Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2023
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 947 din 2 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Gherla în Dosarul nr. x/2018, a fost condamnat inculpatul A., la 1 an 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
De asemenea, a fost condamnat inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 43 alin. (5) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni de închisoare, în final urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 5 luni de închisoare.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.
Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară.
A fost obligat inculpatul să achite părţii civile S. C. "B.. despăgubiri civile în sumă de 1.292,33 RON.
S-a dispus desfiinţarea totală a înscrisului falsificat (original), respectiv adeverinţa de venit cu numărul x/05.03.2014 emisă de S. C. "Revital’’ S. R. L. Cluj-Napoca, aflată la dosarul de urmărire penală.
A fost obligat inculpatul să achite 500 RON, cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare privind avocatul din oficiu al inculpatului au fost reţinute în sarcina statului.
A fost stabilită suma de 260 RON, reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, doamnei avocat C..
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 378/A/2019 din data de 3 aprilie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 947 din 2 noiembrie 2018 a Judecătoriei Gherla.
Instanţa de apel a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 260 RON, onorariu avocat din oficiu, ce s-a avansat din FMJ şi a obligat apelantul să achite în favoarea statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii, a declarat contestaţie în anulare apelantul-inculpat A..
Prin încheierea penală nr. 45/HI/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia penală a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 378/A din 3 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2018.
Prin decizia penală nr. 1082/A din data de 24 august 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., cu trimitere la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare promovată de apelantul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 378/A din 3 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2018, pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală, în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripţia răspunderii penale) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., respectiv a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi, rejudecând în aceste limite:
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 2 ani şi 5 luni închisoare, în pedepsele componente şi a înlăturat sporul de 5 luni închisoare.
În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi a înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an şi 3 luni de închisoare, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi a înlăturat consecinţele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 2 ani închisoare, ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 378/A din 3 aprilie 2019, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2018, urmând ca situaţia contopirilor ca efect a admiterii contestaţiei în anulare să fie rezolvată de către instanţa de executare.
A dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, d-na av. D., în cuantum de 627 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost reţinute în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a constatat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, definitivă şi general obligatorie, instanţa de contencios constituţional a stabilit că "soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională".
(...)
Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 358/26.05.2022, Curtea Constituţională a României a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, iar, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale a României sunt de generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, soluţionarea contestaţiei în anulare înregistrată în prezenta cauză şi declarată admisibilă în principiu trebuie să se grefeze pe ideea că, la momentul judecării apelului, Decizia nr. 297/2018 se impunea a fi aplicată ca o decizie simplă de neconstituţionalitate, având consecinţele stabilite prin par. 73 din Decizia nr. 358/2022.
(...) Curtea de apel a apreciat că apelantul-inculpat contestator, fiind judecat sub egida reglementării Noului C. pen., trebuia să beneficieze, în materia prescripţiei răspunderii penale, de dispoziţiile legii penale mai favorabile survenite pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a înlăturării din fondul legislativ a cauzelor de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, prin declararea neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. Atât timp cât, la momentul soluţionării apelului, era publicată în Monitorul Oficial al României Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, date fiind stipulaţiile par. 73 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, instanţa de control judiciar trebuia să verifice, în acord cu prev. art. 5 din C. pen., incidenţa prescripţiei răspunderii penale. O atare concluzie se impune pentru aceea că, faţă de disp. art. 155 din C. pen., în forma în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, niciunul din actele de procedură întocmite în cauză nu mai puteau produce efect întreruptiv de prescripţie.
(...)
Curtea a constatat că, din moment ce este cert că legea penală mai favorabilă inculpatului contestator este "noua reglementare", survenită în urma publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, având în vedere că, pentru infracţiunile de care a fost acuzat, era împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la data soluţionării apelului, după cum se va ilustra în cele ce urmează, instanţa de apel ar fi trebuit, în contextul suprimării efectelor cauzelor de întrerupere a cursului prescripţiei cuprinse în art. 155 alin. (1) din C. pen., să facă în apel aplicarea corespunzătoare a disp. art. 396 alin. (6), rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
În opinia Curţii de apel, este lipsită de relevanţă împrejurarea că, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, au fost efectuate numeroase acte de procedură în cauză, inculpatul contestator luând cunoştinţă despre conţinutul acestor acte, cum a susţinut reprezentantul Ministerului Public. În condiţiile în care, la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. şi-au încetat, practic, efectele juridice, potrivit stipulaţiilor din par. 73 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, C. pen. a fost modificat pe parcursul soluţionării cauzei. Aceasta presupune că, în funcţie de "noua reglementare", survenită pe parcursul judecării dosarului penal, prev. art. 5 din C. pen. obligau instanţa de apel la evaluarea prescripţiei răspunderii penale, prin aplicarea retroactivă a disp. art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma care a înlăturat din fondul legislativ cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Cu alte cuvinte, de vreme ce deciziile Curţii Constituţionale se aplică tuturor situaţiilor juridice ce nu au fost definitiv judecate până la data publicării, cum s-a indicat deja, Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, astfel cum a fost desluşită, sub aspectul naturii juridice, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, a produs efectul unei noi reglementări, prin aceea că a înlăturat din C. pen. norma de drept penal care instituia cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
Constatând existenţa unei succesiuni de legi pe parcursul judecării cauzei, instanţa de apel era obligată să procedeze, în acord cu stipulaţiile par. 40-41 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, la evaluarea globală a legilor comparate, aplicând retroactiv "noua reglementare", care, în mod evident, era mai favorabilă inculpatului A., dat fiind că nu mai instituia niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale şi ar fi produs consecinţa încetării procesului penal pornit împotriva sa.
Rezultă că, independent de existenţa a numeroase acte de procedură efectuate în cauză până la publicarea în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, acte de procedură care, potrivit dispoziţiei legale declarate neconstituţionale, ar fi avut ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie, instanţa de apel trebuia să constate, la momentul soluţionării apelului în dosar penal nr. x/2018, ca urmare a încetării efectelor juridice ale art. 155 alin. (1) din C. pen., că sunt aplicabile disp. art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind incident un caz de încetare a procesului penal faţă de apelantul-inculpat A. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de articolul 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea articolului 41 alin. (1) din C. pen., respectiv infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de articolul 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea articolului 41 alin. (1) din C. pen., ca efect a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În ceea ce priveşte starea de fapt reţinută prin rechizitoriu, faţă de care trebuie să se evalueze dacă intervenise o cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale până la momentul soluţionării apelului în dosar nr. x/2018, se observă că, potrivit actului de sesizare, la începutul lunii martie 2014, pe fondul unor nevoi financiare, inculpatul A. a decis să achiziţioneze, prin adoptarea unei conduite ilicite, o serie de produse electrocasnice (pe care, eventual, să le valorifice ulterior). Ca atare, inculpatul a obţinut de la persoana vătămată B. S.A. (societate ce deţine un magazin specializat în comercializarea de aparatură electrocasnică, în mun. Gherla) formularul pentru adeverinţă de venit, necesare obţinerii unui credit. În realizarea planului infracţional, inculpatul A. a completat în fals, cu prilejul întocmirii, adeverinţa de venit nr. 85/05.03.2014, în cuprinsul căreia a atestat în mod necorespunzător adevărului că era angajat al E. S.R.L., în calitate de şofer, obţinând un venit net de 1050 RON (în cele trei luni anterioare comiterii faptei), semnând-o în fals şi aplicând o ştampilă cu însemnele societăţii comerciale menţionate. După completarea adeverinţei de venit, în data de 05.03.2014, inculpatul s-a deplasat la punctul de lucru din Gherla al S.C. B. S.A. unde, prin folosirea adeverinţei falsificate, a indus în eroare persoana vătămată cu privire la faptul că realizează venituri din salarii, determinând-o astfel să încheie contractul de credit nr. x/05.03.2014, în cadrul căruia persoana vătămată avea calitatea de împrumutător, iar A. pe cea de împrumutat, calitate în care a obţinut de la persoana vătămată un credit în cuantum de 1194,98 RON, sumă cu care au achiziţionat o cafetieră şi un laptop, adiţional achitând din surse proprii suma de 300 RON. Atât contractul de credit cât şi vânzarea bunurilor achiziţionate s-au realizat la data depunerii înscrisurilor necesare obţinerii creditului, respectiv 05.03.2014.
S-a reţinut că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge, în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, de care este acuzat inculpatul A., de la momentul săvârşirii infracţiunii, cel mai târziu la data de 05.03.2014, când a fost folosit înscrisul completat în fals. Fiind vorba despre un termen de prescripţie de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-a împlinit, în condiţiile art. 269 alin. (3) din C. proc. pen., la data de 05.03.2019, nefiind întrerupt prin actele de procedură efectuate în cauză, de vreme ce, ca efect a inactivităţii legiuitorului faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. nu mai puteau produce efecte juridice la momentul soluţionării dosar penal nr. x/2018 în apel.
Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani şi curge, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data comiterii faptei, în 05.03.2014. Rezultă că, în contextul disp. art. 269 alin. (3) din C. proc. pen., la data de 05.03.2019, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, dat fiind că inactivitatea legiuitorului faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut drept consecinţă înlăturarea efectelor juridice ale disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. pe parcursul soluţionării dosar penal nr. x/2018
Împotriva deciziei penale nr. 1082/A din data de 24 august 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia penală a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 20 septembrie 2022, prin care a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii recurate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a admis contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. şi s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.
Parchetul a considerat că interpretarea actelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse legii penale mai favorabile ar face ca deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.
În opinia Parchetului, caracterul de instituţie de drept procesual penal al întreruperii prescripţiei răspunderii penale rezultă şi din faptul că, spre deosebire de prescripţia răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripţie este împlinit, cauzele de întrerupere pot interveni pe durata întregului termen de prescripţie şi îşi produc efecte de îndată.
Cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost comunicată inculpatului A. şi părţii civile S.C. B. S.A. .
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19 octombrie 2022. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 22 noiembrie 2022.
Inculpatul A. şi partea civilă S.C. B. S.A. nu au depus concluzii scrise.
Prin încheierea din 22 noiembrie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1082/A din 24 august 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022 şi a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 7. S-a fixat termen de judecată la data de 10 ianuarie 2023, pentru când a fost citat intimatul inculpat A..
Înalta Curte a constatat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a exercitat calea de atac în cuprinsul termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., procurorul se numără printre titularii cererii de recurs în casaţie enumeraţi la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., iar hotărârea care se atacă face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată de Curtea de Apel Cluj în rejudecarea apelului, după admiterea contestaţiei în anulare promovate de intimatul-inculpat A..
De asemenea, cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (procuror F. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj), indicarea cazului de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia (art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.), precum şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie.
S-a reţinut că în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., precum şi motivele pe care acesta se sprijină. În esenţă, procurorul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Parchetul a precizat că, raportat la data comiterii faptelor, 5 martie 2014, şi la întreruperile prescripţiei răspunderii penale intervenite în perioada martie 2014- iunie 2018, ca urmare a audierii în calitate de suspect, respectiv de inculpat a intimatului-inculpat A., precum şi a întocmirii raportului de expertiză din 20 iulie 2015, faptele comise de către acesta nu s-au prescris, întrucât actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul temput regit actum.
Înalta Curte a constatat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj critică soluţia de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate prin raportare la constatarea eronată a incidenţei cauzei de înlăturare a răspunderii penale prevăzute de art. 153 din C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie, iar argumentele aduse în susţinerea cererii (întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale) pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aspectele invocate putând face obiectul cenzurii instanţei de casaţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.
Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.
Se constată că faptele pentru care s-au formulat acuzaţii în cauza de faţă au fost comise după intrarea în vigoare a actualului C. pen. (5 martie 2014), astfel că dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale sunt cele analizate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susţinut că, raportat la data comiterii faptelor, 5 martie 2014, termenul special de prescripţie a răspunderii penale nu era împlinit la data când a fost pronunţată Decizia nr. 378/A din 3 aprilie 2019 a Curţii de Apel Cluj, în opinia acuzării, actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018 (respectiv, audierea în calitate de suspect, respectiv de inculpat a intimatului A., precum şi întocmirea raportului de expertiză din 20 iulie 2015) împlinindu-şi efectele de întrerupere a termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul temput regit actum. În opinia Parchetului, interpretarea actelor întreruptive de prescripţie ca fiind supuse legii penale mai favorabile ar face ca deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte şi pentru trecut, ceea ce contravine flagrant art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată pe www.x.ro).
Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.
Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: "... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).
Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.
În speţă, în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, de care este acuzat inculpatul A., Curtea de apel a constatat momentul săvârşirii infracţiunii, cel mai târziu la data de 05.03.2014, când a fost folosit înscrisul completat în fals. De asemenea, a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., de 5 ani şi curge, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data comiterii faptei, în 05.03.2014.
Înalta Curte constată că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
De asemenea, infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la 5 ani.
Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; (...)". Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii (...).".
Drept urmare, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani, curge de la data săvârşirii infracţiunilor (5 martie 2014) şi s-a împlinit la 05 martie 2019.
Pe cale de consecinţă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. şi înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.
Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în sensul că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripţie, sunt nefondate.
Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.
Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."
Acceptând punctul de vedere susţinut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 şi 2022 este separată prin deciziile Curţii Constituţionale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce priveşte prescripţia (anterior şi respectiv ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), după ce instanţa de apel stabileşte legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituţională, instanţa care soluţionează un recurs în casaţie nu are competenţa legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., şi nu poate interveni asupra acestei soluţii. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curţii Constituţionale a României, din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În dosarul de faţă, interpretarea Curţii Constituţionale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluţia cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale (în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 631/Rc/06.12.2022).
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1082/A din 24 august 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022.
Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1082/A din 24 august 2022 a Curţii de Apel Cluj – secţia penală, pronunţate în dosarul nr. x/2022.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.