Şedinţa publică din data de 22 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii, a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:
- anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/3.12.2018 emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală prin Direcţia Regională Antifraudă Fiscala Structura Centrală, desfiinţarea măsurilor asigurătorii instituite, respectiv sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile, respectiv poprirea asupra conturilor bancare ale Societăţii, în temeiul art. 213 alin. (13) din Codul de procedură fiscală şi art. 1 din Legea 554/2004;
- anularea tuturor actelor subsecvente întocmite în baza deciziei atacate;
- suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-DAF- 38669/3.12.2018 emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală prin Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Structura Centrală până la soluţionarea acţiunii în fond în temeiul art. 15 din legea 554/2004;
- obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cereri.
Prin precizarea depusă la 5.04.2019, reclamanta şi-a dezvoltat motivele invocate, formulând, de asemenea, apărări în raport de întâmpinările comunicate acesteia.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2232 din 2 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât:
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii pe primul capăt de cerere.
A respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere pentru lipsa plângerii prealabile ca tardivă.
A admis excepţia tardivităţii cererii completatoare prin care se solicită încetarea măsurilor asigurătorii.
A respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării deciziei, ca neîntemeiată.
A admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii.
A respins primul capăt de cerere formulat de reclamantă în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii pentru lipsa calităţii procesual pasive a acesteia.
A respins cererea completatoare prin care se solicită încetarea măsurilor asigurătorii ca tardivă.
A anulat decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/3.12.2018 şi actele subsecvente emise în baza acesteia.
A respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării deciziei.
A obligat pârâta ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală să-i plătească reclamantei suma de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Recursul
Împotriva acestei sentinţei civile nr. 2232 din 2 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii.
Recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs şi împotriva soluţiei privind cererea de suspendare.
Recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală având ca obiect cererea de suspendare.
Acest recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în sensul că în cauză cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile cumulative cerute de norma legală.
Se arată că în ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 se arată că nu există aspecte de fapt şi de drept de natură a infirma legalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii din 3.12.2018.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente se arată că în cauză reclamanta - intimată nu a a aprobat în concret îndeplinirea acestei condiţii în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "s" din Legea nr. 554/2004.
Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de suspendare.
Recursurile declarate de recurentele-pârâte care vizează soluţia dispusă pe fond prin sentinţa atacată de admitere a acţiunii şi de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A-DAF 38669/3.12.2018 se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare şi interpretare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, în raport de situaţia de fapt.
Se arată că în raport de situaţia de fapt, reiterată prin cererile de recurs, în cauză faţă de reclamanta-intimată erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 312 alin. 2 C. proc. civ. în sensul că exista pericolul ca această societate supusă controlului fiscal să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul îngreunând colectarea creanţelor.
Se arată că măsurile dispuse de organele fiscale sunt întemeiate pe prezumţii legale, iar în cauză reclamanta nu a probat o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de organele de control.
Se arată că în mod nelegal prima instanţă care nu a reţinut o altă situaţie de fapt, a apreciat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 213 alin. 2 Codul de procedură fiscală considerabil că un cuantum considerabil al obligaţiilor fiscale suplimentare estimate şi atitudinea administratorului în timpul controlului nu reprezintă motive temeinice care au justificat emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
În cadrul recursului declarat de ANAF se formulează critici şi sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, arătându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. 1 C. proc. civ. deoarece nu există probată rea credinţă din partea autorităţilor fiscale.
Se solicită admiterea recursurilor casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate cu consecinţa menţinerii ca legal emise a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.
La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat faţă de cele trei recursuri declarate excepţia nulităţii recursurilor, solicitând pe fond respingerea lor ca nefondate.
Motivat, în şedinţa publică din 22.02.2022, Curtea a respins excepţia nulităţii recursurilor şi a pus în discuţie din oficiu excepţia lipsei de interes a recursului declarat de recurenta-pârâtă ANAF având ca obiect cererea de suspendare cerere respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa atacată.
Excepţia lipsei de interes, în raport de soluţia dispusă de prima instanţă, care a apreciat cererea de suspendare ca neîntemeiată şi a respins-o ca atare.
În raport de această soluţie recurenta-pârâtă nu are interes lipsind folosul practic în formularea căii de atac vizând soluţia de suspendare.
În consecinţă, Curtea va admite excepţia lipsei de interes şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF cu privire la cererea se suspendare, ca lipsit de interes.
Recursurile declarate de recurentele-pârâte având ca obiect soluţia dispusă pe fond, prin sentinţa atacată de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii sunt apreciate de Curte ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală.
În consecinţă, Curtea va admite excepţia lipsei de interes şi va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF cu privire la cererea de suspendare, ca lipsită de interes.
Recursurile declarate de recurentele-pârâte având ca obiect soluţia dispusă pe fond prin sentinţa atacată de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii sunt apreciate de Curte ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală.
Considerentele expuse vor fi comune ambelor recursuri, având în vedere criticile de nelegalitate invocate în cadrul cererilor de recurs.
În opinia Curţii sentinţa atacată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală, în cauză în raport de situaţia de fapt fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 în sensul că există probate condiţiile legale a risipirii patrimoniului societăţii reclamante şi o sustragere de la achitarea obligaţiilor fiscale estimate prin decizia contestată.
În opinia Curţii în cauză decizia este motivată în fapt şi în drept conform art. 213 alin. 5 Codul de procedură fiscală fiind arătate aspectele de fapt şi de drept care au fost reţinute şi care au justificat emiterea deciziei.
În urma controlului antifraudă efectuat la societatea A. S.R.L., a rezultat că societatea a încălcat legislaţia fiscal - contabilă prin declararea de achiziţii fără conţinut economic, scopul esenţial al relaţiilor comerciale în cauză fiind obţinerea de către A. S.R.L., a unui avantaj fiscal necuvenit, materializat prin sustragerea de la plata TVA şi a impozitului pe profit.
În vederea realizării scopului menţionat anterior, societatea A. S.R.L. a înregistrat achiziţii de pe teritoriul naţional, reprezentând operaţiuni fictive de la furnizorii menţionaţi mai sus.
Referitor la obiectivele controlului, achiziţiile înregistrate de A. S.R.L. de pe teritoriul naţional de la furnizorii menţionaţi mai sus, în perioada ianuarie 2012 - iunie 2018, din verificările efectuate a rezultat faptul că achiziţiile nu au conţinut economic si de asemenea, au rezultat elemente care indică faptul că scopul esenţial al relaţiilor comerciale în cauză a fost obţinerea de către A. S.R.L. a unui avantaj fiscal necuvenit. materializat prin sustragerea de la plata TVA şi a impozitului pe profit legal datorate bugetului de stat, având în vedere următoarele constatări:
- furnizorii nu au recunoscut tranzacţiile prin declaraţii informative cod 394 şi nu aveau capacitatea să livreze bunurile facturate către A. S.R.L.;
- constatările verificărilor efectuate la majoritatea furnizorilor A. S.R.L. relevă comportamentul fiscal inadecvat specific firmelor de tip "fantomă": au fost supuşi măsurii executării silite, au achitat TVA de valori nesemnificative, nu au putut fi contactaţi de echipele de control şi nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat, drept pentru care au fost inactivaţi, la propunerea inspectorilor antifraudă;
- A. S.R.L. nu a prezentat la control documente care să susţină realitatea achiziţiilor înregistrate în evidenţa financiar - contabilă;
- relaţiile comerciale cu furnizorii s-au derulat într-o manieră care în mod normal nu ar fi utilizată în cadrul unor practici comerciale considerate rezonabile: plăţile au fost efectuate exclusiv/preponderent în numerar, facturile şi chitanţele au numere şi date consecutive;
- B. S.R.L. (administrată de C. în perioada 17.04.2006 -30.04.2014) şi D. S.R.L. (administrată de C. în perioada 20.12.2004 - 21.03.2011) nu au desfăşurat o activitate comercială normală, fiind înfiinţate cu scopul de a crea avantaje fiscale societăţii A. S.R.L.:
- A. S.R.L. a fost principalul client al B. S.R.L., către care aceasta din urmă a declarat livrări în valoare totală de 10.153.771 RON, reprezentând aproximativ 99% din totalul livrărilor interne declarate la autorităţile fiscale;
- B. S.R.L. a fost unicul client al D. S.R.L. aferent anului 2013 şi principalul client, aferent anului 2012, cu o pondere de aproximativ 97%, aceasta din urmă declarând livrări către B. S.R.L., aferente perioadei 2012 - 2013, în valoare totală de 4.149.835 RON; B. S.R.L. a declarat achiziţii de la D. S.R.L. în valoare totală de 4.146.543 RON, bază impozabilă, reprezentând aproximativ 42% din totalul achiziţiilor interne declarate;
- inspectorii antifraudă nu au putut identifica reprezentanţii legali ai societăţilor B. S.R.L. şi D. S.R.L. şi nu au putut intra în posesia documentelor financiar - contabile ale societăţilor menţionate;
- din valoarea totală a încasărilor înregistrate în conturile B. S.R.L. de la A. S.R.L., în sumă de 6.650.980 RON, în aceeaşi zi sau în zilele imediat următoare a fost retrasă în numerar suma totală de 5.588.65 RON)(din care 3.601.761 RON au fost retraşi în numerar la ATM, iar 1.986.890 RON au fost retraşi de C., tranzacţiile având explicaţia "restituire împrumut").
În mod nelegal prima instanţă deşi nu a constatat o altă situaţie de fapt a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală fără a ţine cont de faptul că pe parcursul perioadei vertificate, societatea a avut o tendinţă de egalizare a TVA deductibilă cu TVA colectată pentru a nu înregistra obligaţii de plată eludând plata obligaţiilor către bugetul de stat.
Prima instanţă a constatat greşit nelegalitatea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii numai raportat la cuantumul ridicat al sumei ca reprezentând prejudiciu fără a se ţine cont de condiţiile prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală, respectiv activităţile reprezentantului legal al societăţii.
Astfel, prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că reprezentantul legal al reclamantei nu a colaborat în cadrul controlului antifraudă şi nu a recunoscut că a controlat şi activitatea altor societăţi.
Astfel, din acte rezultă următoarele:
- reprezentantul legal al A. S.R.L., C., a mai deţinut şi administrat şi alte societăţi, pe care le-a înfiinţat şi le-a utilizat drept intermediari pentru crearea aparenţei de realitate şi legalitate a lanţurilor de tranzacţionare, cu scopul de a obţine avantaje fiscale necuvenite, de care a beneficiat A. S.R.L., prin exercitarea dreptului de deducere a TVA şi a cheltuielilor la calculul impozitului pe profit, şi ulterior le-a înstrăinat astfel:
- B. S.R.L., administrată de C. în perioada 17.04.2006 - 30.04.2014, pe care a cedat-o către E., care a cedat la rândul său societatea către cetăţeanul sirian F., începând din data de 11.07.2016;
- D. S.R.L., administrată de C. în perioada 20.12.2004 -21.03.2011, pe care a cedat-o către G.;
Totodată, C., a mai înfiinţat şi societatea H. S.R.L. (CUI x), în cadrul căreia a deţinut calitatea de administrator şi asociat majoritar (90%) şi care a fost radiată, din data de 21.12.2016.
Din aceste aspecte rezultă faptul că administratorul reclamantei a întreprins o serie de demersuri care au avut drept scop sustragerea de la declararea şi plata corectă şi integrală obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat. În consecinţă, în cauză se impunea luarea unor măsuri asiguratorii care să protejeze creanţa estimată şi evidentă de organele fiscale, în cauză fiind îndeplinite, în opinia instanţei de recurs, a condiţiilor prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală.
În consecinţă, Curtea în urma aprecierii ca fondat a recursului va rejudeca cauza în sensul respingerii cererii de anulare ca neîntemeiată, menţinând ca legal emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii.
În ceea ce priveşte critica privind acordarea cheltuielilor de judecată şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 452 alin. 1 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca nefondată, în raport de soluţia de admitere a cererii de anulare dispusă prin sentinţa atacată.
Aceasta deoarece temeiul acordării cheltuielilor de judecată este în raport de soluţia dispusă.
Recurentele-pârâte fiind "părţi căzute în pretenţi" faţă de soluţia de fond pe cererea de anulare au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată neavând relevanţă existenţa vreunei culpe a autorităţilor fiscale.
Dat fiind soluţia din recurs în rejudecare ca o consecinţă a admiterii recursurilor şi respingerii cererii de anulare, partea "căzută în pretenţii" este reclamanta-intimată, în cauză neexistând temei pentru menţinerea obligării recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată nemaifiind incidente dispoziţiile art. 453 alin. 1 C. proc. civ.
Curtea va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care privesc cererile respinse prin sentinţa atacată inclusiv cererea de suspendare a executării deciziei.
În cadrul soluţiei de menţinere nu va intra şi soluţia de fond privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată aceasta urmând soluţia din recurs în sensul că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ. deoarece "partea căzută în pretenţii" este reclamanta-intimată.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. pe recursurile declarate va dispune următoarele:
Va admite excepţia lipsei interesului în formularea recursului declarat de recurenta ANAF şi va respinge recursul declarat cu privire la cererea de suspendare ca lipsit de interes.
Va admite recursurile declarate recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii cu privire la cererea de anulare, va casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând va respinge cererea de anulare ca neîntemeiată.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei interesului în formularea recursului de către recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la cererea de suspendare.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la cererea de suspendare, ca lipsit de interes.
Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii împotriva sentinţei civile nr. 2232 din 2 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu privire la cererea de anulare.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge cererea de anulare formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.