Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The the Administrative and Tax Litigations Chamber

Decizia nr. 1003/2005

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 45 din 21 februarie 2003, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de „Luptător în Rezistența Anticomunistă”.

În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul nu a prezentat acte care să justifice acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul, soluționat prin decizia nr. 3450 din 23 octombrie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, care a anulat recursul, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație în anulare, motivată în baza art. 317 - 320 C. proc. civ., susținând în esență că, fiind spitalizat în perioada 18 august - 21 septembrie 2003, nu a primit personal citația pentru judecarea recursului și a considerat că nu avea obligația timbrării recursului, fiind scutit.

Contestația în anulare este nefondată.

Se reține că citarea recurentului-reclamant în recurs, pentru termenul din 23 octombrie 2003, s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 92 alin. (4) C. proc. civ., prin afișarea citației, pe ușa principală a locuinței destinatarului și cu mențiunea timbrării recursului, fiind precizat cuantumul de 17.000 lei al taxei judiciare de timbru, care trebuia achitată și valorii de 1.500 lei a timbrului judiciar, care trebuia depus. Se reține, de asemenea, că recurentul a expediat pentru același dosar, la 22 septembrie 2003, „Concluzii scrise”, cu referire la termenul stabilit la 23 octombrie 2003, solicitând, în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., judecarea în lipsă.

Nu este întemeiată nici susținerea contestatorului, în sensul că ar fi fost exonerat de obligația timbrării recursului, întrucât O.U.G. nr. 214/1999 nu conține dispoziții în acest sens, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995.

În consecință, contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă ca atare.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge contestația în anulare formulată de B.N. împotriva deciziei nr. 3450 din 23 octombrie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2005.