Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 156/F din data de 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărarea de influenţă.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 292 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 72 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului A. perioada executată de la data de 26.06.2018 la data de 21.12.2018.
În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului B. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 97 C. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 91/F din data de 12.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 28.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
În temeiul 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 91/F din data de 12.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 28.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 închisoare, sporită cu 8 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului B. durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la data de 01.09.2015 la data de 24.11 2015, inclusiv.
În temeiul art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. echivalentul în RON, la data punerii în executare, a sumei de 150.000 euro.
Au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 95/P/2015 din data de 24 septembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, astfel cum au fost modificate prin încheierile din data de 13 octombrie 2015 şi data de 13.06.2016, pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, cu privire la inculpatul B., până la concurenţa sumei de 150.000 euro.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON şi inculpatul B. la plata sumei de 3000 RON, reprezentand cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. x/2015 din data de 24.09.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - sectia de Combatere a Corupţiei s-a dispus, trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (o faptă) şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 52 alin. (3) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen.
2. B., pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
3. A., pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
În esenţă, prin actul de sesizare a instantei, s-a reţinut că:
1. Fapta inculpatei C., care în calitate de procuror şef al Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a acceptat şi a primit indirect, de la A. suma de 17.500 euro la data de 8 noiembrie 2014, ca recompensă pentru că, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu a determinat soluţionarea dosarului nr. x/2012, prin clasare, corespunzător interesului persoanei cercetate în acest dosar, A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatei C., care în calitate de procuror şef al Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a determinat, cu încălcarea îndatoririlor de serviciu, soluţionarea dosarului nr. x/2012, prin clasare, la data de 09.07.2014, contrar probelor administrate în cauză şi numai în interesul numitului A., de către procurorul D., care a acţionat fără vinovăţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.
2. Fapta inculpatului B., care în vederea realizării interesului numitului A. de soluţionare a dosarului nr. x/2012, din suma de aproximativ 230.000 euro primită de la mituitor a remis martorului denunţător E., la începutul lunii noiembrie 2014, suma de 20.000 euro, iar înţelegerea infracţională dintre complicele B. şi martorul denunţător E. a fost ca suma de 20.000 euro să fie remisă de către cel din urmă procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, numita C., ca răsplată pentru că aceasta a determinat soluţionarea dosarului nr. x/2012 în care era cercetat numitul A. printr-o soluţie de clasare întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
3. Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în vederea realizării interesului pe care îl avea, de soluţionare a dosarului nr. x/2012, în care era cercetat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a oferit suma de aproximativ 230.000 euro, în numerar şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară, complicelui B., care a remis martorului denunţător E., la începutul lunii noiembrie 2014, suma de 20.000 euro pentru a fi remisă de către cel din urmă procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, inculpatei C., ca răsplată pentru că aceasta a determinat soluţionarea dosarului nr. x/2012, în care era cercetat, prin clasare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Dosarul a fost înregistrat initial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –Secţia Penală, sub nr. x/2015.
Prin sentinţa penală nr. 42 din data de 26.01.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., a fost schimbată încadrarea juridică după cum urmează:
- în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. din infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de cumpărarea de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- în privinţa inculpatului B. din complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
- în ceea ce o priveşte inculpata C. din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărarea de influenţă. În temeiul art. 67 alin. (2) coroborat cu art. 292 alin. (1) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 72 C. pen. şi art. 399 alin. (9) C. proc. pen.., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului B. durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 01 septembrie 2015 până la data de 24 noiembrie 2015, inclusiv.
În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi k) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi k) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, potrivit art. 65 alin. (3) C. pen.
În temeiul art. 72 C. pen. şi art. 399 alin. (9) C. proc. pen.., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatei C. durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 01 septembrie 2015 până la data de 24 noiembrie 2015, inclusiv.
În temeiul dispoziţiilor art. 291 alin. (2) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B. echivalentul în RON, la data punerii în executare, a sumei de 150.000 euro.
A fost menţinută pentru inculpatul B. măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile prin ordonanţa nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 13.10.2015 pronunţată în prezenta cauză, precum şi poprirea instituită prin ordonanţa nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 13.10.2015 şi, ulterior, prin încheierea de şedinţă din 13.06.2016, pronunţate în prezenta cauză, până la concurenţa sumei de 150.000 euro.
S-a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei C., prin ordonanţa nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, precum şi poprirea instituită asupra sumelor de bani prezente şi viitoare, aflate în conturile deschise pe numele inculpatei, prin ordonanţa nr. 95/P/2015 din 23 septembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 07.10.2015, pronunţată în cauză.
Înalta Curte a reţinut că fapta inculpatului B., care a invocat, în mod tacit, influenţa sa reală asupra "factorilor de decizie din cadrul D.I.I.C.O.T.", "conducerii D.I.I.C.O.T.", persoanelor care aveau "calitatea şi abilitatea să pronunţe o soluţie" în sensul netrimiterii în judecată a lui A., de a pretinde o sumă de bani de la inculpatul A. şi de a primi de la acesta 150.000 euro, pentru a interveni pe lângă aceştia şi a-i determina "să închidă" dosarul nr. x/2012 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în schimbul sumei de bani pe care le-o va remite, constituie infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Totodată, instanţa a reţinut că fapta inculpatului A. de a promite o sumă de bani inculpatului B. care a invocat, în mod tacit, influenţa sa reală asupra "factorilor de decizie din cadrul D.I.I.C.O.T.", "conducerii D.I.I.C.O.T.", persoanelor care aveau "calitatea şi abilitatea să pronunţe o soluţie" în sensul netrimiterii în judecată a lui A., şi de a remite acestui inculpat suma de 150.000 euro, în vederea determinării procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T., la care s-a referit, "să închidă" dosarul nr. x/2012 al D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în schimbul sumei de bani pe care le-o va da, constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Prin decizia penală nr. 116 din data de 26 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, pronunţată în dosarul nr. x/2017, au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanta intimată inculpată C., a fost desfiinţată sentinţa penală apelată numai în privinţa acesteia, a fost înlăturată dispoziţia de schimbare a încadrării juridice şi s-a dispus achitarea acesteia pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât nu existau probe că a săvârşit infracţiunea şi pentru participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 42 din data de 26.01.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Ulterior, prin încheierea nr. 214 din data de 19.12.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de condamnatul B. împotriva deciziei penale nr. 116 din 26.06.2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017 şi s-a admis cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 42 din 26.01.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 116 din 26.06.2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare.
Deopotrivă, prin încheierea din data de 21.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 116 din 26.06.2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017 şi s-a dispus suspendarea executării deciziei penale nr. 116 din 26.06.2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare şi punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinţei penale nr. 42 din 26.01.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 116 din 26.06.2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, dacă nu era arestat în altă cauză.
Prin decizia penală nr. 105 din data de 15.04.2019 pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, cu majoritate, au fost admise contestaţiile în anulare formulate de condamnaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 116 din 26.06.2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2017, a fost desfiinţată decizia penală contestată numai în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii B. şi A. şi s-a dispus rejudecarea apelurilor declarate de inculpaţii B. şi A. şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 42 din 26.01.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015. Totodată, au fost anulate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 42 din 26.01.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală sus-menţionată, în ceea ce îi priveşte pe condamnaţii B. şi A. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate. Decizia a rămas definitivă în privinţa soluţiei dispuse faţă de inculpata C..
Prin decizia penală nr. 241 din data de 21 octombrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2018, cu majoritate, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inculpaţii B. şi A. şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 42 din 26 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 209 din data de 27 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei invocată de inculpatul A. şi s-a trimis cauza având ca obiect acuzaţiile aduse inculpaţilor B. şi A. prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, la Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare.
S-a reţinut, în esenţă, că niciunul dintre cei doi inculpaţi în cauza dedusă judecăţii în primă instanţă, în al doilea ciclu procesual, nu are vreo calitate care să atragă competenţa de judecată în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în raport de calitatea de avocat a inculpatului B. şi de locul săvârşirii infracţiunilor, respectiv municipiul Bucureşti, competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală la data de 08.05.2020, sub nr. x/2015*.
Prin încheierea din data de 29.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrarii juridice a din complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Totodată, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., s-a dispus schimbarea încadrarii juridice din infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Analizând probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti în cel de-al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 22.03.2011, S.C. F. S.A. a formulat plângere penală împotriva numiţilor A., G., H. şi I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 143 din Legea nr. 85/2006, art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, modificată şi art. 23 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002, modificată şi completată,
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, sub nr. x/2011, dosarul fiind repartizat spre instrumentare procurorului D..
Din cuprinsul actului de sesizare rezultă, în esenţă, că în perioada 2006 - 2007, mai multe persoane, printre care şi funcţionari cu atribuţii de conducere din cadrul S.C. J. S.A., au acţionat concertat pentru înstrăinarea fondurilor şi mai mult a profiturilor acestei societăţi către alte firme, prejudiciind astfel atât S.C. J. S.A., cât şi creditorii acesteia.
Prin rezoluţia nr. 116/D/P/2011 din data de 27.02.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen.. din 1968 şi art. 10 lit. a) C. proc. pen.. din 1968, neînceperea urmăririi penale faţă de A., G., H. şi I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevazute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 143 din Legea nr. 85/2006, art. 2151 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, modificată şi completată şi art. 23 pct. 1 lt. a din Legea nr. 656/2002, modificată şi completată.
Prin ordonanţa nr. 1867/2012 din data de 28.11.2012 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a dispus, în temeiul art. 275, 278 C. proc. pen.. din 1968, art. 20 din Legea nr. 508/2004, de către procurorul ierarhic superior, infirmarea, din oficiu, parţială, a rezoluţiei emise în dosarul nr. x/2011 la data de 27.02.2012 şi continuarea cercetărilor într-un nou dosar înregistrat la Structura Centrală, faţă de numiţii A., G., H. şi I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, constituirea unui grup infracţional organizat şi spălare de bani, în ceea ce priveşte contractele încheiate de S.C. J. S.A. cu persoanele juridice K., S.C. K. S.A., S.C. L. S.A., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.A., S.C. O. S.A. şi S.C. P. S.A.
Noul dosar fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală sub nr. x/2012, fiind repartizat procurorului Q..
Prin ordonanţa nr. 23/II-2/2013 din data de 01.02.2013, procurorul şef din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, în temeiul art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 278 C. proc. pen.. din 1968, art. 42 C. proc. pen.. din 1968, raportat la art. 45 C. proc. pen.. din 1968, a dispus infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 23 din Legea nr. 656/002 dispusă prin rezoluţia din data de 26.03.2009 în dosarul nr. x/2005 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bucureşti şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în vederea conexării la dosarul nr. x/2012
S-a reţinut că, în cursul anului 2004, numitul A., în calitate de împuternicit al firmei cipriote R., a efectuat mai multe operaţiuni bancare frauduloase.
În anul 2013, dosarul a fost repartizat spre soluţionare procurorului Q..
Prin ordonanţa nr. 385/D/P/2012 din data de 04.02.20214 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală s-a dispus începerea urmăririi penale (in rem) cu privire la infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
De asemenea, în primăvara anului 2014 s-a dispus efectuarea mai multor comisii rogatorii.
La data de 26.06.2014, prin referatul întocmit, procurorul Q. a solicitat redistribuirea dosarului nr. x/2012 către un alt procuror, pentru o bună desfăşurare a urmăririi penale sub aspectul celerităţii, având în vedere volumul dosarelor repartizate.
Dosarul a fost repartizat procurorului D. la data de 30.06.2014.
Prin ordonanţa nr. 335/D/P/2012 din data de 09.07.2014 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în temeiul art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., art. 315 C. proc. pen.., alin. (16) alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., s-a dispus clasarea cauzei cu numărul de mai sus, sub aspectul săvârşirii de către A., G., I. şi H. a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există.
Prin ordonanţa nr. 55/II/272015 din data de 14.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, procurorul ierarhic superior a dispus, în temeiul art. 20 din Legea nr. 508/2004 şi art. 332 raportat la art. 335 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.., infirmarea ordonanţei emise în dosarul nr. x/2012 la data de 09.07.2014, prin care s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către A., G., I. şi H. a infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, spălare de bani, deoarece s-a constatat că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea. S-a reţinut că soluţia adoptată la data de 09.07.2014 a fost motivată identic cu cea emisă la data de 27.02.2012, procurorul de caz ignorând faptul că au fost solicitate, după infirmarea soluţiei iniţiale, prin comisie rogatorie, acte ce puteau lămurii cauza sub toate aspectele.
În perioada decembrie 2014 - martie 2015 au fost înregistrate la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală răspunsurile la comisiile rogatorii depuse în cauză de către autorităţile judiciare din Cipru şi Insulele Virgine, precum şi traducerile acestor acte.
Prin încheierea din data de 22.04.2015 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2015, în baza art. 335 alin. (4) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 55/II/272015 din data de 14.04.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză.
După începerea urmăririi penale în rem la data de 04.02.2014, în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, din primăvara anului 2014, inculpaţii A. şi B., care se cunoşteau, au interacţionat în mod repetat, în scopul obţinerii pentru inculpatul A. a unei soluţii favorabile, de netrimitere în judecată în acest dosar.
Inculpatul B. l-a abordat pe inculpatul A. şi i-a solicitat acestuia o sumă de bani pentru a rezolva problema juridică pe care acesta din urmă o avea, în virtutea relaţiilor sale cu procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, inculpatul B. şi martora C., la acea dată procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cunoscându-se din 2010/2011.
Inculpatul A. a remis inculpatului B. suma de 150.000 euro, pentru ca acesta să intervină pe lângă factorii de decizie/procuri din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în scopul obtinerii unei solutii de netrimitere a sa în judecată în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală.
La data de 10.04.2014, între Societatea Civilă de Avocaţi "S. şi Asociaţii" şi societăţile inculpatului A., CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara S.R.L., respectiv societatea de Construcţii şi Transporturi Bucureşti S.A., au fost încheiate contractele de asistenţă juridică nr. x/10.04.2014 şi nr. y/10.04.2014, inculpaţii A. şi B. cunoscându-se înainte de data de 10.04.2014. Prin aceste contracte, societatea de avocatură s-a obligat să acorde servicii juridice permanente, pe o durată de 24 de luni, de la data de 10.04.2014 la data de 10.04.2016, stabilindu-se un tarif forfetar lunar de 4000 euro plus TVA pentru asistenţa juridică acordată.
Instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt anterior expusă rezultă din mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti în al doilea ciclu procesual, respectiv denunţul şi declaraţia date de inculpatul A. în cursul urmăririi penale, denunţul şi declaraţia martorului E. din faza de urmărire penală, declaraţiile martorilor T., U., V., W., C. şi Q., declaraţiile martorilor cu identitate protejată X. şi Y., înscrisuri.
În cursul urmăririi penale, în denunţul formulat la data de 19.08.2015 şi declaraţia de suspect de la aceeaşi dată, inculpatul A. a arătat că, după redeschiderea dosarului existent la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca urmare a plângerii formulate de F. S.A., la aproximativ două săptămâni, o lună, a avut o discuţie cu inculpatul B. care l-a vizitat la biroul societăţii şi care i-a precizat că are probleme şi că acestea sunt foarte serioase, spunându-i că este foarte aproape de o arestare în acest caz, că după ce B. i-a prezentat situaţia gravă a dosarului şi perspectiva privării sale de libertate, l-a întrebat ce se poate face în situaţia respectivă, inculpatul B. spunându-i că nu ştie, dar se va interesa şi va reveni în scurt timp; că după aproximativ două săptămâni B. i-a spus, că ar putea exista o soluţie sugerată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, fără a-i preciza numele şi calitatea persoanelor despre care vorbea, spunându-i că dosarul s-ar putea închide contra unui comision de 1.500.000 euro, el urmând să ducă acei bani unde trebuie şi să rezolve problema, precizând că banii pretinşi vor fi destinaţi exclusiv peroanelor care solicită acei bani şi care aveau calitatea şi abilitatea să pronunţe o soluţie în sensul netrimiterii sale în judecată şi să fie lăsat liber, că în cursul a două întâlniri i-a spus lui B. că este imposibil, după criza din 2008- 2009, să facă rost de această sumă de bani; că tot la o întâlnire cu inculpatul B., acesta i-a spus că lumea nu mai are răbdare şi că trebuie să dea un răspuns, că şi-a dat acceptul remiterii acelei sume de bani în decurs de trei luni, determinant fiind momentul în care B. i-a spus că în situaţia în care nu va fi de acord să avanseze acea sumă, va fi arestat şi urmărirea penală se va extinde şi asupra soţiei sale; că după ce au trecut cele trei luni au reapărut presiunile din partea lui B., care a contactat-o şi pe T. - director economic în cadrul S.C. J. S.A., că în cursul verii anului 2014 i-a propus lui B. să-i ofere în compensarea sumei o serie de tablouri sau eventuale utilaje, B. spunându-i că singura modalitate acceptată ar fi plata în numerar sau prin transfer bancar către acesta sau una din firmele sale, precizând că este posibil să-i fi lăsat lui T. un plic cu o sumă de bani, respectiv în jur de 100.000 euro pentru a fi remisă lui B..
Cu ocazia audierii în calitate de inculpat de către procuror, inculpatul A. a precizat că nu mai are nimic de adăugat faţă de cele declarate în faţa organelor judiciare, în calitate de suspect.
Declaraţiile în calitate de suspect şi de inculpat au fost date de inculpatul A. în prezenţa apărătorilor aleşi.
Inculpatul B. nu a dorit să dea nicio declaraţie în faza de urmărire penală.
Martorul E., în denunţul şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale, a menţionat că în cursul anului 2014, în urma unui mesaj telefonic de salut transmis de B., C. (procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), la iniţiativa acesteia, a luat legătura cu B. căruia i-a cerut să îi explice scopul mesajului transmis, că după câteva întâlniri B. i-a cerut să transmită că este interesat de soluţionarea dosarului penal înregistrat pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care îl privea pe A..
În cursul judecăţii în fond, atât în primul ciclu procesual, cât şi cu ocazia rejudecării, martorul E. a refuzat să dea declaraţii în calitate de martor.
Prin sentinţa penală nr. 363 din data de 28.06.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 13 din data de 29 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 273 alin. (1) şi (2) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, reţinându-se că refuzul acestuia de a da declaraţie în calitate de martor (în primul ciclu procesual) este unul nejustificat, deoarece nu se afla în nici una din situaţiile prevăzute de art. 117 C. proc. pen.. şi nici nu era în situaţia prevăzută de art. 118 C. proc. pen.. În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform art. 92 C. pen.
Martora T., director economic în cadrul S.C. J. S.A., în faza de urmărire penală, în prezenţa apărătorului, a declarat că ştie că B. şi A. se cunosc din anul 2014, când a încheiat cu firma de avocatura Pop, Savin şi Asociaţii două contracte de asistenţă juridică, întrucât departamentul juridic nu mai făcea faţă la procesele pe care le avea, că atunci când venea la sediul firmei B. discuta personal cu A., că plata lunară pentru fiecare dintre cele două contracte existente era de 4.000 euro, fără TVA, că plăţile făcute către Pop, Savin şi Asociaţii au justificare, existând contract, factură, precizând că are cunoştinţă de faptul că B. i-a solicitat lui A. o sumă cuprinsă între 1,5 şi 2 milioane euro, pentru a-i rezolva problemele juridice pe care acesta le avea, atât dosare penale, cât şi civile, că B. a insistat în mai multe rânduri, atât la A., cât şi la martoră să plătească banii respectivi, că ştia că A. i-a promis lui B. că în contul acelei sume să îi dea tablouri, bijuterii sau pietre preţioase, însă nu ştie dacă s-a materializat ceva, că la un moment dat A. a trimis-o la biroul lui B. şi i-a dat un plic, spunându-i că sunt 150.000 euro, cerându-i să îi dea plicul cu banii lui B..
Cu ocazia cercetării judecătoreşti, martora T. a precizat că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, arătând că a cunoscut de dosarul penal aflat în instrumentare la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, că ştia că A. şi B. sunt prieteni, că la o dată pe care nu şi-o mai aminteşte A. a chemat-o şi i-a înmânat un plic sigilat în care a menţionat că este o sumă de bani, pe care trebuia să îl ducă lui B., că nu mai ştie suma pe care i-a spus-o A. şi nu a văzut banii, că acesta nu i-a spus pentru ce sunt banii şi că i-a dus plicul respectiv lui B., însă nu mai ţine minte dacă l-a înmânat acestuia personal sau l-a lăsat la secretariat, că ştia că B. îi solicita sume de bani lui A., dar nu mai ştie cuantumul şi din câte îşi aduce aminte la acest moment, în baza facturilor emise de societatea de avocatură, că B. a insistat să i se plătească anumite sume de bani, că A. i-a oferit lui B., în schimbul sumelor de bani solicitate de acesta, diverse bunuri, respectiv tablouri, utilaje.
Martorul cu identitate protejată Y. a declarat, în faza de urmărire penală, că l-a cunoscut pe A. în anul 2006, precizând că, în legătură cu dosarul penal constituit ca urmare a sesizării S.C. F. S.A., A. a avut întotdeauna o atitudine de siguranţă, exprimându-se de faţă cu mai multe persoane că dosarul va fi rezolvat cu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, urmare a unei sume de bani pe care ar fi remis-o sau ar fi urmat să o remită conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, că acel dosar a fost redeschis după ce ulterior fusese adoptată o soluţie de netrimitere în judecată, iar cu privire la această situaţie A. şi-a exprimat opinia în faţa unor apropiaţi că şi de această dată dosarul va fi închis în acelaşi fel ca şi prima dată, prin oferirea unor sume de bani persoanelor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
În faţa Curţii de Apel Bucureşti, martorul cu identitate protejată Y. a precizat că a aflat despre dosarul instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în care era inculpat A., întrucât a participat la mai multe discuţii la care a fost şi A., din câte îşi aminteşte în anii 2013-2015, că A. a spus, referitor la plângerea penală formulată de F., că nu îşi face probleme cu privire la soluţie, dând de înţeles că dosarul se va închide rapid, că după câţiva ani, într-un context similar, a înţeles că dosarul respectiv s-a redeschis şi că din nou, exprimându-se cu privire la acest dosar, A. a spus că se va închide la fel şi că, gesticulând, a arătat că a plătit când s-a făcut referire la închiderea dosarului respectiv, că nu îşi aminteşte dacă A. a făcut referire cum se va efectua plata sau la vreo persoană, arătând că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, întrucât cele menţionate corespund adevărului.
Martorul cu identitate protejată X., în cursul urmăririi penale, a declarat că ştia că pe rolul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a existat un dosar având ca obiect operaţiuni suspecte de spălare de bani efectuate de firmele lui A., prin intermediul unor off-shor-uri, dosar pe care A. s-a lăudat că l-ar fi "rezolvat", în sensul pronunţării unei soluţii de netrimitere în judecată, oferind o sumă de bani magistraţilor însărcinaţi cu soluţionarea acestuia, că A. i-a asigurat pe toţi cei implicaţi că nu sunt probleme şi că soluţia le va fi favorabilă, acest dosar fiind soluţionat prin netrimitere în judecată.
În faza de cercetare judecătorească, martora cu identitate protejată X. a precizat, în faţa primei instante, că îşi menţine declaraţia dată în faza de urmărire penală, arătând că a aflat despre dosarul instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, privindu-l pe A. în 2011 sau 2013, când a fost deschis pentru prima dată, că în legătură cu acest dosar au fost mai multe discuţii între persoanele din conducerea firmelor deţinute de A., care şi-au exprimat îngrijorarea întrucât acuzaţiile erau foarte grave, că într-o discuţie cu A. a exprimat aceste îngrijorări, că A. părea liniştit şi a transmis să stea liniştite aceste persoane, întrucât lucrurile sunt aranjate la cel mai înalt nivel, spunând că s-a vorbit cu procurorii şi va urma o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, că nu i-a dat detalii cu privire la modalitatea în care s-au aranjat lucrurile, însă a spus că s-a vorbit şi se va închide dosarul.
În opinia Curţii de Apel Bucureşti, conivenţa infracţională dintre cei doi inculpaţi, pretinderea de către inculpatul B. şi oferirea de către inculpatul A. a unei sume de bani, iar ulterior remiterea de către inculpatul A. şi primirea de către inculpatul B. a sumei de 150.000 euro, în vederea soluţionării favorabile a dosarului penal aflat în instrumentare la Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în care inculpatul A. era cercetat pentru fapte grave, rezultă fără dubiu din declaraţiile martorei T., care se coroborează cu denunţurile formulate şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale de inculpatul A. şi de martorul E..
S-a reţinut că sunt relevante, sub aspect probator, în sensul celor arătate, şi declaraţiile martorilor cu identitate protejată Y. şi X. care, prin aspectele învederate - siguranţa afişată de către inculpatul A. în legătură cu dispunerea unei soluţii de netrimitere în judecată în dosarul în care era cercetat, care s-a exprimat că acest dosar se va închide, prin oferirea unei sume de bani - confirmă declaraţiile martorei T. şi declaraţiile inculpatului A. din cursul urmăririi penale.
De asemenea, s-a reţinut că aspectele menţionate de inculpatul A., în cursul urmaririi penale şi de martora T., în sensul că inculpatul A. s-a preocupat să facă rost de bani pentru a-i remite inculpatului B., rezultă şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de inculpatul A., respectiv certificatul de consignaţie în vederea licitaţiei din data de 19.08.2014, încheiat între Z. S.R.L şi S.C. AA. S.R.L. şi inculpatul A., având ca obiect 11 lucrări cu preţul de pornire între 1000 euro şi 130.000 euro, lista cu mijloace fixe din 21.0.2014 emisă de CCCF - Drumuri şi Poduri Timişoara S.R.L. şi lista de inventar din 11.06.2014.
Împrejurarea că inculpaţii A. şi B. se cunoşteau înainte de încheierea celor două contracte de asistenţă juridică şi faptul că suma de bani solicitată şi primită de B., respectiv oferită şi remisă de inculpatul A. inculpatului B., prin intermediul martorei T., viza rezolvarea favorabilă inculpatului A. a dosarului penal în care acesta era cercetat pentru fapte grave şi nu cele două contracte de asistenţă juridică, rezultă şi din declaraţiile martorilor U., V. şi W. (V. şi W. - avocaţi colaboratori cu societatea de avocaţi Pop, Savin şi Asociaţii, ce au prestat servicii juridice în baza celor două contracte încheiate la data de 10.04.2014, între societatea de avocatură Pop, Savin şi Asociaţii şi firmele inculpatului A.).
Martora U. a declarat că la încheierea contractelor, la un moment dat, a venit şi A., care nu a participat la discuţii sau semnarea actelor, ci doar a discutat puţin cu B., din cele relatate de B. cunoscând că cei doi au discutat cu privire la o afacere din Africa, că şase luni după încheierea contractelor acestea s-au desfăşurat în condiţii normale, după care au apărut probleme cu plata onorariului, T. spunând că au dificultăţi financiare, că după a treia lună de neplată, la solicitarea sa, s-au suspendat cele două contracte, că după suspendare nu au fost achitate facturile restante, precizând că inculpatul B. nu s-a implicat în recuperarea sumelor, societatea de avocatură înscriindu-se la masa credală pentru sumele respective.
Martorul W. a precizat că la încheierea contractelor, la un moment dat, a venit A. care a purtat discuţii, de natură comercială, în principal cu B., cei doi părând că se cunoşteau.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, din declaraţiile martorilor U., V. şi W., rezultă că inculpatul B. nu s-a implicat direct în încheierea contractelor, în derularea celor două contracte, U. fiind cea care supraveghea activităţile desfăşurate cu privire la societăţile inculpatului A..
Totodată, din declaraţia martorei C. a rezultat că se cunoştea cu inculpatul B. din anul 2010/2011.
În contextul celor arătate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că este evident, că suma de bani solicitată în mod repetat de inculpatul B., inculpatului A. şi primită de la acesta, a fost pretinsă şi oferită pentru soluţionarea favorabilă inculpatului A. a dosarului penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Structura Centrală.
În drept, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că:
Fapta inculpatului B. de a pretinde, în primăvara anului 2014, o sumă de bani de la inculpatul A. şi de a primi de la acesta suma de 150.000 euro, pentru a interveni pe lângă factorii de decizie din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, persoanele care aveau atribuţii şi abilitatea să pronunţe o soluţie în cauza în care era cercetat, prevalându-se de influenţa sa asupra acestora şi pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă inculpatului A. în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în schimbul sumei de bani pe care le-o va remite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului A. de a promite, în primăvara anului 2014, inculpatului B. o sumă de bani şi de a-i remite acestuia suma de 150.000 euro, pentru ca acesta să intervină pe lângă factorii de decizie din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, persoanele care aveau atribuţii şi abilitatea să pronunţe o soluţie în cauza în care era cercetat, prevalându-se de influenţa sa asupra acestora, pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în schimbul sumei de bani pe care le-o va remite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Cu ocazia rejudecării cauzei, inculpaţii A. şi B. nu au recunoscut săvârşirea faptelor deduse judecăţii, anterior descrise.
Inculpatul A. a precizat că nu îşi menţine declaraţiile date până în prezent, că la data când a dat declaraţia la urmărirea penală era cercetat într-o altă cauză, după trei zile consecutive de audieri, însumând 10-12 ore consecutive în ambele cauze, că soţia era însărcinată şi diagnosticată cu cancer uterin, spunându-i-se că dacă dă o declaraţie împotriva lui C. şi B. o să-şi vadă copilul acasă şi că soţia sa nu o să fie "agăţată" în nici un dosar, că acuzaţiile care i se aduc în acest dosar sunt complet nefondate, că la momentul la care se reţine de către procuror că i-a dat banii lui B. avea deja soluţia de neîncepere a urmăririi penale, că îl cunoştea pe B., întrucât colaborase cu acesta în calitate de avocat, având contracte pe firmă cu societatea acestuia de avocatură, că avea nemulţumiri faţă de B., întrucât îi spusese că va intermedia vânzarea unor echipamente ce aparţineau unor alte firme, ceea ce nu întâmplat, iar suma de 150.000 euro, pe care i-a dat-o, reprezenta o parte din comisionul pe care acesta l-a pretins pentru această intermediere, că acest lucru a contat într-un fel la faptul că a cedat presiunilor şi a dat declaraţia de la urmărirea penală, că după aceea nu a mai avut relaţii cu B., că în cadrul unei discuţii a stabilit cu B. încheierea celor două contracte de asistenţă juridică, întrucât avea nevoie de reprezentare juridică, societatea sa avea dificultăţi financiare şi de aceea avea nevoie să vândă echipamente şi să-şi plătească dările, că nu are o dovadă scrisă că cei 150.000 euro daţi lui B. au constituit un avans pentru comision de intermediere, că îl cunoscuse pe B. cu circa 3-4 ani înainte de anul 2014, că suma de 150.000 euro i-a remis-o lui B. în numerar, în plic închis, prin intermediul directoarei economice T., negând că ar fi dat inculpatului B. vreo sumă de bani pentru afaceri judiciare.
Inculpatul B. a declarat că iniţial l-a cunoscut pe inculpatul A. social, însă o colaborare efectivă a început în anul 2014, când T. a apelat la serviciile societăţii Savin, Pop şi Asociaţii, că în urma discuţiilor a considerat că a primit un mandat pe partea juridică şi pe partea de valorificare a unor active şi ale societăţii lui A., că pentru activităţile de consultanţă urma să primească un onorariu fix, iar pentru valorificarea de societăţi şi active un comision de 10% din activităţi, în măsura în care atingeau valorile pe care le dorea A., că sumele se plăteau lunar în contul cabinetului, dosarele şi efortul cabinetului fiind net superioare sumelor plătite de A., că au fost întârzieri la plată, precum şi activităţi care nu au fost remunerate, chiar şi litigii în care nu a fost plătită asistenţa juridică, că motivul tensiunii cu A. a fost legat de una dintre valorificări, achiziţia desfăşurându-se, iar activitatea cabinetului de avocatură nu a fost remunerată, că A. l-a evitat, de aceea s-a adresat lui T., că nu a făcut niciodată plăţile de comisioane pentru care s-au obligat, apreciind că valorificarea nu a fost făcută conform, precizând că personal nu a primit nicio sumă de bani de la A. sau T., că modalitatea de valorificare a activelor era un mandat inform care s-ar fi concretizat într-o formă scrisă la momentul valorificării activelor, că a solicitat acest lucru la momentul valorificarii activelor, dar acest lucru nu s-a întâmplat, că a lua legătura cu T. în 2014 şi i-a spus că au fost făcute acele valorificări şi că ar trebui încheiate contractele şi achitate sumele conform acestora, că o cunoştea pe C. de când era consiliera lui BB., şeful Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Inculpaţii A. şi B. au solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. sau art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre cazurile expres şi calitativ prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen.., în care se dispune achitarea inculpatului.
În opinia instanţei de fond, declaraţiile date de martora T. şi de martorii cu identitate protejată Y. şi X. se coroborează cu declaraţiile date de inculpatul A. şi martorul E. în faza de urmărire penală şi de martorii U., V., W. şi C., precum şi cu înscrisurile menţionate şi dovedesc, fără dubiu, săvârşirea de către inculpatul A. a infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi de inculpatul B. a infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în modalitatea anterior descrisă, fiind, pe deplin, întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
În contextul celor arătate, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat declaraţiile inculpaţilor A. şi B., date cu ocazia rejudecării cauzei, ca fiind, în mod evident nesincere. Astfel, inculpatul B. nu a dat nicio declaraţie în faza de urmărire penală, iar aspectele învederate în faţa instanţei de fond, după aproximativ 8 ani de la data comiterii faptelor, nu sunt susţinute de probele administrate în cauză. Inculpatul A., de asemenea, după 8 ani, şi-a schimbat radical declaraţia, prezentând o nouă variantă, neoferind, în opinia instanţei de fond, nicio explicaţie plauzibilă în acest sens. De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt contradicţii chiar şi între declaraţiile date de cei doi inculpaţi cu ocazia rejudecării cauzei, variantele prezentate nefiind confirmate de materialul probator existent la dosarul cauzei.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 292 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În literatura de specialitate s-a arătat că pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii esenţiale: oricare dintre acţiunile de promitere, oferire sau dare să fie săvârşită ca urmare a influenţei pe care vânzătorul de influenţă pretinde că o are asupra unui funcţionar public sau persoană prevăzute de art. 308 C. pen.; promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să fie săvârşită de către autor pentru intervenţia traficantului pe lângă un funcţionar public sau persoană prevăzută de art. 308 C. pen., spre a-l determina să îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acelor îndatoriri, fiind necesar ca funcţionarul public sau persoana publică prevăzută de art. 308 C. pen. să fie competent să efectueze actul în baza căruia se trafică influenţa; acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul public sau persoana prevăzută de art. 308 C. pen. pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce intră în atribuţiile sale sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii acestuia.
Infracţiunea de cumpărare de influenţă se comite sub aspect subiectiv numai cu intenţie directă calificată prin scop.
Totodată, s-a reţinut că, potrivit art. 291 C. pen., constituie infracţiunea de trafic de influenţă pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Din analiza acestui text de lege rezultă că elementul material se poate realiza în una din următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă; primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcută în scopul menţionat de către o persoană interesată. Pentru existenţa infracţiunii este esenţial ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată momentul determinant al tranzacţiei.
A avea influenţă înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea funcţionarului public, a fi în mod real în bune relaţii cu acesta. A lăsa să se creadă că are influenţă presupune crearea unei false impresii că se bucură de trecere pe lângă funcţionarul public, că este în bune relaţii cu acesta, că se bucură de încrederea funcţionarului public.
Pentru a subzista infracţiunea de trafic de influenţă trebuie ca funcţionarul public sau persoana asupra căreia autorul pretinde că are influenţă să aibă competenţa de a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa şi ca acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenţiei sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de trafic de influenţă se comite numai cu intenţie directă.
Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, prin probele administrate în cauză, anterior menţionate, s-a dovedit dincolo de orice dubiu, că inculpaţii A. şi B. au săvârşit, cu vinovăţia prevăzută de lege, faptele prevăzute de legea penală, anterior descrise, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, nefiind incidente dispoziţiile prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. sau cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În primăvara anului 2014, înaintea adoptării ordonanţei nr. 335/D/P/2012 din 09.07.2014 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, prin care s-a dispus clasarea cauzei, inculpatul B., prevalându-se de relaţiile şi influenţa sa asupra factorilor de decizie/procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, competente să dispună o soluţie de netrimitere în judecată în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în care inculpatul A. era cercetat pentru fapte grave, a pretins de la acesta o sumă de bani, promisă de inculpatul A., cu scopul de a-i determina să adopte o soluţie favorabilă inculpatului A., în schimbul sumei de bani pe care le-o va remite. Ulterior, în acelaşi scop, inculpatul B. a primit de la inculpatul A. suma de 150 000 euro.
Cât priveşte, schimbarea de încadrare juridică, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere că, potrivit art. 371 C. proc. pen.., judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, iar conform art. 386 C. proc. pen.. dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, prin schimbarea de încadrare juridică dispusă prin încheierea din data de 29.12.2021, nu se schimbă obiectul judecăţii. Situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu, astfel cum a fost detaliată în cuprinsul actului de sesizare, a cărui regularitate a fost constată definitivă în procedura de cameră preliminară, este, în esenţă, aceeaşi, cu situaţia de fapt anterior descrisă de instanţă.
Raportat la această situaţie de fapt, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că faptele deduse judecăţii, astfel cum au fost reţinute de instanţă, se circumscriu infracţiunii de trafic de influenţă - comisă de inculpatul B., prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv infracţiunii de cumpărare de influenţă - comisă de inculpatul A., prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Curtea a reţinut că nu este ţinută de modul în care a fost interpretată şi încadrată juridic de către procuror situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu. Potrivit art. 386 C. proc. pen.., instanţa are obligaţia să dispună schimbarea încadrării juridice, în sensul celor arătate, când constată că încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este greşită şi numai o parte din faptele descrise şi încadrate juridic sunt dovedite şi întrunesc elementele constitutive ale altei infracţiuni, fapte care, în mod evident, nu exced obiectului judecăţii, întrucât vizează numai faptele şi persoanele menţionate în actul de sesizare a instanţei.
Inculpaţii A. şi B. au cunoscut faptele materiale ce le-au fost reţinute în sarcină, fiind pe larg descrise în rechizitoriu, ca şi încadrarea juridică, ce a fost pusă în discuţie, fiind, de altfel, aceeaşi încadrare juridică reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în primul ciclu procesual, nefiind încălcate prevederile art. 6 parag 3 lit. a) C.E.D.O.
Obiectul judecăţii este determinat de faptele arătate în actul de sesizare şi nu de încadrarea juridică a acestora, care este un element distinct ce poate suferi modificări până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Schimbarea de încadrare juridică, în sensul anterior menţionat, nu reprezintă o modificare a acuzaţiilor aduse inculpaţilor, întrucât se raportează la faptele descrise în mod clar în actul de sesizare şi la probatoriul administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti.
Curtea Constituţională, în considerentele deciziei nr. 250/2019, a arătat următoarele: "schimband încadrarea juridică, instanţa reţine că săvârşită aceeaşi faptă prevăzută în actul de sesizare, aşadar, conţinutul faptei imputate nu se schimbă. În acest sens, Curtea a constatat că încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia. De pildă, se poate schimba încadrarea juridică dintr-o infracţiune în alta infracţiune, însă cu reţinerea aceleiaşi laturi obiective, dar cu urmări sau cu împrejurări diferite. Aşadar, schimbând încadrarea juridică a faptei, instanţă constată ca săvârşită aceeaşi faptă prevăzută în actul de sesizare, însă cu reţinerea sau înlăturarea unor împrejurări de care nu/se face vorbire în rechizitoriu" (Decizia nr. 253 din 25 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 18 iulie 2017, paragraful 30).
În ceea ce priveşte suma de bani menţionată de procuror în rechizitoriu şi în cererea de schimbare a încadrării juridice ca fiind oferită de inculpatul A. şi primită de la inculpatul B., respectiv 230.000 euro şi sub forma a două contacte de consultanţă juridică, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cuantumul acestei sume ca fiind de 150.000 euro, astfel cum rezultă din probele administrate, anterior menţionate. De altfel, în primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că suma remisă de inculpatul A. şi primită de inculpatul B. este de 150.000 euro, iar prezenta cauză s-a rejudecat, urmare a admiterii căilor extraordinare de atac, respectiv contestaţiile în anulare, declarate de inculpaţii A. şi B., context în care nu există posibilitatea legală de a reţine o sumă de bani într-un cuantum mai ridicat, întrucât ar agrava situaţia inculpaţilor.
Inculpaţii A. şi B. au solicitat şi încetarea procesului penal, inculpatul A. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.., întrucât există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 292 alin. (2) C. pen., iar inculpatul B. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. pen., conform cărora făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.
Sub aceste aspect s-a reţinut că, din actele dosarului, rezultă că martorul E. a formulat denunţ în cauză la data de 18.02.2015 şi a fost audiat în calitate de martor la data de 09.04.2015, dată la care organele judiciare au luat cunoştinţă de informaţii relevante privind activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii A. şi B., ce formează obiectul prezentei cauze. Inculpatul A. a formulat denunţ în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul de Combatere a Corupţiei la data de 19.08.2015.
În acest context, este evident că nu sunt incidente dispoziţiile legale susmenţionate, activitatea infracţională a celor doi inculpaţi fiind la data de 19.09.2015 deja cunoscută organelor de urmărire penală.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., întrucât nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În acest sens, s-a reţinut că, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. Conform art. 155 alin. (1)-(4) C. pen., cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei. Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.
Având în vedere că pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani, conform prevederilor susmenţionate, termenul de prescripţie este de 8 ani, iar termenul de prescripţie specială este de 16 ani.
Prin decizia nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018) Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituţionale. Curtea a constatat că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022) s-a intervenit şi s-a statuat că: la articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
În prezenta cauză, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, anterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din data de 26.04.2018, cursul termenului de prescripţie a fost întrerupt prin mai multe acte procedurale care, potrivit legii, trebuie comunicate inculpatului, respectiv rechizitoriul nr. x/2015 din data de 24.09.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Combatere a Corupţiei şi încheierea nr. 865 din data de 10.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care, în procedura de cameră preliminară, au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A. şi B., date de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie, care, în mod evident, nu s-a împlinit la acest moment.
În opinia Curţii de Apel Bucureşti, comunicarea, potrivit art. 344 C. proc. pen.., a copiei certificate a rechizitoriului, precum şi a încheierii pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în conformitate cu art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.. constituie acte întreruptive a cursului termenului de prescripţiei, întrucât aceste acte relevă în mod clar şi previzibil existenţa şi persistenţa acţiunii de tragere la răspundere penală a inculpatului. Previzibilitatea şi claritatea sunt asigurate prin aceea că inculpatul, în acest mod, cunoaşte că reacţia socială faţă de faptă şi făptuitor îşi urmează cursul, că fapta şi făptuitorul "se găsesc încă sub obiectivul conştiinţei sociale" şi deci nu sunt realizate condiţiile pentru ca făptuitorul să fie scutit de răspundere penală.
Ca atare, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărarea de influenţă.
Totodată, în temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În ceea ce priveşte pedepsele complementare şi accesorii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, în raport cu natura şi gravitatea faptelor comise, dispoziţiile legale incidente, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele Adiţionale şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, datele personale favorabile ale inculpaţilor, se impune interzicerea drepturilor prevazute prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. Restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor poate fi dispusă doar dacă este necesară, iar o astfel de măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o.
În prezenta cauză, faţă de natura faptelor comise, ce formează obiectul cauzei şi datele personale favorabile ale inculpaţilor, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu se impune şi interzicerea exercitării dreptului de a alege, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. d) C. pen.
Referitor la inculpatul B., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 91/F din data de 12.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 28.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen.
Din actele dosarului rezulta ca infracţiunea săvârşită în prezenta cauza este concurentă cu infracţiunea pentru care acelaşi inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 91/F din data de 12.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 28.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, comisă în luna februarie 2013.
Prin urmare, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 97 C. pen., a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 91/F din data de 12.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 28.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 91/F din data de 12.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 236/A din data de 28.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 închisoare, sporită cu 8 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.
Având în vedere prevederile art. 291 alin. (2) C. pen., conform cărora banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent, s-a dispus confiscarea de la inculpatul B. echivalentul în RON, la data punerii în executare, a sumei de 150.000 euro, sumă primită ca traficant de influenţă.
Având în vedere infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului B., precum şi motivele pentru care s-au instituit măsurile asigurătorii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză şi scopul măsurii, că se impune menţinerea măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 95/P/2015 din data de 24 septembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, astfel cum au fost modificate prin încheierile din 13 octombrie 2015 şi 13 iunie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, cu privire la inculpatul B., până la concurenţa sumei de 150.000 euro.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 RON şi inculpatul B. la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, avand în vedere cheltuielile judiciare stabilite în faza de urmarire penala prin actul de sesizare a instanţei în sarcina fiecărui inculpat, precum şi cheltuielile efectuate la judecata în fond (în raport cu numărul termenelor acordate, actele de procedură efectuate şi probele administrate).
Împotriva sentinţei penale nr. 156/F din data de 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015, au declarat apel inculpaţii A. şi B..
Prin motivele formulate, apelantul inculpat A. a solicitat, în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă, întrucât nu s-a pronunţat asupra faptei reţinute în actul de sesizare şi a încălcat dreptul de a cunoaşte acuzaţia formulată împotriva sa, prin modalitatea în care a fost schimbată încadrarea juridică.
În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a solicitat desfiinţarea sentinţei primei instanţe, şi, în rejudecare, pe fond, să se dispună o soluţie de achitare, întrucât fapta nu există sau, dacă se va considera că fapta există, să se constate că nu este prevăzută de legea penală.
În situaţia în care nu se pronunţă o soluţie de achitare, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal în raport de infracţiunea de cumpărare de influenţă, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale sau în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.., întrucât există o cauză de nepedepsire.
În ceea ce priveşte primul motiv de apel, apelantul inculpat A. a arătat că, prin încheierea din 29.12.2021, instanţa de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice ("faptele deduse judecăţii, astfel cum au fost reţinute de Curte, se circumscriu infracţiunii de trafic de influenţă - comisă de inculpatul B., prevăzuta de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, respectiv infracţiunii de cumpărare de influenţă - comisă de inculpatul A., prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000"), fără a motiva această soluţie, precizând doar că motivarea se va regăsi în sentinţa ce se va pronunţa în cauză.
S-a învederat că fapta din rechizitoriu s-a modificat prin cel puţin două elemente esenţiale: persoana căreia îi erau destinaţi banii (procurorul şef D.I.I.C.O.T. în rechizitoriu/B. în sentinţă) şi scopul oferirii banilor (recompensă pentru soluţia de clasare/preţul traficării influenţei).
În realitate, în cauză nu s-a realizat o simplă schimbare de încadrare juridică, măsură prevăzută de legiuitor în art. 386 C. proc. pen.., ci instanţa de fond a dispus condamnarea pentru o altă faptă materială decât cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. Sub acest aspect, s-a arătat că, în speţă, s-a realizat o modificare a acuzaţiei aduse, fiind reţinute alte circumstanţe de ordin factual de către instanţa de fond decât cele arătate prin rechizitoriu. Astfel, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. nu a fost una formală, care să se plieze pe dispoziţiile legale, ci s-au reţinut aspecte care conturează o altă stare de fapt şi care nu pot fi încadrate în acuzaţia penală cu care a fost sesizată instanţa.
În opinia apărării, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în cea de cumpărare de influenţă nu a respectat imperativele normelor procesual penale, ceea ce a condus la încălcarea principiilor directoare ale procesului penal şi la afectarea în mod iremediabil a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. Omisiunea pronunţării asupra faptei din rechizitoriu reprezintă un motiv de nulitate a hotărârii atacate şi, în consecinţă, atrage sancţiunea expres prevăzută de art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Deopotrivă, prin raportare la faptul că prin încheierea din data de 29.12.2021, instanţa de fond a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, fără a oferi nicio motivare soluţiei, precizându-se că motivarea se va regăsi în hotărârea prin care se va pronunţa asupra fondului cauzei, apelantul inculpat A. a susţinut că i-a fost încălcat dreptul de a cunoaşte acuzaţia formulată împotriva sa, drept prevăzut de art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 250/2019. În acest sens, apelantul a arătat că, în absenţa unei motivări, chiar şi succinte, a dispoziţiei de schimbare a încadrării juridice prin indicarea faptei imputate, s-a aflat în situaţia de a nu cunoaşte acuzaţia adusă împotriva sa, iar motivarea încheierii de schimbare a încadrării juridice direct prin sentinţa penală îl lipseşte de un grad de jurisdicţie.
În ceea ce priveşte solicitarea de desfiinţare a sentinţei şi rejudecare a cauzei de către instanţa de apel, apelantul inculpat A. a criticat soluţia de condamnare, susţinând că în cauză erau incidente cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen.
Referitor la incidenţa cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., apelantul inculpat A. a susţinut că, în dovedirea inexistenţei unei înţelegeri între el şi inculpatul B., în primăvara anului 2014, s-au administrat mai multe mijloace de probă. Sub acest aspect, apelantul a arătat că, prin propria declaraţie dată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, a relatat că nu a existat nicio înţelegere, nemenţinându-şi declaraţia anterioară, iar declaraţiile inculpatului B. au fost constante în sensul că nu a existat nicio înţelegere. Nici martora T., în declaraţia din 14 august 2015, nu menţionează ceva despre vreo înţelegere. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile acesteia din faţa Curţii de Apel Bucureşti, unde a relatat că nu cunoaşte dacă B. s-a oferit să îl ajute pe A. cu dosarul de la D.I.I.C.O.T., nu a asistat la vreo discuţie între cei doi pe acest subiect, iar B. îi cerea lui A. sumele pentru serviciile de avocatură. Totodată, declaraţiile martorilor cu identitate protejată, care susţin teza existenţei unei înţelegeri între B. şi A., fac referire la alte perioade decât cele reţinute prin rechizitoriu.
În opinia apelantului inculpat A., singurul mijloc de probă care susţine existenţa unei înţelegeri este reprezentat de propria declaraţie din cursul urmăririi penale, însă, la termenul din 23 martie 2022, a arătat că nu îşi menţine declaraţiile date anterior în cauză şi a explicat contextul în care a dat declaraţia din cursul urmăririi penale, expunând motivele care l-au determinat la acel moment să relateze aspecte care nu corespundeau realităţii. Explicaţiile date pentru schimbarea declaraţiilor sunt rezonabile şi credibile, iar dacă acestea nu creează instanţei o certitudine, ar trebui să conducă măcar la existenţa unui dubiu.
Drept urmare, apelantul inculpat A. a solicitat să se constate că, în mod greşit, a reţinut prima instanţă că ar fi existat o înţelegere, în primăvara anului 2014, între el şi B. pentru "rezolvarea" dosarului J. de la D.I.I.C.O.T., o astfel de înţelegere nefiind susţinută de mijloacele de probă administrate în cauză, motiv pentru care a apreciat că se impune pronunţarea unei soluţii de achitare, întrucât fapta nu există.
Deopotrivă, s-a arătat că instanţa de fond a făcut referire în motivarea soluţiei de condamnare la declaraţiile martorilor cu identitate protejată Y. şi X., hotărârea de condamnare bazându-se în mod determinant pe declaraţiile acestora, singurele probe menţionate în plus fiind reprezentate de declaraţia lui A. din faza de urmărire penală şi cea a martorei T..
Având în vedere contradicţiile care se găsesc în declaraţiile martorilor cu identitate protejată, apelantul inculpat A. a considerat că se află în imposibilitate de a se apăra faţă de susţinerile acestor persoane. Sub acest aspect, a precizat că nu a discutat niciodată într-un cerc de persoane aspecte care vizau soluţionarea dosarului penal, dar nu poate dovedi că nu a avut loc o discuţie cu acei martori sau că nu îi sunt prieteni pentru că nu le cunoaşte identitatea. Chiar şi în situaţia în care ar fi avut loc o întâlnire cu martorii cu identitate protejată, trebuia să aibă posibilitatea să identifice alţi martori care ar fi putut fi prezenţi la discuţie şi care ar fi putut contrazice declaraţiile lui Y. şi X..
În consecinţă, apelantul inculpat A. a apreciat că sentinţa Curţii de Apel Bucureşti este nelegală pentru că soluţia de condamnare se bazează pe declaraţiile martorilor cu identitate protejată, dreptul său la apărare fiind grav încălcat.
În privinţa incidenţei cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., apelantul inculpat A. a susţinut că, dacă se va considera, totuşi, că între el şi B. a existat o înţelegere, această teorie este susţinută doar de declaraţia sa din faza de urmărire penală coroborată cu declaraţia martorei T. din 18 august 2015. Dacă se apreciază că acele declaraţii sunt adevărate, s-a solicitat să se constate că ele nu se pliază pe tipicitatea infracţiunii de trafic de influenţă, ci reprezintă acte de pregătire ale unei infracţiuni de dare mită, care nu se pedepsesc întrucât lanţul infracţional nu a mers mai departe la C.. Astfel, raportat la datele dosarului, apelantul A. a susţinut că activitatea sa infracţională s-a rezumat cel mult la efectuarea actelor de pregătire ale infracţiunii de dare de mită, constând în procurarea sumelor de bani şi remiterea lor intermediarului, în speţă inculpatului B.. Actele de pregătire au constat în acte materiale, în sine reprezentând acte licite, nesancţionate de legea penală. Prin urmare, a considerat că nu există la dosarul cauzei, indiferent de etapa procesuală, probe suficiente pentru reţinerea infracţiunii de cumpărare de influenţă în sarcina sa, comiţând, cel mult, simple acte de pregătire la infracţiunea de dare de mită, nesancţionate penal în dreptul intern. Cel mai important argument în acest sens este reprezentat de achitarea C. pentru infracţiunea de luare de mită, fapt ce dovedeşte că banii nu au ajuns mai departe de inculpatul B..
În ceea ce priveşte scopul remiterii sumei de 150.000 euro, apelantul inculpat A. a arătat că acea plată reprezintă un comision plătit "la negru" pentru că B. ar fi găsit clienţi pentru vânzarea unor bunuri ale societăţii comerciale controlată de A., care avea o situaţie financiară problematică şi trebuia să vândă din bunuri pentru a supravieţui, în acest sens fiind propia declaraţie dată în faţa Curţii de Apel Bucureşti care se coroborează cu declaraţia martorului CC., audiat, de asemenea, în faţa instanţei de fond. Aşadar, s-a solicitat că se stabilească că suma de 150.000 de euro plătită în toamna anului 2014 a reprezentat un comision nefiscalizat, iar această plată nu este relevantă în raport de acuzaţie.
Referitor la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, s-a arătat termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani şi trebuie să se analizeze dacă la acesta se mai adaugă perioada de 9 luni şi 19 zile, cuprinsă între momentul în care s-a dispus condamnarea definitivă, în primul ciclu procesual şi cel în care decizia respectivă a fost desfiinţată, urmare a admiterii contestaţiei în anulare şi perioada de 2 luni, corespunzătoare perioadei stării de urgenţă (în total 11 luni şi 19 zile). În opinia apărării, niciunul dintre aceste două intervale nu trebuie să constituie temeiuri de suspendare a termenului prescripţiei răspunderii penale, însă, chiar şi în situaţia în care ar fi reţinute, termenul s-a împlinit la 19 februarie 2023.
Referitor la decretele Preşedintelui României prin care s-a instituit şi, ulterior, prelungit starea de urgenţă pe teritoriul ţării, conform cărora procesele penale se suspendau de drept, cu anumite excepţii, printre care se regăseau şi cauzele ce cuprind măsuri de protecţie a martorilor, excepţie aplicabilă şi cauzei de faţă, consideră că, şi în situaţia în care se apreciază că prezenta cauză a fost suspendată pe durata celor două luni, cât a durat starea de urgenţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale este împlinit.
Apelantul inculpat A. a invocat şi incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 292 alin. (2) C. pen. Sub acest aspect, dacă se va constata că starea de fapt şi încadrarea juridică sunt în sensul că s-a înţeles cu inculpatul B. să îi dea 1,5 milioane de euro pentru a-i cumpăra influenţa asupra conducerii D.I.I.C.O.T., iar ulterior i-a dat acestuia 150.000 euro, preţ al acestei influenţe exercitate anterior, inculpatul a solicitat să se constate că a dezvăluit aceste aspecte în declaraţia din faza de urmărire penală, situaţie în care declaraţia sa este un autodenunţ.
Cu referire la această chestiune, inculpatul A. a solicitat să se aibă în vedere că "denunţul" lui E. şi sesizarea D.N.A. vizau o altă stare de fapt, alte elemente materiale şi altă încadrare juridică şi nu pot fi considerate denunţuri raportat la situaţia procesuală actuală, starea de fapt şi încadrarea juridică din rechizitoriu nu mai există juridic după achitarea lui C. şi schimbarea încadrării în infracţiunea de cumpărare de influenţă în ceea ce îl priveşte, astfel încât singurul denunţ care este valabil în situaţia dată este autodenunţul său.
La rândul său, apelantul inculpat B. a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (2). lit. b) C. proc. pen.., rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, având în vedere că prin schimbarea de încadrare juridică dispusă de Curtea de Apel Bucureşti s-a realizat o redimensionare a acuzaţiei, circumstanţele factuale avute în vedere de instanţa de fond fiind diferite de cele reţinute în rechizitoriu, precum şi faptul că nu a fost motivată soluţia de schimbare a încadrării juridice dispuse prin încheierea din data de 29.12.202.
Pe fondul apelului, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, pentru cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. sau pentru cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. În măsura în care se va constata că fapta există şi că este prevăzută de legea penală, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (3). lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen.., s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare întrucât nu există probe care, dincolo de orice dubiu, să fie apte să probeze că infracţiunea ar fi fost săvârşită de către inculpat.
În situaţia în care nu se pronunţă o soluţie de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a solicitat să se constate că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi să se dispună încetarea procesului penal sub aspectul pretinsei săvârşiri a infracţiunii de trafic de influenţă.
Deopotrivă, s-a solicitat să se dispună ridicarea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 95/P/2015 din 24 septembrie 2015 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, secţia de Combatere a Corupţiei, astfel cum au fost modificate prin încheierea din data de 13 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, în dosarul nr. x/2015, menţinute prin încheierea instanţei din 04.05.2022.
Referitor la solicitarea de trimiterea a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, apelantul inculpat B. a susţinut că prin schimbarea încadrării juridice dispusă de Curtea de Apel Bucureşti s-a realizat o redimensionare a acuzaţiei aduse, circumstanţele factuale avute în vedere de instanţa de fond fiind diferite de cele reţinute în rechizitoriu. Astfel, schimbarea încadrării juridice nu a fost una formală, ce ţine de circumstanţele de comitere a faptelor, ci au fost reţinute aspecte care conturează o altă situaţie de fapt şi care nu constituie elemente intrinseci acuzaţiei iniţiale aduse prin actul de sesizare.
Deopotrivă, apelantul a invocat şi nemotivarea soluţiei de schimbare a încadrării juridice dispuse prin încheierea din 29.12.2021 şi respingerea cererii sale de administrare de probe prin raportare la noua încadrare juridică, considerând că soluţia de condamnare este una nelegală. Sub acest aspect, a arătat că modalitatea în care a fost soluţionată cererea sa privind administrarea unor probe suplimentare prin raportare la noua încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa reprezintă o veritabilă încălcare a dreptului la apărare, în condiţiile în care tot probatoriul a fost administrat în sensul combaterii infracţiunii de dare de mită sub forma de participaţie a complicităţii.
Tot referitor la nemotivarea soluţiei de schimbare a încadrării juridice, s-a învederat că nici în cuprinsul hotărârii apelate nu sunt redate considerentele avute în vedere, reţinându-se doar că nu au fost schimbate faptele menţionate în rechizitoriu, însă diferenţele dintre elementele constitutive ale celor două infracţiuni (cea din rechizitoriu şi cea în care s-a schimbat încadrarea juridică) sunt semnificative şi se impunea administrarea de probe pentru a se clarifica toate aspectele de fapt deduse judecăţii.
Relativ la aspectele învederate, apelantul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Pe fond, referitor la solicitarea privind pronunţarea unei soluţii de achitare (conform art. 16 alin. (1) lit. a), b) sau c C. proc. pen..), apelantul inculpat B. a susţinut că toate probele administrate anterior desfiinţării hotărârilor de condamnare trebuiau readministrate în mod nemijlocit de către instanţa de fond, ţinându-se seama de autoritatea de lucru judecat sub aspectul lipsei probelor privind infracţiunea de luare de mită în raport cu C. şi condamnarea martorului denunţător E. pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, din cauză că acesta a refuzat să mai susţină denunţul mincinos formulat în timp ce afla în stare de arest preventiv, într-un alt dosar instrumentat de aceeaşi unitate de parchet – D.N.A. şi care a dat denunţul în schimbul unor promisiuni din partea procurorului de caz, situaţie de natură să înfrângă principiul loialităţii administrării probelor.
Pornind de la principiul loialităţii administrării probelor în procesul penal şi obligativitatea excluderii probelor obţinute în mod nelegal, în scopul pronunţării unei hotărâri asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii şi a vinovăţiei, apelantul B. a solicitat ca instanţa să aibă în vedere exclusiv probele asupra cărora nu planează nicio îndoială.
În ceea ce priveşte denunţul şi declaraţiile martorului E., apelantul a solicitat eliminarea declaraţiilor acestuia, întrucât aceste mijloace de probă au fost obţinute în mod nelegal, nelegalitatea derivând tocmai din condamnarea martorului pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, precum şi din cele relatate de acesta în sensul că a dat declaraţia ca urmare a promisiunii procurorului de caz de a i se rezolva situaţia dintr-un alt dosar, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat.
În ceea ce priveşte declaraţia din cursul urmăririi penale dată de A., apelantul B. a solicitat să dispună înlăturarea în tot a acesteia, pe de o parte, prin raportare la retractarea de către inculpat a acestei declaraţii cu ocazia audierii nemijlocite în fata instanţei, iar, pe de altă parte, prin raportare la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 101 C. proc. pen.., fiind evident că au fost întrebuinţate ameninţări şi alte mijloace de constrângere în scopul de a se obţine aceasta probă în faza de urmărire penală.
În opinia apelantului, prima instanţa a dat eficienţă probatorie superioară declaraţiei din faza de urmărire penală a lui A., fără a ţine seama de celelalte aspecte clarificate de inculpat cu ocazia cercetării judecătoreşti şi de coroborarea declaraţiilor lui A., Pop, E. în ceea ce priveşte modul neloial de acţiune al procurorului de caz privitor la modul de obţinere a denunţurilor/declaraţiilor acestora. Deopotrivă, cu toate că au existat mai multe declaraţii retractate ori nuanţate sub aspectul elementelor esenţiale reţinute în actul de inculpare – propria declaraţie şi cea a martorei T. – în mod nelegal prima instanţă a dat prevalenţă probatorie superioară declaraţiilor date în faza de urmărire penală.
Apelantul a arătat că i se impută că i-ar fi pretins lui A. suma de 1,5 milioane euro în schimbul influenţei despre care se susţine că l-ar fi lăsat pe A. să creadă că ar avea-o asupra persoanelor cu putere de decizie din cadrul D.I.I.C.O.T. în scopul obţinerii unei soluţii favorabile într-un dosar ce îl viza pe A..
Prima instanţă a reţinut că ar fi probate faptele deduse judecăţii prin raportare la o presupusă conivenţă infracţională între inculpaţii A. si Pop, care se cunoşteau anterior pronunţării soluţiei de clasare, iar pretinderea şi primirea respectivelor foloase s-ar fi probat printr-un gest făcut cu mâna de către inculpatul A., care a manifestat siguranţa sub aspectul soluţiei ce ar fi urmat să se pronunţe în dosarul penal.
Referitor la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, apelantul B. a susţinut că ceea ce prezintă relevanţă juridică determinantă în soluţionarea cauzei este momentul la care sunt oferite foloasele prin raportare la conduita solicitată funcţionarului public.
Astfel, textul de lege sancţionează acordarea foloaselor patrimoniale (în oricare din cele trei modalităţi alternative) în vederea determinării funcţionarului la o anumită conduită viitoare. Prin urmare, acordarea foloaselor este prealabilă acţiunii funcţionarului public, fapta fiind săvârşită tocmai în scopul determinării funcţionarului la o acţiune contrară atribuţiilor sale de serviciu.
În speţă, însă, se reţine prin actul de inculpare că pretinsele foloase ar fi fost acordate cu titlu de răsplată (ulterior) pentru săvârşirea pretinsei activităţi infracţionale de către funcţionarul public (ca efect al folosirii pretinsei influenţe).
Raţiunea pentru care se sancţionează conduita traficantului de influenţă este tocmai aceea că acesta îşi foloseşte influenţa pe care o are sau pe care îl lasă pe cumpărătorul de influenţă să creadă că ar avea-o asupra funcţionarului public în vederea obţinerii unei anume modalităţi de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu în interesul cumpărătorului de influenţă, după ce în prealabil cumpărătorul de influenţă a plătit preţul acesteia.
În opinia Ministerului Public, inculpatul Pop ar fi avansat ideea unei influenţe asupra persoanelor cu putere de decizie, iar suma de bani vehiculată nu ar fi fost pentru inculpat, ci pentru persoanele cu putere de decizie. Or, în ambele ipoteze de analiză, construcţia juridică urmăreşte o infracţiune de luare de mită (ipoteza pretinderii unor sume de bani în schimbul unui serviciu) sau de primire de foloase necuvenite (ulterior îndeplinirii actului în virtutea funcţiei funcţionarului public), însă nu de trafic de influenţă pentru care este cercetat domnul B..
S-a mai arătat că, din analiza coroborată a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, în mod nemijlocit în faţa instanţei, nu rezultă că B. ar fi lăsat să se creadă că ar fi avut influenţă asupra unui funcţionar public, precum organele de conducere din cadrul D.I.I.C.O.T. şi nici că ar fi promis că va determina anumiţi funcţionari să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Deopotrivă, apelantul a susţinut că întregul mecanism infracţional avut în vedere în rechizitoriu este infirmat ca efect al achitării inculpatei C. (fapta nu există). Chiar şi în ipoteza în care s-ar reţine în continuare de către acuzare pretinderea (pentru sine sau pentru altul, exceptând pe C.) de către Pop de bani sau alte foloase în schimbul unei influenţe (despre care nu mai se poate susţine că ar fi vizat-o pe C.), mecanismul infracţional avut în vedere la trimiterea în judecată este infirmat prin declaraţiile lui A. (care nu şi-a menţinut declaraţiile date anterior), precum şi de declaraţia martorei T. (care nu a confirmat ipoteza avansată de Ministerul Public în acuzare).
Totodată, acuzaţia adusă este infirmată inclusiv prin declaraţia martorei C., care nu a confirmat existenţa vreunei influenţe din partea lui B. în modalitatea descrisă în rechizitoriu. De altfel, prin declaraţia dată de A. în faţa instanţei se infirmă inclusiv ipoteza interesului cumpărării pretinsei influenţe despre care se afirmă că ar fi avut-o Pop, neexistând niciun motiv logic pentru ca A. să urmărească o soluţie favorabilă în respectivul dosar (clasat la data presupusei săvârşiri a faptei) şi lipsind orice mijloc de probă cert, apt sa confirme acuzaţia adusă lui B..
Apelantul a mai susţinut că, în condiţiile în care declaraţia sa în faţa instanţei se coroborează cu restul declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, în sensul inexistenţei vreunei influenţe şi/sau pretinderi de bani ori alte foloase în schimbul folosirii pretinsei influenţe, întregul mecanism pretins infracţional descris în conţinutul rechizitoriului este infirmat, astfel încât singura soluţie ce se poate dispune în cauză este una de achitare, întrucât fapta reţinută în sarcina sa nu există.
În ceea ce priveşte suma de de 150.000 euro, apelantul a arătat că nu s-a făcut dovada că a pretins această sumă, singura probă fiind reprezentată de declaraţia lui A., asupra căreia acesta a revenit. În privinţa standardului probator al trasabilităţii sumei de bani care i-ar fi fost plătite, a învederat că acesta este susţinut doar de declaraţia unui martor denunţător mincinos, inculpat în prezenta cauză (A.), care susţine că a pus banii într-un plic sigilat, pe care nu l-a mai văzut nimeni şi i-ar fi trimis lui B., prin intermediul unei alte persoane, care i l-a lăsat acestuia din urmă ori la secretariatul cabinetului.
Referitor la incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, apelantul a arătat că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este reprezentat de luna noiembrie 2013. Sub acest aspect, s-a învederat că, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă momentul care primează este cel al pretinderii, existând o practică judiciară constantă conform căreia, în măsura în care se primesc bani după momentul la care s-a realizat actul pentru care s-ar fi traficat influenţa, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, ci ale celei de înşelăciune. Or, în speţă, în luna iulie s-a dispus de către parchet soluţia de clasare în dosarul lui A., iar plata sumelor de bani, la care face referire acesta şi cu privire la care şi-a retractat declaraţia, este ulterioară. Prin raportare la acest moment, data comiterii faptei ar fi noiembrie 2013, în raport cu care, indiferent de modalitatea de calcul, termenul de prescripţie s-a împlinit deja.
În privinţa unei eventuale suspendări a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, inculpatul a precizat că a formulat apel împotriva hotărârii pronunţate în fond, în primul ciclu procesual, iar, ulterior, o contestaţie în anulare împotriva deciziei din apel, care a fost admisă, constatându-se că ambele hotărâri pronunţate în cauză (fond şi apel) sunt nelegale. Aşadar, tot cursul judiciar al dosarului până în acest moment, cu excepţia hotărârii apelate, a fost desfiinţat pentru considerente de nelegalitate. Pe cale de consecinţă, inculpatul a apreciat că, atât timp cât au fost desfiinţate hotărârile în baza cărora a fost condamnat şi în baza cărora a fost reţinut şi arestat, acestea sunt lipsite de orice efect. În ceea ce priveşte perioada de 2 luni, în care a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României, s-a solicitat să se aibă în vedere că, în acea perioadă, a fost redactată hotărârea prin care s-a admis apelul, astfel încât procedura judiciară nu a fost întreruptă, neputându-se reţine incidenţa unei cauze de suspendare a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale.
Având în vedere cele expuse, apelantul inculpat B. a solicitat să se dispună încetarea procesului penal ca efect al incidenţei prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, şi, pe cale de consecinţă, revocarea măsurilor asigurătorii instituite în cauză.
Cercetarea judecătorească în faţa instanţei de apel
În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel a fost audiat inculpatul B. (declaraţia din 21 februarie 2023, dosar apel). Apelantul inculpat A. nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel, iar la termenul din data de 07 februarie 2023, apărătorul ales al acestuia a precizat că partea nu doreşte să dea declaraţie în această fază procesuală.
Totodată, în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel a fost administrată proba testimonială, fiind audiate martorele T. (declaraţia din 07 februarie 2023, dosar apel) şi U. (declaraţia din 21 februarie 2023, dosar apel).
Examinând sentinţa, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen.., şi analizând cu prioritate motivele formale de apel prin care se tinde la pronuntarea unei soluţii de trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată următoarele:
Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, apărarea ambilor inculpaţi a invocat două motive de trimitere a cauzei spre rejudecare respectiv încălcarea dreptului la apărare prin neaducerea la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin încheierea de şedinţă din data de 29.12.2021 şi nepronunţarea asupra faptei ce a constituit obiectul acuzaţiei penale.
În ceea ce priveşte prima critică formulată, din examinarea actelor dosarului instanţei de fond (toate actele efectuate şi măsurile dispuse în primul ciclu procesual fiind lovite de nulitate absolută, astfel că Înalta Curte nu se poate raporta la acestea), se constată că, prin încheierea de şedinţă din data de 29.12.2021, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., în infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi, totodată, din infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului A., în infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a arătat următoarele: "Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma situaţiei de fapt descrise în actul de sesizare a instanţei, Curtea constată că sunt incidente dispoziţiile legale susmenţionate. În raport de probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, cu ocazia rejudecării în fond a prezentei cauze, Curtea apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptelor deduse judecăţii prin rechizitoriu, în sensul celor solicitate prin prezenta cerere. Ca atare, Curtea, va admite cererea formulată de procuror. (...) Motivarea pe larg a soluţiei de admitere a acestei cereri se va regăsi în hotărârea ce se va pronunţa pe fondul cauzei".
În analiza criticii referitoare la neaducerea la cunoştinţă a faptelor care au justificat schimbarea încadrării juridice, Înalta Curte apreciază necesar, mai întâi, să facă trimitere la jurispudenţa cu caracter obligatoriu a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului cât şi la Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, urmând ca, ulterior, să prezinte acuzaţiile astfel cum au fost formulate împotriva inculpaţilor precum şi faptele reţinute de către instanţă prin hotărârea de condamnare şi să verifice în ce masură acest drept a fost respectat în cauză.
Art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul acuzatului de a fi informat cu privire la natura şi cauzele acuzaţiei ce i se aduce. Dispoziţiile convenţionale evidenţiază necesitatea ca autorităţile naţionale să depună o maximă diligenţă cu privire la modul în care se face notificarea acuzaţiei către cel interesat, deoarece actul de acuzaţie are un rol determinant în procedura penală; începând cu data notificării, persoana în cauză este oficial avizată despre baza factuală şi juridică a învinuirii ce i se aduce (Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Kamasinski împotriva Austriei, paragraful 79; Hotărârea din 25 martie 1999, pronunţată în Cauza Pélissier şi Sassi împotriva Franţei, paragrafele 51-52; Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragraful 59).
Convenţia recunoaşte acuzatului nu numai dreptul de a fi informat cu privire la "cauza" acuzaţiei, adică faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia, dar şi la "natura" acuzaţiei, adică încadrarea juridică a faptelor în cauză; în ambele situaţii informarea trebuie să fie detaliată (Hotărârea din 25 martie 1999, pronunţată în Cauza Pélissier şi Sassi împotriva Franţei, paragraful 51; Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragraful 59; Hotărârea din 7 ianuarie 2010, pronunţată în Cauza Penev împotriva Bulgariei, paragrafele 33 şi 42; Hotărârea din 12 aprilie 2011, pronunţată în Cauza Adrian Constantin împotriva României, paragraful 18).
Directiva 2012/13/UE privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, prevede în art. 6 alin. (1) şi (3) că "Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate primesc informaţii cu privire la fapta penală de a cărei comitere acestea sunt suspectate sau acuzate. Informaţiile respective se furnizează cu promptitudine şi cu detaliile necesare pentru a se putea garanta caracterul echitabil al procedurilor şi exercitarea efectivă a dreptului la apărare […] (3) Statele membre se asigură că, cel târziu la prezentarea fondului acuzării în instanţă, se oferă informaţii detaliate cu privire la acuzare, inclusiv natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, precum şi forma de participare a persoanei acuzate."
Prin decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 500 din 20.06.2019 prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 377 alin. (4) teza întâi şi art. 386 alin. (1) C. proc. pen.. sunt constituţionale în măsura în care instanţa de judecată se pronunţă cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluţionează fondul cauzei, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele:
23. În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, Curtea reţine că, potrivit art. 286 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen., aceasta este menţionată, în mod obligatoriu, în ordonanţa de începere a urmăririi penale, în ordonanţa de dispunere a continuării acesteia faţă de suspect, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, în rechizitoriu, în ordonanţele de clasare ori de renunţare la urmărirea penală şi în cuprinsul oricărei ordonanţe sau al oricărui referat, emise în cursul urmăririi penale. Legea procesual penală în vigoare prevede că, odată cu dispunerea de către procuror sau organul de cercetare penală a continuării urmăririi penale asupra unei persoane, aceasta dobândeşte calitatea de suspect şi drepturile şi obligaţiile ataşate acestei calităţi, printre care şi dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia. Cu privire la conţinutul informării ce se impune a fi realizată, art. 307 din C. proc. pen. menţionează obligaţia ca suspectului să i se comunice fapta pentru care este suspectat, încadrarea juridică a acesteia, precum şi drepturile procesuale reglementate în art. 78 raportat la art. 83 din C. proc. pen.. Totodată, după punerea în mişcare a acţiunii penale, dispoziţiile procesuale ale art. 309 obligă organele de urmărire penală să aducă acest lucru la cunoştinţa inculpatului şi să îi solicite o nouă declaraţie. Aşadar, după emiterea ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, organul de cercetare penală sau procurorul îl va chema pe inculpat pentru a-l audia. Inculpatului i se aduc la cunoştinţă punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inclusiv fapta pentru care a fost inculpat şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale ataşate noii sale calităţi. (...)
25. Curtea reaminteşte că a treia modalitate de notificare oficială a "acuzaţiei" constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului, în temeiul art. 344 alin. (2) din C. proc. pen., cu toate că, anterior, inculpatul a luat cunoştinţă de acuzaţiile ce îi sunt aduse prin comunicarea, în condiţiile art. 309 alin. (3) din C. proc. pen., a ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale având valoarea unui act de punere sub acuzare. (...)
38. (...) "potrivit Directivei 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, "În cazul în care, în cursul procedurilor penale, detaliile acuzării se modifică într-o măsură care să afecteze în mod substanţial poziţia persoanei suspectate sau acuzate, modificările ar trebui să i se comunice persoanei respective atunci când este necesar pentru garantarea caracterului echitabil al procedurilor şi la timp pentru a permite exercitarea efectivă a dreptului la apărare" (paragraful 29), art. 6 alin. (4) stabilind că "Statele membre se asigură că persoanele suspectate sau acuzate sunt informate cu promptitudine cu privire la orice modificare a informaţiilor oferite în conformitate cu prezentul articol [s.n. informaţii cu privire la acuzare], acolo unde este necesar pentru a garanta caracterul echitabil al procedurilor". Totodată Curtea reaminteşte că art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul acuzatului de a fi informat cu privire la cauza acuzaţiei (faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia) şi natura acuzaţiei (încadrarea juridică a faptelor în cauză), iar dreptul de a fi informat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei trebuie să fie analizat în lumina dreptului acuzatului de a-şi pregăti apărarea.
39. Cu privire la "reîncadrarea juridică a acuzaţiei", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că "Acuzatul trebuie să fie informat în mod corespunzător şi pe deplin cu privire la orice modificare a acuzaţiei, inclusiv modificările care au legătură cu «cauza» acesteia, şi trebuie să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pentru a reacţiona la aceste modificări şi pentru a-şi organiza apărarea pe baza oricărei noi informaţii sau afirmaţii. Modificarea acuzaţiei aduse unei persoane, indiferent dacă este vorba despre natura faptelor imputate sau despre calificarea lor juridică, trebuie adusă la cunoştinţa ei în aceleaşi condiţii de promptitudine prevăzute de art. 6 paragraful 3 lit. a), pentru ca ea să fie în măsură să dispună de facilităţile necesare organizării apărării în noile condiţii apărute". (Hotărârea din 25 iulie 2000, pronunţată în Cauza Mattoccia împotriva Italiei, paragraful 61, şi Decizia din 5 septembrie 2006, pronunţată în procedura de admisibilitate a cererii în Cauza Bäckström şi Andersson împotriva Suediei). Mai mult, aceeaşi instanţă europeană a statuat că "Informaţiile referitoare la acuzaţiile aduse, inclusiv încadrarea juridică reţinută de instanţă în materie, trebuie să fie furnizate fie înainte de proces, în actul de inculpare, fie cel puţin în cursul procesului, prin alte mijloace, precum extinderea formală sau implicită a acuzaţiilor. Simpla menţionare a posibilităţii teoretice ca instanţa să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce priveşte încadrarea infracţiunii este, în mod evident, insuficientă" (Hotărârea din 20 aprilie 2006, pronunţată în Cauza I.H. şi alţii împotriva Austriei, paragraful 34). S-a reţinut totodată că "În cazul reîncadrării faptelor în cursul procesului, acuzatului trebuie să i se acorde posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare în mod practic şi efectiv şi în timp util (Hotărârea din 25 martie 1999, pronunţată în Cauza Pélissier şi Sassi împotriva Franţei, paragraful 62; Hotărârea din 25 ianuarie 2011, pronunţată în Cauza Block împotriva Ungariei, paragraful 24). De altfel, cu valoare de principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "statele contractante au obligaţia de a adopta măsuri pozitive care să garanteze respectarea efectivă a drepturilor înscrise în art. 6, adică să realizeze punerea lor în valoare în folosul celor cărora le sunt recunoscute" (Hotărârea din 30 ianuarie 2001, pronunţată în Cauza Vaudelle împotriva Franţei, paragraful 52), principiu aplicabil şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie".
Pornind de la aceste principii care reglementează la nivel european dreptul la informare, componentă esenţială a dreptului la apărare, se constată că în încheierea prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice nu este prezentată "cauza" acuzaţiei, adică faptele materiale care erau imputate inculpaţilor A. şi B., acestea fiind prezentate pentru prima dată în hotărârea instanţei de fond.
Analizând, în continuare, dacă detaliile acuzării s-au modificat într-o măsură care să afecteze în mod substanţial poziţia persoanelor acuzate, Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, s-a început urmărirea penală prin Ordonanţa din 25.02.2015, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, sub aspectul situaţiei de fapt reţinându-se următoarele:
"La data de 25.02.2015, E. a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei cu privire la următoarea situaţie de fapt:
În cursul anului 2014, C. i-a solicitat lui E. să îl contacteze pe B., fost şef al A.N.A.F., acesta îi transmisese un mesaj de salut la o dată anterioară. În baza solicitării, E. s-a întâlnit cu B. în incinta hotelului DD., din zona Piaţa Muncii. După câteva întrevederi, în aceeaşi locaţie, B. i-a solicitat lui E. să îi adreseze punctual lui C. rugămintea de a-1 sprijini pe A., despre care i-a menţionat că este un client al său şi care la acel moment, avea un dosar deschis la D.l.I.C.O.T.
Iniţial, E. a refuzat să-i comunice solicitarea, dar în urmele insistenţelor lui B., a acceptat să transmită mesajul către C.. Ulterior, când E. a abordat-o pe C., referitor la solicitarea lui B., aceasta i-a spus că a spus că nu cunoaşte situaţia respectivă, mai mult a părut că ignoră mesajul.
În cursul aceluiaşi an, la o dată ulterioară, la o întâlnire pe care a avut-o cu C., în incinta localului EE. din zona Alba Iulia, E. a observat că acolo se afla şi B.. Acesta a comunicat, în particular, cu C.. La câteva săptămâni după această întâlnire, C. i-a comunicat lui E. că, după verificări, a aflat într-adevăr de existenţa unui dosar pe numele lui A., care ar fi fost redeschis dar că nu sunt probe şi că, probabil, se va închide cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale, cerându-i să-i comunice acest lucru lui B.. După câteva zile E. i-a comunicat lui B. aceste aspecte. Ulterior, C. i-a înmânat lui E. o copie a soluţiei respective, pentru a-i fi înmânată lui B., lucru pe care acesta 1-a făcut.
În scurt timp, B. i-a promis lui E. că, întrucât are şi contract de reprezentare încheiat cu A., îi poate transmite, atât pentru el cât şi pentru C., diverse sume de bani, nu a precizat cuantumul. E. i-a refuzat propunerea, întrucât el nu transmisese respectivul mesaj din astfel de considerente, dar, ulterior, în apropierea zilei sale de naştere, B. i-a dat, ca şi cadou, un ceas de mână, marca x. Ulterior, B. i-a dat lui E., prin intermediul unui angajat de-al său, la Hotelul DD., suma de 20.000 euro.
Din suma de 20.000 euro, E. a oprit 2.500 euro care reprezentau contravaloarea unor medicamente pe care, în prealabil, i le furnizase lui B., iar restul sumei, la data de 08.11.2014, i-a dat-o C., la domiciliul acesteia, ca provenind de la B." .
Ulterior, prin ordonanţa din 19 august 2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sub aspectul situaţiei de fapt reţinându-se că: "din denunţul din data de 25.02.2015, a rezultat că, în toamna anului 2014 numitul B. a plătit martorului denunţător E., prin intermediul unui angajat al său, suma de 20.000 euro cu scopul de a fi emisă mai departe, de către cel din urmă, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, C. pentru ca aceasta să determine soluţionarea dosarului nr. x/2012, în care era cercetat numitul A., printr-o soluţie de netrimitere în judecată a acestuia.
Numitul B. a realizat legătura infracţională cu numita C., iniţial prin intermediul martorului denunţător E., dar şi direct şi a acţionat în favoarea şi pentru numitul A. care era cercetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată. Suma de 20.000 euro provenind de la numitul A. a fost plătită efectiv de către B. martorului denunţător E. în perioada de început a lunii noiembrie 2014, iar din această sumă cel din urmă a remis numitei C., în data de 8.11.2014, efectiv, suma de 17.500 euro la domiciliul acesteia şi şi-a reţinut pentru sine suma de 2.500 euro pe care cel dintâi i-o datora" .
La aceeaşi dată, 19 august 2015, considerându-se că "din probele administrate ulterior au rezultat indicii rezonabile cu privire la faptul că A. a săvârşit faptele pentru care s-a început urmărirea penală", s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în fapt reţinându-se aceleaşi împrejurări ca cele descrise în ordonanţa din 25.02.2015.
Potrivit art. 307 C. proc. pen.., suspectului A. i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea procesuală, fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale. Sub aspectul faptei pentru care era cercetat, din procesul – verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect din 19 august 2015, rezultă că aceasta constă în aceea că:
"În cursul anului 2014, C. i-a solicitat lui E. să îl contacteze pe B., fost şef al A.N.A.F., care îi dăduse în prealabil acesteia un mesaj telefonic de salut. În baza solicitării, E. s-a întâlnit cu B. în incinta hotelului DD., din zona Piaţa Muncii. După câteva întrevederi, în aceeaşi locaţie, B. i-a solicitat lui E. să îi adreseze punctual lui C. rugămintea de a-l sprijini pe A., pe care l-a menţionat că fiind client al său, fiind o persoană foarte importantă şi care avea, la acel moment, un dosar deschis la D.I.I.C.O.T. Iniţial, E. a refuzat să-i comunice solicitarea, dar în urmele insistenţelor lui B., a acceptat să transmită mesajul C.. Ulterior, când E. a abordat-o pe C., referitor la solicitarea lui B., aceasta i-a spus că nu cunoaşte situaţia respectivă, mai mult a părut că ignoră mesajul.
În cursul aceluiaşi an, la o dată ulterioară, la o întâlnire pe care a avut-o cu C., în incinta localului EE. din zona Alba Iulia, E. a observat că acolo se afla şi B. care a comunicat, în particular, cu C.. La câteva săptămâni după această întâlnire, C. i-a comunicat lui E. că, după verificări, a aflat într-adevăr de existenţa unui dosar pe numele lui A., care ar fi fost redeschis dar că nu sunt probe şi că, probabil, se va închide cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale, cerându-i să-i comunice acest lucru lui B.. După câteva zile E. i-a comunicat lui B. aceste aspecte.
Ulterior, C. i-a înmânat lui E. o copie a soluţiei respective, pentru a i-o da lui B., lucru pe care acesta l-a făcut. În scurt timp, B. i-a promis lui E. că, întrucât are şi contract de reprezentare încheiat cu A., îi poate transmite, atât pentru el cât şi pentru C., diverse sume de bani, al cărui cuantum nu l-a precizat. E. i-a refuzat propunerea, întrucât el nu transmisese respectivul mesaj din astfel de considerente, dar, ulterior, în apropierea zilei sale de naştere, B. i-a dat, ca şi cadou, un ceas marca x, uşor uzat, pe care a spus că nu îl purtase foarte des. Ulterior, B. i-a dat lui E., prin intermediul unui angajat de-al său, la Hotelul DD., suma de 20.000 euro.
Din suma de 20.000 euro, E. a oprit 2.500 euro care reprezentau contravaloarea unor medicamente pe care, în prealabil, i le furnizase lui B., iar restul sumei i l-a dat lui C., la domiciliul acesteia, ca provenind de la B., în data de 08.11.2014.".
Prin Ordonanţa din data de 31 august 2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale în rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 52 alin. (3) rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., în fapt reţinându-se următoarele:
"În toamna anului 2014, numitul B. a plătit martorului denunţător E., prin intermediul unui angajat al său, suma de 17.500 euro cu scopul de a fi remisă de către cel din urmă procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, C. pentru ca aceasta să determine soluţionarea dosarului nr. x/2012 în care era cercetat numitul A. printr-o soluţie de clasare (netrimitere în judecată).
Numita C. l-a determinat pe procurorul D. să dispună soluţia de clasare deoarece i-a transmis că Inspecţia judiciară efectuează un control al activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sub aspectul cauzelor vechi nesoluţionate iar acest dosar trebuie soluţionat fiind în categoria dosarelor vechi.
Numitul B. a realizat legătura infracţională cu numita C. iniţial, prin intermediul martorului denunţător E. dar şi direct acţionând în favoarea şi pentru numitul A. care era cercetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ale cărui interese le reprezenta în baza unui contract fictiv de consultanţă şi colaborare necesar mascării mitei. Numitul B. a oferit martorului denunţător E. pentru intervenţia realizată la nivelul procurorului şef C., în perioada septembrie- octombrie 2014 un ceas de mână bărbătesc x original, pe care martorul denunţător l-a predat la data de 27.02.2015 organelor de urmărire penală (după formularea denunţului).
Suma de 20.000 euro provenind de la numitul A. a fost plătită efectiv de către B. martorului denunţător E. în perioada de început a lunii noiembrie 2014 iar din această sumă cel din urmă a remis numitei C. în data de 8.11.2014 efectiv, suma de 17.500 euro la domiciliul acesteia şi şi-a reţinut pentru sine suma de 2500 euro motivat de faptul că B. îi datora acei bani pentru alte servicii licite făcute (respectiv achiziţionarea unor medicamente)." .
Pe aceeaşi bază factuală, la aceeaşi dată s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii B. şi C..
La 1 septembrie 2015, suspectului B. i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală, fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică precum şi drepturile şi obligaţiile procesuale. Din procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect, rezultă că acesta era cercetat pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 "constând în aceea că: în toamna anului 2014, numitul B. a plătit martorului denunţător E., prin intermediul unui angajat al său, suma de 17.500 euro cu scopul de a fi mai departe remisă de către cel din urmă procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, C. pentru ca aceasta să determine soluţionarea dosarului nr. x/2012 în care era cercetat numitul A. printr-o soluţie de clasare (netrimitere în judecată a acestuia).
Numita C. l-a determinat pe procurorul D. să dispună soluţia de clasare deoarece i-a transmis că Inspecţia judiciară efectuează un control al activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sub aspectul cauzelor vechi nesoluţionate iar acest dosar trebuie soluţionat fiind în categoria dosarelor vechi.
Numitul B. a realizat legătura infracţională cu numita C. iniţial, prin intermediul martorului denunţător E. dar şi direct, acţionând în favoarea şi pentru numitul A. care era cercetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ale cărui interese le reprezenta în baza unui contract fictiv de consultanţă şi colaborare necesar mascării mitei.
Numitul B. a oferit martorului denunţător E. pentru intervenţia realizată la nivelul procurorului şef C., în perioada septembrie- octombrie 2014, un ceas de mână bărbătesc x original, pe care martorul denunţător l-a predat la data de 27.02.2015 organelor de urmărire penală (după formularea denunţului).
Suma de 20.000 euro provenind de la numitul A. a fost plătită efectiv de către B. martorului denunţător E. în perioada de început a lunii noiembrie 2014 iar din această sumă cel din urmă a remis numitei C., în data de 8.11.2014, efectiv, suma de 17.500 euro la domiciliul acesteia, reţinând pentru sine suma de 2500 euro, motivat de faptul că B. îi datora acei bani pentru alte servicii licite făcute (respectiv achiziţionarea unor medicamente)."
La aceeaşi dată de 1 septembrie 2015, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpaţii B., A. şi C., situaţia de fapt descrisă în sarcina inculpaţilor corespunzând celei din ordonanţele de efectuare în continuare a urmăririi penale.
Din procesul– verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat din 01 septembrie 2015, rezultă că B. era cercetat pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 "constând în aceea că: în toamna anului 2014, numitul B. a plătit martorului denunţător E., prin intermediul unui angajat al său, suma de 17.500 euro cu scopul de a fi mai departe remisă de către cel din urmă procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, C. pentru ca aceasta să determine soluţionarea dosarului nr. x/2012 în care era cercetat numitul A. printr-o soluţie de clasare (netrimitere în judecată a acestuia).
Numita C. l-a determinat pe procurorul D. să dispună soluţia de clasare deoarece i-a transmis că Inspecţia judiciară efectuează un control al activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sub aspectul cauzelor vechi nesoluţionate iar acest dosar trebuie soluţionat fiind în categoria dosarelor vechi. Numitul B. a realizat legătura infracţională cu numita C. iniţial, prin intermediul martorului denunţător E. dar şi direct, acţionând în favoarea şi pentru numitul A. care era cercetat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ale cărui interese le reprezenta în baza unui contract fictiv de consultanţă şi colaborare necesar mascării mitei. Numitul B. a oferit martorului denunţător E. pentru intervenţia realizată la nivelul procurorului şef C., în perioada septembrie- octombrie 2014, un ceas de mână bărbătesc x original, pe care martorul denunţător l-a predat la data de 27.02.2015 organelor de urmărire penală (după formularea denunţului).
Suma de 20.000 euro provenind de la numitul A. a fost plătită efectiv de către B. martorului denunţător E. în perioada de început a lunii noiembrie 2014 iar din această sumă cel din urmă a remis numitei C., în data de 8.11.2014, efectiv, suma de 17.500 euro la domiciliul acesteia, reţinând pentru sine suma de 2500 euro, motivat de faptul că B. îi datora acei bani pentru alte servicii licite făcute (respectiv achiziţionarea unor medicamente)."
În ceea ce-l priveşte pe A., din procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat, rezultă că faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 "constând în aceea că: În cursul anului 2014, C. i-a solicitat lui E. să îl contacteze pe B., fost şef al A.N.A.F., care îi dăduse în prealabil acesteia un mesaj telefonic de salut. În baza solicitării, E. s-a întâlnit cu B. în incinta hotelului DD., din zona Piaţa Muncii. După câteva întrevederi, în aceeaşi locaţie, B. i-a solicitat lui E. să îi adreseze punctual lui C. rugămintea de a-l sprijini pe A., pe care l-a menţionat că fiind client al său, fiind o persoană foarte importantă şi care avea, la acel moment, un dosar deschis la D.I.I.C.O.T. Iniţial, E. a refuzat să-i comunice solicitarea, dar în urmele insistenţelor lui B., a acceptat să transmită mesajul C.. Ulterior, când E. a abordat-o pe C., referitor la solicitarea lui B., aceasta i-a spus că nu cunoaşte situaţia respectivă, mai mult a părut că ignoră mesajul.
În cursul aceluiaşi an, la o dată ulterioară, la o întâlnire pe care a avut-o cu C., în incinta localului EE. din zona Alba Iulia, E. a observat că acolo se afla şi B. care a comunicat, în particular, cu C.. La câteva săptămâni după această întâlnire, C. i-a comunicat lui E. că, după verificări, a aflat într-adevăr de existenţa unui dosar pe numele lui A., care ar fi fost redeschis dar că nu sunt probe şi că, probabil, se va închide cu soluţie de neîncepere a urmăririi penale, cerându-i să-i comunice acest lucru lui B.. După câteva zile E. i-a comunicat lui B. aceste aspecte. Ulterior, C. i-a înmânat lui E. o copie a soluţiei respective, pentru a i-o da lui B., lucru pe care acesta l-a făcut.
În scurt timp, B. i-a promis lui E. că, întrucât are şi contract de reprezentare încheiat cu A., îi poate transmite, atât pentru el cât şi pentru C., diverse sume de bani, al cărui cuantum nu l-a precizat. E. i-a refuzat propunerea, întrucât el nu transmisese respectivul mesaj din astfel de considerente, dar, ulterior, în apropierea zilei sale de naştere, B. i-a dat, ca şi cadou, un ceas marca x, uşor uzat, pe care a spus că nu îl purtase foarte des. Ulterior, B. i-a dat lui E., prin intermediul unui angajat de-al său, la Hotelul DD., suma de 20.000 euro. Din suma de 20.000 euro, E. a oprit 2.500 euro care reprezentau contravaloarea unor medicamente pe care, în prealabil, i le furnizase lui B., iar restul sumei i l-a dat lui C., la domiciliul acesteia, ca provenind de la B., în data de 08.11.2014".
Înalta Curte constată, aşadar, că acestea sunt faptele pentru care s-a început urmărirea penală, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi le-au fost aduse la cunoştinţă inculpaţilor B. şi A.. Din examinarea dosarului de urmărire penală nu au fost identificate alte ordonanţe de exindere a urmăririi penale.
La data de 24.09.2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C., B., A., în sarcina acestora reţinându-se, în esenţă, următoarele:
"Fapta inculpatului B., care în vederea realizării interesului numitului A. de soluţionare a dosarului nr. x/2012, din suma de aproximativ 230.000 euro primită de la mituitor a remis martorului denunţător E., la începutul lunii noiembrie 2014, suma de 20.000 euro, iar înţelegerea infracţională dintre complicele B. şi martorul denunţător E. a fost ca suma de 20.000 euro să fie remisă de către cel din urmă procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, numita C., ca răsplată pentru că aceasta a determinat soluţionarea dosarului nr. x/2012 în care era cercetat numitul A. printr-o soluţie de clasare întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului A., constând în aceea că, în vederea realizării interesului pe care îl avea, de soluţionare a dosarului nr. x/2012, în care era cercetat la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a oferit suma de aproximativ 230.000 euro, în numerar şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară, complicelui B., care a remis martorului denunţător E., la începutul lunii noiembrie 2014, suma de 20.000 euro pentru a fi remisă de către cel din urmă procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, inculpatei C., ca răsplată pentru că aceasta a determinat soluţionarea dosarului nr. x/2012, în care era cercetat, prin clasare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000".
Prin sentinţa apelată, instanţa de fond, în urma schimbării încadrării juridice a reţinut în sarcina inculpaţilor următoarele:
"Fapta inculpatului B. de a pretinde, în primăvara anului 2014, o sumă de bani de la inculpatul A. şi de a primi de la acesta suma de 150.000 euro, pentru a interveni pe lângă factorii de decizie din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, persoanele care aveau atribuţii şi abilitatea să pronunţe o soluţie în cauza în care era cercetat, prevalându-se de influenţa sa asupra acestora şi pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă inculpatului A. în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în schimbul sumei de bani pe care le-o va remite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului A. de a promite, în primăvara anului 2014, inculpatului B. o sumă de bani şi de a-i remite acestuia suma de 150.000 euro, pentru ca acesta să intervină pe lângă factorii de decizie din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, persoanele care aveau atribuţii şi abilitatea să pronunţe o soluţie în cauza în care era cercetat, prevalându-se de influenţa sa asupra acestora, pentru a-i determina să adopte o soluţie favorabilă în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, în schimbul sumei de bani pe care le-o va remite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000".
Astfel cum se observă, în raport cu faptele reţinute în procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a acuzaţiei, urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale şi dobândirii calităţii de inculpat, detaliile învinuirilor sunt modificate, astfel că acestea trebuiau comunicate inculpaţilor cu promtitudinea prevăzută de art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie, respectiv chiar prin încheierea de schimbare a încadrării juridice. Instanţa de fond era obligată să procedeze în acest mod, fiind total nerelevantă motivarea acesteia în sensul că faptele s-ar regăsi descrise în rechizitoriu, având în vedere pe de o parte, limitele actului de sesizare, astfel cum sunt acestea menţionate în dispoziţiile art. 328 alin. (1) C. proc. pen.. (faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală), şi, pe de altă parte, conţinutul concret al acuzaţiilor ce le-au fost aduse la cunoştinţă inculpaţilor conform proceselor-verbale anterior expuse.
În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată criticile inculpaţilor întemeiate, omisiunea instanţei de fond de a-i încunoştiinţa, odată cu dispoziţia de schimbare a încadrării juridice, fie şi printr-o motivare succintă, despre conţinutul concret al acuzaţiei constituie o încălcare gravă a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie, apelanţii fiind puşi în situaţia de a afla faptele reţinute în sarcina lor odată cu pronunţarea senţinţei de condamnare. Având în vedere desfiinţarea, pentru motive de nulitate absolută, a hotărârilor din primul ciclu procesual, Înalta Curte nu poate aprecia că dreptul inculpaţilor ar fi fost respectat prin raportare la aceste din urmă hotărâri, care, oricum sunt şi anterioare deciziei Curţii Constituţionale nr. 250 din 16 aprilie 2019, în care s-a statuat asupra importanţei comunicării cu promtitudine a oricărei modificări care vizează învinuirea adusă.
Constatarea încălcării dreptului la informare şi comunicarea faptelor chiar prin hotărârea de condamnare conduce la desfiinţarea atât a sentinţei cât şi a încheierii de schimbare a încadrării juridice şi trimiterea cauzei spre rejudecare, inculpaţii fiind lipsiţi de un grad de jurisdicţiei. Totodată, cele anterior reţinute fac inutilă o analiză din perspectiva identităţii dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi cele reţinute de instanţa de fond, verificare ce urmează a fi făcută de Curtea de Apel Bucureşti, în ipoteza în care o atare cerere va fi reformulată de parchet.
Deşi ultimul act desfiinţat este încheierea de şedinţă din 29.12.2021, principiul nemijlocirii care guvernează judecata în primă instanţă impune reluarea întregii cercetări judecătoreşti.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte va apelurile formulate de inculpaţii A. şi B., va desfiinţa în totalitate sentinţa penală apelată şi încheierea de şedinţă din data de 29.12.2021 şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii A. şi B. vor rămâne în sarcina statului şi se vor suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 250 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 156/F din data de 15 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2015.
Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată şi încheierea de şedinţă din data de 29.12.2021 şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii A. şi B. rămân în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 250 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2023.