Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9828/2004, la Judecătoria sectorului 1 București, condamnatul I.D.C. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1125 din 21 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr. 2644/2002.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că prin sentința penală nr. 2066 din 5 decembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 2 București rămasă definitivă prin respingerea recursului a fost analizat același incident ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1125 din 21 iunie 2002, situație ce face ca în cauză să existe două hotărâri care vizează același aspect.
Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința penală nr. 1247 din 29 iunie 2004, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul I.D.C. pe considerentul că în cauză, motivul invocat nu se înscrie în nici unul din cazurile pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești, arătate, expres și limitativ în art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că în mod abuziv i-a fost respinsă cererea de revizuire.
Tribunalul București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1407/ R din 27 septembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat cu motivarea că în mod corect, prima instanță i-a respins cererea de revizuire, argumentele aduse de acesta, fiind în concordanță cu probele de la dosar și dispozițiile legale incidente în cauză.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către condamnatul I.D.C., pe care însă nu l-a motivat.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 2206 din 19 noiembrie 2004, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul I.D.C., cu motivarea că din moment ce Tribunalul București a pronunțat o hotărâre care este definitivă, acesta nu mai putea formula un nou recurs, întrucât împotriva unei asemenea hotărâri, intrată în puterea lucrului judecat, nu se mai poate uza de căile de atac ordinare.
Împotriva acestei din urmă decizii, condamnatul I.D.C. a declarat recurs, solicitând a se constata că în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de revizuire.
Recursul declarat de condamnatul-revizuient este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs hotărârile arătate la lit. a) – e).
Din analiza prevederilor textului de lege citat rezultă că nu pot fi atacate cu recurs hotărârile care au rămas definitive, conform art. 416 C. proc. pen.
Întrucât condamnatul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 2206 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, urmează a se constata că prezentul recurs este inadmisibil și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentei căi de atac, culpa procesuală aparținându-i în exclusivitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul revizuient I.D.C. împotriva deciziei penale nr. 2206 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și pentru Cauze cu Minori și Familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2005.