Hearings: June | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 95/RC/2022

Decizia nr. 95/RC

Şedinţa publică din data de 03 martie 2022

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privinţa inculpatului A..

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privinţa inculpatului B..

În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în privinţa inculpatei C..

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002.

S-a constatat că inculpatul D. a fost reţinut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 sau la Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., s-a dispus că supravegherea executării obligaţiilor impuse se va face de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi asupra săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situaţia în care pedeapsa principală devine executorie.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În temeiul art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, s-a dispus condamnarea inculpatei C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe o durată de 3 ani, care constituie termen de supraveghere stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatei să nu părăsească teritoriul României, fără încuviinţarea instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3 sau la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, conform deciziei consilierului de probaţiune dispusă în temeiul art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor.

În temeiul art. 94 din C. pen., s-a dispus că supravegherea executării obligaţiilor impuse se va face de către Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării în cursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiei impuse, precum şi asupra săvârşirii de noi infracţiuni.

Pedepsele complementare se vor executa de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Pedepsele accesorii vor fi executate în situaţia în care pedeapsa principală devine executorie.

S-a constatat că inculpata C. a fost reţinută 24 de ore, de la data de 23.03.2016 şi arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul B..

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata C..

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, asupra bunurilor deţinute de inculpatul B., până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 05.04.2016 asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp (lotul 3) situat în Bucureşti, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de E..

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 4.04.2016 asupra bunurilor dobândite de F.: apartamentul nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. x situat în Bucureşti; apartament situat în Barcelona; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Barcelona.

S-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G., respectiv produsele financiare deţinute la H., detaliate în cuprinsul ordonanţei, precum şi poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţii B. şi C. la câte 12.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat (incluzând şi sumele de 10.000 RON stabilite de către procuror pentru fiecare inculpat).

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D., în sumă de 250 RON, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii C., A. şi B., precum şi persoana interesată I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 114/A din 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă, în ansamblul său, cu privire la toţi inculpaţii, este vechiul C. pen., Legea nr. 78/2000 şi Legea nr. 656/2002, astfel cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

Cu privire la inculpatul A.:

A fost recalificată fapta pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., astfel cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpatul D.:

Au fost recalificate faptele pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunile de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunile de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., astfel cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 254 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de luare de mită şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de spălare de bani şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului D. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului D., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpatul D. a fost reţinut 24 de ore, de la data de 23.03.2016 şi arestat preventiv în perioada 25.03.2016-15.07.2016.

Cu privire la inculpata C.:

Au fost recalificate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, din infracţiunile de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunile de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., astfel cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de spălare de bani şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite inculpatei C. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatei C., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din vechiul C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că inculpata C. a fost reţinută 24 de ore, de la data de 23.03.2016 şi arestată preventiv, respectiv în arest la domiciliu, în perioada 25.03.2016 - 15.07.2016.

Cu privire la inculpatul B.:

Au fost recalificate faptele pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunile de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) şi c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen., în infracţiunile de complicitate la luare de mită prev. de art. 26 alin. (1) rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 33, art. 34 din vechiul C. pen., astfel cum erau în vigoare la data săvârşirii faptelor.

În baza art. 26 alin. (1) rap. la art. 254 alin. (1) şi (2) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de spălare de bani şi i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe o durată de 5 ani.

I s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen., pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din vechiul C. pen.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) din vechiul C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului B. în pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) din vechiul C. pen.

În baza art. 861 din vechiul C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 8 ani, stabilit în condiţiile art. 862 din vechiul C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) din vechiul C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 din vechiul C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) din vechiul C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., s-a menţinut confiscarea specială a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul B., astfel cum a dispus prima instanţă.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., s-a menţinut confiscarea specială a sumei de 400.000 euro de la inculpata C., astfel cum a dispus prima instanţă.

În temeiul art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) din vechiul C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.560.000 euro de la inculpatul D..

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 09.06.2016, astfel cum a fost modificată prin încheierea din 24.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, asupra bunurilor deţinute de inculpatul B., până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro, astfel cum a dispus prima instanţă.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 5.04.2016 asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp (lotul 3) situat în Bucureşti, str. x, identificat cu număr cadastral x, dobândit în final de E..

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispus prin ordonanţa din 04.04.2016 asupra bunurilor dobândite de F.: apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, ; garaj nr. x, situat în Bucureşti; garaj nr. x, situat în Bucureşti; apartament situat în Barcelona; cota indiviză de 50% dintr-un depozit/garaj situat în Barcelona.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 05.04.2016 asupra bunurilor dobândite de G., respectiv produsele financiare deţinute la H., detaliate în cuprinsul ordonanţei, precum şi poprirea sumelor datorate de unitatea bancară corespunzător acestor produse financiare.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii C., A. şi B. şi de persoana interesată I. împotriva sentinţei penale nr. 139/F din 27 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2016.

Au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi C., A., D. şi B. la plata sumei de câte 17.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

A fost obligat apelantul persoană interesată I. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul intimat D. la plata sumei de 17.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente întregului proces penal.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C., A., D. şi B., în cuantum de câte 300 RON, au rămas în sarcina statului şi s-a dispus a se plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie, în termen legal, inculpaţii B. şi D..

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate, inculpatul B. a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, referitor la infracţiunea de complicitate la luare de mită, s-a arătat, în esenţă, că, încheierea contractului de vânzare - cumpărare între inculpatul B. şi numitul J., prin mandatar K. nu poate reprezenta un act de înlesnire sau de ajutor dat autorului faptei, de vreme ce aceasta, astfel cum a fost descrisă de către instanţa de fond, ar fi fost deja consumată, fără vreun sprijin din partea recurentului.

Aşadar, s-a subliniat că, pe de o parte, încheierea contractului de vânzare - cumpărare, s-a realizat ulterior pretinsei acceptări a promisiunii unor foloase ori pretinderi a unor foloase de către A., iar, pe de altă parte, terenul nu a fost primit de către A., imobilul fiind vândut de către B., cumpărătorului L., organele judiciare reţinând, sub acest aspect că, nu poate fi identificată persoana căreia i s-ar fi predat suma de 1.400.000 euro, reprezentând preţul terenului.

Prin urmare, s-a arătat că, lipsa plasării, din punct de vedere temporal, a actelor de complicitate anterior sau concomitent pretinderii, exclude, per se, orice efect al acestora asupra executării elementului material al infracţiunii de către autor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, s-a arătat că, în mod greşit, s-a dispus condamnarea inculpatului, întrucât, raportat la materialul probator administrat la dosar, lipseşte tipicitatea obiectivă pentru comiterea infracţiunii, în condiţiile în care lipseşte infracţiunea predicat din care provin bunurile.

Făcând trimitere la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond, apărarea a arătat că judecătorul fondului s-a limitat la preluarea situaţiei de fapt expuse de procuror, fără a face o analiză proprie a acesteia şi a probelor administrate.

Inculpatul D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., a arătat că, în mod greşit, nu s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce îl priveşte, pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa (luare de mită şi spălare de bani) stabilindu-se eronat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Mai mult, a susţinut că instanţa de apel a procedat la schimbarea încadrării juridice motivând aplicarea legii penale mai favorabile în cauză, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor C. pen. anterior şi a prelungirii termenului de prescripţie.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul inculpat D. a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., sens în care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României.

Având în vedere această cerere, potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, s-a creat dosar asociat, cu citarea recurentului inculpat D., pentru termenul din data de 16 decembrie 2021.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021 pronunţată de judecătorul de filtru, în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul D. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

La data de 19 noiembrie 2021, intimata - inculpată C., prin apărător ales, a transmis la dosar un memoriu cu referire la recursul în casaţie declarat de inculpatul B., solicitând admiterea în principiu a căii extraordinare de atac promovate de acesta din urmă, conform art. 440 C. proc. pen. şi, în temeiul art. 443 alin. (1) C. proc. pen., examinarea cauzei prin extindere şi în ceea ce o priveşte, urmând a se constata că se află în aceeaşi situaţie ca şi inculpatul B. şi, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., să se reţină că a fost condamnată pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a hotărârii primei instanţe şi achitării sale, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, în argumentare, a arătat că, faptele reţinute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât infracţiunea de luare de mită s-a consumat în momentul în care inculpatul A. a acceptat primirea foloaselor necuvenite, iar, solicitarea ulterioară a unei sume de bani şi a două loturi de teren nu influenţează existenţa infracţiunii, aceasta fiind deja săvârşită la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare de către inculpaţii C. şi B..

Referitor la infracţiunea de spălare de bani, inculpata a arătat că nu există situaţia premisă pentru a putea fi reţinută săvârşirea faptei.

Astfel, făcând trimitere la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi apel, s-a arătat că terenul nu a ajuns niciodată la inculpatul A..

Prin urmare, dacă terenul nu a fost niciodată primit de către A., este imposibil ca C. să fi desfăşurat activităţi în scopul de a ascunde primirea bunului de către acesta.

Astfel, s-a solicitat achitarea inculpatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală în raport de inexistenţa infracţiunii predicat.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casaţie, prin încheierea nr. 578/RC din 16.12.2021, Înalta Curte, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 114/A din 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2016, şi a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent pentru termenul din data de 20 ianuarie 2022.

Totodată, apreciind că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. nu îndeplineşte cumulativ cerinţele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. împotriva aceleiaşi decizii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul B. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile pot solicita înlăturarea efectelor hotărârilor definitive numai pentru cele cinci cazuri de nelegalitate reglementate de art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar din perspectiva concordanţei hotărârii cu dispoziţiile legii materiale şi a celei procesuale.

Înalta Curte reţine că, potrivit cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile, intrate în autoritatea de lucru judecat, sunt desfiinţate în situaţiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, adică dacă se constată că fapta concretă care a condus la condamnarea definitivă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminate prin lege sau că instanţa a ignorat o reglementare care conţine dispoziţii de dezincriminare sau care are drept consecinţă imposibilitatea realizării unei corespondenţe între fapta imputată şi noua configurare legală a infracţiunii. Ca atare, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se reţine incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, competenţă ce revine exclusiv instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite realizarea unei analize a mijloacelor de probă sau o apreciere a materialului probator ori stabilirea unei alte baze factuale care să conducă la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Aşadar, Înalta Curte, examinând cauza prin raportare la dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate stabili doar dacă baza factuală reţinută în mod definitiv de instanţele ordinare corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B., fără a avea posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a modifica cele stabilite sub aspectul situaţiei de fapt.

Raportând aceste considerente teoretice la actele dosarului, se constată că recurentul B. a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că, a oferit ajutor inculpatului A. să primească cu titlu de mită un teren în suprafaţă de 1.000 mp şi a înstrăinat, la data de 06 februarie 2008, dreptul de proprietate asupra respectivei suprafeţe de teren martorului L. contra sumei de 1.400.000 euro, teren obţinut prin ajutorul dat inculpatului A., care a pretins şi primit terenul, în vederea urgentării soluţionării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracţională a bunului obţinut în acest mod.

Astfel, sub aspectul situaţiei de fapt, în esenţă, s-a reţinut că, în perioada 2006-2007, inculpatul A., primarul Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la denunţătorul M. pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, inculpatul a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, compusă din două loturi situate pe strada x, care au fost transferate în mod gratuit prin intermediul a două contracte de vânzare-cumpărare fictive către inculpaţii C. şi B., persoane interpuse indicate de inculpatul A..

Ulterior, pentru a ascunde originea infracţională a bunului, C. a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului către N., apropiat al primarului A., iar B. a vândut terenul către un cumpărător de bună-credinţă cu suma de 1.400.000 euro, pe care a retras-o în cea mai mare parte în numerar şi a predat-o unei persoane a cărei identitate nu a putut fi stabilită până în acest moment.

În perioada 2007 - 2008, tot pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor indicate anterior, inculpatul D., secretarul Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, a pretins şi a primit de la denunţătorul M. suma totală de 2.000.0000 euro şi plata cheltuielilor aferente contractului de, vânzare-cumpărare prin intermediul căruia a fost disimulată natura acestei plăţi, contract încheiat cu tatăl inculpatului pentru un teren inutilizabil economic şi care avea o valoare de piaţă de aproximativ 15 ori mai mică la momentul încheierii înţelegerii.

Suma de 2.000.000 euro remisă de M. a fost transferată într- un cont bancar pentru care inculpatul D. avea drept de semnătură, iar pentru a-i ascunde originea infracţională au fost realizate ulterior mai multe transferuri bancare şi investiţii imobiliare în România şi Spania.

În privinţa folosului material cerut şi primit de inculpatul A. cu ajutorul inculpaţilor C. şi B. şi tranzacţiile subsecvente efectuate pentru ascunderea originii bunului, s-a reţinut că, după emiterea titlului de proprietate, în baza înţelegerii anterioare, A. i-a transmis lui M. ca în contul foloaselor care i se cuveneau să îi fie cedat dreptul de proprietate asupra unei părţi din lotul de teren atribuit în strada x. Inculpatul a cerut ca terenul să fie transferat unor intermediari pe care i-a indicat, respectiv inculpaţii C. şi B..

Prin urmare, M. i-a transmis la rândul său această solicitare lui O., urmând ca acesta să se ocupe de încheierea contractului de vânzare - cumpărare prin mandatarul proprietarului, pe care îl coordona.

În baza acestei solicitări, la data de 13.11.2007, s-au încheiat la acelaşi notar public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care J., reprezentant de mandatarul K., a transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. x către B. şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot, către C..

În ambele contracte s-a menţionat că au fost redactate de către C., care avea calitatea de avocat, astfel încât cumpărătorii să beneficieze de plata unor taxe notariale reduse. Notarul a fost ales de B., fiind diferit de cel cu care coopera în mod obişnuit O. şi care a autentificat celelalte contracte privind terenurile atribuite prin acelaşi titlu de proprietate.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunilor de luare de mită în forma complicităţii şi spălare de bani, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului - inculpat că faptele pentru care acesta a fost condamnat, astfel cum au fost reţinute de instanţele de fond şi apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conţinut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, Înalta Curte reţine că, în cazul infracţiunii de luare de mită, fapta se realizează prin una dintre cele trei modalităţi alternative: pretindere, primire sau acceptarea promisiunii unor bani sau altor foloase care nu i se cuvin subiectului activ, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri. Astfel, fiind o infracţiune de pericol, infracţiunea de luare de mită se consumă în momentul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii incriminate, respectiv în momentul pretinderii sau primirii banilor ori foloaselor necuvenite sau în momentul în care făptuitorul acceptă promisiunea unor astfel de foloase.

Totodată, complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Or, instanţele de fond şi apel, în ceea ce priveşte acuzaţia referitoare la acceptarea promisiunii, urmată de pretinderea şi primirea folosului material de către inculpatul A., cu ajutorul persoanelor interpuse C. şi B., în schimbul urgentării soluţionării dosarului de retrocedare privindu-l pe J., au reţinut că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel, dovedeşte dincolo de orice dubiu vinovăţia inculpaţilor la comiterea infracţiunii de luare de mită în forma autoratului -inculpatul A., respectiv complicităţii C. şi B..

De asemenea, s-a constatat că, prin înstrăinarea ulterioară a celor două suprafeţe de teren ce au făcut obiectul material al infracţiunii de luare de mită, s-a urmărit ascunderea originii infracţionale a terenurilor obţinute, ambii inculpaţi cunoscând împrejurarea că au dobândit terenurile în mod ilicit, în condiţiile în care nu au plătit preţul terenurilor.

Ca urmare, excedând competenţelor sale jurisdicţionale, evaluarea probatoriului care a stat la baza condamnării definitive a recurentului şi, implicit, a semnificaţiei date de instanţe momentului la care s-a consumat infracţiunea de luare de mită, Înalta Curte notează că, reţinerea de către instanţele anterioare ca moment al consumării faptei de luare de mită pentru autor, data acceptării promisiunii, nu poate pune în discuţie existenţa infracţiunii de luare de mită, în forma complicităţii, astfel cum susţine recurentul - inculpat, în condiţiile în care, deşi fapta autorului se consumă la momentul acceptării, infracţiunea îşi păstrează unitatea naturală şi în ipoteza în care primirea banilor sau valorilor are loc ulterior acestui moment, nefiind exclusă consumarea infracţiunii şi la momentul primirii bunului.

Prin urmare, actele de complicitate pot fi comise şi după momentul consumării infracţiunii, dacă mituitul comite ulterior acestui moment una sau mai multe dintre celelalte modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii.

Astfel, contrar susţinerilor apărării, în speţă, câtă vreme acţiunea recurentului - inculpat B. a urmărit ajutarea inculpatului A. - autorul infracţiunii - să primească cu titlu de mită o suprafaţă de teren, pe care a pretins-o şi primit-o în vederea urgentării soluţionării unui dosar de retrocedare, Înalta Curte constată că fapta imputată întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 26 alin. (1) raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969), inculpatul participând în mod activ şi conştient, în calitate de complice, la săvârşirea infracţiunii de corupţie.

Înalta Curte observă, aşadar că, în contextul existenţei corespondenţei între activitatea ilicită imputată şi tiparul normei de incriminare, prin susţinerile privind lipsa unei contribuţii efective a complicelui la săvârşirea faptei de către autor, inexistenţa unui raport de cauzalitate între încheierea contractului de vânzare cumpărare şi activitatea de acceptare a promisiunii unor foloase necuvenite, pretinderea sau primirea de foloase de către autor, recurentul - inculpat contestă, în realitate, baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitând implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar cu privire la chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege.

Numai cu ocazia dezbaterilor, recurentul - inculpat B., prin apărător ales P., a arătat că, potrivit situaţiei de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel nu s-a demonstrat existenţa unei fapte de luare de mită în varianta primirii pentru sine, ci, eventual doar a unei fapte de luare de mită în varianta primirii pentru altul, faptă neincriminată de C. pen. anterior.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că, pe de o parte clarificarea pretinderii, primirii sau acceptării promisiunii de bani sau alte foloase ca fiind făcută direct sau indirect (pentru sine sau pentru altul) în circumstanţele concrete ale unei cauze, implică în mod necesar, analiza unor elemente esenţialmente de fapt, analiză nepermisă în actuala procedură, iar, pe de altă parte, că, în actualul stadiu procesual, nu mai pot fi primite criticile invocate cu caracter de noutate întrucât acestea nu au fost cuprinse în motivele scrise de recurs şi admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a vizat doar chestiunile analizate anterior.

Referitor la infracţiunea de spălare de bani, se constată, totodată, contrar susţinerilor apărării, că potrivit situaţiei de fapt reţinute, în cauză, cu titlu definitiv sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii imputate, constând în aceea că, inculpatul B. a înstrăinat, la data de 06.02.2008, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1.000 mp, către martorul L. cu suma de 1.400.000 euro, teren obţinut prin ajutorul dat inculpatului A. care l-a pretins şi primit în vederea urgentării soluţionării unui dosar de retrocedare, cu scopul de a ascunde originea infracţională a bunului.

Având în vedere că, în speţă, s-a demonstrat cu titlu definitiv că există legătură de cauzalitate între faptele de luare de mită şi cele de spălare de bani, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului referitoare la latura obiectivă a infracţiunii de spălare de bani.

Altfel spus, criticând concluziile instanţelor de fond şi de apel cu privire la existenţa infracţiunii de luare de mită şi a legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi infracţiunea de spălare de bani, precum şi interpretarea dată de acestea întregului material probator administrat în cauză, recurentul inculpat neagă baza factuală care a condus la reţinerea vinovăţiei sale, solicitând, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic al acuzaţiei care îi este adusă.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele de luare de mită şi spălare de bani pentru care a fost condamnat inculpatul B. întrunesc toate elementele de tipicitate prevăzute de lege, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 114/A din 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016.

În acest context, nici extinderea efectelor căii de atac a recursului în casaţie solicitată de intimata - inculpată C. nu este posibilă, în cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 443 alin. (1) C. proc. pen.

Având în vedere culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat B. şi intimata inculpată C., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 160 RON, precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D. şi A., în sumă de câte 627 RON, vor rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 114/A din 13 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat B. şi intimata inculpată C., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 160 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi D. şi A., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 martie 2022.