, este prevăzută pedeapsa cu moartea (art. 11 alin. (2), nu s-a putut reţine cu certitudine că pedeapsa cu moartea este eliminată şi la nivel formal.

De aceea, extrădarea persoanei extrădabile A. nu a putut fi acordată, în lipsa garanţiilor că o eventuală, chiar dacă improbabilă, pedeapsă cu moartea, nu se va executa, urmând să fie comutată.

Referitor la oportunitatea transferului procedurii penale, în caz de refuz al extrădării, cu referire la considerentele Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 6 septembrie 2016, C-182/15, privindu-l pe U. - hotărâre în care Curtea a arătat, în esenţă, că "trebuie privilegiat schimbul de informaţii cu statul membru al cărui cetăţean este persoana interesată în scopul de a oferi autorităţilor acestui stat membru, în măsura în care sunt competente potrivit dreptului lor naţional pentru a o urmări pe această persoană pentru fapte săvârşite în afara teritoriului naţional, posibilitatea de a emite un mandat european de arestare în vederea urmăririi penale. Cooperând astfel cu statul membru a cărui cetăţenie o are persoana interesată şi acordând prioritate acestui mandat de arestare în raport cu cererea de extrădare, statul membru gazdă acţionează într-un mod care aduce mai puţin atingere liberei circulaţii, evitând, totodată, în măsura posibilului, riscul de impunitate" - s-a reţinut că Suedia, ţară al cărui cetăţean este persoana extrădabilă A., a precizat că nu efectuează cercetări penale şi nu intenţionează emiterea unui mandat european de arestare, astfel cum rezultă din adresa nr. x/15.07.2019 a Ministerului Justiţiei .

Persoana extrădabilă A. este cetăţean al Suediei, stat membru al Uniunii Europene, care, însă, a refuzat cercetarea penală a acestuia.

Cu referire la aplicarea dispoziţiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrădării unui cetăţean străin, s-a reţinut că doar autorităţile cu competenţă în efectuarea urmării penale şi numai după rămânerea definitivă a hotărârii de respingere a cererii de extrădare, pot analiza necesitatea exercitării acţiunii penale.

În concluzie, s-a reţinut că este incident cazul de refuz al extrădării prevăzut de art. 27 din Legea nr. 302/2004, ceea ce împiedică extrădarea persoanei extrădabile A. în Republica Bosnia şi Herţegovina.

Împotriva sentinţei penale nr. 104/P din 6 octombrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 12 noiembrie 2021.

Prin motivele scrise transmise la dosar, s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, să se constate că statul solicitant a dat suficiente garanţii în sensul că pedeapsa capitală nu se va aplica în cauză, impunându-se astfel admiterea cererii de extrădare a persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Bosnia şi Herţegovina, în vederea efectuării urmăririi penale.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în faţa Înaltei Curţi, la termenul de judecată din data de 16 decembrie 2021, când au avut loc dezbaterile în cauză, reprezentantul Ministerului Public a învederat că înţelege să modifice motivele de contestaţie ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, sens în care a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanţa.

A susţinut că nu se impune reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de extrădare a persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Bosnia şi Herţegovina, precizând că, din analiza adreselor înaintate la dosar, de către aceste autorităţi, rezultă că pedeapsa capitală este, într-adevăr, prevăzută de legislaţia statului solicitant şi poate fi aplicată (în pofida susţinerilor aceloraşi autorităţi că pedeapsa cu moartea nu s-ar aplica, urmare a principiului legii penale mai favorabile), nefiind însă clar dacă, odată aplicată, se va pune sau nu în executare, astfel de informaţii nefiind furnizate până la acest moment.

Prin urmare, a apreciat că este necesară trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, în temeiul dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, să se solicite garanţii exprese din partea autorităţilor judiciare din Bosnia şi Herţegovina, în sensul că, odată aplicată, pedeapsa capitală nu se va executa, urmând a fi comutată.

Examinând contestaţia formulată în cauză, prin prisma criticilor invocate, astfel cum au fost modificate şi susţinute oral de reprezentantul Ministerului Public, dar şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că, pe numele intimatului persoană solicitată A., a fost emis, la data de 06.03.2019, de către Curtea Regională din Doboj - Republica Srpska - Bosnia şi Herţegovina, în dosarul nr. x, mandatul de arestare nr. x, acesta fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de crimă de război împotriva civililor, prev. de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. din S.F.R din Iugoslavia, constând în aceea că, la data de 05.05.1992, în faţa casei victimei B., mai multe persoane îmbrăcate în uniformă militară, printre care şi cetăţeanul suedez şi bosniac A., au coborât dintr-un camion şi au dus-o pe victima B., pe mama acesteia şi pe sora sa, C., în şcoala "D." pentru a-i pune într-o sală de gimnastică. În această sală au fost aduse apoi mai multe persoane de naţionalitate croată, care au fost apoi interogate de un poliţist. Ulterior, în cursul nopţii, în sala de gimnastică, A., împreună cu alte două persoane, au preluat-o pe victima B., ducând-o într-o altă sală, unde victima a fost interogată şi supusă la violenţe de către A., împreună cu o altă persoană.

Faptele reţinute în sarcina intimatului au corespondent în C. pen. român, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de război contra persoanelor, prev. de art. 440 alin. (1) lit. c) C. pen. (infracţiune pedepsită cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, pentru care, potrivit art. 153 alin. (2) lit. a) C. pen., prescripţia nu înlătură răspunderea penală), fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004.

Prin sentinţa penală nr. 104/P din 6 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 (în rejudecare, ulterior desfiinţării sentinţei penale nr. 74/P din 3 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2019, prin decizia penală nr. 837 din 15 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, ca urmare a admiterii contestaţiei Ministerului Public), Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, în baza art. 52 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a respins cererea de extrădare formulată (în temeiul Convenţiei europene de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957) de Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina, având ca obiect extrădarea persoanei solicitate A., reţinând, în mod just, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Astfel, potrivit textului legal menţionat, "dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată".

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că infracţiunea pentru care este cercetată persoana solicitată A. în Bosnia şi Herţegovina, respectiv aceea de crimă de război împotriva civililor, este pedepsită în statul solicitant cu închisoarea de cel puţin 5 ani sau cu pedeapsa cu moartea.

Cu prilejul informaţiilor comunicate de către autorităţile judiciare din Bosnia şi Herţegovina, pe parcursul soluţionării cererii de extrădare, acestea nu au făcut însă referire la pedeapsa capitală, respectivele informaţii fiind, de altfel, contradictorii, inclusiv sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile.

În acest sens, se reţine că, prin adresa din data de 26.08.2019, emisă de Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina, s-a făcut vorbire despre aplicabilitatea principiului legii penale mai favorabile, pentru ca, prin adresa din data de 13.10.2020, Curtea Regională din Doboj să menţioneze că va fi aplicat C. pen. al RFSI (fosta Republică Federală Yugoslavia), în vigoare la momentul comiterii faptei, iar nu legislaţia penală actuală. Tot prin această din urmă adresă, s-a comunicat faptul că transcrierea art. 11 alin. (2) din Constituţia Republicii Srpska este "Viaţa umană este inviolabilă", deşi anterior s-a transmis că prevederile art. 11 alin. (2) conţin pedeapsa cu moartea.

De asemenea, Ministerul Justiţiei din Bosnia şi Herţegovina a susţinut că pedeapsa cu moartea este abrogată, potrivit Constituţiei din Bosnia şi Herţegovina din 14.12.1995, în vreme ce, din copia raportului analitic datat 29.05.2019, ce însoţeşte documentul intitulat "Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi avizul comisiei privind cererea de aderare a Bosniei şi Herţegovinei la Uniunea Europeană", rezultă, în ceea ce priveşte dreptul la viaţă, că pedeapsa cu moartea este inclusă în Constituţia entităţii Republica Srpska şi nu a fost abrogată.

Relevant este şi conţinutul adresei din data de 31.08.2020, prin care Curtea Regională din Doboj - Republica Srpska a comunicat că, în Constituţia acestei republici, la art. 11 paragraful 2, este prevăzută pedeapsa cu moartea, dar că această prevedere ar fi doar "pro forma". Potrivit aceleiaşi adrese, Constituţia Bosniei şi Herţegovinei ar avea prevalenţă asupra tuturor celorlalte acte juridice ale acestui stat, inclusiv asupra Constituţiei Republicii Srpska. S-a menţionat că pedeapsa cu moartea pentru infracţiuni de crime de război nu se aplică în Republica Srpska.

Pe de altă parte, înscrisurile existente la dosar atestă existenţa unor dispute privind aplicarea legislaţiei din Bosnia şi Herţegovina în Republica Srpska, în unele situaţii ignorându-se decizii ale unor autorităţi din Bosnia şi Herţegovina, fiind manifestată rezistenţă la nivelul Republicii Srpska în eliminarea pedepsei cu moartea din propria legislaţie.

În al doilea ciclu procesual, au fost solicitate de către instanţa naţională informaţii suplimentare autorităţilor statului solicitant, prin adresa nr. x/23.08.2021 a Tribunalului Districtual din Doboj precizându-se că legea penală mai favorabilă este C. pen. al RFSI şi se aplică pe teritoriul Bosniei şi Herţegovina, inclusiv în Republica Srpska, infracţiunea de crimă de război împotriva civililor, prevăzută de art. 142 alin. (1) raportat la art. 22 din C. pen. al RFSI, fiind preluată de legislaţia din Bosnia şi Herţegovina.

Cu privire la persoana extrădabilă A. s-a precizat că legea penală aplicabilă este C. pen. al RFSI, aceasta fiind legea penală mai favorabilă, deoarece prevede o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.

Din analiza coroborată a tuturor acestor date, transmise de autorităţile statului solicitant, rezultă, astfel cum, în mod just, a reţinut şi instanţa de fond, că persoanei extrădabile A. îi sunt aplicabile dispoziţiile C. pen. al RFSI, care, în art. 142 alin. (1), prevede şi pedeapsa cu moartea pentru infracţiunea de crimă de război împotriva civililor.

Totodată, se observă că nu au fost oferite de către statul solicitant suficiente garanţii, în sensul dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 302/2004, că o eventuală astfel de pedeapsă nu se va executa, urmând a fi comutată.

Înalta Curte apreciază, însă, că nu se mai justifică trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public în cadrul dezbaterilor, pentru ca, în temeiul dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, să se solicite garanţii exprese din partea autorităţilor judiciare din Bosnia şi Herţegovina, în sensul că, odată aplicată, pedeapsa capitală nu se va executa, în condiţiile în care au fost deja solicitate numeroase relaţii respectivelor autorităţi, atât în primul, cât şi în cel de-al doilea ciclu procesual, iar acestea nu nu au oferit garanţiile solicitate.

În acelaşi sens, este avută în vedere şi conduita adoptată de autorităţile judiciare din Bosnia şi Herţegovina pe parcursul judecării cauzei, care au furnizat o serie de informaţii trunchiate şi contradictorii.

Cât priveşte criticile formulate de intimatul persoană solicitată, prin apărător ales, în teză subsidiară, referitoare la împlinirea, potrivit legislaţiei române, a termenului de prescripţie a răspunderii penale, la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în eventualitatea judecării sale pe teritoriul statului solicitant, respectiv la circumstanţele personale, acestea nu pot face obiectul analizei în actualul cadru procesual, în condiţiile în care persoana solicitată nu a exercitat propria cale de atac, instanţa supremă fiind învestită doar cu soluţionarea contestaţiei formulate de parchet.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 104/P din 6 octombrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019, privindu-l pe intimatul persoană solicitată A..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 253 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 104/P din 6 octombrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, pronunţată în dosarul nr. x/2019, privindu-l pe intimatul persoană solicitată A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană solicitată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 253 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2021.